ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4850/2004

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1116 din 22 octombrie 2002, Tribunalul Constanța a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune formulată de pârâtul, statul român, prin Ministerul Finanțelor; a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul S.D., în contradictoriu cu pârâtul și, pe cale de consecință, pârâtul a fost obligat la plata sumei de 20.000 dolari S.U.A., la cursul B.N.R. de la momentul plății efective, cu titlu de daune morale față de reclamant; a respins capătul de cerere referitor la cheltuielile de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că este de necontestat gravitatea prejudiciului moral încercat de reclamant, ce i-a fost produs atât prin arestarea sa preventivă în perioada 25 octombrie 1996 – 25 octombrie 1996, cât și prin trimiterea sa în judecată pentru infracțiunea de înșelăciune, fals intelectual, uz de fals și contrabandă, cu suportarea rigorilor desfășurării procesului penal. Că situația reclamantului a fost mediatizată, iar acesta a fost supus disprețului public, lucru ce l-a lipsit de confortul psihic al unei vieți normale, liniștite. Perceperea nedreptății, ce i-a fost făcută reclamantului, a generat sentimentul inutilității sale în societate și în desfășurarea pe viitor a vieții profesionale.

Curtea de Apel Constanța, prin decizia civilă nr. 18 din 24 februarie 2003, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și pârâtul, statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 1116 din 22 octombrie 2002, pronunțată de Tribunalul Constanța și, pe cale de consecință: pârâtul, statul român, prin Ministerul Finanțelor, a fost obligat la 150.000.000 lei cu titlu de daune morale; au fost menținute restul dispozițiilor sentinței criticate. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, pentru determinarea cuantumului despăgubirilor morale ce se cuvin reclamantului, se impune a se avea în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită.

Prin aplicarea acestui principiu se urmărește să se asigure restabilirea situației anterioare producerii prejudiciului, având în vedere condițiile în care a intervenit detenția nelegală, durata acesteia și consecințele psihosociale ale acesteia asupra reclamantului. În atare situație, instanța de apel a apreciat că acordarea unei despăgubiri bănești, de 150.000.000 lei, este suficientă pentru a da satisfacție reclamantului cu privire la prejudiciul moral suferit. Împotriva deciziei civile mai sus menționată, au declarat recurs: Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, reclamantul S.D. și statul român, prin Ministerul Finanțelor. - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța critică decizia atacată ca fiind netemeinică și nelegală, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., deoarece: - La stabilirea cuantumului de 150.000.000 lei, cu titlu de daune morale acordate reclamantului, S.D., instanța de apel trebuia să aibă în vedere o serie de criterii cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care i-a fost afectată situația familiară, profesională și socială. - recurentul, care a solicitat daune morale, trebuia să producă un minim de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile sale nepatrimoniale i-au fost afectate, pentru a se putea proceda la o evaluare a despăgubirilor ce urmează să completeze prejudiciul. Reclamantul S.D. critică decizia atacată ca fiind netemeinică și nelegală, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., deoarece: - Instanța de apel, în mod greșit, a apreciat că nivelul daunelor morale acordate de instanța de fond, de 20.00 dolari S.U.A., este prea mare în raport cu prejudiciul încercat, constând în detenția nelegală, durata acesteia și consecințele psihosociale ale acesteia asupra sa. Statul român, prin Ministerul Finanțelor, critică decizia civilă atacată ca fiind netemeinică și nelegală, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece. - Deși reclamantul S.D. a învederat instanței faptul că, prin arestarea sa preventivă, i-au fost produse suferințe fizice, totuși, nu a produs nici un fel de probă cu care să dovedească prejudiciul moral încercat, stabilit de instanța de apel la 150.000.000 lei.

- Cu privire la recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și statul român, prin Ministerul Finanțelor, se rețin următoarele: Cum motivele de recurs ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța și ale statului român sunt asemănătoare, ele vor fi analizate împreună. Reglementarea cadru, în ceea ce privește daunele morale, o constituie prevederile art. 48 alin. (3) din Constituția din 1991, în vigoare la data soluționării cauzei, care statuează că statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prevederile cauzate prin erorile judiciare săvârșite în procesele penale, iar reglementarea legală, care îndrituiește victimele unei erori judiciare să solicite despăgubiri, este dată de prevederile art. 504-507 C. proc.

pen. Daunele morale constau în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a omului, sănătatea și integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional și alte valori similare. Din această perspectivă, prin privarea de libertate din perioada 25 septembrie 1996 – 25 octombrie 1996, reclamantului i s-a adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, iar durerile psihice și suferințele fizice provocate de o atare măsură, pot și trebuie să fie reparate prin acordarea unor despăgubiri.

Deși, la stabilirea cuantumului despăgubirilor, echivalente unui prejudiciu nepatrimonial, există o doză de aproximare, totuși, instanța trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familiară, profesională și socială. Pentru punerea în aplicare a acestor criterii de către instanță, este necesar ca cel ce pretinde daunele morale, să producă un minimum de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale, ocrotite prin Constituție, i-au fost afectate prin arestarea ilegală și, pe cale de consecință, să se poată proceda la evaluarea despăgubirilor ce urmează să compenseze prejudiciul.

Cu referire la cazul în speță, reclamantul S.D. a evidențiat, atât la instanța de fond, cât și la instanța de apel, împrejurări de genul celor menționate în cuprinsul acțiunii și pentru care a solicitat daunele morale, cum ar fi suferințele fizice și psihice îndurate pe perioada arestării preventive, precum și pe parcursul procesului. Această situație a afectat pregătirea profesională a reclamantului, desfășurarea unei vieți normale, precum și manifestarea liberă, fără câștiguri create de arestarea ilegală l-a care a fost supus.

La stabilirea cuantumului de 150.000.000 lei, cu titlu de daune morale acordate reclamantului, instanța de apel, în mod judicios, a avut în vedere, între altele, suferințele fizice și psihice îndurate de reclamant prin arestarea preventivă, eforturile suplimentare la care a fost obligat în vederea integrării în societate etc. - Cu privire la recursul reclamantului S.D., se rețin următoarele: Instanța de apel, în mod judicios, a apreciat că valoarea daunelor morale, care se pot acorda reclamantului pentru prejudiciul încercat prin arestarea preventivă, este în cuantum de 150.000.000 lei. La stabilirea cuantumului despăgubirilor morale menționate, instanța de apel a avut în vedere o serie de criterii, cum ar fi consecințele negative suferite de reclamant pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care i-a fost afectată situația familiară, profesională și socială.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte reține că motivele invocate de recurenți nu se circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și, în consecință, urmează a se respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, statul român, prin Ministerul Finanțelor, reclamantul S.D., împotriva deciziei civile nr. 18 din 24 februarie 2003 a Curții de Apel Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, S.D. și statul român, prin Ministerul Finanțelor, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, împotriva deciziei civile nr. 18/C din 24 februarie 2003 a Curții de Apel Constanța, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 29 iunie 2004.