ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5612/2004

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La 13 decembrie 1999 reclamantul

P.D.D. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al Municipiului

București, SC H.N. SA București și R.C. solicitând să se constate

inaplicabilitatea dispozițiilor Decretului nr. 92/1950 pe baza căruia a fost trecut

în proprietatea statului apartamentul nr. 3, etajul 2 din imobilul situat în

București, precum și nulitatea actului de vânzare-cumpărare între pârâții

societatea comercială și fostul chiriaș R.C., iar, pe cale de consecință,

pârâții să fie obligați la retrocedarea apartamentului.

În motivarea acțiunii reclamantul a

susținut că imobilul revendicat, proprietatea bunicii materne G.A., a fost

naționalizat cu încălcarea dispozițiilor art. II din Decretul nr. 92/1950,

autoarea făcând parte din categoriile de persoane exceptate de la măsura

naționalizării în calitate de pensionară.

Sesizat cu soluționarea cauzei,

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 1017 din

6 octombrie 2000, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtului Consiliul General al Municipiului București, invocată de acesta, cu

motivarea că este parte în contractul de vânzare-cumpărare al apartamentului,

iar pe fond a respins acțiunea reținând că reclamantul nu a făcut dovada că

este moștenitorul A.G., întrucât nu a prezentat certificat de moștenitor sau o

hotărâre judecătorească prin care să i se ateste această calitate, actele

existente la dosar făcând dovada doar a legăturii de rudenie cu defuncta

proprietară a imobilului. A mai reținut instanța că nu s-a făcut dovada

exceptării pretinsei autoare de la măsura naționalizării și nici a existenței

vreunei cauze de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare.

Apelul reclamantului a fost admis

prin decizia nr. 196/A din 10 aprilie 2001 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă, iar sentința a fost schimbată în parte în

sensul că s-a admis în parte acțiunea, pârâții fiind obligați să lase

reclamantului în deplină proprietate și posesie apartamentul revendicat, fiind

menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Pe baza înscrisurilor prezentate în

apel instanța a reținut că reclamantul este succesorul A.G. (nepot), fostă

soție a defunctului G.D., funcționar la Ministerul Afacerilor Externe cu grad

de ministru plenipotențiar, că titlul în baza căruia imobilul în litigiu a

trecut în proprietatea statului nu este valabil, că pârâtul C.G.M.B. a vândut

imobilul pârâtului R.C. la data de 26 februarie 1997, că atât reclamantul cât

și pârâtul cumpărător posedă titluri scrise privind dreptul de proprietate

asupra imobilului și, comparându-se aceste titluri, s-a considerat preferabil

acela al autorului reclamantului, întrucât vânzătorul către pârâtul R.C. a

dobândit dreptul său prin aplicarea unei legi neconstituționale la data

apariției acesteia.

Împotriva deciziei pronunțate în

apel au declarat recurs pârâții R.C. și Consiliul General al Municipiului

București.

Prin decizia nr. 582 din 18

februarie 2003 Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, a admis recursurile,

a casat decizia instanței de apel și a trimis cauza aceleași instanțe pentru

rejudecarea apelului declarat de reclamantul P.D.D.

Instanța de recurs a constatat că,

deși acțiunea introductivă are capete de cerere (anume constatarea

inaplicabilității Decretului nr. 92/1950 cu consecința revendicării imobilului

naționalizat și constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare),

instanța de apel a examinat doar primul capăt de cerere, omițând să se pronunțe

și cu privire la secundul, să analizeze buna sau reaua credință a dobânditorului

în temeiul art. 1898 ;i art. 1899 C. civ., decizia recurată fiind dată cu

nesocotirea principiului disponibilității în procesul civil.

S-a dispus instanței de trimitere să

rejudece apelul în integralitatea sa, urmând să analizeze și susținerile

pârâților formulate prin recurs.

Rejudecând cauza, Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă, a pronunțat decizia civilă nr. 472 A din 20

octombrie 2003, prin care a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul

P.D.D. împotriva sentinței civile nr. 1017 din 6 octombrie 2000 pronunțată de

Tribunalul București, secția a III-a civilă.

În considerentele deciziei se arată

că la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 781 din 26 februarie

1997 a fost cerut acordul prealabil al Comisiei municipale de aplicare a Legii

nr. 112/1995, că nu există motive de nulitate în sensul celor prevăzute de art.

9 și art. 10 din Legea nr. 112/1995 și că a fost respectat termenul prevăzut de

art. 14 din aceeași lege.

Prin cererea din 21 noiembrie 2003

reclamantul P.D.D. a solicitat, în temeiul art. 281

2

C. proc. civ.,

completarea deciziei civile mai sus descrise în sensul soluționării capătului

de cerere principal omis a fi cercetat și rezolvat de către instanța de apel,

anume cel referitor la constatarea inaplicabilității Decretului nr. 92/1950 și

revendicarea apartamentului.

Cererea astfel formulată a fost

respinsă ca nefondată prin decizia civilă nr. 674 A din 15 decembrie 2003

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, cu motivarea că

apelul declarat de reclamant a fost soluționat în limitele expres stabilite

prin decizia de casare, fiind respectate dispozițiile art. 315 C. proc. civ.,

neexistând omisiuni de pronunțare în sensul dispozițiilor art. 282

2

C. proc. civ..

La data de 21 noiembrie 2003,

concomitent cu cererea de completare, reclamantul P.D.D. a declarat recurs

împotriva deciziei civile nr. 472 A din 20 octombrie 2003, iar la 7 ianuarie

2004 același reclamant a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 674 A

din 15 decembrie 2003.

Prin primul recurs, reclamantul a

invocat două cazuri din casare, unul dintre ele, încadrat în prevederile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., vizând omisiunea instanței de rejudecare a apelului

de a se pronunța asupra unuia din capetele principale de cerere din acțiunea

reclamantului, ceea ce a făcut și obiectul cererii de completare a hotărârii.

Prin al doilea recurs, încadrat în

cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se susține că

instanța de apel nu și-a motivat decizia, trimiterea la respectarea

dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. neconstituind motivare în sensul cerut de

lege.

Recursurile sunt întemeiate.

Sintetizând starea dosarului, se

constată că, prin decizia civilă nr. 582 din 18 februarie 2003 Curtea Supremă

de Justiție a casat în întregime precedenta hotărâre a instanței de apel,

lipsind-o de orice putere în sensul art. 311 alin. (1) C. proc. civ., a trimis

cauza spre rejudecare aceleași instanțe de apel, stabilind cererile deduse

judecății și dispunând instanței de trimitere să le rezolve cu respectarea

principiului disponibilității în procesul civil.

Aceasta înseamnă că instanța de

trimitere a fost obligată să se pronunțe, ca instanță de apel, asupra tuturor

capetelor de cerere deduse judecății și anume:

- constatarea inaplicabilității

Decretului nr. 92/1950 în cazul autoarei reclamantului;

- constatarea nulității absolute a

contractului de vânzare-cumpărare nr. 781 din 26 februarie 1997;

- revendicarea apartamentului

naționalizat și care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare.

Rezolvând numai capătul de cerere

referitor la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare

și lăsând necercetate în mod vădit celelalte cereri, instanța de trimitere,

prin hotărârile pronunțate, a încălcat esențial dispozițiile art. 315 C. proc.

civ. și a nesocotit principiul disponibilității în procesul civil, care

consacră atât dreptul părții de a fixa cadrul procesual, dar și corelativ

obligația instanței de a se pronunța cu privire la toate capetele de cerere

deduse judecății.

Față de cele ce preced, în temeiul

prevederilor art. 312 alin. (2) și (5) și ale art. 313 C. proc. civ., urmează a

se admite recursurile, a se casa deciziile recurate și a se trimite cauza spre

rejudecare la aceeași instanță de apel, ocazie cu care celelalte motive de

recurs vor fi analizate ca susțineri de fond, iar instanța de trimitere va

examina toate cererile deduse judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de

reclamantul P.D.D. împotriva deciziei nr. 472 A din 20 octombrie 2003 a Curții

de Apel București, secția a III-a civilă, și a deciziei nr. 674 A din 15

decembrie 2003 a aceleiași instanțe, pe care le casează și trimite cauza spre

rejudecarea apelurilor aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2004.