ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2859/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 426 din 20 iunie 2001, Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 4320/2000, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpatul M.C., din art. 239 alin. (1) C. pen. (trei infracțiuni), în art. 239 alin. (1) și (3) C. pen. (trei infracțiuni). În baza art. 239 alin. (1) și (3) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.C. la trei pedepse de câte un an închisoare. În baza art. 239 alin. (2) și (3) C. pen., a fost condamnat același inculpat la un an închisoare. În baza art. 33 lit. a) C. pen., raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv un an închisoare.

În baza art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 86 2 C. pen., s-a stabilit termen de încercare pentru inculpat de 4 ani. În baza art. 86 3 C. pen., a obligat pe inculpat ca pe durata termenului de încercare să se prezinte în ultima vineri a fiecărei luni la secția de poliție, în a cărei rază teritorială domiciliază; să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. În baza art. 359 C. proc. pen., s-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 86 4 C. pen.

În baza art. 321 alin. (1) C. pen., inculpatul M.C. a fost condamnat la 6 luni închisoare. În baza art. 1 din Legea nr. 137/1997, s-a constatat pedeapsa grațiată și s-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 137/1997. În baza art. 217 alin. (1) C. pen., același inculpat a fost condamnat la 6 luni închisoare. În baza art. 1 din Legea nr. 137/1997, s-a constatat pedeapsa grațiată. S-a pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 137/1997. S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în prezenta cauză de la data de 16 ianuarie 1997, la data de 14 februarie 1997. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., s-a constatat prejudiciul recuperat, față de partea civilă M.I.

SA și s-a luat act că părțile vătămate C.A., L.M., L.G. și M.I. nu s-au constituit părți civile în cauză. În temeiul art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească suma de 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în fapt pe baza probelor administrate că, la data de 16 ianuarie 1997, în jurul orelor 18,00, inculpatul M.C., aflat în stare avansată de ebrietate, s-a prezentat la recepția hotelului M.I. din București, solicitând închirierea unei camere în timpul nopții, dorind să achite pentru aceasta doar prețul de 15.000 lei. Recepționera de serviciu, martora S.E. i-a explicat inculpatului că prețul de închiriere al unei camere este mult mai mare și că banii oferiți de inculpat sunt insuficienți.

După încheierea discuției, inculpatul M.C. a telefonat la Poliția Capitalei, afirmând că în hotel s-ar afla cantitatea de 4 kg uraniu, solicitând organelor de poliție trimiterea unui echipaj la fața locului. La intervenția bodyguardului de serviciu din hotel, martorul D.C., inculpatul a devenit dintr-o dată violent, luând aparatul telefonic de la recepție și trântindu-l de pardoseală și, totodată amenințând personalul de serviciu al hotelului cu violențe și proferând cuvinte jignitoare la adresa acestora. Bodyguardul D.C. a încercat să-l îndepărteze din incinta hotelului, însă în momentul în care acesta l-a condus pe inculpat în holul hotelului, M.C. a lovit cu pumnul într-un geam lateral, spărgându-l.

După aceea, inculpatul a luat o bucată de geam spart, s-a întors și a aruncat-o spre bodyguard, care însă s-a ferit. Inculpatul a mai luat un scaun din hotel, pe care l-a trântit pe pardoseală distrugându-l. În cele din urmă, cu greu inculpatul a fost imobilizat de bodyguard, până la sosirea organelor de poliție. La fața locului s-a deplasat echipa operativă de la secția 1 poliție, iar la apariție acesteia, inculpatul a început să îi insulte, spunând că polițiștii sunt: „jigodii și boschetari” și, că la relațiile pe care le are, inculpatul îi va trece pe polițiști în rezervă și a încercat să-i lovească pe aceștia, moment în care a fost imobilizat de aceștia și condus la secția de poliție. Și aici, inculpatul a continuat să-i amenințe pe polițiști cu acte de violență și a proferat în continuare cuvinte jignitoare și obscene față de aceștia.

Prin decizia penală nr. 549 din 19 noiembrie 1999, Curtea de Apel București a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul M.C. Prin decizia penală nr. 1160 din 21 martie 2002 a Curții Supreme de Justiție s-a admis recursul inculpatului, s-a casat decizia penală nr. 549 din 19 noiembrie 1999 a Curții de Apel București și sentința penală nr. 438 din 16 septembrie 1999 a Tribunalului București secția a II-a penală, cauza fiind trimisă spre rejudecare la aceeași instanță, reținându-se că, judecata a avut loc fără participarea inculpatului, care nu a fost legal citat. Cauza s-a înregistrat pe rolul tribunalului, după casare cu nr. 4320/2000. În cursul cercetării judecătorești au fost audiate părțile vătămate M.I., L.M., L.G., C.A., aceștia menținându-și declarațiile date în cursul urmăririi penale și neconstituindu-se părți civile în cauză.

A fost audiat inculpatul, care regretă faptele săvârșite și a susținut că nu-și amintește nimic din ceea ce s-a întâmplat, datorită stării avansate de ebrietate în care se afla. Au mai fost audiați martorii, care și-au menținut declarațiile date în cursul urmăririi penale. Examinând și coroborând materialul probator administrat în cauză, în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, tribunalul a reținut că situația de fapt expusă prin rechizitoriu, în raport cu care inculpatul, prin insultele proferate la adresa părților vătămate, polițiști, s-a făcut vinovat de săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută și pedepsită de art. 239 alin. (1) și (3) C. pen. Tribunalul a reținut că această încadrare juridică a faptelor, prin aplicarea dispozițiilor art. 334 C. proc.

pen., ținând cont de reglementarea specială, prevăzută în alin. (3) al art. 239 C. pen., părțile vătămate având calitatea de polițiști. Fapta inculpatului M.C. de a lovi un subofițer de poliție, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj, în forma, prevăzută de art. 239 alin. (2) și (3) C. pen.

Împotriva sentinței penale nr. 426 din 20 iunie 2001 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a declarat apel inculpatul M.C., pentru următoarele motive: - cele trei infracțiuni prevăzute de art. 239 alin. (1) și (3) C. pen., pentru care a fost condamnat inculpatul, trebuiau grațiate, conform art. 1 din Legea nr. 137/1997; - greșita condamnare a inculpatului, pentru infracțiunea prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., în condițiile în care, inițial prima instanță a omis condamnarea, pentru această infracțiune, iar condamnarea ulterioară s-a produs în propria cale de atac; - achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 239 alin. (2) și (3) C. pen., neexistând dovezi de vinovăție; - reducerea pedepsei aplicată prin aplicarea de circumstanțe atenuante și suspendarea condiționată a executării pedepsei sau reducerea termenului de supraveghere, stabilit de prima instanță.

Prin decizia penală nr. 677 din 17 octombrie 2002, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelul inculpatului, a desființat în parte sentința, a repus în individualitatea lor pedepsele, s-a înlăturat condamnarea inculpatului, pentru infracțiunea de distrugere, prevăzută de art. 217 C. pen. și dispoziția de grațiere a pedepsei de 6 luni închisoare. A recontopit pedepsele de câte un an închisoare, pentru infracțiunile prevăzute de art. 239 alin. (1) și (3) C. pen. (trei infracțiuni) și art. 239 alin. (2) și (3) C. pen., urmând ca inculpatul să execute în final un an închisoare, cu aplicarea prevederilor art. 86 1 C. pen. S-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârii.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, pentru următoarele motive: - achitarea, reținând că starea de beție i-a creat o stare de inconștiență de a nu gândi, încât se impune aplicarea art. 49 alin. (1) C. pen.; - în caz că se reține prevederile art. 49 alin. (2) C. pen., se solicită aplicarea circumstanțelor atenuante, prevăzute de art. 74 și art. 76 C. pen. și ca atare, reducerea pedepsei spre minimul pedepsei; - greșita reținere a dispozițiilor art. 239 alin. (2) și (3) C. pen., întrucât lucrătorul de poliție nu prezintă act medical doveditor, și ca atare se impune achitarea; - schimbarea încadrării juridice a faptei de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (2) și (3) C. pen., în art. 239 alin. (1) C. pen.

și ca atare, grațierea pedepsei; - în subsidiar, cu privire la faptele prevăzute de art. 239 alin. (1) și (3) C. pen. (trei infracțiuni) și art. 321 alin. (1) C. pen., aplicarea unor pedepse minime, reținând și prevederile art. 49 alin. (2) și art. 74 și art. 76 C. pen., pentru care să se aplice dispozițiile de grațiere, prevăzute de art. 1 din Legea nr. 137/1997, care nu exceptează grațierea pentru faptele prevăzute de art. 239 alin. (1) și (3) C. pen. - în sfârșit, reducerea termenului de încercare de 4 ani, care este excesiv de mare.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Examinând hotărârea atacată se constată din analiza probatoriului administrat respectiv, declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor D.C., agentul de pază care l-a imobilizat pe inculpat, și care a susținut că s-au lovit reciproc, precum și N.G., care susține că, inculpatul nu a fost agresat nici de organele de pază, nici de organele de poliție, iar că leziunile suferite de acesta se datorează faptului că inculpatul a spart geamul, coroborat cu declarațiile acestuia, în care susține că, anterior săvârșirii faptelor a consumat „două sticle de vodkă”, se constată că, instanțele au făcut o corectă încadrare juridică a faptelor și o justă individualizare a pedepselor.

Apărarea inculpatului, potrivit căreia se afla într-o stare de beție completă și involuntară de natură să înlăture caracterul penal al faptelor săvârșite, nu poate fi primită atâta timp cât această stare nu a fost dobândită prin împrejurări independente de voința acestuia. Nici apărarea inculpatului în sensul schimbării încadrării juridice a faptei, în cea prevăzută de art. 239 alin. (1) C. pen., este neîntemeiată. Din probatoriul administrat, rezultă că inculpatul a lovit un ofițer de poliție, astfel încât fapta acestuia întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj în forma prevăzută de art. 239 alin. (2) C. pen. În ceea ce privește, motivul invocat de inculpat, în sensul aplicării dispozițiilor de grațiere, în temeiul art. 1 din Legea nr. 137/1997, lege care nu exceptează grațierea faptelor prevăzute de art. 239 alin. (1) și (3) C. pen., este de asemeni neîntemeiat.

Prin Legea nr. 137/1997, legiuitorul a precizat expres ce fapte urmează a fi grațiate. Textul de lege se referă expres la faptele prevăzute de art. 239 alin. (2) și (3) C. pen., precizând fapte ce intră sub incidența acesteia. Cum în această materie nu se poate face nici o interpretare, ca și asupra normelor procedurale, dispozițiile de grațiere sunt de strictă interpretare. Referitor la individualizarea pedepselor se constată că instanța a făcut o justă individualizare a acestora, cu privire la termenul de încercare, apreciat de inculpat ca fiind excesiv de mare, trebuie observat că inculpatul a comis mai multe infracțiuni, și reducerea acesteia nu se impune. Pentru considerentele sus arătate, Curtea în temeiul prevederilor art. 385 15 pct. 2 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat recursul inculpatului. Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.C., împotriva deciziei penale nr. 677/ A din 17 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pronunțată în ședință publică, azi 13 iunie 2003.