ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1489/2004

Asupra recursurilor penale de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 11 din 7 martie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, au fost condamnați inculpații:

- 2 ani închisoare, pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., pedeapsă grațiată în baza art. 1 din Legea nr. 137/1997.

- 5 ani și 2 luni închisoare, pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 și art. 34 C. pen.;

- 5 ani și 2 luni închisoare, pentru infracțiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 și art. 34 C. pen.;

- câte 2 ani închisoare (2 pedepse), pentru infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. și complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 26, raportat la art. 246 C. pen., pedepse grațiate în baza art. 1 din Legea nr. 137/1997.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit cele două pedepse de câte 5 ani și 2 luni închisoare și s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani și 2 luni închisoare;

4.- R.M. la 2 ani închisoare, pentru instigare la infracțiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 25, raportat la art. 260 C. pen., pedeapsă grațiată în baza art. 1 din Legea nr. 137/1997.

Totodată, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 26, raportat la art. 246 C. pen.;

- 5 ani și 2 luni închisoare, pentru infracțiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 și art. 34 C. pen.;

- 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 și art. 34 C. pen.;

- câte 2 ani închisoare (3 pedepse), pentru complicitate la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 26, raportat la art. 290 C. pen., instigare la infracțiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 25, raportat la art. 260 C. pen. și complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 26, raportat la art. 246 C. pen., constatându-se că pedepsele sunt grațiate în baza art. 1 din Legea nr. 137/1997 (pct. 1 din Rechizitoriu).

Totodată inculpatul a fost achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26, raportat la art. 248, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen. (pct. 3 din Rechizitoriu) și în baza art. 11 pct. 2 lit. a) și raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. (pct. 4 din Rechizitoriu).

În baza art. 83 C. pen., s-a revocat beneficiul suspendării condiționate a pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1274/1999 a Judecătoriei sectorului 1 București și s-a dispus ca inculpatul C.P.B. să o execute pe lângă pedepsele de 5 ani și 2 luni și respectiv 3 ani închisoare, aplicate în cauză, în total 5 ani și 8 luni închisoare și respectiv 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele de 5 ani și 8 luni și de 3 ani și 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani și 8 luni închisoare.

Tribunalul a menținut starea de arest a inculpatului C.P.B. și a dedus din pedeapsă durata arestării preventive a acestuia de la 1 noiembrie 2001 la zi, constatând că inculpata S.G. este arestată în altă cauză.

De asemenea, Tribunalul a respins cererea de despăgubiri în sumă de 116.196.753 lei, formulată de Primăria municipiului București (pct. 1 Rechizitoriu, parte civilă fiind G.O.M., pentru terenul din București, str. Șinca), a dispus repunerea părților civile în situația anterioară prin anularea înscrisurilor false, a respins ca nefondate cererile formulate de părțile civile G.O.M. (pentru plata sumei de 7.000.000 lei cheltuieli judiciare) și Institutul de Medicină Fizică, Balneoclimatologie și Recuperare Medicală București (pentru plata de despăgubiri în sumă de 125.000 dolari S.U.A. și 50.000 dolari S.U.A. daune morale) și a obligat pe inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut în fapt următoarele:

În anul 2001 Ministerul Justiției a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție pentru a efectua acte de urmărire penală pentru a stabili dacă s-au comis fapte penale cu ocazia soluționării mai multor dosare civile ale Judecătoriei sectorului 1 București de către judecătorul S.G., prin care, urmare unor manopere frauduloase, s-au restituit imobile unor falși proprietari.

În urma actelor de cercetare penală efectuate s-a stabilit că inculpatul C.P.B., începând cu anii 1995 - 1996 a cules informații la sediul Arhivelor Naționale Centrale și la serviciile de cadastru de la Primăria sectorului 1 cu privire la situația juridică a unor imobile (case și terenuri), amplasate îndeosebi în cartierul Primăverii din Capitală, trecute în proprietatea statului prin acte de naționalizare, în raport de care, cu sprijinul sorei sale inculpata M.N., care era studentă la Facultatea de Drept și se prezenta drept avocată, a formulat la instanță, acțiuni în restituire, în numele unor proprietari fictivi, iar în cursul proceselor s-a folosit de acte de proprietate false, înlesnind astfel pronunțarea unor hotărâri judecătorești, neconforme cu realitatea.

În perioada respectivă, inculpata S.G. era judecător la Judecătoria sectorului 1 București și în relații de prietenie cu inculpata M.N., percepute ca atare și de grefierii de ședință și de la arhivă față de care era prezentată drept avocată.

La comiterea faptelor au participat și alți inculpați și anume C.N. (fratele inculpaților C.P.B. și M.N.), R.M. (beneficiar al unei hotărâri judecătorești emisă abuziv) și S.M. care a făcut declarații mincinoase. Astfel:

1 - Inculpatul R.M. a cumpărat la 13 iulie 1992 potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 17948, un imobil-casă de locuit și teren de la vânzătorii G.E., B.A. și G.M., situat în București, str. Șinca.

Întrucât vis-a-vis de imobilul său și anume la nr. 40 se afla un teren în suprafață de 311 mp, cultivat de numitul T.A., în numele proprietarului G.O.M.  a propus acestuia să i-l vândă, dar a fost refuzat, nefiind proprietar.

În această situație, inculpatul C.P.B. i-a propus să-i obțină o hotărâre judecătorească prin care să se constate că a devenit proprietar prin cumpărare cu chitanță de mână sau uzucapiune (împlinirea termenului de 30 ani de posesie efectivă și nestingherită) date fiind relațiile pe care le are la Judecătoria sectorului 1 .

Inculpatul R.M. a fost de acord și i-a dat suma de 4 000 dolari S.U.A., urmând să-i predea și o listă cu 2 martori care să confirme mincinos posesia timp de 30 de ani și cumpărarea prin chitanță privată.

Inculpata M.N. s-a ocupat de redactarea și depunerea la instanță a cererii de chemare în judecată în numele inculpatului R.M. ca reclamant împotriva pârâților G.E., B.A. și G.M., la data de 24 ianuarie 1997, formându-se dosarul civil nr. 1680/1997 al Judecătoriei sectorului 1, prin care susținea că a cumpărat de la G.E. și G.M. și terenul de la nr. 40, printr-o chitanță sub semnătură privată la prețul de 2 milioane de lei, pe care a atașat-o la acțiune.

Acțiunea a fost semnată pentru reclamantul inculpat de inculpata M.N., iar chitanța a fost redactată de inculpatul C.N., care a semnat în locul pretinsului vânzător G.E., iar pentru al doilea pretins vânzător (G.M., decedat în anul 1995) a semnat inculpata M.N., în chitanță neprecizându-se data întocmirii.

Potrivit înțelegerii, inculpatul R.M. a identificat două persoane și anume pe B.I. și M.V., pe care i-a convins să depună mărturie mincinoasă la instanță, lista fiind scrisă și depusă la data de 25 martie 1997 de inculpata M.N. Martorii au fost apoi instruiți și de inculpatul C.P.B. pentru a relata că au cunoștință de stăpânirea terenului de către inculpatul R.M. de peste 30 de ani și că a fost cumpărat cu chitanță privată.

Inculpata M.N., care îl însoțea la proces pe inculpatul R.M. a formulat în scris și alte cereri în numele acestuia (la 13 martie 1997 de repunere pe rol pentru că la termenul din 18 februarie 1997 se suspendase procesul din lipsa părților, de preschimbare a termenului din 6 mai 1997 pentru data de 08 aprilie 1997 și din 15 aprilie 1997 la 22 aprilie 1997).

La termenul din 8 aprilie 1997 s-a cerut înlocuirea martorului B.I. care era în etate de 27 ani și deci nu putea confirma uzucapiunea de 30 de ani cu martorul S.M., care la termenul de judecată din 22 aprilie 1997 a declarat mincinos că inculpatul R.M. a stăpânit imobilul din str. Șinca din anul 1950 și că în 1996 a cumpărat și terenul în suprafață de 311 mp prin chitanță sub semnătură privată, cum fusese, instruit de inculpatul C.P.B. înainte de intrarea în sala de judecată.

Pentru ca procedura de citare cu pârâții pentru termenul de judecată din 22 aprilie 1997 să fie îndeplinită, inculpata M.N., fiind în relații cu grefierele instanței, la data de 15 aprilie 1997 a întocmit în fals 3 dovezi de citare, trecând fictiv numele agentului procedural C.L., deși instanța nu avea un astfel de agent, care ar fi „afișat” citațiile pentru pârâții G.M. și B.A. și că „a predat acestuia” adică pârâtului, G.E., pe care l-a semnat în fals, deși nu locuia la adresa respectivă (str. M. Kogălniceanu) indicând și un număr fictiv al actului de identitate.

Prin sentința civilă nr. 5069 din 22 aprilie 1997 a Judecătoriei sectorului 1 București, pronunțată în dosarul civil nr. 1680/1997 de inculpata S.G. ca președinte și judecător V.E., ca membru, s-a admis acțiunea reclamantului inculpat R.M. împotriva celor 3 pârâți și s-a constatat că terenul în suprafață de 311 mp din București, str. Șinca este proprietatea reclamantului prin uzucapiunea de 30 de ani.

Dovezile de comunicare a sentinței civile nr. 5069 din 22 aprilie 1997 întocmite de grefiera T.L. și predate la Biroul de expediție în vederea comunicării prin poștă, au ajuns (în condiții neelucidate) înainte de a fi expediate, în posesia inculpatei M.N., care în numele aceluiași pretins agent procedural (C.L.), a înscris date false de comunicare a hotărârii, prin „afișare” către pârâți și prin „predare” reclamantului, indicând pentru acesta din urmă și un număr fictiv al actului de identitate (inculpatul R.M. susținând că nu a semnat nici un act).

Inculpata M.N. a întocmit și semnat apoi în numele reclamantului R.M. cererea de învestire cu formulă executorie a hotărârii și a semnat și de primirea titlului executoriu.

Inculpatul R.M., sfătuit de inculpatul C.P.B. pentru a se pierde urmele afacerii ilicite, a vândut fictiv terenul respectiv, lui B.R. prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 428 din 15 martie 2000, iar aceasta l-a vândut lui B.M. (fratele inculpatului R.M.) prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1970 din 12 octombrie 2001.

S-a motivat că martorul M.V. s-a referit în declarația sa doar la un teren și nu două, astfel că, nu se poate reține că a făcut declarații mincinoase (nefiind „instruit” în suficientă măsură).

S-a reținut că fapta inculpatei S.G., care, în calitate de judecător, cu bună știință și urmare înțelegerii prealabile cu inculpata M.N., precum și pe baza unor acte false a pronunțat o hotărâre civilă prin care s-a recunoscut dreptul de proprietate în favoarea inculpatului R.M., asupra unui teren aparținând părții vătămate G.O.M., constituie infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen.

De asemenea, faptele inculpatei M.N. de a falsifica dovezile de îndeplinire a procedurii cu pârâții sus arătați la data de 15 aprilie 1997, precum și a celor patru dovezi de comunicare din 9 septembrie 1997, a hotărârii pronunțate în cauză, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 288, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; de a folosi respectivele înscrisuri oficiale prin depunerea în dosarul civil nr. 1680/1997, constituie infracțiunea prevăzută de art. 291, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; de a contraface o semnătură pe înscrisul sub semnătură privată depus la dosar constituie infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen. și de a ajuta pe inculpata S.G., prin manoperele ilicite sus arătate, de a pronunța o hotărâre judecătorească prin care a fost prejudiciată partea vătămată G.O.M. constituie complicitate la infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 246 C. pen.

Faptele inculpatului C.P.B. de a determina pe inculpatul S.M. de a face declarații mincinoase întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 25, raportat la art. 260 C. pen.; de a ajuta la întocmirea chitanței sub semnătură privată în numele inculpatului R.M., prin sprijin moral și material, constituie infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 290 C. pen.; și de a înlesni pronunțarea unei hotărâri judecătorești ce nu exprimă realitatea de către inculpata S.G., prin procurarea unor înscrisuri false, constituie infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 246 C. pen.

Fapta inculpatului C.N. de a contraface scrierea și semnătura pretinsului vânzător din chitanța sub semnătură privată sus arătată constituie infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen., iar fapta inculpatului S.M. de a face declarații mincinoase, constituie infracțiunea prevăzută de art. 260 C. pen.

În sfârșit s-a reținut că fapta inculpatului R.M. de a-l determina pe inculpatul S.M. de a face declarații mincinoase constituie infracțiunea prevăzută de art. 25, raportat la art. 260 C. pen.

Instanța a mai reținut că inculpatul R.M., prin instigarea la mărturie mincinoasă nu a înlesnit pronunțarea de către inculpata S.G. a hotărârii judecătorești abuzive, motiv pentru care, l-a achitat pentru infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 246 C. pen.

Totodată, în ce-l privește pe inculpatul C.P.B., instanța l-a achitat în baza art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 248 C. pen. (descrisă la pct. 3 din Rechizitoriu) pentru motivul că nu s-a descris în concret în ce constă fapta penală, făcându-se referiri la modul „general”, precum și în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. (descrisă la pct. 4 din Rechizitoriu) pe motiv că nu se indică persoana pe care a indus-o în eroare și că instanța nu poate fi subiect pasiv al infracțiunii de înșelăciune.

2 - a) Inculpatul C.P.B., identificând un alt imobil ce a fost trecut în proprietatea statului și anume cel situat în București, str. Popa Rusu, sector 2 (construcție și teren în suprafață de 445 mp), în scopul de a obține o hotărâre judecătorească favorabilă, la data de 25 octombrie 1999 a semnat cererea de chemare în judecată în numele reclamantei V.I., pretinsă mătușă, împotriva pârâtului Consiliul General al municipiului București, prin care solicita să i se restituie, fiind naționalizat prin Decretul nr. 92/1950.

S-a format astfel dosarul civil nr. 17057/1999 al Judecătoriei sectorului 2 București la care inculpatul a depus în fotocopie înscrisuri false (contractul de vânzare-cumpărare nr. 7002 din 5 iulie 1946 pretins încheiat între reclamanta cumpărătoare și R.S. vânzător. Totodată a angajat pe avocata A.S. și apoi pe P.L. și a contrafăcut semnătura reclamantei pe delegațiile de împuternicire a avocatelor.

Prin sentința civilă nr. 17514 din 6 decembrie 1999, Judecătoria sectorului 2 București și-a declinat competența la Tribunalul București, în raport de valoarea litigiului, formându-se dosarul civil nr. 5939/1999 al Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Cu sprijinul consilierilor juridici de la Primăria municipiului București, inculpatul a obținut și depus la termenul din 10 februarie 2000 un act privind situația juridică a imobilului ce nu corespundea realității, act care ulterior pronunțării a fost sustras din dosar, cu sprijinul grefierilor.

În realitate, imobilul și terenul era proprietate de stat, fiind transferat fără plată și pe termen nelimitat de Oficiul Economic Central C. Întreprinderea pentru administrarea clădirilor, la Institutul de Medicină Fizică, Balneoclimatologie și Recuperare Medicală București, prin decizia acestuia nr. 18413 din 23 noiembrie 1985 la valoarea de 841.740 lei și deci nu a aparținut, vreodată pretinsei reclamante care nici nu a avut cunoștință de introducerea acțiunii în restituire, în numele său de către inculpat.

Prin sentința civilă nr. 242 din 24 februarie 2000, Tribunalul București, secția a III-a civilă, pe baza actelor false, a admis acțiunea reclamantei V.I. și a obligat pârâtul Consiliul General al municipiului București să-i lase în deplină posesie și proprietate imobilul respectiv.

A doua zi după pronunțarea sentinței s-a înregistrat la instanță adresa nr. 5939/1999 din 22 februarie 2000 a Primăriei municipiului București, prin care se comunica situația juridică reală a imobilului și care nu corespundea cu cea arătată în acțiune.

Sentința a rămas definitivă prin neapelare deși conducerea Direcției de resort din primărie indicase a se declara apel.

Ulterior inculpatul a cerut în numele reclamantei învestirea hotărârii cu formulă executorie care i s-a înmânat la 3 aprilie 2000. Apoi inculpatul, în baza procurii nr. 941 din 20 aprilie 2000 dată de reclamanta V.I. a cerut Primăriei municipiului București restituirea imobilului și punerea în posesie.

În baza acestei cereri, Primarul General al municipiului București, prin Dispoziția nr. 699 din 3 mai 2000 a dispus restituirea imobilului compus din clădire (două corpuri) și teren în suprafață de 445 mp în proprietatea reclamantei V.I., pe bază de proces-verbal. Urmare acestei dispoziții la data de 29 iunie 2000, D.G.A.F.I. din cadrul Primăriei municipiului București a pus în posesie pe reclamanta V.I., reprezentată de inculpat în baza procurii, conform procesului-verbal nr. 15745, inculpatul semnând procesul-verbal în numele reclamantei.

În continuare inculpatul, în numele aceleiași reclamante, a vândut imobilul (construcții și teren) numitei D.Șt., prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2928 din 8 septembrie 2000. Vânzarea a fost simulată, deoarece prețul a fost plătit, cum se susține, de cumpărătorul de fapt D.M., avocat, cumnatul cumpărătoarei înscrise în act, iar prețul (50000 dolari S.U.A., în echivalent 2.875.000.000 lei și un imobil situat în str. Banu Manta, evaluat la 60.000 dolari S.U.A. a fost plătit inculpatului.

2 - b) Același inculpat C.P.B., identificând un alt imobil-teren situat în București, Piața Charles de Gaulle, în suprafață de 2168 mp, a încercat intrarea în posesie prin aceleași mijloace frauduloase.

În acest sens, la 15 iunie 2000 a formulat cerere de chemare în judecată, în numele reclamantei C.F., pretinsă mătușă, a pârâtului Consiliul General al municipiului București, pentru a se constata dreptul de proprietate asupra terenului, formându-se dosarul civil nr. 12797/2000 al Judecătoriei sectorului 1 București.

A depus în fotocopie un act fictiv și anume contractul de vânzare-cumpărare nr. 4402 din 19 ianuarie 1948, pretins autentificat de Tribunalul Ilfov, prin care C.I., în prezent decedat, soțul reclamantei, ar fi cumpărat acel teren.

În realitate la nr. 440 din 19 ianuarie 1948 la fostul Tribunal Ilfov era înregistrată o declarație autentificată a altei persoane, G.V.

Reclamanta C.F., în etate de 81 de ani, nu-l cunoștea pe inculpat, nu i-a cerut să formuleze vreo acțiune în numele său și nu era proprietara acelui teren.

În continuare, inculpatul, cu sprijinul unor angajați ai Primăriei sectorului 1, a procurat certificatul de căsătorie și de deces a soțului pretinsei reclamante, C.I., pe care le-a depus la dosar.

Prin încheierea din 24 noiembrie 2000, a Judecătoriei sectorului 1, s-a suspendat cauza pentru lipsa părților, inculpatul nereușind astfel să mai obțină vreo hotărâre judecătorească favorabilă, deși între timp, s-a interesat și de eventuali cumpărători ai terenului respectiv.

Instanța a reținut că faptele inculpatului de a folosi titlurile de proprietate în numele pretinselor reclamante V.I. și C.F., cunoscând că sunt false constituie infracțiunea prevăzută de art. 291, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de a contraface semnăturile numitei V.I. pe împuternicirile avocațiale nr. 283343 din 6 decembrie 1999 și nr. 406611 din 13 ianuarie 2000 constituie infracțiunea prevăzută de art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Referitor la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., pentru care a fost trimis în judecată, constând în obținerea prin inducerea în eroare a Primăriei municipiului București, în baza unei hotărâri judecătorești abuzive, restituirea unor imobile, construcții și teren, proprietate de stat, tribunalul a dispus achitarea sa, în baza art. 10 alin. (1) lit. a) și art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., reținând că nu s-a indicat persoana care a fost indusă în eroare și că instanța de judecată nu poate fi subiect pasiv al infracțiunii de înșelăciune.

Împotriva sentinței pronunțate în cauză, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, inculpații S.G., C.P.B., M.N. și C.N., precum și părțile civile G.O.M. și I.N.R.M.F.B. București.

A. În recursul declarat de parchet s-au invocat următoarele:

1 - În ce-l privește pe inculpatul C.P.B.

a) - Greșita achitare pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. (pct. 4 din Rechizitoriu) în legătură cu intrarea în posesia imobilului, construcție și teren, în suprafață de 445 mp, situat în București, str. Popa Rusu, sector 2, aparținând I.N.R.M.F.B. București, întrucât inducerea în eroare s-a făcut nu față de instanța de judecată, ci față de Primăria municipiului București, care, la cererea inculpatului, a emis dispoziția de restituire nr. 699 din 3 mai 2000 și l-a pus în posesie prin procesul-verbal nr. 15745 din 29 iunie 2000, creându-i astfel posibilitatea ca apoi să o înstrăineze. Se cere astfel condamnarea inculpatului și pentru această infracțiune și restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii prin anularea actelor false;

b) - Greșita achitare a inculpatului pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 26, raportat la art. 248, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (pct. 3 din Rechizitoriu), constând în înlesnirea, împreună și cu inculpata M.N., la pronunțarea unor hotărâri judecătorești abuzive, de către inculpata S.G., judecător la Judecătoria sectorului 1 București, în dosarele civile nr. 1157/1998 (privind acțiunea formulată în numele numitei C.A.) și nr. 3119/1998 (privind pe reclamanții P.D. și A., decedați în 1966 și respectiv 1970), pentru care aceasta a fost trimisă în judecată prin Rechizitoriul nr. 690/P/2001 din 5 iunie 2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și condamnată prin sentința penală nr. 48 din 20 decembrie 2002 în dosarul penal nr. 1627/2002 al Curții de Apel București, secția a II-a penală, alături de inculpatele M.N. și T.L.;

c) - S-a revocat greșit, în baza art. 83 C. pen., suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1274 din 15 septembrie 1999 a Judecătoriei sectorului 1 București pentru infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen. și executarea acesteia pe lângă pedepsele aplicate, în cauză, întrucât, pedeapsa a fost grațiată prin art. 1 din Legea nr. 543/2002.

2 - În ce-l privește pe inculpatul R.M., greșita achitare a acestuia pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 26, raportat la art. 246 C. pen., întrucât prin depunerea unor acte false și aducerea unor martori și determinarea acestora să depună mărturie mincinoasă, a înlesnit pronunțarea unei hotărâri judecătorești, neconformă cu realitatea de către inculpata S.G. și prejudicierea astfel, a proprietarului real al terenului revendicat (partea vătămată G.O.M.); se cere astfel condamnarea inculpatului și pentru această infracțiune și restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii prin anularea actelor false.

3 - S-a mai susținut de parchet că pedepsele aplicate inculpaților S.G., C.P.B., M.N., R.M., S.M. și C.N., nu au fost just individualizate în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., solicitându-se majorarea lor.

Motivele de recurs, ale parchetului se încadrează în temeiurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 9, 14, 16, 17

1

și 18 C. proc. pen.;

B - În recursul declarat de inculpata S.G. s-au invocat următoarele:

a) - Nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., întrucât, judecătorul nu este funcționar public, în sensul prevederilor Legii nr. 188/1999, privind Statutul Funcționarilor publici, care nu face nici o referire la instanțele de judecată, iar în activitatea de judecată, judecătorii nu îndeplinesc îndatoriri de serviciu, ci înfăptuiesc justiția și deci nu poate fi subiect activ al acestei infracțiuni.

Pe de altă parte, inculpata nu a depus jurământul înainte de a începe să-și exercite funcția de judecător, potrivit art. 48 și art. 50 din Legea nr. 92/1992, astfel că actele efectuate sunt nule;

- În actul de sesizare, Rechizitoriu nu se descrie în concret, potrivit art. 263 pct. 1 C. proc. pen., în ce constă fapta comisă de inculpată, făcându-se doar afirmații generice, iar pentru greșelile de judecată, datorită insuficienței pregătirii profesionale a fost sancționată de Consiliul Superior al Magistraturii prin excluderea din magistratură.

Pe de altă parte nu s-a dovedit vreo înțelegere cu ceilalți inculpați, în pronunțarea cu rea-credință a unei hotărâri judecătorești, astfel că lipsește elementul material al infracțiunii.

- Nici sub aspect subiectiv, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, întrucât, pentru incapacitate profesională a fost sancționată prin îndepărtarea din magistratură, iar prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești nu a urmărit obținerea unor favoruri, restabilirea situației anterioare încălcate prin emiterea sentinței civile, fiind consecința condamnării celorlalți inculpați  pentru infracțiunile comise de aceștia.

Se cere astfel achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

b) - Încadrarea juridică a faptei se impune a fi schimbată în infracțiunea de neglijență în serviciu, prevăzută de 249 C. pen., întrucât a încălcat dispozițiile legale, cu ocazia soluționării cauzelor, nu cu intenție, ci din culpă, dată fiind incapacitatea profesională reținută și prin hotărârea nr. 165/2001 a Consiliului Superior al Magistraturii prin care a fost exclusă din magistratură.

c) - Pedeapsa aplicată este prea severă, solicitând reducerea acesteia în raport de conduita ireproșabilă avută anterior și că nu a urmărit realizarea vreunor profituri, temeiuri de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 12, 14 și 17

1

C. proc. pen.

C - Inculpata M.(C.)N. a susținut că nu a participat la comiterea faptelor alături de ceilalți inculpați și deci nu este vinovată, neputând participa la instanță pentru a-și susține nevinovăția, deoarece de frica punerii în executare a mandatului de arestare preventivă, s-a ascuns, până ce a dat naștere la doi copii.

În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei, pe care o consideră prea severă, temeiurile de casare, prevăzute de art. 385

9

pct. 12, 14 și 18 C. proc. pen.

D - Inculpatul C.P.B. a solicitat reducerea pedepselor pe care le consideră prea severe, temei de casare, prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

E - Inculpatul C.N. a solicitat achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen., întrucât chitanța sub semnătură privată pe care a redactat-o și a fost depusă la dosar, nu era aptă să producă consecințe juridice, iar, în subsidiar, reducerea pedepsei, pe care o consideră prea severă, temeiuri de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 12 și 14 C. proc. pen.

F - În recursul părții civile I.N.R.M.F.B. București s-a solicitat restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii de înșelăciune de către inculpatul C.P.B., invocat și în primul motiv de recurs al parchetului, în sensul restituirii imobilului, situat în București, str. Popa Rusu, sector 2, dat fiind caracterul fals al actelor prin care a fost deposedată, precum și obligarea inculpatului la plata sumei de 50.000 dolari S.U.A., reprezentând daune morale;

G - Partea civilă G.O.M. a lipsit și nu a formulat motive de casare.

Recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, de inculpatul C.N. și de părțile civile G.O.M. și I.N.R.M.F.B. București sunt fondate, iar recursurile declarate de inculpații S.G., C.P.B. și M.(C.)N. nu sunt fondate pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Din examinarea hotărârii pronunțate în cauză și a lucrărilor dosarului, rezultă că instanța de fond, întemeindu-se pe probele administrate, a stabilit și reținut corect starea de fapt și vinovăția inculpaților și a dat o corespunzătoare încadrare juridică faptelor penale pentru care au fost condamnați, dar totodată nu a apreciat corect unele probe din care rezultă vinovăția lor și respectiv sesizarea instanței, cu privire la care a dispus achitarea și, de asemenea, latura civilă, nu a fost pe deplin rezolvată, în sensul prevederilor legale referitoare la restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunilor.

Astfel, referitor la vinovăția inculpaților în comiterea faptelor, este de observat că inculpații C.P.B., R.M., S.M. și C.N. au recunoscut comiterea lor, în declarațiile date atât în cursul urmăririi penale, cât și la instanță relatând împrejurările concrete și rolul avut de fiecare în participarea la săvârșirea infracțiunilor.

De asemenea, inculpatul R.M. a precizat că, inculpatul C.P.B. i-a dat asigurări că are relații la judecătorie și îi poate rezolva favorabil obținerea terenului în care sens la cererea sa i-a dat și suma de 4000 dolari S.U.A., acesta spunându-i că o va da judecătorilor.

Martora T.L., grefieră la Judecătoria sectorului 1 a precizat că inculpata M.N. i-a fost prezentată drept avocată, în cursul anului 1997, de către inculpata S.G., cu care se afla în relații apropiate și care i-a cerut să-i predea unele adrese sau acte, pentru a ajunge mai repede la destinatari, cu aceste ocazii cunoscându-l și pe fratele său, inculpatul C.P.B.

Declarații similare au făcut și martorii S.D.A., grefier la Biroul Executări Penale, C.A. și M.C.

Probele sus arătate se coroborează cu constatările din rapoartele de expertiză criminalistică efectuate de Laboratorul Interjudețean București din cadrul Ministerului Justiției în care se atestă întocmirea în fals a dovezilor de îndeplinire a procedurii și a altor acte de către inculpata M.N., declarațiile martorilor V.I. și C.F., care precizează că nu au avut cunoștință de acțiunile în restituire formulate în numele lor și detalierea convorbirilor telefonice eliberată de ROMTELECOM privind convorbirile telefonice dintre inculpata S.G. și M.N. și dintre inculpații C.P.B. și sora sa M.N.

Prin urmare susținerile inculpatei S.G. că nu a cunoscut-o pe inculpata M.N. și ale inculpatei M.N. (care s-a sustras de la urmărire penală și judecata în fond) că nu a participat la comiterea faptelor, sunt contrazise de probele sus arătate.

Susținerea inculpatei S.G. că în Rechizitoriu nu s-a arătat în concret în ce constă fapta de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen., pentru care a fost trimisă în judecată, nu este întemeiată.

După cum s-a mai arătat cu ocazia expunerii stării de fapt, s-a reținut că inculpata, în calitate de judecător, urmare înțelegerii prealabile cu inculpata M.N. și pe baza unor probe false, a pronunțat o hotărâre civilă prin care s-a recunoscut dreptul de proprietate prin uzucapiune, inculpatului R.M., deși avea cunoștință că nu corespundea realității și prin aceasta a vătămat interesele părții civile G.O.M., proprietara acelui teren.

Prin urmare, în actul de sesizare s-a descris în concret în ce constă fapta de abuz în serviciu prin care s-a pricinuit o pagubă unei persoane fizice, săvârșind fapta cu bună-știință, nu se poate reține încadrarea juridică în infracțiunea de neglijență în serviciu, cum a solicitat și nici nu are relevanță în acest sens că a fost îndepărtată din magistratură pentru incapacitate profesională.

Nu este întemeiată nici susținerea că inculpata S.G. nu avea calitatea de funcționar public.

Sub acest aspect, sunt aplicabile prevederile art. 147 C. pen., în care se arată că prin funcționar public se înțelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare, de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unități dintre cele la care se referă art. 145 (autoritățile publice, instituțiile publice, instituțiile sau alte persoane juridice de interes public, serviciile de interes public).

Ca atare, în speță, nu sunt aplicabile prevederile legii nr. 188/1999, privind statutul funcționarilor publici, cum s-a solicitat de inculpata S.G.

De asemenea, susținerea din motivele de recurs că inculpata S.G. și-a exercitat ilegal funcția de judecător, întrucât după învestire, nu a depus jurământul conform art. 48 și art. 50 din Legea nr. 92/1992 și deci actele înfăptuite sunt lovite de nulitate, nu este întemeiată, însăși inculpata recunoscând că a semnat procesul-verbal de consemnare a depunerii jurământului, situație care de altfel este lipsită de relevanță juridică în raport de prevederile art. 147 C. pen., sus arătate.

În legătură cu recursul declarat de inculpatul C.N., susținerea acestuia că înscrisul sub semnătură privată, chitanța, pe care l-a redactat nu a fost de natură să producă consecințe juridice, și astfel se impune achitarea în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., este de observat că acesta a semnat și pentru pretinsul vânzător G.E., iar înscrisul a fost depus spre a fi folosit în dosarul cauzei, deci spre a fi avut în vedere la dovedirea dreptului de proprietate de către inculpatul R.M., în care sens, au fost instigați și martorii să depună mărturie mincinoasă, cum a procedat inculpatul S.M.

Prin urmare, înscrisul falsificat menționat a fost încredințat altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe juridice astfel că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen.

Recursul acestui inculpat urmează însă a fi admis pentru al doilea motiv și anume: cel referitor la pedeapsă;

Sub acest aspect, inculpatul spre deosebire de ceilalți, a avut o participare mai redusă, concretizată într-un singur act infracțional și în raport de datele care caracterizează favorabil persoana sa, stabilirea unei pedepse la limita maximă nu se justifică, motiv pentru care se va reduce cuantumul pedepsei.

În legătură cu recursul declarat de parchet;

Se constată că instanța de fond a apreciat greșit probele administrate în cauză, referitoare la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., privind pe partea civilă I.N.R.M.F.B. București, cu care a fost sesizată prin Rechizitoriu (pct. 4) și a dispus astfel achitarea inculpatului în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., reținând că nu se indică persoana pe care a indus-o în eroare, iar instanța de judecată nu poate fi subiect pasiv al infracțiunii de înșelăciune.

După cum rezultă însă din Rechizitoriu (pct. 4) și însuși cuprinsul sentinței penale pronunțate în cauză, inculpatul a indus în eroare, nu instanța de judecată, ci Primăria municipiului București, căreia, după învestirea cu formulă executorie a sentinței civile nr. 242 din 24 februarie 2000 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, obținută prin mijloace frauduloase, i-a cerut punerea în posesia pretinsei reclamante V.I. în numele căreia acționa.

Dând curs cererii inculpatului, Primarul General al municipiului București a emis Dispoziția de restituire nr. 699 din 3 mai 2000 și l-a pus în posesie prin procesul-verbal nr. 15745 din 29 iunie 2000 întocmit de D.G.A.F.I. din cadrul Primăriei, act semnat de inculpat pentru reclamanta V.I., în baza procurii obținută de la aceasta.

Apoi inculpatul, în numele aceleiași reclamante a înstrăinat imobilul (construcții și teren) numitei D.Șt. prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2928 din 8 septembrie 2000.

Prin urmare, fapta comisă de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. și urmează a fi condamnat, ținându-se seama de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., prejudiciul cauzat părții civile I.N.R.M.F.B. București fiind peste 2.000.000.000 lei.

Totodată în baza art. 14 alin. (3) lit. a) și art. 348 C. proc. pen., se va dispune restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii:

Este întemeiată și critica procurorului referitoare la achitarea inculpatului pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor obștești, prevăzută de art. 26, raportat la art. 248, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (pct. 3 din Rechizitoriu) în baza art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Motivarea instanței de fond că nu s-a indicat în concret în ce constă fapta inculpatului, în actul de sesizare, este greșită.

În Rechizitoriu (pct. 3) s-a arătat că inculpatul C.P.B. a înlesnit împreună și cu inculpata M.N. la pronunțarea a două hotărâri judecătorești abuzive, de către inculpata S.G., judecător la Judecătoria sectorului 1 București, în dosarele civile nr. 1157/1998 (privind acțiunea formulată în numele reclamantei C.A.) și nr. 3119/1998 (privind acțiunea formulată în numele reclamanților P.D. și P.A., decedați în 1966 și respectiv 1970).

Pentru aceste fapte inculpata S.G. a fost trimisă în judecată separat, prin Rechizitoriul nr. 690/P/2001 din 5 iunie 2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, împreună cu inculpatele M.N. și T.L. și condamnate prin sentința penală nr. 48 din 20 decembrie 2002 în dosarul penal nr. 1627/2002 al Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Prin urmare fapta inculpatului a fost concret descrisă în Rechizitoriu.

Se impunea astfel ca instanța de fond să dispună atașarea dosarului penal nr. 1627/2002 menționat, să administreze probele indicate în Rechizitoriu și să se pronunțe pe fond asupra învinuirilor aduse inculpatului.

Pe de altă parte există și contradicții între motivare și dispozitiv, întrucât în timp ce în dispozitiv temeiul achitării îl constituie art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., adică fapta nu este prevăzută de legea penală, în considerente se motivează că nu s-a descris în concret fapta pentru care a fost trimis în judecată.

Întrucât instanța nu a administrat probele necesare, indicate în rechizitoriu și nici nu a soluționat fondul cauzei cu privire la această faptă, urmează a se admite recursul declarat de procuror și a se trimite cauza pentru soluționare la prima instanță, în limita sus arătată.

Este întemeiată și critica referitoare la aplicarea art. 83 C. pen., privind pedeapsa anterioară de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1274 din 15 septembrie 1999 a Judecătoriei sectorului 1 București pentru infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen.

Întrucât această pedeapsă era grațiată în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, nelegal s-a dispus executarea ei pe lângă pedepsele aplicate în cauză (de 5 ani și 2 luni și de 3 ani închisoare).

În consecință se va înlătura dispoziția de executare a pedepsei de 6 luni închisoare pe lângă pedeapsa aplicată în cauză și se va constata că este grațiată.

2 - În ce-l privește pe inculpatul R.M.:

Este de observat că inculpatul prin depunerea unor acte false, indicarea unor martori și determinarea acestora de a depune mărturie mincinoasă a înlesnit pronunțarea de către inculpata S.G., în mod abuziv, a sentinței civile nr. 5069 din 22 aprilie 1997, care nu este conformă cu realitatea și prin obținerea acelui teren, prin pretinsa uzucapiune, a prejudiciat pe proprietarul terenului și anume pe partea civilă G.O.M.

Prin urmare, fără temei, instanța a dispus achitarea inculpatului în baza art. 10 alin. (1) lit. a), C. proc. pen. (fapta nu există) pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 26, raportat la art. 246 C. pen.

În consecință, urmează a se admite recursul declarat de procuror și sub acest aspect și a se dispune condamnarea inculpatului la o pedeapsă corespunzătoare criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., grațiată în baza art. 1 din Legea nr. 137/1997.

3-Referitor la pedepsele aplicate inculpaților S.G., C.P.B., R.M., C.N., M.N., S.M., prin recursul procurorului se solicită majorarea acestora.

Recursul este fondat numai în ce-i privește pe inculpații S.G., C.P.B. și R.M.

Astfel, în raport de gradul de pericol social al infracțiunilor comise, de consecințele prejudiciabile și actele repetate comise, urmează a se majora cuantumul pedepselor, pentru inculpata S.G., de la 2 ani la 3 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., pedeapsă grațiată în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002; pentru inculpatul C.P.B., de la 2 ani la 4 ani închisoare, pentru instigare la infracțiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 25, raportat la art. 260 C. pen., pedeapsă grațiată în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 și pentru inculpatul R.M., de la 2 ani la 3 ani închisoare, pentru instigare la infracțiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 25, raportat la art. 269 C. pen., pedeapsă grațiată în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002.

În ce-i privește pe inculpații M.N. și S.M. se constată că pedepsele au fost corect individualizate, neimpunându-se majorarea lor (în ce o privește pe inculpata M.N. aplicându-i-se pedepse la limita maximă la care s-a adăugat și un spor substanțial).

Pentru aceleași motive, criticile inculpaților S.G., M.N. și C.P.B., cu privire la individualizarea pedepselor, nu sunt întemeiate și recursurile urmează a fi respinse.

În ce-l privește pe inculpatul C.N. față de gradul redus de participare la comiterea faptei și antrenarea la comiterea faptei de către fratele și sora sa, inculpații C.P.B. și M.N., urmează a i se admite recursul și a i se reduce pedeapsa, astfel că nu este întemeiată cererea procurorului de majorare a pedepsei.