ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 522/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 25 iunie 1998 reclamanta S.C. C.L. S.R.L. a chemat în judecată pârâta S.C. C. S.A., solicitând obligarea acesteia la predarea în natură a cantităților de 1355,07 tone MTBE sau prețul produsului de 392.970,3 dolari SUA ori echivalentul în lei la cursul B.N.R. de la data plății efective, a 117 tone de acetonă sau a prețului acesteia de 52.650 dolari SUA ori echivalentul în lei la curs B.N.R. din data plății efective, de 45,789 tone propilenă, puritate 96% sau a prețului acesteia de 10.987,2 dolari SUA ori a echivalentului în lei la cursul B.N.R. din data plății. De asemeni s-a mai solicitat obligarea pârâtei la plata TVA de 22% respectiv a echivalentului în lei a sumei de 2.417.184 dolari SUA de la data plății efective la cursul B.N.R.

dacă obligația de predare în natură a cantității de 45,780 tone propilenă puritate 96% nu se execută, ori plata în dolari SUA precum și cheltuieli de judecată aferente. În motivarea acțiunii se arată că pârâta nu și-a respectat obligațiile asumate prin contractele de procesare nr.31004 din 28 decembrie 1995 și nr.175 din 22 aprilie 1996, iar pentru întârzierea în executarea acestor obligații datorează și penalități. Pârâta a depus întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii ca nefondată. La cererea reclamantei prin încheierea ședinței publice din 10 decembrie 1998 s-a dispus introducerea în cauză a APAPS.

Tribunalul București prin sentința civilă nr.2504 din 20 aprilie 2000 a fost admisă în parte acțiunea și s-a dispus obligarea pârâtei să predea cantitățile de 1355,07 tone MTBE ori 392.970,30 dolari SUA sau echivalentul în lei la data plății; 4.529,40 tone MTBE ori 1.346.476,1 dolari SUA sau echivalentul în lei la data plății cu titlu de penalități de întârziere; 117 tone acetonă ori prețul de 5.650 dolari SUA sau echivalentul în lei la data plății, 45.780 tone propilenă puritate 96 % ori prețul de 10.987,20 dolari SUA sau echivalentul în lei la data plății, de asemeni la plata sumei de 52.650 dolari SUA cu titlu de penalități de întârziere, plus 206.375.705 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe și a încheierii din 25 noiembrie 1999, au promovat apel atât reclamanta cât și pârâta, iar prin decizia civilă nr.2778 din 9 octombrie 2000 Curtea de Apel București a desființat sentința civilă și încheierea criticată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Soluția dată a fost confirmată de Curtea Supremă de Justiție care prin decizia civilă nr.4229 din 29 iunie 2001 a respins recursul ca nefondat. În fond după desființare, Tribunalul București a admis excepția de necompetență materială invocată de reclamantă și apreciind că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. astfel cum a fost modificat prin OUG nr.138/2000 a declinat competența de soluționare a cauzei Curții de Apel București.

Judecând cauza în fond, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială a respins ca nefondată acțiunea reclamantei, apreciind că din examinarea probelor administrate rezultă că nelivrarea produsului finit nu-i este imputabilă pârâtei. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticile vizând aspectele de nelegalitate și netemeinicie prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ. Se susține că instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere deduse judecății nu a avut în vedere dovezile administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii și a interpretat greșit actul juridic ce a stat la baza formulării pretențiilor respectiv contractul de procesare nr.31004/1995.

În ședință publică Curtea a ridicat din oficiu excepția nulității hotărârilor pronunțate urmare soluționării acestora cu încălcarea normelor privind competența materială în raport de dispozițiile art.725 alin.2 C. proc. civ. și sub acest aspect a apreciat recursul fondat, excepția fiind de ordine publică și având prioritate față de orice alte cereri sau motive de casare. Astfel reține că prin decizia civilă nr. 4229 din 29 iunie 2001 Curtea Supremă de Justiție a respins recursul declarat de reclamantă, situație în care soluția instanței de apel de desființare a sentinței criticate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond devenind irevocabilă intrând în puterea lucrului judecat.

La această dată erau în vigoare dispozițiile art. 725 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora „procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal investite vor continua să fie judecate de aceste instanțe”. Față de această normă imperativă, hotărârea de declinare a competenței a fost dată de Tribunalul București cu ignorarea deciziei Curții Supreme de Justiție și cu interpretarea eronată a dispozițiilor art. 725 alin. (2) C. proc. civ., iar instanța de apel a soluționat pricina în fond cu încălcarea normelor imperative privind competența materială în raport de dispoziția legală precitată. În aceste condiții, în baza art. 304 pct. 3 și art. 312 și 313 C. proc. civ. recursul va fi admis și sentința nr.93 din 1 octombrie 2002 a Curții de Apel București cât și sentința civilă nr. 10180 din 11 decembrie 2001 a Tribunalului București, urmând a fi casate și cauza trimisă spre rejudecare în fond la Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta S.C. C.L. S.R.L. împotriva sentinței nr.93 din 1 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Casează hotărârea recurată și sentința nr.10180/2001 din 11 decembrie 2001 a Tribunalului București, secția comercială și trimite cauza la instanța stabilită prin decizia nr.2778 din 9 octombrie 2000 a Curții de Apel București, secția comercială, confirmată prin decizia nr.4229/2001 din 29 iunie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 10 februarie 2004.