ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3002/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 10 din 9

ianuarie 2003, pronunțată în dosarul nr. 5292/2002 al Tribunalului București,

secția I penală, a fost condamnat inculpatul S.N. la trei pedepse de câte 5 ani

închisoare fiecare pentru trei infracțiuni de tâlhărie aflate în concurs real

de infracțiuni, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen., cu

aplicarea art. 13 C. pen.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., s-a hotărât ca inculpatul să execute 5 ani închisoare, cu

aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului și a fost dedusă prevenția de la 19 septembrie 2002 la 9 ianuarie

2003.

În latura civilă a cauzei inculpatul

a fost obligat la desdăunări civile, după cum urmează: la 2.400.000 lei către

partea civilă T.G.C., la 3.000.000 lei către partea civilă N.A. și la 5.000.000

lei către partea civilă P.P.E.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

La 5 aprilie, 14 aprilie și 16

aprilie 2002, prin exercitarea de violențe fizice și amenințări, inculpatul a

deposedat pe cele trei părți civile din cauză de telefoanele celulare.

Bunurile nu au fost recuperate, așa

încât inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor civile.

Fiind audiat, la urmărirea penală și

în instanță, inculpatul a încercat să nege faptele, afirmând că victimele i-au

dat de bună voie telefoanele celulare.

Această apărare a fost considerată

ca fiind nefondată, față de probele din care rezultă fără dubiu exercitarea de

violențe având ca scop deposedarea ori păstrarea bunurilor luate din posesia

păgubașilor.

Împotriva sentinței a declarat apel

inculpatul, solicitând reducerea cuantumului pedepsei, având în vedere

circumstanțele personale ale inculpatului.

Prin decizia penală nr. 97 din 26

februarie 2003, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpat, apreciind ca fiind legală și temeinică

soluția pronunțată de instanța de fond.

Împotriva deciziei, în termen legal,

a declarat recurs inculpatul S.N., solicitând admiterea recursului, casarea

hotărârilor și, rejudecând, reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de

lege, având în vedere circumstanțele sale personale.

Verificând actele dosarului cauzei,

Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a stabilit corect

situația de fapt și vinovăția inculpatului, procedând la încadrarea juridică

corespunzătoare a faptelor comise de către acesta.

Cât privește solicitarea

inculpatului, în sensul de reducere a pedepsei, având în vedere circumstanțele

personale, se constată că, la stabilirea pedepselor aplicate în cauză s-au avut

în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., pericolul social

deosebit al faptelor, modul în care au fost comise și împrejurările comiterii

acestora, atitudinea procesuală nesinceră a inculpatului, circumstanțele

personale, aspecte care au determinat aplicarea unor pedepse care, prin

cuantumul și modalitatea de executare, să asigure atingerea scopurilor pedepsei

prevăzute de art. 52 C. pen.

Față de aceste considerente, urmează

să fie respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, conform

dispozitivului.

Văzând și dispozițiile art. 192 C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul S.N. împotriva deciziei penale nr. 97

din 26 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsă durata arestării

preventive de la 19 septembrie 2002 până la 24 iunie 2003.

Obligă recurentul la 1.400.000 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

24 iunie 2003.