ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4324/2005

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 177

din 4 octombrie 2004, pronunțată în fond după casare, Tribunalul Caraș Severin

a condamnat pe inculpata D.V. la 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea

drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru

infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) și (5) C. pen.

În baza art. 290 C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, inculpata a mai fost condamnată la

un an închisoare, iar în baza art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art.

289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, la un an și 6 luni

închisoare.

Potrivit art. 11 pct. 2 lit.

a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., instanța de fond a

dispus achitarea inculpatei pentru infracțiunea prevăzută de art. 10 din Legea

nr. 87/1994.

Făcând aplicarea art. 33

lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa

cea mai grea de 10 ani închisoare.

I s-au interzis inculpatei

drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata prevăzută de 71 din același

cod.

În baza art. 14 și art. 346

alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., inculpata a fost

obligată să plătească părții civile Ministerul Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale, suma de 4.776.229.000 lei, despăgubiri civile,

respingându-se pretențiile, cu privire la penalități și comisionul bancar,

formulată de aceeași parte civilă.

S-a respins acțiunea civilă

formulată de partea civilă D.G.F.P. Caraș Severin.

Facturile și

centralizatoarele menționate au fost anulate, fiind false.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut în esență, că în calitate de administrator al SC

D.P.C. SRL, în perioada 13 aprilie – 1 decembrie 1999, inculpata a solicitat și

a obținut un credit în valoare de 4.776.225.000 lei de la B.C.R., filiala

Orșova pentru garantarea căruia a depus la unitatea bancară menționată un număr

de 27.291 cupoane agricole însoțite de 306 facturi fiscale fictive de vânzare

îngrășăminte chimice către diverse persoane fizice, cuprinse în 49

centralizatoare.

Din creditul astfel obținut,

suma de 3.721.995.000 lei a fost virată în contul disponibil, prin ordine de

plată către un număr de 11 societăți comerciale.

Deși pe ordinele de plată

inculpata a făcut mențiunea „avans marfă”, între SC D.P.C. SRL și aceste

societăți comerciale nu a avut loc nici o livrare, ulterior inculpata încasând

în numerar contravaloarea mărfurilor, de la administratorii firmelor

respective.

Curtea de Apel Timișoara,

prin decizia penală nr. 80/ A din 2 martie 2005, admițând apelul inculpatei

D.V., a desființat în parte, sentința primei instanțe și a dispus achitarea

acesteia pentru infracțiunile de înșelăciune și evaziune fiscală, prevăzute de

art. 215 alin. (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și

art. 10 din Legea nr. 87/1994, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la

art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Prin aceeași decizie,

inculpata a fost condamnată la 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută

de art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod și la un an

închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991,

raportat la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., urmând,

ca prin contopirea acestora să execute pedeapsa cea mai grea de un an

închisoare în condițiile art. 81 C. pen.

Acțiunea formulată în cauză

de către partea civilă Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor a

fost respinsă, ca nefondată.

În considerentele deciziei

se menționează că din expertiza financiar contabilă efectuată în cauză rezultă

că inculpata, în calitate de administrator al SC D.P.C. SRL Băile Herculane a

depus, spre decontare la Agenția B.C.R. Orșova, un număr de 27.277 cupoane

originale, în volum de 4.776.975.000 lei, cu respectarea prevederilor O.G. nr.

32/1999, H.G.122/1999 și H.G. nr. 103/1994, situație în care bugetul de stat nu

a fost prejudiciat.

Se reține, totodată, că

inculpata a respectat metodologia de predare a cupoanelor prin întocmirea unor

centralizatoare, la care s-au atașat borderourile cuprinzând numerele și seria

fiecărui cupon, cât și centralizatoarele facturilor emise la descrierea

produselor livrate.

Decontarea cupoanelor, în

baza actelor normative menționate, s-a făcut către producătorii agricoli

(persoane fizice) beneficiari ai bunurilor respective de valoare acordate de

stat cu titlu gratuit.

Faptul că aceste cupoane au

ajuns în posesia producătorilor agricoli, rezultă din aceea că inculpata le-a

cumpărat de la beneficiarii lor, sumele astfel obținute fiind folosite tot în

agricultură, inculpata făcând numai operațiuni de intermediere permise de lege.

Împotriva menționatei

decizii au declarat recurs atât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara,

și partea civilă Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

Motivele de recurs scrise

aflate la dosar, nu au mai fost susținute de către procurorul de ședință, care

a solicitat admiterea acestuia și casarea deciziei atacate numai pentru motivul

prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen. și pe fond

menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond, pe care o consideră legală

și temeinic motivată.

Prin recursul declarat,

partea civilă Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a

criticat decizia atacată, susținând în esență, că instanța de apel a respins în

mod nejustificat pretențiile sale civile, întrucât prin faptele de înșelăciune

și fals comise, inculpata i-a provocat un prejudiciu în sumă de 18.351.082.992

lei, constând în contravaloarea cupoanelor agricole utilizate, comisionul

bancar de decontare și penalități.

Recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și partea civilă Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nu sunt fondate.

Analizând decizia atacată se

constată că instanța de apel a reținut corect situația de fapt, dispunând în

mod just, achitarea inculpatei pentru infracțiunile de înșelăciune și evaziune

fiscală pentru care la dosarul cauzei nu există probe certe de vinovăție a

acesteia.

Din actele dosarului,

inclusiv raportul de expertiză contabilă financiară întocmit în cauză, care au

fost analizate în considerentele deciziei recurate, rezultă fără dubiu, că

acele cupoane agricole folosite de inculpată sunt acte cu regim special, care

în urma transmiterii către producătorii agricoli aceștia devin proprietarii

lor, putând decide varianta de valorificare, fie direct fie prin intermediari,

cum au procedat în speță.

De menționat este faptul că

până în anul 1999 nu exista nici o prevedere legală care să interzică vânzarea

cupoanelor de către deținătorii legali ai acestora și nici interdicția ca

aceste societăți comerciale să se ocupe de valorificarea acestor documente,

inculpata acționând cu bună credință, situație care rezultă din faptul că a

înregistrat în contabilitate toate operațiunile efectuate, onorându-și

obligațiile ce-i reveneau față de bugetul de stat.

Cum în cauză nu s-a făcut

dovada provocării unui prejudiciu și nici a intenției de inducere în eroare,

elemente esențiale ce caracterizează infracțiunile de înșelăciune și evaziune

fiscală, în mod just instanța de apel a dispus achitarea inculpatei pentru cele

două infracțiuni în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin.

(1) lit. d) C. proc. pen.

Ca atare, recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și partea civilă

Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, nefiind întemeiate,

urmează a fi respinse, ca atare, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b)

C. proc. pen.

Urmează, totodată, ca

recurenta parte civilă să fie obligată la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

Onorariul pentru apărătorul

desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara și partea civilă Ministerul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării

Rurale împotriva deciziei penale nr. 80/ A din 2 martie 2005  a Curții de Apel

Timișoara, secția penală, privind pe inculpata D.V.

Obligă recurenta parte

civilă la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei (120

lei noi).

Onorariul cuvenit

apărătorului din oficiu, desemnat pentru asistența juridică a intimatei

inculpate, în sumă de 400.000 lei (40 lei noi), se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 13 iulie 2005.