ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2266/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 347 din 22

noiembrie 2000, Tribunalul Galați l-a condamnat pe inculpatul P.A. la o

pedeapsă de 10 (zece) ani închisoare și la pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe o

perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea

infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (4) și (5) C.

pen.

S-a aplicat art. 71 C. pen.

S-a constatat că partea vătămată

S.C. A. S.A. Galați, nu s-a constituit parte civilă în cauză.

S-a anulat fila C.E.C. seria K 019000053555.

Inculpatul a fost obligat la plata

sumei de 1.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

S-a dispus ca suma de 250.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, din faza cercetării

judecătorești, să fie avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a se pronunța astfel, s-au

reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Galați nr. 202/P/1999 a fost trimis în judecată inculpatul P.A.,

pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1),

(4) și (5) C. pen.

Pe baza probelor administrate,

tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:

În baza unei tranzacții intervenite

între inculpatul P.A., administrator al S.C. R.I. S.R.L. Râmnicu Vâlcea și

martora T.T., administrator al S.C. V.T. S.R.L. Constanța la data de 1

noiembrie 1998, primul a achiziționat de la aceasta din urmă, un număr de 1650

foi de tablă zincată, în valoare de 107.000.000 lei.

Pentru achitarea contravalorii

mărfii, inculpatul a plătit în numerar suma de 7.000.000 lei, iar pentru

diferența de 100.000.000 lei a emis fila C.E.C. seria K 01900005355, scadentă

la 25 noiembrie 1998, asupra B.I.R., sucursala Vâlcea, unde-și avea contul

deschis.

Ulterior încheierii tranzacției,

reprezentanții S.C. V.T. S.R.L. Constanța, la data de 1 noiembrie 1998, primul

a achiziționat de la aceasta din urmă un număr de 1650 foi de tablă zincată, în

valoare de 107.000.000 lei.

Pentru achitarea contravalorii

mărfii, inculpatul a plătit în numerar suma de 7.000.000 lei, iar pentru

diferența de 100.000.000 lei a emis fila C.E.C. seria K 01900005355, scadentă

la 25 noiembrie 1998, asupra B.I.R., sucursala Vâlcea, unde își avea contul

deschis.

Ulterior încheierii tranzacției,

reprezentanții S.C. V.T. S.R.L. Constanța, de comun acord cu administratorul S.C.

A. S.A. Galați, față de care aveau o datorie, preexistentă, în convenit ca

stingerea acestei datorii să se facă prin remiterea filei C.E.C. completată de

inculpatul P.A.

În consecință, la data de 30

noiembrie 1998, S.C. A. S.A. Galați a introdus spre decontare la B.R.D., sucursala

Galați, fila C.E.C., aceasta fiind refuzată la plată, de către B.I.R., sucursala

Rm. Vâlcea, din lipsă de disponibil.

În urma verificărilor efectuate în

faza de urmărire penală s-a constatat că S.C. R.I. S.R.L. Rm. Vâlcea, societate

administrată de către inculpat, se afla în situația unor incidente de plăți, iar

instrumentul în cauză, respectiv, fila C.E.C. emisă de inculpat, fusese

anulată. Aceste aspecte îi fuseseră comunicate inculpatului, astfel, încât, în

momentul emiterii filei C.E.C., inculpatul știa că nu are disponibil în cont,

că, societatea sa era în încetare de plăți și instrumentul în cauză, respectiv

fila C.E.C. emisă de inculpat, fusese anulată. Toate acestea dovedesc reaua

credință a inculpatului, în momentul încheierii contractului.

Vinovăția inculpatului este dovedită,

iar situația de fapt reținută se probează cu adresa B.R.D. Galați, fila C.E.C.,

adresa privind refuzul la plată, declarațiile martorilor M.C., A.T., C.L.S., T.T.,

audiați în faza de urmărire penală și, parte din ei, și în faza cercetării

judecătorești.

Inculpatul nu a putut fi audiat pe

parcursul procesului penal, acesta sustrăgându-se de la cercetarea

judecătorească.

În drept, fapta inculpatului P.A. de

a emite la data de 1 noiembrie 1998, un C.E.C., în sumă de 100.000.000 lei,

asupra B.I.R., sucursala Rm. Vâlcea, știind că pentru valorificarea lui nu

există provizia necesară, în scopul de a obține pentru sine un folos material

injust, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune,

prevăzută de art. 215 alin. (1), (4) și (5) C. pen.

La individualizarea pedepsei ce

urmează a-i fi aplicată inculpatului, tribunalul va avea în vedere criteriile

generale prevăzute de art. 72 C. pen. și anume gradul de pericol social concret

al faptei, modalitatea și împrejurările concrete în care aceasta a fost

săvârșită, valoarea prejudiciului cauzat, faptul că acesta nu are antecedente

penale, dar și faptul că, s-a sustras, în mod repetat și constant, de la

cercetarea judecătorească.

Inculpatul P.A., prin apărător ales,

a formulat cerere de apel peste termen invocând art. 361 C. proc. pen.,

solicitând desființarea sentinței penale nr. 347 din 22 noiembrie 2000 a

Tribunalului Galați, pronunțată cu lipsă de procedură, deoarece atât în timpul urmării

penale, cât și al judecății, a fost citat la o adresă veche, la care nu mai

locuia, locuința fiind vândută de el și soția, de care, ulterior, a divorțat,

plecând în Franța, unde se află și în prezent.

Deși, manifestându-și

disponibilitatea asupra căii de atac, inculpatul a optat asupra apelului peste

termen, ale cărui condiții le considera îndeplinite, Curtea de Apel Galați,

prin decizia nr. 477 din 17 septembrie 2002 a secției penale, s-a considerat

sesizată cu o cerere de repunere în termenul de apel (ceea ce nu este exact),

respingând-o, inclusiv, apelul, pe care l-a considerat tardiv.

Prin aceeași hotărâre, a fost

menținută starea de arest a inculpatului, care, a fost obligat la cheltuieli

judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs inculpatul, solicitând, totodată și casarea sentinței

penale nr. 347 din 22 noiembrie 2000 a Tribunalului Galați, pentru că:

judecata a avut loc în lipsa sa, pentru fond, fiind citat la o altă adresă,

decât cea la care locuia, iar pentru apel, fără citarea la locul de deținere,

deși era reținut în Franța, în vederea unei eventuale extrădări, motiv de

casare, prevăzut de art. 385

9

pct. 21 C. proc. pen.;

termen, conform art. 365 C. proc. pen., acesta a fost soluționat pe un alt

temei, pentru a putea fi respins, motiv de recurs, încadrabil în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

C. proc. pen.

de mare, în raport de circumstanțele personale (faptul că este inculpat primar,

nu s-a sustras de la urmărire și judecată, etc.) și, mai ales, de legea mai

favorabilă, apărută, respectiv, O.U.G. nr. 207, motiv, încadrabil, în art. 385

9

alin. (1) pct. 14 și pct. 20 C. proc. pen.

Examinând criticile aduse de inculpat

deciziei recurate, se constată că, într-adevăr, primele două motive de recurs,

sunt întemeiate.

Astfel, din practicaua deciziei

penale nr. 477 din 17 septembrie 2002, rezultă că la data soluționării

apelului, inculpatul n-a fost prezent la judecată, fiind arestat în Franța, în

vederea soluționării unei cereri de extrădare, făcute de autoritățile statului

român, apelul fiind soluționat, cu încălcarea art. 314 C. proc. pen., potrivit

căruia: „Judecata nu poate avea loc decât în prezența inculpatului, când acesta

se află în stare de deținere” și „Aducerea inculpatului arestat la judecată

este obligatorie, ceea ce face ca hotărârea atacată să fie supusă casării, în

baza cazului de recurs, prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 5

(judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când

aceasta era obligatorie, potrivit legii)”.

Pe de altă parte, și cel de-al

doilea motiv de recurs este întemeiat.

Examinarea cererii de apel introduse

de inculpat împotriva deciziei, arată că acesta a fost caracterizat, în mod

expres, fără nici un echivoc, drept un apel peste termen, și nu drept o

solicitare de repunere în termenul de apel.

În atare situație, procedeul

instanței de a caracteriza juridic, altfel, calea de atac promovată de

inculpat, contrar voinței acestuia și prin înlăturarea eficienței juridice, pe

care, aceasta ar fi avut-o, face și ea decizia casabilă, în temeiul art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. (instanța nu s-a pronunțat asupra unei cereri

esențiale pentru inculpat, de natură a garanta drepturile acestuia și să

influențeze soluția procesului), încât, recursul va trebui privit ca fondat și

sub acest aspect.

În raport cu cele arătate, Curtea va

trebui să privească recursul declarat de inculpatul P.A. împotriva deciziei

atacate, ca fondat și a-l admite, ca atare, în baza art. 385

15

alin.

(1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., casând decizia atacată și trimițând cauza

aceleiași instanțe, pentru judecarea apelului peste termen, formulat de

inculpat.

În funcție, de soluția pe care

instanța de apel, o va da căii de atac introduse de inculpat, se va pronunța

ori nu, și asupra modului, de realizare a individualizării pedepsei, criticată

de inculpat prin cel de-al treilea motiv de recurs, prematur, de analizat de

această Curte, în această fază a procesului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul P.A. împotriva deciziei penale nr. 477 din 17 septembrie 2002 a

Curții de Apel Galați.

Casează decizia atacată și trimite

cauza aceleiași instanțe, pentru judecarea apelului peste termen, formulat de

inculpatul P.A. împotriva sentinței penale nr. 347 din 22 noiembrie 2000 a

Tribunalului Galați.

Pronunțată în ședință publică, azi

15 mai 2003.