ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 509/2003

Asupra recursurilor de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 14 din 12 noiembrie 2001, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptelor inculpatului B.G., din 3 infracțiuni prevăzute de art. 289 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) 1 C. proc. pen., cu referire la art. 18 1 C. pen., a achitat pe inculpatul B.G. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 289 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen. Conform art. 7 din Legea nr. 137/1997, a constatat că amenda administrativă nu se mai aplică.

În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptelor din 3 infracțiuni prevăzute de art. 246 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 246 cu aplicarea art. 41 alin. (2). În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., cu referire la art. 10 lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B.G. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Conform art. 348 C. proc. pen., a anulat înscrisurile falsificate, respectiv, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 262 din 28 martie 1996, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 263 din 28 martie 1996 și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 264 din 28 martie 1996. Conform art. 346 alin. ultim C. proc.

pen., a constatat că acțiunea civilă nu se soluționează. Conform art. 193 alin. ultim C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către părțile civile. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reținut că atât cu referire la infracțiunile de fals intelectual, cât și în privința infracțiunilor de abuz în serviciu, a existat o unitate infracțională sub formă continuată, iar nu în concurs, și în consecință, a schimbat încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitor, conform art. 334 C. proc. pen., aplicând art. 41 alin. (2) C. pen., fiecăreia dintre cele două infracțiuni (art. 289 și art. 246 C. pen.). Instanța a reținut că fapta inculpatului, notar public, care cu prilejul autentificării în aceeași zi, 28 martie 1996, a trei contracte de vânzare-cumpărare, a atestat în mod fals că suprafețele de teren din comuna Gruiu sunt situate în „intravilan”, iar vânzătorii D.M., P.I.

și M.I. s-au prezentat în fața notarului public, la sediul biroului notarial și au consimțit la autentificarea documentelor și că au semnat toate exemplarele acestora, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii continuate de fals intelectual. Totuși, instanța de fond nu a condamnat pe inculpat, considerând că fapta este lipsită, în mod vădit de importanță, întrucât părțile civile nu au suferit prejudicii, obiectul vânzării neieșind nici un moment din posesia acestora, iar inculpatul, este infractor primar și a avut o atitudine cooperantă.

Referitor la infracțiunea continuată de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., instanța de fond a considerat că lipsind avizul Ministrului Justiției pentru cercetarea penală a notarului inculpat, avizul fiind dat ulterior doar pentru trimiterea în judecată și pentru această infracțiune, instanța nu a fost legal sesizată și, ca urmare a încetat procesul penal. Instanța nu a soluționat nici acțiunea civilă a părților civile, invocând prevederile art. 346 alin. ultim C. proc. pen. Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul.

Motivele recursului declarat de parchet vizează: -greșita încetare a procesului penal pentru săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (cazul prevăzut de art. 385 9 pct. 16) -greșita achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) 1 pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. (cazul prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen.) -nesoluționarea laturii civile a procesului. Motivul recursului declarat de inculpat vizează cazul prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen. (când hotărârea este contrară legii), solicitându-se casarea sentinței și achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) și art. 51 alin. (1) C. pen.

(eroare de fapt). Recursul declarat de parchet este fondat, pentru următoarele argumente: Potrivit art. 31 din Legea nr. 36 /1995 a notarilor publici și a activității notariale, notarii publici nu pot fi cercetați, percheziționați, reținuți, arestați sau trimiși în judecată penală sau contravențională, fără avizul Ministrului Justiției, pentru fapte săvârșite în legătură cu exercițiul activităților profesionale. Aceste dispoziții se referă la fapte săvârșite de notari în legătură cu exercițiul activităților profesionale, iar nu la infracțiuni.

Or, în speță, fapta notarului inculpat de a atesta, cu prilejul autentificării a trei contracte de vânzare-cumpărare, în fals, locul situării terenurilor ce au făcut obiectul vânzării-cumpărării, precum și prezența vânzătorilor la biroul notarial, consimțământul lor și semnarea actelor, întrunește elementele constitutive atât ale infracțiunii continuate de fals intelectual, prevăzută de art. 289 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cât și pe cele ale infracțiunii continuate de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În acest caz, este vorba de concursul ideal de infracțiuni, prevăzut de art. 33 lit. b) C. pen., respectiv când o acțiune sau inacțiune, săvârșită de aceeași persoană, datorită împrejurărilor în care a avut loc și urmărilor pe care le-a produs, întrunește elementele mai multor infracțiuni.

Așa fiind, întrucât Ministrul Justiției a avizat cercetarea penală și apoi trimiterea în judecată penală a inculpatului notar pentru săvârșirea infracțiunii continuate de fals intelectual, faptă ce întrunește și elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., nu se poate considera că avizul nu s-ar fi dat și pentru infracțiunea săvârșită în concurs ideal, fiind vorba de faptă unică cu aspectul continuat prevăzut de art. 41 alin. (2) C. pen. Curtea constată că pentru cercetarea penală a inculpatului, pentru fapta săvârșită, care cuprinde elementele constitutive a două infracțiuni, în concurs ideal, există avizul necesar prevăzut de art. 31 din Legea nr. 36/1995, dat de Ministrul Justiției.

Prin urmare soluția de încetare a procesului penal, pentru lipsa acestui aviz cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 246 cu aplicarea art. 41 alin. (2), pronunțată de prima instanță este nelegală, sub acest aspect, sentința urmând a fi casată cu trimitere spre rejudecare. Corelativ, Curtea constatând că nu sunt întrunite nici cerințele art. 346 alin. ultim privind nesoluționarea acțiunii civile, va casa sentința cu trimitere și pentru soluționarea acțiunilor civile formulate de părțile civile. Recursul declarat de parchet este întemeiat, și sub aspectul greșitei achitări a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii continuate de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., deoarece, în mod evident, această infracțiune prezintă pericolul social al unei infracțiuni, nefiind lipsită de importanță.

Astfel, prin infracțiunea continuată de fals intelectual s-a adus o atingere gravă proprietății, una dintre valorile apărate de legea penală, conform art. 1 C. pen., părțile civile pierzându-și dreptul lor legal asupra terenurilor cu privire nu și-au exprimat nici un acord de vânzare, nu s-au prezentat la notar și nu au consimțit la legalizarea contractelor de vânzare-cumpărare. Sub aspectul pericolului social al faptei, nu are nici o importanță faptul că foștii proprietari au rămas în continuare în posesia terenurilor vândute ilegal cu sprijinul inculpatului notar, deoarece posesia nu mai era legală, nemaifiind un atribut al dreptului lor de proprietate, (situație care exista anterior săvârșirii faptei).

Nu poate fi considerată lipsită de importanță o faptă prin care un proprietar este lipsit în mod ilegal, împotriva voinței sale, (prin săvârșirea unor falsuri), de proprietatea sa (dreptul de proprietate). Dreptul de proprietate este un drept fundamental al omului ocrotit prin art. 41 din Constituție. Lezarea unui asemenea drept printr-o faptă penală nu poate fi considerată ca „fiind lipsită în mod vădit de importanță”, așa cum nelegal a considerat prima instanță, aplicând greșit art. 18 1 C. pen. și pronunțând achitarea inculpatului. De asemenea, motivarea instanței cu privire la atitudinea cooperantă a inculpatului este contrară realității, deoarece prin acțiunile sale de tergiversare a procesului, solicitarea de probe neconcludente, refuzul de a se prezenta la organele de urmărire penală, la instanță, depunerea unor cereri de strămutare a procesului, respinse ulterior, inculpatul nu a fost deloc cooperant, ci dimpotrivă.

Or, din examinarea probelor administrate în cauză, Curtea constată că rezultă vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii continuate de fals intelectual, prevăzută de art. 289 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., text în baza căruia urmează a fi condamnat ca urmare a admiterii recursului declarat de parchet. Se va aplica, referitor la această pedeapsă, art. 1 din Legea nr. 137/1997, constatându-se că este grațiată integral și condiționat. Se vor aplica și prevederile art. 10 din aceeași lege. Recursul inculpatului privind achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de abuz, prin aplicarea art. 51 alin. (1) C. pen., referitor la eroarea de fapt, este nefondat, nefiind dovedită o asemenea eroare, așa cum de altfel a motivat și prima instanță, inexistența erorii, cu referire la infracțiunea de fals intelectual, aflată în concurs ideal cu infracțiunea de abuz în serviciu.

Din probele administrate în cauză, a rezultat că la biroul notarial s-a prezentat numai cumpărătoarea și „intermediarii”, dar nu și proprietarii vânzători, care nu au semnat nici un act. De altfel, „cumpărătoarea” L.M., care nici nu-i cunoștea pe proprietarii terenurilor de la care urma să „cumpere” și care era concubina „intermediarului” M.M., a arătat în declarațiile sale că M. a asigurat-o că toate formalitățile se vor face de un „notar pe care îl cunoaște foarte bine” și care „îi este prieten”, ea urmând doar să semneze contractele de vânzare-cumpărare, fără să vadă semnarea actelor de către vânzători. Martora a mai arătat că după semnarea actelor M.M. a mai discutat cu notarul mai mult timp, contractele rămânând la acesta și la notar.

Or, în aceste condiții, este evident că notarul nu s-a aflat în nici o eroare de fapt, cunoscând perfect interesul „intermediarului”, prietenul său, de a obține pentru concubina sa acte false de vânzare-cumpărare, cu care ulterior aceasta să îi garanteze un important împrumut la bancă. Pentru argumentele expuse, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat. Curtea va înlătura dispozițiile art. 7 din Legea nr. 137/1997, ca nefiind incidente în cauză. Celelalte dispoziții ale sentinței vor fi menținute. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va dispune obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 800.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 14 din 12 noiembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe inculpatul B.G. Casează sentința penală susmenționată numai cu privire la: -greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 13 C. pen.; -greșita încetare a procesului penal în ce privește infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; -nesoluționarea laturii civile a cauzei. Înlătură dispozițiile art. 7 din Legea nr. 137/1997.

În baza art. 289 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 13 C. pen., condamnă pe inculpatul B.G. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare. În baza art. 1 din Legea nr. 137/1997 constată pedeapsa aplicată grațiată integral și condiționat. Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 137/1997. Trimite dosarul la Curtea de Apel București în vederea rejudecării cauzei cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 246, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și la soluționarea laturii civile. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.G. împotriva aceleiași sentințe penale. Obligă recurentul inculpat la plata sumei 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi 3 februarie 2003.