ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1307/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 23

aprilie 2003, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ,

sub nr. 1337, reclamanta SC B.M. SRL a solicitat în contradictoriu cu

Ministerul Finanțelor Publice și Garda Financiară, anularea procesului-verbal nr.

166 din 19 februarie 2003, recunoașterea dreptului de a deduce fiscal,

cheltuielile menționate în actul de control și suspendarea executării silite.

În motivarea acțiunii s-a precizat

de către reclamantă, că organele de specialitate din cadrul Ministerului

Finanțelor refuză să soluționeze contestația împotriva procesului-verbal.

Pe fond, s-a precizat că față de

specificul obiectului contractului de antrepriză, nu era necesară obținerea

autorizației de construire și că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 4

pct. 6 lit. r) din O.G. nr. 70/1990, modificată prin O.U.G. nr. 2171/1999,

având dreptul de deducere a T.V.A. aferentă intrării mărfurilor.

La un termen, reclamanta a depus o

cerere precizatoare, în sensul că solicită suspendarea actului atacat, până la

soluționarea acțiunii, și nu suspendarea executării silite.

Curtea de Apel București, prin

sentința civilă nr. 1005 pronunțată la 25 iunie 2003, a respins ca inadmisibilă,

acțiunea, reținând că înainte de a cere instanței anularea actului, reclamanta

trebuia să se plângă împotriva refuzului nejustificat de a i se rezolva

contestația.

Împotriva acestei hotărâri, a

declarat recurs reclamanta SC B.M. SRL, invocând nelegalitatea acesteia.

În motivarea recursului s-a precizat

că a formulat în termen legal contestația împotriva procesului-verbal nr. 166

din 19 februarie 2003, emis de Garda Financiară Centrală, că aceasta trebuia

soluționată potrivit art. 7 din O.U.G. nr. 13/2001, în termen de 30 de zile,

prin decizie și că nu a primit nici un răspuns.

S-a mai susținut că procedura

administrativă prealabilă, așa cum este reglementată de O.U.G. nr. 13/2001,

completată cu Legea nr. 29/1990, a fost parcursă, astfel că acțiunea în

contencios este admisibilă.

Recursul este fondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție

apreciază că este greșit considerentul instanței, în sensul că recurenta nu

avea deschisă calea acțiunii în contencios, cu atât mai mult, cu cât pe

parcursul procesului, Ministerul Finanțelor Publice, prin decizia nr. 146 din

28 mai 2003, a soluționat contestația.

Este lesne de înțeles că recurenta

solicita și anularea acestui act, că depunerea acesteia în timpul procesului,

nu-i poate fi imputabilă recurentei și că instanța putea să înlăture această

excepție.

Reținând că s-au făcut dovezi în

legătură cu procedura prealabilă, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează

ca admițând recursul, să caseze sentința, cu trimitere spre rejudecare la

aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC B.M.

SRL București împotriva sentinței civile nr. 1005 din 26 iunie 2003, a Curții

de Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 31 martie 2004.