ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 878/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 237 din 29

noiembrie 2002 a Tribunalului Caraș Severin, inculpata G.M. a fost condamnată

pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin.

(2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), b)

și c) și art. 76 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și

fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), b) și c) și art. 76 lit.

e) C. pen., la pedeapsa de 2 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani

și 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

În baza art. 53 pct. 2 lit. a), art.

65 alin. (2) și art. 66 C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complimentară

a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe

o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 14, art. 346 C. proc.

pen., art. 998 C. civ., inculpata a fost obligată la plata sumei de 2.202.200.000

lei despăgubiri civile, reprezentând prejudiciul nerecuperat față de Ministerul

Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, sumă ce va fi actualizată la data

executării în raport de rata inflației, și s-au respins pretențiile părții

civile Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, privind acordarea

sumei de 3.044.453.600 lei, cu titlu de majorări de întârziere.

În baza art. 348 și art. 445 C.

proc. pen., s-au declarat ca fiind false și s-a dispus anularea facturilor

întocmite în fals, menționate, în dosarul de urmărire penală al Parchetului de

pe lângă Tribunalul Caraș Severin nr. 16/P/2002.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., inculpata a fost obligată la plata sumei de 4.000.000 lei cheltuieli

judiciare către stat din care onorariul apărătorului din oficiu în sumă de

300.000 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

Prin O.G. nr. 32 din 29 ianuarie

1999 și O.U. nr. 219 din 29 decembrie 1999, s-a instituit pentru anii 1999-2000

sistemul de cupoane pentru agricultură, cu finanțare de la bugetul de stat, în

vederea procurării de materiale și servicii necesare lucrărilor agricole, plata

acestora efectuându-se pe baza cupoanele obținute de deținătorii de suprafețe

agricole.

Cupoanele, reprezentând bonuri de

valoare, au fost acordate cu titlu gratuit persoanelor, care dețineau terenuri

agricole și care, astfel, puteau beneficia de anumite bunuri și servicii de

specialitate oferite de furnizori, care la rândul lor, în vederea decontării

cupoanelor, trebuia să le depună la unitățile bancare, care încheiaseră

convenții cu Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, însoțite de un

centralizator al facturilor emise la livrarea produselor sau la efectuarea

serviciilor.

Unitățile bancare verificau

autenticitatea cupoanelor și legalitatea operațiunilor, solicitând Ministerului

Agriculturii, Alimentației și Pădurilor contravaloarea cupoanelor.

În acest circuit de denotare s-a

interpus inculpata G.M., administrator al SC T.S.E. SRL Băile Herculane, cu

obiect de activitate comerțul cu produse alimentare și băuturi, care, folosind

în mod nereal calitatea de furnizor de produse și servicii agricole și

întocmind facturi false, a încasat contravaloarea cupoanelor agricole

achiziționate de pe piața liberă, la prețuri mai mici decât valoarea lor

nominală.

Inculpata nu a putut prezenta

documente de aprovizionare cu îngrășăminte chimice, iar facturile privitoare la

vânzarea acestor produse s-au dovedit a fi false. Pe baza lor și a unui număr

de 12.560 cupoane agricole obținute pe căi ilegale, pe care le-a depus la sucursala

Orșova a B.C.R., în perioada 1999 -2000, inculpata a încasat de la Ministerul

Agriculturii, Alimentației și Pădurilor suma de 2.202.200.000 lei.

Situația de fapt și vinovăția

inculpatei s-au stabilit pe baza materialului probator administrat în cauză:

actul de control al Gărzii Financiare Caraș-Severin, facturi fiscale și

documente centralizatoare depuse la unitățile bancare, rapoarte de constatare

tehnico-științifică, adrese privind valoarea prejudiciului, declarațiile

martorei B.B., declarațiile inculpatei căreia i s-a recunoscut o poziție

procesuală sinceră, acesta fiind unul din motivele, pentru care instanța de

fond a făcut aplicarea circumstanțelor atenuante, prevăzute de art. 74 și art. 76

C. pen. și a coborât pedeapsa aplicată sub minimul special prevăzut de lege.

Curtea de Apel Timișoara, prin

decizia penală nr. 322/ A din 4 septembrie 2003, a admis apelul declarat de

partea civilă Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, a desființat

sentința penală nr. 237 din 29 noiembrie 2002 a Tribunalului Caraș-Severin, pe

latura civilă privind acordarea dobânzilor legale și, judecând, a dispus

obligarea inculpatei la plata sumei de 2.202.200.000 lei cu dobânzi legale de

la data producerii prejudiciului, până la achitarea lor integrală.

Celelalte dispoziții ale sentinței

atacate au fost menținute.

Apel inculpatei a fost respins ca

nefondat, apelanta fiind obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat,

în sumă de 500.000 lei.

Instanța de control judiciar a

reținut că tribunalul a omisă să se pronunțe asupra acordării dobânzilor

legale, motiv pentru care a dispus obligarea inculpatei la plata acestora.

Cu privire la apelul inculpatei,

care a criticat sentința penală a instanței de fond, pentru greșita sa

condamnare în condițiile inexistenței prejudiciului, Curtea de Apel Caraș Severin

a apreciat că acesta este nefondat, întrucât faptele comise de G.M. întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune reținute în sarcina sa,

iar prejudiciul de 2.202.200.000 lei este real, banii încasați de inculpată

nefiind folosiți potrivit destinației stabilite prin lege, ci în interes

personal.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs inculpata G.M., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor

atacate și achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit.

a) C. proc. pen.

S-a susținut că vânzarea cupoanelor

agricole a fost legală, beneficiarii acestora fiind proprietarii lor, iar

băncile au achitat contravaloarea nominală a acestor bonuri de valoare, iar nu

a facturilor fiscale.

Temeiul juridic al recursului îl

constituie dispozițiile art. 385

9

pct. 12, 17

1

și 18 C.

proc. pen.

Examinând recursul, Înalta Curte de

Casație și Justiție, constată că acesta nu este întemeiat.

Din analiza materialului probator

administrat în cauză rezultă că instanțele de judecată au stabilit în mod

corect situația de fapt și vinovăția inculpatei, dând încadrarea juridică

temeinică și legală faptelor săvârșite de aceasta.

Inculpata G.M. și-a atribuit în mod

nereal calitatea de furnizor de produse și servicii agricole, singura în baza

căreia era îndreptățită să solicite și să primească contravaloarea prețului

bunurilor livrate și /sau a serviciilor prestate și prevăzute în legea

specială. În acest mod, depunând actele stabilite de lege (cupoane agricole și

centralizator al facturilor fiscale), ea a indus în eroare Ministerul

Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, care i-a achitat o sumă necuvenită,

întrucât inculpata nu a livrat niciodată îngrășăminte chimice beneficiarilor

cupoanelor agricole.

Facturile fiscale folosite de

inculpată sunt fictive, atestând o situație nereală, iar documentele de

aprovizionare a firmei cu produsele (îngrășăminte chimice) pretins vândute

contra cupoanelor agricole, nu există.

Prejudiciul cauzat Ministerului

Agriculturii, Alimentației și Pădurilor este cert, banii încasați în afara

cadrului, prevăzut de lege privind circuitul cupoanelor fiind dobândiți în mod

injust, fără prestarea obligațiilor stabilite, prin actele normative mai

sus-arătate, O.G. nr. 32 din 29 ianuarie 1999 și O.U.G. nr. 219 din 29

decembrie 1999, precum și a Hotărârilor Guvernului României nr. 102 din 19

februarie 1999 și 98 din 9 februarie 2000, pentru aprobarea normelor

metodologice, cu privire la modul de acordare, distribuire, utilizare și

decontare a cupoanelor agricole.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte de Casație și Justiție, constată că criticile formulate prin recursul

declarat de inculpată sunt nefondate, în cauză neexistând temeiuri de achitare

a acesteia, fiind pe deplin întrunite elementele de fapt ale infracțiunilor,

prevăzute de art. 215 alin. (2) și (5) C. pen., cu art. 41 alin. (2) C. pen. și

art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Vinovăția inculpatei a fost reținută

pe baza unei temeinice stabiliri și interpretări a situației de fapt și a unei

corecte și riguroase aplicări a dispozițiilor legale.

Constatând din oficiu că nu există

alte motive de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție, urmează să respingă

recursul inculpatei G.M. ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpata G.M., împotriva deciziei penale nr. 322/ A din 4

septembrie 2003 a Curții de Apel Timișoara.

Obligă recurenta inculpată la plata

sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12

februarie 2004.