ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 752/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 752/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
D E C
I Z I A NR.752
DOSAR NR. 4731/2002
S-a luat
în examinare recursul declarat de inculpatul G.D. împotriva deciziei penale
nr.394 din 19 septembrie 2002 a Curții de Apel Craiova.
S-a
prezentat recurentul inculpat, aflat în stare de arest, asistat de avocat V.M.,
apărător din oficiu.
A
lipsit intimata parte civilă B.F.
Procedura
de citare a fost legal îndeplinită.
Apărătorul
a cerut admiterea recursului și schimbarea calificării juridice din
infracțiunea de tâlhărie în cea de furt calificat și reducerea pedepsei.
Procurorul
a pus concluzii de respingere a recursului, încadrarea juridică corectă a
faptei săvârșite de inculpat fiind în infracțiunea de tâlhărie prevăzută de
art.211 alin.2 Cod penal.
În
ultimul cuvânt, inculpatul a fost de acord cu concluziile apărătorului său,
susținând că a comis infracțiunea de furt.
C U R T E A
Asupra
recursului de față;
În
baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin
sentința penală nr.247 din 29 aprilie 2002, Tribunalul Dolj a condamnat pe
inculpatul G.D. la 7 ani închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută
de art.211 alin.2 lit.d și f din Codul penal, cu aplicarea art.37 lit.b din același
cod.
S-a
făcut aplicarea art.64 și 71 din Codul penal și s-a dedus arestul preventiv de
la 22 martie 2002.
În
baza art.14 și 146 din Codul de procedură penală și a art.998 Cod civil
inculpatul a fost obligat la 12.000.000 lei despăgubiri civile reprezentând
contravaloarea plăcilor de azbociment sustrase, la 150.000 lei cheltuieli de
spitalizare a părții civile și 2.000.000 lei daune morale față de aceasta.
Pentru
pronunțarea hotărârii, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt :
În
noaptea de 1 septembrie 2000, G.D. din comuna Mârșani, județul Dolj, în jurul
orei 0,30, împreună cu P.A., potrivit înțelegerii prealabile, s-au deplasat la
un grajd al fostului C.A.P., pentru a sustrage plăci din azbociment de pe
acoperiș. Pe acoperiș s-a urcat P.A., care a desprins 17 plăci ce au fost date
inculpatului G.D., acesta depozitându-le la sol. Apoi, s-au deplasat la
domiciliul consăteanului F.I. de la care au luat, sub formă de împrumut, calul
cu căruța în care au pus 12 plăci de azbociment în intenția de a le transporta
la domiciliu. În acest moment a intervenit B.F., proprietarul grajdului, care a
urmărit activitatea celor doi infractori, el simulând că ar fi însoțit de un
lucrător de poliție.
În
aceste împrejurări, cei doi inculpați au abandonat căruța, cu materialele
sustrase, partea vătămată deplasându-se cu utilajul către postul de poliție,
pentru a sesiza faptele săvârșite.
Fiind
urmărit de G.D., după ce a parcurs aproximativ 300 metri, ținând calul de
căpăstru, B.F. a fost întâmpinat de inculpat, care a încercat să-i tragă
hățurile din mână, însă nu a reușit, partea vătămată opunându-i rezistență. În
această situație, inculpatul văzând în căruță o seceră a luat-o și l-a lovit
în cap pe B.F., în scopul de a reuși să recupereze de la acesta căruța, cu
plăcile de azbociment sustrase.
Văzând
că nu reușește, inculpatul s-a îndepărtat de la locul faptei, dispărând apoi de
la domiciliu.
Victima
a fost internată în Spitalul nr.1 Craiova, în perioada 1 – 6 septembrie 2000,
cu diagnosticul traumatism cranio-cerebral (T.C.C.) minor, plagă contuză
parietal dreapta, din certificatul medico-legal rezultând că au fost necesare,
pentru vindecare, 10-12 zile îngrijiri medicale.
Prin
decizia penală nr.394 din 19 septembrie 2002, Curtea de Apel Craiova a respins
apelul declarat de inculpat, cu motivarea că nu este întemeiată cererea
acestuia de a fi schimbată încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de furt
calificat, întrucât corect a fost condamnat pentru infracțiunea de tâlhărie
deoarece a comis un act de agresiune asupra părții civile, pentru a scăpa de
identificare și reținere.
Împotriva
acestei decizii a declarat recurs inculpatul, care a cerut, scris și oral,
schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de furt calificat și
reducerea pedepsei, avându-se în vedere situația materială precară a familiei
sale.
Recursul
este nefondat.
Potrivit
dispozițiilor art.211 alin.1 din Codul penal, constituie infracțiunea de
tâlhărie și furtul urmat de întrebuințarea de violențe pentru păstrarea bunului
furat, sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii, ori pentru ca făptuitorul
să-și asigure scăparea.
Din
probele administrate, rezultă că inculpatul G.D., în scopul de a recupera de la
partea vătămată B.F. căruța cu plăcile de azbociment sustrase și pentru a
înlătura posibilitatea identificării sale și a dovedirii însușirii bunurilor
respective, a folosit violența împotriva sa, fugind în cele din urmă de la
locul faptei, Curtea constată că atât prima instanță, cât și instanța de apel
au făcut o corectă încadrare juridică a faptelor săvârșite în infracțiunea de
tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit. d și f din Codul penal.
De
asemenea, se constată că pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată inculpatului,
este corect individualizată, fiind respectate criteriile generale prevăzută de
art.72 din Codul penal, printre care și gradul ridicat de pericol social al
faptei săvârșite, pe timp de noapte, în mod organizat și frecvența acestora,
precum și elementele care caracterizează persoana sa, în special faptul că este
recidivist, în perioada 1984 – 1997, el mai fiind condamnat de 7 ori pentru
infracțiuni de furt calificat, tâlhărie și violare de domiciliu, ceea ce
dovedește persistența sa în comiterea unor asemenea fapte, totodată
sustrăgându-se de la urmărire penală.
Ca
atare, în mod corect s-a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului este în
măsură să atingă scopul educativ și de prevenire a săvârșirii unor alte
infracțiuni, prevăzut de art.52 din Codul penal.
Recursul
declarat de inculpat nefiind fondat, în conformitate cu dispozițiile art.385
15
pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, va fi respins, menținându-se
hotărârea atacată, ca fiind temeinică și legală.
Conform
dispozițiilor art.383 alin.2 din Codul de procedură penală se va deduce din
pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive.
În
baza prevederilor art.192 din Codul de procedură penală, recurentul inculpat va
fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.D.
împotriva deciziei penale nr.394 din 19 septembrie 2002 a Curții de Apel
Craiova.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării
preventive de la 22 martie 2002 la 14 februarie 2003.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de
1.100.000 lei cheltuieli judiciare, din care 300.000 lei, reprezentând
onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului
Justiției.
Pronunțată
în ședință publică, azi 14 februarie 2003.