ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 300/2003

R O M A N I A

Decizia

nr.300

Dosar nr.4390/2002

S-a

luat în examinare recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva deciziei

penale nr.232 din 1 octombrie 2002 a Curții de apel Constanța.

Au

lipsit : recurentul inculpat, pentru apărarea căruia s-a prezentat avocat A.A.,

apărător ales și intimata parte civilă.

Procedura

de citare a fost îndeplinită.

Apărătorul

inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și, pe fond,

în principal,trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Constanța

întrucât instanța de fond nu a soluționat latura civilă a cauzei, iar Curtea de

Apel a judecat cauza fără a cita partea civilă; pe fond, în principal , a

solicitat achitarea inculpatului în baza art.10 lit.a raportat la art.11 pct.2

lit.a Cod procedură penală pentru infracțiunea de tăinuire; în subsidiar a

solicitat menținerea hotărârii de condamnare pentru infracțiunea de tăinuire,

cu aplicarea unei pedepse în cuantum egal cu durata arestării preventive a

inculpatului ; în ultim subsidiar, a solicitat aplicarea prevederilor art.81

Cod penal.

Procurorul

a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat; față de susținerile

privind casarea și trimiterea spre rejudecare a cauzei întrucât nu a fost

citată partea civilă a apreciat că s-ar îngreuna situația inculpatului în

propria cale de atac.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față,

In

baza lurărilor din dosar, constată următoarele :

Prin

sentința penală nr.219 pronunțată la 25 aprilie 2002, Tribunalul Constanța a

hotărât următoarele :

In

baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.c din Codul de procedură penală

a fost achitat inculpatul  M.I. pentru comiterea infracțiunii prevăzută și

pedepsită de art.208 al.1 – 209 al.1 lit.g,i și alin.3 lit.a Cod penal.

S-a

făcut aplicarea art.346 al.3 Cod procedură penală.

In

baza art.192 al.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate  de

stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru

a se pronunța astfel, prima instanță , a reținut, în fapt, că, în noaptea de 18

august 2001, folosind două instalații improvizate cu obiecte contondente

înțepătoare, a perforat conducta care transporta produse petroliere – țiței ,

de pe raza S.C. „M” SA și a sustras 540 litri țiței, cauzând un prejudiciu în

sumă de 2722588 lei, la care s-a adăugat contravaloarea țițeiului și

cheltuielile necesare pentru repararea avariei conductei.

Prima

instanță a apreciat că inculpatul  M.I. nu este vinovat, întrucât  materialul probator

administrat în cauză este insuficient pentru a dovedi vinovăția sa în comiterea

infracțiunii dedusă judecății, iar în procesul penal dubiul profită

inculpatului  conform principiului „ in dubio pro reo” . S-a apreciat că,

știind de controalele efectuate, inculpatul nu ar fi așteptat 30 de zile pentru

a scăpa de produsul infracțional.

Pe

de altă parte, martorii au confirmat susținerea inculpatului că ar fi găsit

bidoanele cu țiței în curtea sa, în care au intrat și alte persoane necunoscute.

Impotriva

hotărârii instanței de fond a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul

Constanța, motivând că inculpatul este vinovat de săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art.208 al.1 – 209 Cod penal.

Prin

decizia penală nr.232 din 1 octombrie 2002, Curtea de Apel Constanța a admis

recursul declarat de procuror, a desființat sentința penală atacată și, în baza

art.334 Cod procedură penală, a dispus schimbarea încadrării juridice din

infracțiunea prevăzută de art.208 alin.1 combinat cu art.209 alin.1 lit.g,i și

alin.3 lit.a Cod penal, în infracțiunea prevăzută de art.221  alin.1 Cod penal.

In

baza art.221 alin.1 Cod penal , a condamnat  pe inculpatul M.I. la pedeapsa de un

an închisoare.

In

baza art.71 alin.2 Cod penal a interzis inculpatului exercițiul drepturilor

prevăzute de art.64 Cod penal.

In

baza art.88 Cod penal a dedus arestul preventiv de la 23.09.2001 până la data

punerii efective în libertate.

In

baza art.14 Cod procedură penală, art.998 Cod civil  a respins acțiunea civilă,

ca nefondată.

In

motivarea deciziei, Curtea de Apel a apreciat, din probatoriul administrat în

cauză, că nu există dovezi certe cu privire la infracțiunea de furt, însă a

concluzionat că inculpatul M.I. a cunoscut că țițeiul avea o proveniență

ilicită și a încercat să-l valorifice pentru sine, fiind surprins de organele

de poliție, fapta sa întrunind elementele constitutive ale  infracțiunii de

tăinuire prevăzută de art.221 Cod penal.

In

raport de criteriile prevăzute de art.72 Cod penal, inculpatului,i-a fost

aplicată  o pedeapsă privativă de libertate în cuantum de 1 an închisoare.

Cu

privire la pretențiile părții civile,s-au respins, ca nefondate,întrucât nu s-a

dovedit că inculpatul a sustras țiței prin efracție, iar cantitatea de țiței

tăinuită a fost restituită în natură.

Impotriva

deciziei, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.I. , solicitând

admiterea recursului, casarea hotărârilor și , pe fond, în principal, achitarea

inculpatului în baza art.10 lit.a raportat la art.11 pct.2 lit.a Cod procedură

penală pentru infracțiunea de tăinuire, iar în subsidiar, menținerea hotărârii

de condamnare pentru infracțiunea de tăinuire, cu aplicarea unei pedepse în

cuantum egal cu perioada arestării preventive a inculpatului sau aplicarea

prevederilor art.81 Cod penal. Apărătorul ales al inculpatului a mai arătat că

nu a fost soluționată latura civilă a cauzei, iar în apel nu a fost  citată

partea civilă, motive care ar putea duce la casare cu trimitere pentru

rejudecare.

Curtea,

verificând actele dosarului cauzei,  constată că recursul este nefondat pentru

următoarele considerente :

Cu

privire la solicitarea de achitare a inculpatului pentru infracțiunea de

tăinuire pe motiv că fapta  nu există, se constată că, în cauză, infracțiunea

este dovedită de numeroase probe, cum ar fi, adresa de la „C” SA și declarația

martorului G.M., din care rezultă că produsul din bidoanele găsite asupra

inculpatului reprezintă țiței pompat pe conducta magistrală Constanța – Pitești

, zona Basarabi.

Pe

de altă parte, nu este verosimilă susținerea inculpatului că în curtea sa

aruncau gunoi vecinii și a dorit să facă curățenie ,întrucât, așa cum s-a

constatat, „ curățenia” inițiată de inculpat a vizat doar cele 9 bidoane cu

țiței; mai mult, locul de deținere a acestor bidoane ( într-un loc ascuns de

plăci de BCA) demonstrează că inculpatul știa că țițeiul respectiv  are

proveniență ilicită și urma să-l valorifice, aspecte care conduc la

infracțiunea de tăinuire.

Cu

privire la cuantumul pedepsei și la modalitatea de executare,se apreciază că,

în cauză, s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute

de

art.72 Cod penal și scopurile pedepsei prevăzute de art.52 Cod penal, așa încât

nu se  impune a fi primite solicitările inculpatului  în acest sens.

Față

de susținerile apărătorului inculpatului, în ce privește necitarea părții

civile în judecarea apelului, se apreciază că o solicitare de casare pentru

lipsă de procedură cu partea civilă, în recursul  inculpatului, ar îngreuna

situația în propria cale  de atac.

In

consecință, față de aceste considerente urmează să fie respins recursul

declarat de inculpat, ca nefondat, conform dispozitivului .

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D

E C I D E :

Respinge,

ca nefondat,recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva deciziei penale

nr.232 din 1 octombrie 2002 a Curții de Apel Constanța.

Obligă

recurentul la 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată

în ședință publică, azi 22 ianuarie 2003.