ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3999/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Judecătoriei sector 1 București, la data de 14 iulie 1997, sub nr. 13879/1997,

reclamanții D.M.N. și I.M.O.T. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul

Educației Naționale, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Liceul de

Artă N.T., Academia de Artă București și Consiliul General al Municipiului

București, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să oblige

pârâții să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în

București, compus din teren de 950 mp și construcțiile de pe acest teren (o

clădire principală cu 3 etaje și alte anexe), precum și evacuarea pârâților din

acest imobil.

În motivarea acțiunii, reclamanții

au arătat că imobilul a fost inițial dobândit de către soții M. și C.G. Ulterior,

M.G.(rămasă moștenitoare de pe urma defunctului C.G.) a vândut lui C.S. etajul

2 al imobilului, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

11136 din 14 martie 1947.

De pe urma defunctei M.G. a rămas

moștenitoare D.E., iar de pe urma defunctului C.S. a rămas moștenitoare M.M.

(născută S.), a cărei moștenitoare a fost, de asemenea, D.E. De pe urma

defunctei D.E. au rămas moștenitori I.M.O.T., D.M.N. și D.I., iar de pe urma

defunctului I.D. au rămas ca moștenitori I.M.O.T. și D.M.N., reclamanții din

prezenta cauză.

În continuare reclamanții au arătat

că imobilul a fost preluat abuziv de către stat în anul 1950, fără titlu, iar

în 1951 a intrat în folosința actualului Liceu de Artă N.T., fiind transmis

ulterior în administrarea Academiei de Artă București.

Reclamanții au mai susținut că se

încearcă justificarea titlului statului, prin preluarea imobilului în baza

Decretului nr. 224/1951, dar nu există o hotărâre judecătorească de trecere a

lui în proprietatea statului pe acest temei.

În ceea ce privește situația actuală

a imobilului, reclamanții au arătat că acesta este utilizat numai parțial de

către Liceul de artă N.T., pentru ateliere, deoarece una din scările clădirii

principale a fost grav afectată de cutremur, iar etajele superioare sunt în

parte degradate, liceul urmând să se mute în curând într-un sediu nou aflat în

construcție.

Prin sentința civilă nr. 6527 din 28

aprilie 1999, Judecătoria sector 1 București a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, în baza art. 2 lit. b)

C. proc. civ.

Pârâtele Inspectoratul Școlar al

Municipiului București și Liceul de Artă N.T. au invocat excepția lipsei

calității procesuale pasive în ce le privește, susținând că imobilul a fost

transmis Academiei de Artă București, prin Ordinul Ministrului Învățământului

nr. 5578 din 29 octombrie 1996.

Aceiași excepție a fost invocată și

de pârâtul Consiliul General al Municipiului București, care a arătat că

imobilul nu se află în administrarea sa și nici în a SC H.N. SA, precum și de

pârâtul Ministerul Educației Naționale, cu motivarea că, de vreme ce imobilul a

fost atribuit unei unități cu personalitate juridică (Academia de Artă),

ministerul nu mai are nici un fel de drept asupra lui.

Academia de Artă nu s-a apărat în

proces în nici un mod.

Reclamanții au renunțat în cursul

judecății la capătul de cerere privind evacuarea.

Prin decizia nr. 6257 din 28 aprilie

1999, Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ,

a respins acțiunea restrânsă față de pârâții Ministerul Educației Naționale și

Academia de Artă, ca neîntemeiată, iar față de pârâții Consiliul General al

Municipiului București, Inspectoratul Școlar al Municipiului București și

Liceul N.T., pentru lipsa calității procesuale pasive a acestora.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul

București a reținut că imobilul constituie un bun public de interes național,

asupra căruia statul a dobândit dreptul de proprietate în baza art. 166 alin. (4)

din Legea nr. 84/1995, iar potrivit art. 135 alin. (5) din Constituție, bunul

este inalienabil.

Față de respingerea acțiunii pentru

lipsa calității procesuale pasive a pârâților Consiliul General al Municipiului

București, Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Liceul de Artă N.T.,

tribunalul a motivat cu faptul că acești pârâți nu au imobilul în administrare,

cerință prevăzută în Legea nr. 213/1998 pentru ca statul, în calitate de

titular al dreptului de proprietate, să poată fi reprezentat.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel reclamanții, solicitând schimbarea ei în sensul admiterii

acțiunii.

În motivele de apel,

apelanții-reclamanți au susținut că, în mod greșit a fost respinsă acțiunea

pentru lipsa calității procesuale pasive, față de Consiliul General al

Municipiului București, întrucât potrivit dispozițiilor Legii nr. 69/1991

imobilele aflate pe raza teritorială a Municipiului București se află în

patrimoniul C.G.M.B. și față de Liceul de Artă N.T., deoarece acest pârât are

posesia imobilului.

De asemenea, mai arată apelanții, în

mod greșit prima instanță a respins ca neîntemeiată acțiunea, preluând în

motivare susținerea pârâtului Ministerul Educației Naționale că imobilul

aparține domeniului public și că a intrat în proprietatea statului în baza

Decretului nr. 224/1951, atâta timp cât această susținere nu a fost dovedită cu

depunerea la dosar a hotărârii judecătorești prin care s-a luat această măsură,

astfel că, potrivit, prevederilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, imobilul nu

poate fi considerat ca făcând parte din domeniul public, statul nedobândind

imobilul cu titlu.

Prin decizia nr. 789 din 20

decembrie 2000, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca

nefondat apelul.

Pentru a decide astfel, Curtea de

Apel București a reținut, în esență, că s-a făcut dovada cu înscrisuri aflate

la dosar (emise de instituții ale statului, de-a lungul anilor), că imobilul a

intrat în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 224/1951, act

normativ ce constituie titlu de dobândire de către stat, prevăzut în art. 1 din

Legea nr. 112/1995 și art. 1 din H.G. nr. 20/1997 republicat.

Mai reține instanța de apel că

acțiunea s-a întemeiat pe inexistența unui titlu de proprietate al statului privind

imobilul în discuție, fără să se facă vreo precizare a temeiului juridic, în

sensul examinării valabilității titlului potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998

adoptată după înregistrarea acțiunii, astfel că solicitarea examinării

valabilității titlului statului în această fază procesuală constituie o

modificare în apel a cauzei acțiunii, ce nu este admisibilă, conform

prevederilor art. 294 C. proc. civ.

De asemenea, Curtea a reținut că

imobilul, fiind trecut în proprietatea statului cu titlu, nu poate fi

revendicat de reclamanți pentru că, așa cum în mod corect a reținut și instanța

de fond, potrivit art. 166 din Legea nr. 84/1995, acest imobil face parte din

domeniul public de interes național, inclus în patrimoniul învățământului de

stat, al cărui titular este Ministerul Educației Naționale, bunul făcând parte

din categoria celor prevăzute în art. 135 din Constituție, care sunt

insesizabile.

În sfârșit, se reține în decizia nr.

789 din 20 decembrie 2000, că nu este întemeiată nici critica adusă de apelanți

sentinței pentru respingerea acțiunii față de C.G.M.B. și Liceul de Artă N.T.

pentru lipsa calității procesuale pasive a acestora, întrucât, în ceea ce

privește C.G.M.B., imobilul nu se află în administrarea acestuia, iar în ceea

ce privește Liceul de Artă N.T., imobilul nu se află în patrimoniul acestuia,

ci într-o detențiune precară permisă de Academia de Artă.

Împotriva acestei decizii au

exercitat calea de atac a recursului reclamanții, întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 9, 10 și 11 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei civile

atacate, modificarea soluției în sensul admiterii apelului și modificarea

sentinței Tribunalului București în sensul admiterii acțiunii restrânse.

Prin motivele de recurs s-a susținut

în esență că, în timp ce reclamanții și-au dovedit dreptul de proprietate

asupra imobilului în litigiu cu actele depuse la dosar, pârâții nu au depus

înscrisuri prin care să dovedească titlul în baza căruia dețin imobilul,

mențiunile sumare din actele vremii cu privire la aplicarea Decretului nr.

224/1951 neavând nici o bază fără o hotărâre judecătorească care să facă dovada

titlului de proprietate.

Recurenții critică decizia atacată

și pe considerentul că, în mod eronat instanța de apel a apreciat că s-a făcut

o modificare a acțiunii în sensul că s-ar fi solicitat examinarea valabilității

titlului statului în raport de dispozițiunile art. 6 din Legea nr. 213/1998

aceasta deoarece, în realitate, reclamanții au susținut mereu că imobilul este

deținut fără titlu de către stat. Astfel, a fost criticată motivarea primei

instanțe prin prisma prevederilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, în sensul că

potrivit acestui text fac parte din domeniul public numai imobilele preluate cu

titlu de către stat, ceea ce nu este cazul imobilului în discuție.

În temeiul considerentelor arătate,

recurenții concluzionează că imobilul nu a fost preluat cu titlu, deci nu a

intrat niciodată în proprietatea statului și, ca urmare, nu poate face parte

din domeniul public.

La primul termen de judecată din

recurs, respectiv 12 decembrie 2001, recurenții-reclamanți au solicitat

suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 47 din Legea nr.10/2001, precizând

că a fost înaintată deținătorului imobilului notificare prin care s-a cerut

restituirea în natură.

Ulterior, prin cererea înregistrată

în dosarul de recurs la data de 13 februarie 2004, recurenții au solicitat

repunerea cauzei pe rol, ocazie cu care să se constate faptul că acțiunea lor

în revendicare a rămas fără obiect, având în vedere că în temeiul Legii nr.

10/2001 le-a fost restituit în natură, în proprietate, imobilul situat în

București, au fost puși în posesie și, de asemenea, dreptul de proprietate le-a

fost înscris în Cartea Funciară.

În dovedire s-au depus la dosar

înscrisuri: sentința civilă nr. 1771 din 2 decembrie 2002 a Tribunalului

București, secția a IV-a civilă, prin care a fost admisă contestația formulată

de reclamanții D.M.N. și I.M.O.T. promovată împotriva deciziei nr. 48 din 11

iunie 2002 a Rectorului Universității de Arte București și a fost obligată pârâta

Universitatea Națională de Arte București să restituie contestatorilor în

natură imobilul, hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin

neapelare; încheierea nr. 14107 din 30 octombrie 2003 a Judecătoriei sector 1

București, biroul de Carte Funciară, prin care s-a dispus intabularea dreptului

de proprietate asupra imobilului, în favoarea lui D.M.N. și I.M.O.T., cu titlu

de restituire în baza sentinței civile nr. 1771 din 2 decembrie 2002 a

Tribunalului București.

Situația predării imobilului în

litigiu, dovedită cu aceste acte depuse la dosar, a fost confirmată de părțile

prezente.

Așa fiind, apare evident faptul că

acțiunea de față formulată pe calea dreptului comun nu mai are obiect, situație

în care, prin admiterea recursului, urmează a fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de reclamanții D.N. și

I.M.O.T. împotriva deciziei nr. 789/A din 20 decembrie 2000 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia recurată, precum și sentința nr.

340 F din 8 mai 2000 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și de contencios

administrativ, și respinge acțiunea reclamanților ca rămasă fără obiect.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2004.