ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2631/2010

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 646 din 12 iunie 2009 a Tribunalului București a fost condamnat între alții inculpatul F.M. pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen. la 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Prin aceeași sentință a fost condamnat la 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002. Conform art. 33-34 C. pen. s-a dispus să execute 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 88 C. pen. s-a computat din pedeapsă durata arestului preventiv de la 2 februarie 2008 la zi. În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-au confiscat de la inculpatul F.M. sumele de 200 lei și respectiv 30.992 lei provenite din infracțiune. Pentru a hotărî astfel instanța fondului a reținut că inculpatul F.M. a vândut în perioada octombrie 2007 ­februarie 2008 în mod repetat, în realizarea aceleiași rezoluții, droguri de mare risc (heroină). Operațiile cu droguri erau săvârșite de inculpat într-o rulotă ce-i aparținea, parcată în fața locuinței sale. Acțiunile inculpatului au fost supravegheate de organele de organele de urmărire penală iar drogurile vândute au fost supuse unor analize tehnico-științifice care au confirmat prin rapoarte tehnico-științifice că substanța vândută de acesta este heroină.

S-a mai reținut că activitatea infracțională a inculpatului a fost întreruptă în ziua de 1 februarie 2008 când acesta a fost oprit în trafic în București în timp ce se afla la volanul autoturismului marca Peugeot 407 cu număr de înmatriculare pe care-l conducea fără a avea permis de conducere. Cu această ocazie în autoturismul condus de inculpat s-au găsit pungi conținând heroină în greutate de 8,20 grame și respectiv 5,52 grame pe care a încercat să le distrugă. Prin decizia penală nr. 17/A din 4 august 2009 Curtea de Apel București a respins ca nefondat apelul inculpatului F.M. care a criticat hotărârea fondului pentru pedeapsa pe care a considerat-o prea severă în raport de atitudinea lui sinceră de recunoaștere a faptelor și de cantitatea relativ mică de droguri pe care a traficat-o.

Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul care a cerut casarea hotărârilor pentru motivul prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. referitor la individualizarea pedepsei. A solicitat reducerea pedepsei aplicate prin aplicarea prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 și art. 19 din Legea nr. 682/2002. S-a reținut că recursul nu este fondat. Instanțele au reținut o corectă stare de fapt în acord cu probele administrate. Încadrarea juridică este legală iar pedeapsa este just individualizată. Potrivit art. 16 din Legea nr. 143/2000 persoana care a comis una din infracțiunile prevăzute la art. 2-10, iar în timpul urmăririi penale denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni legate de droguri beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

În sensul reducerii limitelor de pedeapsă la jumătate pentru aceleași motive sunt și prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002 invocate de recurent. Din examinarea adreselor nr. 2497/D/P/2009 și nr. 2720/D/P/2009 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T., aflate la filele 24 și 32 (dosar Înalta Curte de Casație și Justiție) rezultă că inculpatul a formulat denunțuri penale care însă nu s-au finalizat cu tragerea la răspundere penală a unei persoane denunțate iar în alt caz urmărirea penală fusese începută față de persoana denunțată. Așa fiind denunțurile inculpatului nu întrunesc condițiile de facilitare a identificării și tragerii la răspundere ale altor persoane care ar fi săvârșit infracțiuni, condiții prevăzute de lege.

Prin urmare nu există temeiurile pentru reducerea limitelor de pedeapsă așa cum solicită re curentul inculpat. Văzând și prevederile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Curtea a respins recursul inculpatului. În continuare condamnatul a înțeles a exercita și calea de atac extraordinară a contestației în anulare. S-au invocat prevederile art. 385 lit. e) în sensul că nu a fost audiat la nivelul instanțelor de apel și recurs. I.C.C.J., instanță competentă în a se pronunța pe această cale de atac extraordinară, va examina motivul de contestație invocat numai în măsura în care se va constata că cererea a fost făcută în termenul prevăzut de lege, totul fiind circumscris procedurii admiterii în principiu prev. de art. 391 C. proc.

pen. Ori este de observat că dezbaterea pe fond a pricinii sale s-a concretizat în cele trei grade de jurisdicție cu inculpatul aflat în stare de arest preventiv în speță, este astfel incident termenul de 10 zile de introducere de către persoana în cauză a contestației, calculat de la începerea executării – art. 388 C. proc. pen., care coincide cu data rămânerii definitive a hotărârii, iar din acest punct de vedere calea extraordinară de atac este de constatat ca fiind tardiv introdusă. Concret, pronunțarea deciziei pe care o atacă s-a realizat la 29 ianuarie 2010 iar exercitarea contestației, luând în calcul data ștampilei de pe scrisoarea de înaintare, este 10 februarie 2010, așadar cu depășirea termenului de 10 zile.

În aceste condiții sunt de prisos orice alte detalieri, accesul într-o astfel de cale extraordinară de atac este permis dar cu respectarea unor minime condiționări procesuale, cum este și cea a termenului de introducere, care nefiind respectat este de respins contestația ca inadmisibilă, pe procedura admisibilității în principiu, conform art. 391 C. proc. pen. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul F.M. împotriva deciziei penale nr. 320 din 29 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Obligă contestatorul la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 iulie 2010.