ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1565/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 373 din 19

septembrie 2002 a Tribunalului Prahova, inculpatul V.M. a fost condamnat la 7

ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a), b) și e) C. pen., pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat

prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu

aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen., a fost menținută starea de arest și computată durata prevenției.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că, în seara zilei de 19 octombrie 2001, victima,

împreună cu alte persoane, a mers la o discotecă din orașul Ploiești, unde li

s-a alăturat și un minor, condamnat prin aceiași hotărâre, dar nu a declarat

recurs.

La un moment dat, între acesta din

urmă și victimă a intervenit o discuție contradictorie, ceea ce l-a determinat

pe minor să scoată din buzunar un spray paralizant pe care după ce l-a

pulverizat în direcția celui cu care discuta, a fugit acasă.

Aici, l-a găsit pe unchiul său

inculpatul V.M., căruia după ce i-a relatat cele întâmplate, la inițiativa

recurentului, au mers la discotecă pentru a discuta cu partea vătămată.

Ajungând în acel loc, în momentul

când victima a plecat spre casă, cei doi l-au atacat, l-au lovit cu pumnii și

picioarele, cu mânerul unui cuțit și cu tubul în care se afla sprayul

paralizant, iar după ce aceasta a căzut, inculpatul V.M. a lovit-o din nou cu

picioarele.

Conflictul a luat sfârșit ca urmare

a intervenirii mai multor persoane, iar victima a fost internată în spital, în

acea noapte.

Raportul de expertiză medico legală

precizează că a suferit și leziuni interne ce au fost produse prin traumatisme

contuzive, respectiv lovirea cu pumnii și picioarele peste corp, cu tubul unui

spray paralizant și mânerul unui cuțit, leziuni ce au pus viața victimei în

pericol și au necesitat 30 - 35 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.

Apelul declarat de inculpat a fost

admis și prin decizia nr. 526 din 20 noiembrie 2002, ca urmare aplicării

dispozițiilor art. 73 lit. b) și art. 76 alin. penultim C. pen., pedeapsa a

fost redusă la 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru tentativă la infracțiunea de omor

calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen.,

cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.

Împotriva acestei soluții,

inculpatul a declarat recurs.

Apărătorul a susținut că soluțiile

nu sunt legale, deoarece instanțele au făcut o încadrare juridică greșită a

faptei, în sensul că aceasta nu constituie tentativă de omor, ci vătămare

corporală gravă.

În concluzie, a solicitat admiterea

recursului, casarea hotărârilor și în principal schimbarea încadrării juridice

a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen., iar în subsidiar

reducerea pedepsei aplicate prin decizia Curții de apel.

Recursul nu este întemeiat.

Analizând hotărârile pronunțate se

constată că instanțele au reținut o stare de fapt corespunzătoare probelor care

au fost complet administrate și corect interpretate.

Având în vedere concluziile

raportului de expertiză medico-legală, inculpatul a comis o tentativă de omor,

astfel încât, cererea apărătorului de a se schimba încadrarea juridică în

infracțiunea de vătămare corporală gravă nu este întemeiată și instanța o

respinge ca atare.

Potrivit art. 19 C. pen., „vinovăție

există când fapta care prezintă pericol social este săvârșită cu intenție, care

poate fi directă sau indirectă”.

Intenția este indirectă când

infractorul prevede rezultatul faptei sale și deși nu-l urmărește acceptă

posibilitatea producerii lui prin săvârșirea acelei fapte.

În speță, având în vedere că victima

a fost lovită cu corpuri contondente (tub de spray și mâner de cuțit) și cu

picioarele în diverse zone vitale ale corpului, se desprinde concluzia că

inculpatul chiar dacă nu a urmărit omorârea victimei a prevăzut acest rezultat

și a acceptat posibilitatea producerii lui.

Ca atare decesul neavând loc, fapta

inculpatului constituie tentativă de omor, cum bine au reținut instanțele și

temeinic au motivat această soluție.

Afirmația inculpatului în sensul că

nu a comis fapta imputată este infirmată de probele administrate, astfel încât,

se desprinde concluzia că susținerea respectivă a fost făcută de recurent numai

în scopul ușurării situației sale.

În ce privește pedeapsa aplicată se

constată că, instanța de apel a făcut o justă individualizare a ei, la

stabilirea acesteia ținând seama de criteriile menționate în art. 72 C. pen. și

așa cum a fost stabilită, asigură realizarea scopului ei educativ și de

prevenirea săvârșirii altor infracțiuni, cum prevede art. 52 C. pen.

Față de cele menționate, recursul

urmează să fie respins.

Întrucât inculpatul a fost judecat

în stare de arest, urmează ca din pedeapsa aplicată să se compute durata

arestării preventive.

Cheltuielile efectuate de stat cu

ocazia soluționării cauzei vor fi restituite de către recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de inculpatul V.M. împotriva

deciziei nr. 526 din 20 noiembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești, ca nefondat.

Compută din pedeapsa aplicată

inculpatului durata arestării preventive de la 20 octombrie 2001, la zi.

Obligă pe recurent să plătească

statului 800.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi

27 martie 2003.