- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 17 septembrie 2004
Decizia nr. 5157/2004 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 1213/2002 a Tribunalului Sălaj
Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : G.B. și alți judecători de la Tribunalul Sălaj au chemat în judecată Tribunalul Sălaj și Ministerul Justiției, solicitând obligarea acestora la plata sumei ce reprezintă contravaloarea actualizată a sporului de toxicitate reglementat de art. 48 alin. (3) din Legea nr. 50/1996, pentru perioada noiembrie 2000 – martie 2001. Prin sentința civilă nr. 1213 din 21 iunie 2002 a Tribunalului Sălaj a fost admisă acțiunea, dispunându-se obligarea celor chemați în judecată la plata sporului de 15 % din indemnizația brută de încadrare pentru perioada solicitată, actualizat în raport de rata inflației. S-a reținut în esență că potrivit art. 48 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 judecătorii sunt îndreptățiți la plata unui spor de toxicitate, iar O.G.
nr. 83/2000 nu a abrogat expres sau implicit aceste prevederi. Recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva acestei hotărâri, a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 1816 din 17 septembrie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția civilă. Considerând că aceste hotărâri au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, prin recursul în anulare de față Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat în conformitate cu prevederile art. 330 pct. 2 C. proc. civ., casarea lor și pe fond respingerea acțiunii. În esență au fost avute în vedere prevederile art. 11 din O.G.
nr. 83/2000 în sensul cărora prevederile Ordonanței se aplicau în limita bugetelor aprobate de Ministerul Justiției, după suplimentarea lor corespunzătoare și cum sumele necesare plății și a sporului de toxicitate nu au fost alocate, rezultă că în mod judicios ordonatorii de credite nu au efectuat și aceste plăți. Cu adresa nr. 3099/C/17-279/2002 din 16 septembrie 2004 Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a făcut cunoscut instanței că retrage recursul în anulare declarat împotriva hotărârilor menționate. În această situație, în raport de prevederile art. 330 4 C. proc. civ., în vigoare la data rămânerii irevocabile a hotărârii atacate, potrivit căruia până la închiderea dezbaterilor procurorul general își poate retrage motivat recursul în anulare și văzând că părțile din proces nu au cerut continuarea judecății, urmează a se lua act de retragerea recursului în anulare de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Ia act de retragerea recursului în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 1816 din 17 septembrie 2002 a Curții de Apel Cluj, precum și sentinței civile nr. 1213 din 21 iunie 2002 a Tribunalului Sălaj. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 septembrie 2004.