ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4425/2003

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 413 din 15

octombrie 2002 a Tribunalului Galați, a fost condamnat inculpatul M.D. la o

pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută

de art. 197 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C.

pen.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a

dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de violare de

domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2), cu aplicarea art. 37 lit. a) C.

pen., în art. 192 alin. (2), cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen. și

în baza acestei încadrări juridice a fost condamnat inculpatul M.D., la o

pedeapsă de 3 ani închisoare.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a

dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie,

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.,

în infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) și f), cu

aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen. și, în baza acestei‚ încadrări

juridice, l-a condamnat pe același inculpat, la o pedeapsă de 6 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de

6 ani închisoare, sporită la 8 ani închisoare.

În baza art. 61 C. pen., s-a dispus

revocarea restului de pedeapsă rămas neexecutat de 500 zile din pedeapsa de 4

ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 31 din 18 februarie 1999 a

Judecătoriei Sibiu, rest de pedeapsă ce a fost contopit cu pedeapsa rezultantă

de 8 ani închisoare, aplicată prin prezenta hotărâre, inculpatul urmând a

executa pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, sporită la 8 ani și 10 luni

închisoare.

S-a aplicat art. 71 C. pen.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului și s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive,

la zi.

S-a constatat că partea vătămată

R.J. nu s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului, neavând pretenții

de la acesta.

Inculpatul a fost obligat la

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul M.D. a lucrat ca cioban

la stâna martorului F.Șt., stână amplasată pe raza comunei Nicorești, județul

Galați. La aceeași stână cu inculpatul, a lucrat și martorul P.D.

În seara de 16

decembrie 2001, inculpatul M.D. și martorul P.D. au mers la discotecă pentru a

consuma băuturi alcoolice. În jurul orelor 22,30, inculpatul și martorul au

plecat din discoteca comunei Nicorești, pentru a merge la stână. În momentul în

care au ajuns în satul Dobrinești, comuna Nicorești, județul Galați, în dreptul

locuinței părții vătămate R.J., inculpatul M.D. i-a cerut martorului P.D. să

meargă singur‚ înainte, pe motiv că are o treabă. Inculpatul M.D. a hotărât să

intre în locuința părții vătămate R.J., cu gândul de a întreține cu aceasta

relații sexuale. Inculpatul a susținut că a trecut de mai multe ori cu oile

prin apropierea locuinței părții vătămate, că, a văzut-o prin curte și a crezut

că este singură acasă, astfel că nu va putea fi depistat.

În realitate, partea vătămată

locuiește cu soțul său, care este, însă, paralizat și imobilizat, la pat.

Inculpatul M.D. a pătruns în curtea

părții vătămate, pe poarta care nu era asigurată, având asupra sa un briceag și

a mers lângă o magazie. Câinele părții vătămate a început să latre, astfel că

partea vătămată a ieșit din casă, pentru a vedea ce se întâmplă. Atunci

inculpatul a prins-o cu mâna de ochi, pentru a nu fi văzut, după care i-a pus

briceagul în spate și, sub amenințare, a condus-o forțat în casă.

În hol, inculpatul a găsit un

pulover, cu care a legat-o pe partea vătămată la ochi, pentru a nu fi văzut și

recunoscut, după care a trântit-o în pat, unde, cu forța a întreținut de două

ori relații sexuale, o relație sexuală normală și o relație sexuală anală.

La plecare, partea vătămată a rămas

în pat, întrucât inculpatul a amenințat-o cu bătaia și că o va omorî, dacă va

ieși după el și dacă va anunța organele de poliție.

În momentul când a ajuns în hol,

convins că partea vătămată nu vine după el, inculpatul a sustras un hanorac din

fâș în care partea vătămată avea suma de 282.000 lei, un spray, o cutie cu

cremă și câteva bomboane.

Situația de fapt a fost stabilită pe

baza probelor administrate în cauză, respectiv, declarațiile părții vătămate

R.J., raportul de constatare medico – legală, procesul verbal de percheziție

domiciliară, declarațiile martorului P.D., toate, coroborate cu declarațiile

făcute de inculpat. Acesta a recunoscut faptele, așa cum sunt reținute, în faza

de urmărire penală. La instanța de judecată însă, le-a circumstanțiat susținând

că, la raporturile sexuale partea vătămată și-ar fi dat acordul. S-a mai apărat

că, luând la plecare geaca, n-a cunoscut că în ea se afla suma de bani.

Apărarea inculpatului a fost

respinsă de instanță ca fiind nefondată, invocându-se probele administrate,

inclusiv, declarațiile făcute la urmărirea penală.

În drept, s-a considerat că fapta

inculpatului M.D. de a pătrunde, fără drept, pe timp de noapte, înarmat cu un

cuțit, în curtea și, ulterior, în locuința părții vătămate R.J., întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de

art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., având în vedere că,

ulterior comiterii faptei, conținutul articolului s-a modificat, majorându-se

pedeapsa.

Fapta aceluiași inculpat de a amenința

cu cuțitul pe partea vătămată R.J. și de a întreține, împotriva voinței

acesteia, de două ori, raporturi sexuale cu aceasta (normale și anale),

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol, prevăzută de art.

197 alin. (1) C. pen.

În fine, fapta aceluiași inculpat de

a lua, prin amenințare, pe timp de noapte, din locuința părții vătămate, mai

multe bunuri, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie,

prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. d) și f), cu aplicarea art. 13 C.

pen., având în vedere că, ulterior comiterii faptei, conținutul acestui articol

a fost modificat.

Din fișa de cazier judiciar, a

rezultat că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, ultima condamnare

fiind de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 31 din 26

februarie 1999 a Judecătoriei Sibiu, pentru infracțiunea de tentativă la

tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 C. pen.

În executarea acestei pedepse,

inculpatul a fost arestat la 16 decembrie 1998 și pus în libertate la 12

septembrie 2001, rămânând un rest neexecutat de 500 zile închisoare.

Deoarece inculpatul a săvârșit

faptele deduse judecății în timpul liberării condiționate, prima instanță a

constatat existența stării de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37

lit. a) C. pen. și a prevederilor art. 61 C. pen.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal, au declarat apeluri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și

inculpatul M.D.

Parchetul a criticat hotărârea, ca

nelegală, sub următoarele aspecte:

- greșita schimbare a încadrării

juridice, pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., ca

urmare a reținerii dispozițiilor art. 13 C. pen.;

- greșita neaplicare a pedepsei

complementare a interzicerii unor drepturi, pentru infracțiunea de viol;

- omisiunea deducerii din pedeapsa

de executat a reținerii pe 24 ore dispuse în cursul urmăririi penale față de

inculpat.

În recursul său, inculpatul a

solicitat diminuarea sporului de contopire, achiesând la motivele parchetului,

pe care le-a considerat ca fiindu-i favorabile.

Curtea de Apel Galați, secția

penală, prin decizia nr. 140 din 11 martie 2003, a admis apelurile penale

declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și de inculpat, împotriva

sentinței atacate și a desființat, în parte, sentința, numai în ceea ce

privește latura penală a cauzei, înlăturând dispozițiile art. 334 C. proc.

pen., pentru infracțiunile de violare de domiciliu și tâlhărie, aplicând

inculpatului pedeapsa complementară a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a),

b) și e) C. pen., pe lângă pedeapsa principală de 5 ani, aplicată pentru omor

și deducând intervalul de 24 ore, reprezentând durata reținerii.

Instanța de control judiciar a

apreciat că în cazul conflictului de legi succesive, atâta timp cât legea nouă

prevede doar pedepse agravate fără a modifica conținutul constitutiv al

infracțiunii, nu se impune schimbarea încadrării juridice a infracțiunii, fiind

suficientă aplicarea art. 13 C. pen., referitor la legea mai favorabilă.

Prin urmare, instanța a greșit când

a invocat art. 334 C. proc. pen., pentru aplicarea art. 13 C. pen.

Pe de altă parte, instanța a greșit

și neaplicând, în cazul violului, pedeapsa complementară a interzicerii unor

drepturi, deși, aceasta era obligatorie, conform legii.

În sfârșit, instanța a greșit când

n-a dedus reținerea de 24 ore, luată prin ordonanța din 18 decembrie 2001.

Instanța a considerat neîntemeiată

pretenția inculpatului de a i se diminua pedeapsa rezultantă, prin reducerea

sporurilor aplicate apreciind că prin faptele sale, inculpatul a dovedit

stăruință infracțională, astfel că trebuie să primească o ripostă fermă din

partea societății ale cărei norme de conviețuire le-a ignorat.

Împotriva acestei din urmă decizii, în termen

legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie și

solicitând reducerea pedepsei.

Recursul este nefondat.

Analiza, pe bază de probe și acte, a

faptelor imputate inculpatului, arată că instanța de fond ca și cea de apel, a

avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., ținând seama de toate elementele,

favorabile inculpatului.

Cuantumul, apreciat ca mare de către

inculpat, se explică atât prin gravitatea celor trei infracțiuni comise de

acesta, cât și prin faptul că inculpatul a mai fost condamnat anterior la 4 ani

închisoare, pedeapsă executată parțial, și că n-a respectat condițiile

liberării condiționate, fiind necesară revocarea liberării condiționate.

Așa fiind, Curtea va trebui să

constate că recursul de față apare ca nefondat și să-l respingă, ca atare, în

baza art. 385

15

alin. (1), pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menținând,

astfel, hotărârea atacată.

Se va deduce din pedeapsa atacată,

timpul arestării preventive, la zi.

Văzând și reglementarea plății

cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului de avocat, pentru

apărarea din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul M.D. împotriva deciziei penale nr. 140 din 11 martie

2003 a Curții de Apel Galați.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului timpul arestării preventive de la 18 decembrie 2001, la 10

octombrie 2003.

Obligă recurentul inculpat să

plătească statului suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care 400.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

10 octombrie 2003.