Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.05.2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2751/2004

HOTĂRÂRE
20.05.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2751/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra conflictului negativ de competență de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Pitești, prin sentința penală nr. 200 din 27 ianuarie 2004, a declinat competența de soluționare a cererii de întrerupere a executării pedepsei, formulată de condamnatul D.G., în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București pe motiv că, după introducerea cererii, petiționarul a fost transferat la Spitalul Penitenciarului București. La rândul său, Judecătoria sectorului 5 București, prin sentința penală nr. 1238 din 6 aprilie 2004, și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Pitești, motivând că la momentul formulării cererii petentul era deținut în Penitenciarul Colibași. Asupra conflictului negativ de competență astfel creat se constată următoarele: Potrivit prevederilor art. 456 C. proc.

pen., instanța competentă să dispună asupra întreruperii executării pedepsei este instanța de executare sau instanța corespunzătoare în a cărei rază teritorială se află locul de deținere. Pentru determinarea competenței de soluționare a unei cereri de întrerupere a executării pedepsei trebuie să se aibă în vedere locul de deținere în care cel condamnat se găsea la momentul introducerii cererii, iar nu locul de deținere (sau succesiv chiar mai multe locuri de deținere) unde ulterior acesta a fost transferat. Cum în cauza de față, petiționarul se afla la momentul introducerii cererii de întrerupere a executării pedepsei în Penitenciarul Colibași, rezultă că Judecătoria Pitești, în a cărei rază teritorială se află acest loc de deținere, este competentă să judece cererea.

Ca atare, se va stabili că această instanță este competentă să judece cererea.

D E C I D E Stabilește că Judecătoria Pitești este competentă să soluționeze cauza privind pe condamnatul D.G. Trimite dosarul acestei instanțe. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 mai 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-03-11
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1400/2004
Asupra conflictului de competență de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr.2157 din 1 noiembrie 2003, Judecătoria Pitești a declinat competența de soluționare a cererii de întrerupere a executării
ÎCCJ 2003-08-07
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3432/2003
cererea, Tribunalul Militar București, motiv pentru care, conform art. 42 C. proc. pen., și-a declinat competența. La rândul său, Tribunalul Militar București, prin sentința nr. 128 din 22 mai 2003, în baza art. 42, a art. 449 și a art. 456
ÎCCJ 2005-02-24
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1376/2005
Asupra conflictului negativ de competență de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Pitești sub nr. 8333/2004 condamnatul C.V.G. a solicitat întreruperea executării pedepsei de 3 a
ÎCCJ 2005-02-24
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1377/2005
vit, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că Tribunalul București este instanța competentă să judece cererea formulată de condamnat, pentru întreruperea executării pedepsei. Potrivit dispozițiilor art. 456 C. proc. pen., instanța co
ÎCCJ 2007-06-01
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2959/2007
Asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 1 februarie 2007, pe rolul Tribunalului Argeș, sub numărul 157/109/2007, contestatorul M.N., a solicitat ca prin hotă
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă