Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.12.2000
casat

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2790/2003

HOTĂRÂRE
13.12.2000
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2790/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2000)

Asupra contestației în anulare se rețin următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea Supremă de Justiție, sub nr. 1675/2002, SC M.O.B. SA a solicitat instanței ca, prin decizia ce o va da, în contradictoriu cu SC F.I.M. SA Sânnicolaul Mare și SC M.O.D. SA Sânnicolaul Mare, să dispună anularea deciziei civile nr. 3812, pronunțată la data de 4 iunie 2002 de Curtea Supremă de Justiție, în dosarul nr. 2648/2001. În motivarea contestației se arată că, în mod greșit, recursul le-a fost respins ca tardiv formulat, deoarece sunt întrunite condițiile art. 318 teza 1 C. proc. civ. Contestația în anulare a fost admisă pentru următoarele motive: Potrivit dispozițiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

În speță, recursul formulat de SC M.O.B. SA împotriva deciziei nr. 1211, pronunțată, la data de 13 decembrie 2000, de Curtea de Apel Timișoara, a fost respins, ca tardiv formulat. S-a reținut că dispozitivul deciziei recurate i-a fost comunicat la data de 19 decembrie 2000, iar recursul s-a promovat la 11 ianuarie 2001, peste termenul de 15 zile, care a fost prevăzut de dispozițiile art. 301 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 13/1998. Din actul aflat la dosarul de apel, pe care instanța de recurs l-a avut în vedere, rezultă că, la data de 19 decembrie 2000, recurentei i-a fost comunicată „întâmpinarea”. Dispozitivul deciziei nr. 1211 i-a fost comunicat la data de 29 decembrie 2000, astfel cum rezultă din actul aflat la dosarul nr. 7083/2000 al Curții de Apel Timișoara.

În această situație, având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate, se reține că, în mod greșit, s-a respins recursul formulat de contestatoare ca tardiv, motiv pentru care s-a admis contestația, s-a anulat decizia nr. 3812 din 4 iunie 2002, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție și s-a fixat termen la 8 iulie 2003, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului.

D E C I D E Admite contestația în anulare formulată de contestatoarea SC M.O.B. SA Timișoara, împotriva deciziei nr. 3812 din 4 iunie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială. Anulează decizia atacată. Fixează termen de judecată la data de 8 iulie 2003, cu citarea părților. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 28 mai 2003 .

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-02-28
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1291/2003
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 644/COM din 28 septembrie 2000, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, a respins, ca nefondat, apelul formulat
ÎCCJ 2003-06-13
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3070/2003
Examinând contestația în anulare formulată de recurenta pârâtă SC C., cu sediul în Sibiu, județul Sibiu, împotriva deciziei nr. 6079 din 21 octombrie 2002 a secției comerciale a Curții Supreme de Justiție, constată următoarele: Prin mențion
ÎCCJ 2004-01-22
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 228/2004
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 22 aprilie 2003, înregistrată la nr.793, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea
ÎCCJ 1999-11-18
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2925/2008
. 948 pct. d, art. 953, art. 966 C. civ. acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Cererea reconvențională a fost admisă în baza O.U.G. nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999, H.G. nr. 450/1999, art. 1295 alin. (1) și (2), art. 954
ÎCCJ 2003-04-15
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4828/2003
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Soluționând recursul declarat de reclamanta S.C. M. SRL, cu sediul în Eforie Nord, județul Constanța, în contradictoriu cu intimații pârâți S.C. E. S.A., cu sediul în Eforie Nord, ș
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă