ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 542/2004

Asupra

recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Tribunalul București, secția

a II-a penală, prin sentința penală nr.532 din 29 mai 2003, a condamnat pe

inculpatul T.C.M. la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 11 alin. (2) lit.e) cu aplicarea

art.13 C. pen.

S-a făcut aplicarea

dispozițiilor art.71 și art.64 din același cod și s-a constatat că inculpatul

este arestat în altă cauză.

Inculpatul a fost

obligat la 2.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă R.Ș.

S-a reținut că, la

data de 28 ianuarie 2002, prin exercitarea de amenințări verbale, în timp ce se

afla în stația RATB Chișinău, inculpatul  l-a deposedat pe numitul R.Ș. de

telefonul mobil în valoare de 2.000.000 lei, prejudiciu ce nu a fost acoperit.

Curtea de Apel

București, secția I penală, prin decizia nr. 447 din 20 august 2003, a respins

ca nefondat apelul prin care inculpatul a solicitat schimbarea încadrării

juridice a faptei în infracțiunea de furt calificat și reducerea pedepsei.

S-a motivat că, din

probele administrate, rezultă că deposedarea victimei a fost precedată de

amenințarea inculpatului în sensul că-i va aplica „două picioare în gură” dacă

nu-i va da telefonul mobil. Atitudinea agresivă a inculpatului (persoană

dependentă de stupefiante, mai corpolentă decât victima sa) i-a produs

numitului R.Ș. o temere, situație în care a fost nevoit să-i dea bunul

solicitat. Mai mult, după deposedare inculpatul l-a scuipat și a fugit de la

locul faptei.

Declarând recurs

împotriva acestei decizii, inculpatul a criticat-o pentru nelegalitate și

netemeinicie sub aspectul încadrării juridice și cel al individualizării

pedepsei, reiterând motivele de apel.

Recursul

inculpatului, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) punctele (17) și (14) C. proc. pen., este neîntemeiat.

După cum corect a

reținut instanța de apel, activitatea inculpatului de a deposeda victima prin

amenințarea verbală cu exercitarea unor violențe, realizează conținutul

infracțiunii de tâlhărie, dispozițiile art. 211 C. pen. încriminând și furtul

săvârșit prin întrebuințarea de amenințări.

Nu poate fi primită

nici susținerea că pedeapsa a fost greșit individualizată, câtă vreme

instanțele s-au conformat criteriilor stabilite prin art. 72 C. pen., iar

pedeapsa astfel cum a fost dozată este aptă să realizeze scopul prevenției

generale, cât și al prevenției speciale (inculpatul a mai fost condamnat la

pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite anterior).

Cum alte motive de

casare, susceptibile a fi examinate din oficiu nu s-au constatat, recursul va

fi respins ca nefondat, iar inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare

către stat, în care se va include și onorariul avocatului din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D

E:

Respinge,

ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul T.C.M.  împotriva deciziei penale nr.

447  din 20 august 2003  a Curții de Apel București, secția I penală.

Constată

că inculpatul este arestat în altă cauză.

Obligă

recurentul la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi  29  ianuarie 2004.