ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3999/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 1 București, la data de 14 iulie 1997, sub nr. 13879/1997, reclamanții D.M.N. și I.M.O.T. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Educației Naționale, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Liceul de Artă N.T., Academia de Artă București și Consiliul General al Municipiului București, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să oblige pârâții să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, compus din teren de 950 mp și construcțiile de pe acest teren (o clădire principală cu 3 etaje și alte anexe), precum și evacuarea pârâților din acest imobil.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că imobilul a fost inițial dobândit de către soții M. și C.G. Ulterior, M.G.(rămasă moștenitoare de pe urma defunctului C.G.) a vândut lui C.S. etajul 2 al imobilului, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 11136 din 14 martie 1947. De pe urma defunctei M.G. a rămas moștenitoare D.E., iar de pe urma defunctului C.S. a rămas moștenitoare M.M. (născută S.), a cărei moștenitoare a fost, de asemenea, D.E. De pe urma defunctei D.E. au rămas moștenitori I.M.O.T., D.M.N. și D.I., iar de pe urma defunctului I.D. au rămas ca moștenitori I.M.O.T. și D.M.N., reclamanții din prezenta cauză. În continuare reclamanții au arătat că imobilul a fost preluat abuziv de către stat în anul 1950, fără titlu, iar în 1951 a intrat în folosința actualului Liceu de Artă N.T., fiind transmis ulterior în administrarea Academiei de Artă București.

Reclamanții au mai susținut că se încearcă justificarea titlului statului, prin preluarea imobilului în baza Decretului nr. 224/1951, dar nu există o hotărâre judecătorească de trecere a lui în proprietatea statului pe acest temei. În ceea ce privește situația actuală a imobilului, reclamanții au arătat că acesta este utilizat numai parțial de către Liceul de artă N.T., pentru ateliere, deoarece una din scările clădirii principale a fost grav afectată de cutremur, iar etajele superioare sunt în parte degradate, liceul urmând să se mute în curând într-un sediu nou aflat în construcție. Prin sentința civilă nr. 6527 din 28 aprilie 1999, Judecătoria sector 1 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, în baza art. 2 lit. b) C. proc.

civ. Pârâtele Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Liceul de Artă N.T. au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în ce le privește, susținând că imobilul a fost transmis Academiei de Artă București, prin Ordinul Ministrului Învățământului nr. 5578 din 29 octombrie 1996. Aceiași excepție a fost invocată și de pârâtul Consiliul General al Municipiului București, care a arătat că imobilul nu se află în administrarea sa și nici în a SC H.N. SA, precum și de pârâtul Ministerul Educației Naționale, cu motivarea că, de vreme ce imobilul a fost atribuit unei unități cu personalitate juridică (Academia de Artă), ministerul nu mai are nici un fel de drept asupra lui. Academia de Artă nu s-a apărat în proces în nici un mod.

Reclamanții au renunțat în cursul judecății la capătul de cerere privind evacuarea. Prin decizia nr. 6257 din 28 aprilie 1999, Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, a respins acțiunea restrânsă față de pârâții Ministerul Educației Naționale și Academia de Artă, ca neîntemeiată, iar față de pârâții Consiliul General al Municipiului București, Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Liceul N.T., pentru lipsa calității procesuale pasive a acestora. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București a reținut că imobilul constituie un bun public de interes național, asupra căruia statul a dobândit dreptul de proprietate în baza art. 166 alin. (4) din Legea nr. 84/1995, iar potrivit art. 135 alin. (5) din Constituție, bunul este inalienabil.

Față de respingerea acțiunii pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâților Consiliul General al Municipiului București, Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Liceul de Artă N.T., tribunalul a motivat cu faptul că acești pârâți nu au imobilul în administrare, cerință prevăzută în Legea nr. 213/1998 pentru ca statul, în calitate de titular al dreptului de proprietate, să poată fi reprezentat. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, solicitând schimbarea ei în sensul admiterii acțiunii. În motivele de apel, apelanții-reclamanți au susținut că, în mod greșit a fost respinsă acțiunea pentru lipsa calității procesuale pasive, față de Consiliul General al Municipiului București, întrucât potrivit dispozițiilor Legii nr. 69/1991 imobilele aflate pe raza teritorială a Municipiului București se află în patrimoniul C.G.M.B.

și față de Liceul de Artă N.T., deoarece acest pârât are posesia imobilului. De asemenea, mai arată apelanții, în mod greșit prima instanță a respins ca neîntemeiată acțiunea, preluând în motivare susținerea pârâtului Ministerul Educației Naționale că imobilul aparține domeniului public și că a intrat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 224/1951, atâta timp cât această susținere nu a fost dovedită cu depunerea la dosar a hotărârii judecătorești prin care s-a luat această măsură, astfel că, potrivit, prevederilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, imobilul nu poate fi considerat ca făcând parte din domeniul public, statul nedobândind imobilul cu titlu. Prin decizia nr. 789 din 20 decembrie 2000, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel București a reținut, în esență, că s-a făcut dovada cu înscrisuri aflate la dosar (emise de instituții ale statului, de-a lungul anilor), că imobilul a intrat în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 224/1951, act normativ ce constituie titlu de dobândire de către stat, prevăzut în art. 1 din Legea nr. 112/1995 și art. 1 din H.G. nr. 20/1997 republicat. Mai reține instanța de apel că acțiunea s-a întemeiat pe inexistența unui titlu de proprietate al statului privind imobilul în discuție, fără să se facă vreo precizare a temeiului juridic, în sensul examinării valabilității titlului potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998 adoptată după înregistrarea acțiunii, astfel că solicitarea examinării valabilității titlului statului în această fază procesuală constituie o modificare în apel a cauzei acțiunii, ce nu este admisibilă, conform prevederilor art. 294 C. proc.

civ. De asemenea, Curtea a reținut că imobilul, fiind trecut în proprietatea statului cu titlu, nu poate fi revendicat de reclamanți pentru că, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, potrivit art. 166 din Legea nr. 84/1995, acest imobil face parte din domeniul public de interes național, inclus în patrimoniul învățământului de stat, al cărui titular este Ministerul Educației Naționale, bunul făcând parte din categoria celor prevăzute în art. 135 din Constituție, care sunt insesizabile. În sfârșit, se reține în decizia nr. 789 din 20 decembrie 2000, că nu este întemeiată nici critica adusă de apelanți sentinței pentru respingerea acțiunii față de C.G.M.B. și Liceul de Artă N.T.

pentru lipsa calității procesuale pasive a acestora, întrucât, în ceea ce privește C.G.M.B., imobilul nu se află în administrarea acestuia, iar în ceea ce privește Liceul de Artă N.T., imobilul nu se află în patrimoniul acestuia, ci într-o detențiune precară permisă de Academia de Artă. Împotriva acestei decizii au exercitat calea de atac a recursului reclamanții, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9, 10 și 11 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei civile atacate, modificarea soluției în sensul admiterii apelului și modificarea sentinței Tribunalului București în sensul admiterii acțiunii restrânse.

Prin motivele de recurs s-a susținut în esență că, în timp ce reclamanții și-au dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu cu actele depuse la dosar, pârâții nu au depus înscrisuri prin care să dovedească titlul în baza căruia dețin imobilul, mențiunile sumare din actele vremii cu privire la aplicarea Decretului nr. 224/1951 neavând nici o bază fără o hotărâre judecătorească care să facă dovada titlului de proprietate. Recurenții critică decizia atacată și pe considerentul că, în mod eronat instanța de apel a apreciat că s-a făcut o modificare a acțiunii în sensul că s-ar fi solicitat examinarea valabilității titlului statului în raport de dispozițiunile art. 6 din Legea nr. 213/1998 aceasta deoarece, în realitate, reclamanții au susținut mereu că imobilul este deținut fără titlu de către stat.

Astfel, a fost criticată motivarea primei instanțe prin prisma prevederilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, în sensul că potrivit acestui text fac parte din domeniul public numai imobilele preluate cu titlu de către stat, ceea ce nu este cazul imobilului în discuție. În temeiul considerentelor arătate, recurenții concluzionează că imobilul nu a fost preluat cu titlu, deci nu a intrat niciodată în proprietatea statului și, ca urmare, nu poate face parte din domeniul public. La primul termen de judecată din recurs, respectiv 12 decembrie 2001, recurenții-reclamanți au solicitat suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 47 din Legea nr.10/2001, precizând că a fost înaintată deținătorului imobilului notificare prin care s-a cerut restituirea în natură.

Ulterior, prin cererea înregistrată în dosarul de recurs la data de 13 februarie 2004, recurenții au solicitat repunerea cauzei pe rol, ocazie cu care să se constate faptul că acțiunea lor în revendicare a rămas fără obiect, având în vedere că în temeiul Legii nr. 10/2001 le-a fost restituit în natură, în proprietate, imobilul situat în București, au fost puși în posesie și, de asemenea, dreptul de proprietate le-a fost înscris în Cartea Funciară. În dovedire s-au depus la dosar înscrisuri: sentința civilă nr. 1771 din 2 decembrie 2002 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, prin care a fost admisă contestația formulată de reclamanții D.M.N. și I.M.O.T.

promovată împotriva deciziei nr. 48 din 11 iunie 2002 a Rectorului Universității de Arte București și a fost obligată pârâta Universitatea Națională de Arte București să restituie contestatorilor în natură imobilul, hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin neapelare; încheierea nr. 14107 din 30 octombrie 2003 a Judecătoriei sector 1 București, biroul de Carte Funciară, prin care s-a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului, în favoarea lui D.M.N. și I.M.O.T., cu titlu de restituire în baza sentinței civile nr. 1771 din 2 decembrie 2002 a Tribunalului București. Situația predării imobilului în litigiu, dovedită cu aceste acte depuse la dosar, a fost confirmată de părțile prezente.

Așa fiind, apare evident faptul că acțiunea de față formulată pe calea dreptului comun nu mai are obiect, situație în care, prin admiterea recursului, urmează a fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții D.N. și I.M.O.T. împotriva deciziei nr. 789/A din 20 decembrie 2000 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia recurată, precum și sentința nr. 340 F din 8 mai 2000 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, și respinge acțiunea reclamanților ca rămasă fără obiect. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2004.