ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3563/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 14 din 12 noiembrie 2001, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B.G., din 3 infracțiuni de fals prevăzute de art. 289 C. pen., într-o singură infracțiune de fals, prevăzută de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 C. pen. și l-a achitat pe inculpat pentru această infracțiune, făcând aplicarea art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen. și art. 18 1 C. pen. De asemenea, instanța a schimbat încadrarea juridică dată unui număr de 3 infracțiuni de abuz în serviciu, reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului, într-o singură infracțiune, prevăzută de art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 41 C. pen.

și a dispus încetarea procesului penal, în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut în fapt că la data de 28 martie 1996 inculpatul B.G. a autentificat trei contracte de vânzare-cumpărare a unor terenuri, atestând contrar realității că aceste terenuri se află situate în intravilan și că vânzătorii D.M., P.I. și M.I. s-au prezentat la sediul biroului notarial și au consimțit la autentificarea actelor, pe care le-au și semnat.

Prin decizia nr. 509 din 3 februarie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva acestei sentințe pe care a casat-o numai cu privire la achitarea inculpatului pentru infracțiunea de fals intelectual, la încetarea procesului pentru infracțiunea de abuz în serviciu și la nesoluționarea laturii civile a procesului, iar în rejudecare, a dispus condamnarea inculpatului la un an și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., constatând totodată că pedeapsa aplicată a fost grațiată, în baza art. 1 din Legea nr. 137/1997. De asemenea, instanța de recurs a dispus trimiterea dosarului la prima instanță, pentru judecarea cauzei cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 246, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și soluționarea cauzei civile. Prin sentința penală nr. 8 din 28 ianuarie 2003, pronunțată după rejudecarea dispusă de Curtea Supremă de Justiție, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a încetat, în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen., procesul penal pornit împotriva inculpatului, pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și l-a obligat pe acesta la despăgubiri către părțile civile P.I., C.L., V.P., D.V., G.C., M.M. și V.R.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul, care a susținut că i s-a încălcat dreptul la apărare, deoarece instanța nu a administrat toate probele necesare stabilirii adevărului și a solicitat, fie achitarea sa, dat fiind că nu se face vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., fiind indus în eroare de cumpărătorul care i-a prezentat acte false, fie restituirea dosarului la prima instanță pentru administrarea tuturor probelor cerute de inculpat. Recursul nu este fondat. Faptele inculpatului B.G. au fost dovedite cu probele administrate în cauză, stabilindu-se cu certitudine că acesta a autentificat cele trei contracte de vânzare-cumpărare în absența cumpărătorilor.

În condițiile în care inculpatul a acceptat să autentifice actele și să ateste prezența cumpărătorilor deși aceștia erau absenți, nu se poate reține că acesta a acționat fiind indus în eroare, încălcarea de către inculpat a obligațiilor sale profesionale, care-i impuneau identificarea părților contractante și a validității actelor prezentate de acestea fiind evidentă. Nu este întemeiată nici susținerea inculpatului în sensul că organele judiciare ar fi refuzat administrarea unor probe de natură să dovedească vinovăția sa. Atât organele de urmărire penală, cât și instanțele care au judecat cauza în fond au administrat probe suficiente pentru stabilirea adevărului, ne mai fiind necesară administrarea altor probe.

În consecință, recursul urmează să fie respins ca nefondat, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.G., împotriva sentinței penale nr. 8 din 28 ianuarie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, de la data de 25 iunie 2004.