ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4544/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul București, secția I

penală, prin sentința nr. 1134 din 10 noiembrie 2003, condamnă pe inculpatului

D.N.

la 6 ani de închisoare, pentru

infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen.

Inculpatul este menținut în stare de

arest, iar din durata pedepsei i se deduce detenția preventivă, de la 28 martie

2003.

El este obligat să plătească

3.500.000 lei despăgubiri civile lui A.D. și 1.200.000 lei cheltuieli judiciare

statului.

Pentru a hotărî astfel, instanța

reține, în esență, că, în noaptea de 9 iulie 2003, împreună cu alte două

persoane, inculpatul l-a acostat, în fața unui magazin din zona Militar,

București, pe numitul A.D., de la care a sustras, prin violență, un telefon

mobil, 200 dolari S.U.A. și 2,5 milioane lei.

Inculpatul declară apel, cerând:

a) achitarea de orice penalitate,

deoarece nu a participat la jefuirea victimei și, în subsidiar:

b) schimbarea încadrării juridice a

faptei, din infracțiunea de tâlhărie, în aceea de furt calificat, precum și

c) reducerea pedepsei.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia nr. 117/ A din 19 februarie 2003, respinge, ca

nefondat, apelul și obligă pe apelant la 500.000 lei cheltuieli judiciare

statului.

Prin recursul de față, inculpatul

critică decizia reiterând cererea din apel, la care adaugă că discernământul

său nu a fost verificat pe calea unei expertize medico-legale psihiatrice.

Critica nu este întemeiată.

Prima instanță reține corect

situația de fapt, pe care o califică corespunzător și dozează just pedeapsa

aplicată inculpatului.

Partea vătămată declară, constant,

că inculpatul este acela care l-a jefuit.

Declarațiile părții vătămate se

coroborează cu cele ale martorului D.D., care confirmă că fapta a fost comisă

de inculpat.

La rândul său, martorul Ș.L.

confirmă că a fost, cu inculpatul, la locul faptei reclamate de A.D., loc în

care a văzut că inculpatul a acostat victima, după care avea în mână un telefon

mobil, ca acela reclamat de partea vătămată.

Nu există temeiuri ca inculpatul să

fie supus unei expertize legale psihiatrice, cu atât mai mult cu cât el însuși

declară că nu suferă de vreo boală psihică (p.14 urmărire penală).

De asemenea, nu se justifică cererea

de reducere a pedepsei aplicate făptuitorului.

Din oficiu, nu se constată motive de

casare, care să fie luate în considerare.

Așa fiind, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., hotărârea atacată va fi menținută, prin

respingerea recursului, conform dispozitivului decizie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul D.N. împotriva deciziei penale nr. 117/ A din 19

februarie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul

reținerii și arestării preventive de la 28 martie 2003 la 15 septembrie 2004.

Obligă pe recurentul inculpat la

plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

15 septembrie 2004.