ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6291/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 61 din 26

februarie 2003, Tribunalul Botoșani a admis acțiunea formulată de reclamanta Ț.V.

și a obligat pe pârâta SC P. SA Botoșani să restituie acesteia suprafața de

1670,57 mp teren situat în Botoșani, identificat prin expertiza Ț.C.,

respingând ca nefondată cererea reconvențională formulată de pârâtă.

A reținut instanța că sunt întrunite

cerințele art. 2 lit. b) și art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, terenul

fiind preluat fără titlu în cursul anului 1990 de la reclamantă. Cu privire la

certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 14 iunie 1995 emis

pârâtei în temeiul Legii nr. 15/1990 și a H.G. nr. 834/1991, instanța a

constatat pe cale incidentă nelegalitatea acestuia, în condițiile în care

documentația întocmită nu cuprindea titlul în baza căruia unitatea deținătoare

l-a dobândit. Față de ceilalți pârâți acțiunea s-a constatat a fi nefondată.

Curtea de Apel Suceava, secția

civilă, prin decizia nr. 54 din 17 iunie 2003, a respins ca nefondat apelul

declarat de pârâta SC P. SA Botoșani. A reținut instanța de apel că decizia nr.

502 din 1 decembrie 1989 de care pârâta se prevalează nu constituie titlu de

preluare a terenului de la reclamantă, ci un act administrativ prin care pârâta

a primit în administrare terenul, preluat însă de stat fără nici un titlu. Ca

atare, s-a constatat că nu sunt incidente dispozițiile art. 27 din Legea nr.

10/2001. S-a mai reținut că potrivit expertizei, astfel cum a fost

suplimentată, pe teren s-au identificat a fi executate cu autorizație numai

două barăci metalice. Văzând că nici art. 49 din lege, invocat de pârâtă prin

cerere reconvențională, nu-și avea aplicabilitate la speță, Curtea de apel a

considerat corectă și soluția de respingere a cererii reconvenționale.

Împotriva acestei decizii în termen

legal SC P. SA Botoșani a declarat recursul de față, invocând motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 9 și 10 C. proc. civ.

Sub un prim aspect, se consideră

inadmisibilă cererea, în condițiile în care este o unitate privatizată, care a

dobândit de la SC S. SA Botoșani patrimoniul, inclusiv terenul în cauză.

În al doilea rând, se susține că

instanțele nu s-au pronunțat asupra unor mijloace de apărare sau probe

administrate care dovedeau că restituirea în natură a întregului teren nu este

posibilă, ceea ce atrăgea aplicarea art. 10 alin. (2) și art. 18 lit. c) din

Legea nr. 10/2001. Astfel, în timp ce la data preluării de la reclamantă

terenul avea destinația de grădină și cultură de pomi, în prezent, terenul este

betonat și amenajat pentru garaje și anexe aferente parcului auto al

societății. S-au mai făcut aprecieri cu privire la necompetența expertului și

la nerelevanța precizărilor acestuia vizând construcțiile de pe teren.

Se mai susține că în mod nelegal

ambele instanțe au ignorat certificatul de atestare a dreptului de proprietate,

care constituie titlu pentru recurentă și în fine, că nelegal s-a respins

cererea reconvențională prin care se solicită inclusiv acordarea unui drept de

retenție.

S-a atașat recursului copia unui

raport de expertiză tehnică extrajudiciară pentru evaluarea platformei de

beton, a construcției metalice și a beciului. De asemenea, s-au depus în copie

autorizația nr. 1 din 8 martie 1990 prin care Primăria Botoșani a încuviințat

amplasarea pe teren a două barăci metalice pentru gararea mașinilor unității.

Intimata-reclamantă, prin avocat, a

depus concluzii scrise olograf, prin care a solicitat respingerea recursului ca

nefondat.

Înalta Curte constată că recursul

este nefondat și urmează a-l respinge conform art. 312 C. proc. civ. potrivit

următoarelor considerente.

În anul 1974, înainte de scoaterea

din circuitul civil a terenurilor, soții Ț.I. și Ț.V. au devenit proprietarii,

prin cumpărare de la R.R., a unei suprafețe de 1460 mp teren pe care se găsea

construită o casă și mai multe anexe.

Vânzătoarea era însă proprietara

unei suprafețe mai mari de teren și a testat în favoarea noilor săi vecini,

aceeași soți Ț., în aceeași zi, 28 februarie 1974, suprafața de 2230 mp teren,

pe care aceștia, conform afirmațiilor din acțiunea formulată de reclamantă,

l-au stăpânit din aceeași zi sub nume de proprietar, netulburați și public. R.R.

a decedat abia la 1 august 1996, în Israel.

După intrarea în vigoare a Legii nr.

10/2001, reclamanta a obținut certificatul de moștenitor nr. 33 din 6 aprilie

2001 eliberat de Biroul Notarului Public E.R. din Botoșani care a atestat că

aceasta este unica moștenitoare a suprafeței de 2230 mp teren, dobândit prin

legat.

La notificarea adresată pârâtei SC P.

SA privind restituirea unei suprafețe de 1700 mp teren, SC P. SA nu a contestat

calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei, ci, considerând că a intrat

cu titlu valabil, de la stat, în posesia terenului, a indicat reclamantei să se

adreseze Statului. Această susținere, care formează și primul motiv al

prezentului recurs, a fost corect respinsă de ambele instanțe, în lipsa

probării de către pârâtele SC P. SA, respectiv Primăria Botoșani, care a

transmis primeia în administrare terenul, a existenței vreunui titlu în temeiul

căruia s-a luat de la autoarea reclamantei, în anul 1989 sau anterior, bunul

imobil în discuție.

Cu privire la cel de-al doilea motiv

de recurs, Înalta Curte constată mai întâi că aprecierile de fapt privind

caracterul provizoriu sau nu al unei construcții nu intră în căderea sa, fiind

de atributul exclusiv al instanțelor cu rol devolutiv. Oricum însă, astfel cum

relevă înscrisurile de la dosar, între scopul pentru care în decembrie 1989

recurenta a solicitat terenul și destinația pe care i-a dat-o în prezent este o

diferență apreciabilă, aprobările administrative invocate fiind și ele,

încălcate.

Cu privire la pretinsa lipsă de

competență a expertului pentru identificarea construcțiilor, aceasta este

nerelevantă în raport cu dispozitivul hotărârii de fond atacate, care se referă

numai la teren. De aceea, nici ultimul motiv de recurs nu poate fi primit,

recurenta având posibilitatea să-și ridice construcțiile metalice pentru care

în 1990 a obținut autorizația să le amplaseze.

Pentru aceste motive, recursul va fi

respins ca nefondat iar conform art. 274 C. proc. civ. în limita dovezilor

administrate, recurenta va fi obligată și la cheltuieli de judecată către

intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta SC P. SA Botoșani împotriva deciziei civile nr. 54 din 17

iunie 2003 a Curții de Apel Suceava

Obligă recurenta la 8.418.000 lei

cheltuieli de judecată către intimata Ț.V.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 noiembrie 2004.