ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 542/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr.532 din 29 mai 2003, a condamnat pe inculpatul T.C.M. la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 11 alin. (2) lit.e) cu aplicarea art.13 C. pen. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.71 și art.64 din același cod și s-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză. Inculpatul a fost obligat la 2.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă R.Ș. S-a reținut că, la data de 28 ianuarie 2002, prin exercitarea de amenințări verbale, în timp ce se afla în stația RATB Chișinău, inculpatul l-a deposedat pe numitul R.Ș.

de telefonul mobil în valoare de 2.000.000 lei, prejudiciu ce nu a fost acoperit. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 447 din 20 august 2003, a respins ca nefondat apelul prin care inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de furt calificat și reducerea pedepsei. S-a motivat că, din probele administrate, rezultă că deposedarea victimei a fost precedată de amenințarea inculpatului în sensul că-i va aplica „două picioare în gură” dacă nu-i va da telefonul mobil. Atitudinea agresivă a inculpatului (persoană dependentă de stupefiante, mai corpolentă decât victima sa) i-a produs numitului R.Ș. o temere, situație în care a fost nevoit să-i dea bunul solicitat.

Mai mult, după deposedare inculpatul l-a scuipat și a fugit de la locul faptei. Declarând recurs împotriva acestei decizii, inculpatul a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul încadrării juridice și cel al individualizării pedepsei, reiterând motivele de apel. Recursul inculpatului, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) punctele (17) și (14) C. proc. pen., este neîntemeiat. După cum corect a reținut instanța de apel, activitatea inculpatului de a deposeda victima prin amenințarea verbală cu exercitarea unor violențe, realizează conținutul infracțiunii de tâlhărie, dispozițiile art. 211 C. pen. încriminând și furtul săvârșit prin întrebuințarea de amenințări.

Nu poate fi primită nici susținerea că pedeapsa a fost greșit individualizată, câtă vreme instanțele s-au conformat criteriilor stabilite prin art. 72 C. pen., iar pedeapsa astfel cum a fost dozată este aptă să realizeze scopul prevenției generale, cât și al prevenției speciale (inculpatul a mai fost condamnat la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite anterior). Cum alte motive de casare, susceptibile a fi examinate din oficiu nu s-au constatat, recursul va fi respins ca nefondat, iar inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, în care se va include și onorariul avocatului din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.C.M. împotriva deciziei penale nr. 447 din 20 august 2003 a Curții de Apel București, secția I penală. Constată că inculpatul este arestat în altă cauză. Obligă recurentul la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 ianuarie 2004.