ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 522/2004

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la data de 25 iunie 1998 reclamanta S.C. C.L. S.R.L. a

chemat în judecată pârâta S.C. C. S.A., solicitând obligarea acesteia la

predarea în natură a cantităților de 1355,07 tone MTBE sau prețul produsului de

392.970,3 dolari SUA ori echivalentul în lei la cursul B.N.R. de la data plății

efective,  a 117 tone de acetonă sau a prețului acesteia de 52.650 dolari SUA

ori echivalentul în lei la curs B.N.R. din data plății efective, de 45,789 tone

propilenă, puritate 96% sau a prețului acesteia de 10.987,2 dolari SUA ori a

echivalentului în lei la cursul B.N.R. din data plății. De asemeni s-a mai

solicitat obligarea pârâtei la plata TVA de 22% respectiv a echivalentului în

lei a sumei de 2.417.184 dolari SUA de la data plății efective la cursul B.N.R.

dacă obligația de predare în natură a cantității de 45,780 tone propilenă

puritate 96% nu se execută, ori plata în dolari SUA precum și cheltuieli de

judecată aferente.

În

motivarea acțiunii se arată că pârâta nu și-a respectat obligațiile asumate

prin contractele de procesare nr.31004 din 28 decembrie 1995 și nr.175 din 22

aprilie 1996, iar pentru întârzierea în executarea acestor obligații datorează

și penalități.

Pârâta

a depus întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii ca nefondată.

La

cererea reclamantei prin încheierea ședinței publice din 10 decembrie 1998 s-a

dispus introducerea în cauză a APAPS.

Tribunalul

București prin sentința civilă nr.2504 din 20 aprilie 2000 a fost admisă în

parte acțiunea și s-a dispus obligarea pârâtei să predea cantitățile de 1355,07

tone MTBE ori 392.970,30 dolari SUA sau echivalentul în lei la data plății;

4.529,40 tone MTBE ori 1.346.476,1 dolari SUA sau echivalentul în lei la data

plății cu titlu de penalități de întârziere; 117 tone acetonă ori prețul de

5.650 dolari SUA sau echivalentul în lei la data plății, 45.780 tone propilenă

puritate 96 % ori prețul de 10.987,20 dolari SUA sau echivalentul în lei la

data plății, de asemeni la plata sumei de 52.650 dolari SUA cu titlu de

penalități de întârziere, plus 206.375.705 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva

acestei sentințe și a încheierii din 25 noiembrie 1999, au promovat apel atât

reclamanta cât și pârâta, iar prin decizia civilă nr.2778 din 9 octombrie 2000

Curtea de Apel București a desființat sentința civilă și încheierea criticată

și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Soluția

dată a fost confirmată de Curtea Supremă de Justiție care prin decizia civilă

nr.4229 din 29 iunie 2001 a respins recursul ca nefondat.

În fond

după desființare, Tribunalul București a admis excepția de necompetență

materială invocată de reclamantă și apreciind că în speță sunt aplicabile

dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. astfel cum a fost modificat

prin OUG nr.138/2000 a declinat competența de soluționare a cauzei Curții de

Apel București.

Judecând

cauza în fond, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială a respins ca

nefondată acțiunea reclamantei, apreciind că din examinarea probelor

administrate rezultă că nelivrarea produsului finit nu-i este imputabilă

pârâtei.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticile vizând aspectele de

nelegalitate și netemeinicie prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc.

civ.

Se susține că instanța nu s-a

pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere deduse judecății nu a avut în

vedere dovezile administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii

și a interpretat greșit actul juridic ce a stat la baza formulării pretențiilor

respectiv contractul de procesare nr.31004/1995.

În

ședință publică Curtea a ridicat din oficiu excepția nulității hotărârilor

pronunțate urmare soluționării acestora cu încălcarea normelor privind

competența materială în raport de dispozițiile art.725 alin.2 C. proc. civ. și

sub acest aspect a apreciat recursul fondat, excepția fiind de ordine publică

și având prioritate față de orice alte cereri sau motive de casare.

Astfel

reține că prin decizia civilă nr. 4229 din 29 iunie 2001 Curtea Supremă de

Justiție a respins recursul declarat de reclamantă, situație în care soluția

instanței de apel de desființare a sentinței criticate și trimiterea cauzei

spre rejudecare instanței de fond devenind irevocabilă intrând în puterea

lucrului judecat.

La

această dată erau în vigoare dispozițiile art. 725 alin. (2) C. proc. civ.

potrivit cărora „procesele în curs de judecată la data schimbării competenței

instanțelor legal investite vor continua să fie judecate de aceste instanțe”.

Față de

această normă imperativă, hotărârea de declinare a competenței a fost dată de

Tribunalul București cu ignorarea deciziei  Curții Supreme de Justiție și cu

interpretarea eronată a dispozițiilor art. 725 alin. (2) C. proc. civ., iar

instanța de apel a soluționat pricina în fond cu încălcarea normelor imperative

privind competența materială în raport de dispoziția legală precitată.

În

aceste condiții, în baza art. 304 pct. 3 și art. 312  și 313 C. proc. civ.

recursul va fi admis și sentința nr.93 din 1 octombrie 2002 a Curții de Apel

București cât și sentința civilă nr. 10180 din 11 decembrie 2001 a Tribunalului

București, urmând a fi casate și cauza trimisă spre rejudecare în fond la

Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de reclamanta S.C. C.L. S.R.L. împotriva sentinței nr.93 din

1 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Casează

hotărârea recurată și sentința nr.10180/2001 din 11 decembrie 2001 a

Tribunalului București, secția comercială și trimite cauza la instanța

stabilită prin decizia nr.2778 din 9 octombrie 2000 a Curții de Apel București,

secția comercială, confirmată prin decizia nr.4229/2001 din 29 iunie 2001 a

Curții Supreme de Justiție, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțata

în ședință publică, astăzi 10 februarie 2004.