ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1536/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 113 din 20 martie

2002 a Tribunalului Brăila, în fond după o primă casare cu trimitere spre

rejudecare, inculpatul G.L. a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru

infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (4) C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen., prin

schimbarea încadrării juridice din aceeași infracțiune, prevăzută de art. 215

alin. (3), (4) și (5) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Totodată, tribunalul, în baza art.

86

4

și art. 83 C. pen., a revocat suspendarea sub supraveghere a

executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 15

din 24 ianuarie 1997 a Tribunalului Galați și a dispus să o execute pe lângă

pedeapsa aplicată în cauză, în total 6 ani închisoare.

De asemenea, tribunalul a constatat

că prejudiciul cauzat părții civile SC P. SA Brăila este de 663.814.052 lei din

care inculpatul a recuperat 43.898.500 lei și l-a obligat, în solidar cu partea

responsabilă civilmente SC N. SRL Galați, să plătească diferența de 619.915.552

lei despăgubiri civile, a anulat două file C.E.C. și a obligat pe inculpat la

3.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut în fapt următoarele:

La data de 18 decembrie 1995, soția

inculpatului G.L. și anume G.C.A. a înființat SC N. SRL Galați, însă de

administrarea acesteia s-a ocupat inculpatul care a primit și drept de

semnătură în bancă.

Deși se afla în interdicție bancară,

neavând disponibil în cont, inculpatul, la data de 10 noiembrie 1999, s-a

aprovizionat cu materiale feroase de la SC P. SA Brăila, în valoarea de

255.313.097 lei, pentru plata căreia a emis filele C.E.C. în valoare de

200.000.000 lei și de 55.313.097 lei cu scadență la 25 noiembrie 1999.

Întrucât ulterior inculpatul nu a

achitat contravaloarea materialelor, în numerar, unitatea furnizoare a introdus

la bancă cele două file C.E.C., iar Banca M.B. la 3 decembrie 1999, le-a

refuzat la plată pentru lipsă de disponibil în cont și a sesizat organele de

cercetare penală ale poliției.

Prin decizia penală nr. 220 din 15

mai 2002 a Curții de Apel Galați, s-a respins ca nefondat apelul declarat de

inculpatul G.L.

Împotriva acestei decizii,

inculpatul menționat a declarat recurs, susținând prin apărătorul său că nu a

acționat cu intenția de a duce în eroare pe partea civilă, întrucât a emis cele

două file C.E.C. și le-a predat părții civile ca o garanție pentru plata mărfii

căreia i-a lăsat în custodie și o cantitate de rulmenți cu același titlu

solicitând astfel, achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.

A mai susținut că, încadrarea

juridică a faptei comise era în infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (1)

pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu privire la care, instanța de apel a omis a se

pronunța și că fără temei i s-a respins administrarea probei cu expertiză

contabilă pentru a dovedi că nealimentarea contului societății sale nu s-a

datorat unei intenții frauduloase, temeiuri de casare prevăzute de art. 385/9

pct. 14, 17 și 18 C. proc. pen.

Recursul declarat de inculpat nu

este fondat.

Din examinarea hotărârilor

pronunțate în cauză și a lucrărilor dosarului rezultă că instanțele,

întemeindu-se pe probele administrate, au stabilit și reținut corect starea de

fapt și vinovăția inculpatului și, de asemenea au dat o corespunzătoare

încadrare juridică faptei penale comise.

După cum s-a arătat cu ocazia

expunerii stării de fapt, neconstestate de inculpat, acesta deși se află în

interdicție bancară și nu avea disponibil în cont, a emis cele două file C.E.C.

pe care le-a predat unității furnizoare, știind că, potrivit contractului

încheiat între părți, scadența plății este în termen de 5 zile de la data

livrării și deci la data expirării acestui termen, filele C.E.C. sunt introduse

pentru decontare bancară.

Prin urmare, susținerile

recurentului că filele C.E.C. emise, constituiau garanții bancare pentru plata

prețului în cazul neachitării acestuia în numerar, sunt lipsite de seriozitate

devreme ce era conștient că nu avea disponibil în bancă, fiind și în

interdicție bancară.

Nici cantitatea de rulmenți pretinsă

a fi lăsată drept garanție, nu este de natură să pună la îndoială intenția de

inducere în eroare, câtă vreme nu este în sensul clauzelor contractuale, iar

părții civile nu-i satisface pretențiile sau interesele.

Corect s-a respins și cererea de

efectuare a unei expertize contabile privind cauzele nealimentării contului său

bancar, câtă vreme societatea comercială administrată de inculpat se afla în

interdicție bancară și deci îi era interzis să emită și file C.E.C.

Nu este întemeiată nici cererea de

schimbare a încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (1)

pct. 2 din Legea nr. 59/1934, întrucât prin emiterea celor două C.E.C. -uri,

partea civilă a fost indusă în eroare cu privire la posibilitățile de plată ale

inculpatului și a fost astfel prejudiciată cu prețul pe care inculpatul nu i

l-a mai achitat.

Or, dacă ar fi cunoscut starea de

imposibilitate a inculpatului, și anume că acesta se află în interdicție

bancară, partea civilă nu i-ar mai fi livrat mărfuri și astfel ar fi evitat paguba.

Or, infracțiunea prevăzută de art.

84 din Legea nr. 59/1934 este o infracțiune de pericol și nu de rezultat, cum

este infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 C. pen.

Pe de altă parte, prin introducerea

alin. (4) al art. 215 C. pen., prin Legea nr. 140/1996, s-a dat o nouă

reglementare infracțiunii de înșelăciune, prin emiterea unui C.E.C. asupra unei

instituții de credit fără a exista provizia necesară, în situația în care s-a

pricinuit o pagubă posesorului C.E.C. -ului, într-o atare situație rămânând

fără aplicare prevederile art. 84 din Legea nr. 59/1934, adoptată cu aproape 60

ani în urmă, și care a avut în vedere deci alte relații sociale încălcate.

În consecință, pentru motivele ce

preced, urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat și a fi

obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.L.

împotriva deciziei penale nr. 220/ A din 15 mai 2002 a Curții de Apel Galați.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi

26 martie 2003.