ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 509/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 509/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor de față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 14 din 12

noiembrie 2001, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art.

334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptelor inculpatului

B.G., din 3 infracțiuni prevăzute de art. 289 C. pen., în infracțiunea

prevăzută de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C.

pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. b)

1

C. proc. pen., cu referire la art. 18

1

C. pen., a achitat pe inculpatul B.G. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 289 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.

Conform art. 7 din Legea nr.

137/1997, a constatat că amenda administrativă nu se mai aplică.

În baza art. 334 C. proc. pen., a

schimbat încadrarea juridică dată faptelor din 3 infracțiuni prevăzute de art.

246 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 246 cu aplicarea art. 41 alin.

(2).

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C.

proc. pen., cu referire la art. 10 lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul

penal pornit împotriva inculpatului B.G. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Conform art. 348 C. proc. pen., a

anulat înscrisurile falsificate, respectiv, contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 262 din 28 martie 1996, contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 263 din 28 martie 1996 și contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 264 din 28 martie 1996.

Conform art. 346 alin. ultim C.

proc. pen., a constatat că acțiunea civilă nu se soluționează.

Conform art. 193 alin. ultim C.

proc. pen., a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către

părțile civile.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de

Apel a reținut că atât cu referire la infracțiunile de fals intelectual, cât și

în privința infracțiunilor de abuz în serviciu, a existat o unitate

infracțională sub formă continuată, iar nu în concurs, și în consecință, a

schimbat încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitor, conform art. 334 C.

proc. pen., aplicând art. 41 alin. (2) C. pen., fiecăreia dintre cele două

infracțiuni (art. 289 și art. 246 C. pen.).

Instanța a reținut că fapta

inculpatului, notar public, care cu prilejul autentificării în aceeași zi, 28

martie 1996, a trei contracte de vânzare-cumpărare, a atestat în mod fals că

suprafețele de teren din comuna Gruiu sunt situate în „intravilan”, iar

vânzătorii D.M., P.I. și M.I. s-au prezentat în fața notarului public, la

sediul biroului notarial și au consimțit la autentificarea documentelor și că

au semnat toate exemplarele acestora, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii continuate de fals intelectual. Totuși, instanța de fond nu a

condamnat pe inculpat, considerând că fapta este lipsită, în mod vădit de

importanță, întrucât părțile civile nu au suferit prejudicii, obiectul vânzării

neieșind nici un moment din posesia acestora, iar inculpatul, este infractor

primar și a avut o atitudine cooperantă.

Referitor la infracțiunea continuată

de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., instanța de fond a considerat că lipsind

avizul Ministrului Justiției pentru cercetarea penală a notarului inculpat,

avizul fiind dat ulterior doar pentru trimiterea în judecată și pentru această

infracțiune, instanța nu a fost legal sesizată și, ca urmare a încetat procesul

penal.

Instanța nu a soluționat nici

acțiunea civilă a părților civile, invocând prevederile art. 346 alin. ultim C.

proc. pen.

Împotriva acestei sentințe, au

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul.

Motivele recursului declarat de

parchet vizează:

-greșita încetare a procesului penal

pentru săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor (cazul prevăzut de art. 385

9

pct. 16)

-greșita achitare în temeiul art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b)

1

pentru infracțiunea

prevăzută de art. 289 C. pen. (cazul prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.)

-nesoluționarea laturii civile a

procesului.

Motivul recursului declarat de

inculpat vizează cazul prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C.

proc. pen. (când hotărârea este contrară legii), solicitându-se casarea

sentinței și achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 289

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat

la art. 10 lit. e) și art. 51 alin. (1) C. pen. (eroare de fapt).

Recursul declarat de parchet este

fondat, pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 31 din Legea nr. 36

/1995 a notarilor publici și a activității notariale, notarii publici nu pot fi

cercetați, percheziționați, reținuți, arestați sau trimiși în judecată penală

sau contravențională, fără avizul Ministrului Justiției, pentru fapte săvârșite

în legătură cu exercițiul activităților profesionale.

Aceste dispoziții se referă la fapte

săvârșite de notari în legătură cu exercițiul activităților profesionale, iar

nu la infracțiuni.

Or, în speță, fapta notarului

inculpat de a atesta, cu prilejul autentificării a trei contracte de

vânzare-cumpărare, în fals, locul situării terenurilor ce au făcut obiectul

vânzării-cumpărării, precum și prezența vânzătorilor la biroul notarial,

consimțământul lor și semnarea actelor, întrunește elementele constitutive atât

ale infracțiunii continuate de fals intelectual, prevăzută de art. 289 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cât și pe cele ale infracțiunii continuate

de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În acest caz, este vorba de

concursul ideal de infracțiuni, prevăzut de art. 33 lit. b) C. pen., respectiv

când o acțiune sau inacțiune, săvârșită de aceeași persoană, datorită

împrejurărilor în care a avut loc și urmărilor pe care le-a produs, întrunește

elementele mai multor infracțiuni.

Așa fiind, întrucât Ministrul

Justiției a avizat cercetarea penală și apoi trimiterea în judecată penală a

inculpatului notar pentru săvârșirea infracțiunii continuate de fals

intelectual, faptă ce întrunește și elementele constitutive ale infracțiunii de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., nu se poate considera că avizul nu s-ar fi

dat și pentru infracțiunea săvârșită în concurs ideal, fiind vorba de faptă

unică cu aspectul continuat prevăzut de art. 41 alin. (2) C. pen.

Curtea constată că pentru cercetarea

penală a inculpatului, pentru fapta săvârșită, care cuprinde elementele

constitutive a două infracțiuni, în concurs ideal, există avizul necesar

prevăzut de art. 31 din Legea nr. 36/1995, dat de Ministrul Justiției.

Prin urmare soluția de încetare a

procesului penal, pentru lipsa acestui aviz cu privire la infracțiunea

prevăzută de art. 246 cu aplicarea art. 41 alin. (2), pronunțată de prima

instanță este nelegală, sub acest aspect, sentința urmând a fi casată cu

trimitere spre rejudecare.

Corelativ, Curtea constatând că nu

sunt întrunite nici cerințele art. 346 alin. ultim privind nesoluționarea

acțiunii civile, va casa sentința cu trimitere și pentru soluționarea

acțiunilor civile formulate de părțile civile.

Recursul declarat de parchet este întemeiat,

și sub aspectul greșitei achitări a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii

continuate de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., deoarece, în mod evident, această infracțiune

prezintă pericolul social al unei infracțiuni, nefiind lipsită de importanță.

Astfel, prin infracțiunea continuată

de fals intelectual s-a adus o atingere gravă proprietății, una dintre valorile

apărate de legea penală, conform art. 1 C. pen., părțile civile pierzându-și dreptul

lor legal asupra terenurilor cu privire nu și-au exprimat nici un acord de

vânzare, nu s-au prezentat la notar și nu au consimțit la legalizarea

contractelor de vânzare-cumpărare.

Sub aspectul pericolului social al

faptei, nu are nici o importanță faptul că foștii proprietari au rămas în

continuare în posesia terenurilor vândute ilegal cu sprijinul inculpatului

notar, deoarece posesia nu mai era legală, nemaifiind un atribut al dreptului

lor de proprietate, (situație care exista anterior săvârșirii faptei). Nu poate

fi considerată lipsită de importanță o faptă prin care un proprietar este

lipsit în mod ilegal, împotriva voinței sale, (prin săvârșirea unor falsuri),

de proprietatea sa (dreptul de proprietate). Dreptul de proprietate este un

drept fundamental al omului ocrotit prin art. 41 din Constituție.

Lezarea unui asemenea drept printr-o

faptă penală nu poate fi considerată ca „fiind lipsită în mod vădit de

importanță”, așa cum nelegal a considerat prima instanță, aplicând greșit art.

18

1

C. pen. și pronunțând achitarea inculpatului. De asemenea,

motivarea instanței cu privire la atitudinea cooperantă a inculpatului este

contrară realității, deoarece prin acțiunile sale de tergiversare a procesului,

solicitarea de probe neconcludente, refuzul de a se prezenta la organele de

urmărire penală, la instanță, depunerea unor cereri de strămutare a procesului,

respinse ulterior, inculpatul nu a fost deloc cooperant, ci dimpotrivă.

Or, din examinarea probelor

administrate în cauză, Curtea constată că rezultă vinovăția inculpatului în

săvârșirea infracțiunii continuate de fals intelectual, prevăzută de art. 289

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., text în baza căruia urmează a fi

condamnat ca urmare a admiterii recursului declarat de parchet.

Se va aplica, referitor la această

pedeapsă, art. 1 din Legea nr. 137/1997, constatându-se că este grațiată

integral și condiționat. Se vor aplica și prevederile art. 10 din aceeași lege.

Recursul inculpatului privind

achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de abuz, prin aplicarea art. 51

alin. (1) C. pen., referitor la eroarea de fapt, este nefondat, nefiind

dovedită o asemenea eroare, așa cum de altfel a motivat și prima instanță,

inexistența erorii, cu referire la infracțiunea de fals intelectual, aflată în

concurs ideal cu infracțiunea de abuz în serviciu. Din probele administrate în

cauză, a rezultat că la biroul notarial s-a prezentat numai cumpărătoarea și

„intermediarii”, dar nu și proprietarii vânzători, care nu au semnat nici un

act. De altfel, „cumpărătoarea” L.M., care nici nu-i cunoștea pe proprietarii

terenurilor de la care urma să „cumpere” și care era concubina

„intermediarului” M.M., a arătat în declarațiile sale că M. a asigurat-o că

toate formalitățile se vor face de un „notar pe care îl cunoaște foarte bine”

și care „îi este prieten”, ea urmând doar să semneze contractele de

vânzare-cumpărare, fără să vadă semnarea actelor de către vânzători. Martora a

mai arătat că după semnarea actelor M.M. a mai discutat cu notarul mai mult

timp, contractele rămânând la acesta și la notar.

Or, în aceste condiții, este evident

că notarul nu s-a aflat în nici o eroare de fapt, cunoscând perfect interesul

„intermediarului”, prietenul său, de a obține pentru concubina sa acte false de

vânzare-cumpărare, cu care ulterior aceasta să îi garanteze un important

împrumut la bancă.

Pentru argumentele expuse, recursul

inculpatului va fi respins ca nefondat.

Curtea va înlătura dispozițiile art.

7 din Legea nr. 137/1997, ca nefiind incidente în cauză. Celelalte dispoziții

ale sentinței vor fi menținute.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., se va dispune obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor

judiciare către stat în sumă de 800.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 14 din 12

noiembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe

inculpatul B.G.

Casează sentința penală

susmenționată numai cu privire la:

-greșita achitare a inculpatului

pentru infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289, cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 13 C. pen.;

-greșita încetare a procesului penal

în ce privește infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

prevăzută de art. 246, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

-nesoluționarea laturii civile a

cauzei.

Înlătură dispozițiile art. 7 din

Legea nr. 137/1997.

În baza art. 289 cu aplicarea art.

41 alin. (2) și a art. 13 C. pen., condamnă pe inculpatul B.G. la pedeapsa de 1

an și 6 luni închisoare.

În baza art. 1 din Legea nr.

137/1997 constată pedeapsa aplicată grațiată integral și condiționat.

Atrage atenția inculpatului asupra

dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 137/1997.

Trimite dosarul la Curtea de Apel București

în vederea rejudecării cauzei cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 246,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și la soluționarea laturii civile.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul B.G. împotriva aceleiași sentințe penale.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi 3

februarie 2003.