ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4392/2003

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Tribunalul Suceava la data de  16 noiembrie 2001, T.A. a chemat în judecată

Ministerul Justiției solicitând obligarea acestuia la plata sporului de

toxicitate de 15% calculat la îndemnizația brută lunară, pentru perioada

noiembrie 2000 – martie 2001.

În motivarea cererii reclamantul a

arătat, că a fost magistrat la Curtea de Apel Suceava până la 1 aprilie 2001,

când s-a pensionat, pentru limită de vârstă și vechime integrală în muncă. Că

prin Ordinul nr. 2308/C/1998 al Ministerului Justiției emis în baza art. 48

alin. (3) din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale

personalului autorității judecătorești i s-a stabilit spor de toxicitate în

cuantum de 15% care i s-a plătit lunar până la data de 1 noiembrie 2000, odată

cu intrarea în vigoare a O.G. nr. 83/2000 când a încetat plata sporului pentru

judecători, procurorii beneficiind în continuare de acest spor. Începând cu 1

aprilie 2001 s-a reluat plata sporului, în acest sens fiind avizul Consiliului

Superior al Magistraturii (hotărârea nr. 130/13 decembrie 2000).

Investit cu soluționarea cauzei,

Tribunalul Suceava, secția civilă, a pronunțat sentința nr. 27 din 21 ianuarie

2002, prin care a admis acțiunea formulată de reclamantul T.A. în contradictoriu

cu Ministerul Justiției și în consecință, a obligat pârâtul să plătească

reclamantului sporul de toxicitate de 15% din îndemnizația brută de încadrare,

aferent perioadei noiembrie 2000 – martie 2001.

A reținut tribunalul în argumentarea

soluției, că prevederile art. 48 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 potrivit

cărora s-a acordat judecătorilor spor de toxicitate, datorită condițiilor

deosebite în care își desfășoară activitatea, nu au fost abrogate prin O.G. nr.

83/2000, nici expres și nici implicit, ceea ce rezultă fără putință de tăgadă

din hotărârea nr. 130 din 13 decembrie 2000 a Consiliului Superior al

Magistraturii și din actul nr. 145/29 martie 2001 al Ministerului Justiției

prin care s-a avizat și dispus plata în continuare a sporului de toxicitate,

precum și efectuarea plăților restante privind acest spor. S-a mai motivat că,

procurorii care lucrează în aceleași condiții ca judecătorii, au beneficiat în

continuare de sporul de toxicitate, situație în care, față de prevederile de

principiu ale art. 2 din Legea salarizării nr. 14/1991, nu pot fi făcute

discriminări.

Considerând nejustificate

motivele pentru care în perioada noiembrie 2000-martie 2001 reclamantului nu

i-a mai fost plătit sporul de toxicitate, acțiunea a fost admisă.

Soluția tribunalului a

fost confirmată de Curtea de Apel Suceava, secția civilă, prin decizia nr. 1996

din 25 iunie 2002, ca urmare a respingerii ca nefondat a recursului declarat de

Ministerul Justiției, care invocând art. II din O.G. nr. 83/2000 în conformitate

cu care prevederile ordonanței se aplică în limita bugetelor aprobate de

minister după suplimentarea lor corespunzătoare, a arătat că a obținut o

suplimentare a bugetului în limita sumei de 125.000 milioane lei, în loc de

240.000 milioanei lei, ceea ce justifică neplata sporului de toxicitate în

intervalul 1 noiembrie 2000-30 martie 2001, situație remediată după

reexaminarea posibilităților financiare.

În conformitate cu

prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 din C.

proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție a declarat recurs în anulare împotriva sentinței civile nr. 27 din 21

ianuarie 2002 a Tribunalului Suceava și deciziei nr. 1996 din 25 iunie 2002 a

Curții de Apel Suceava, considerând că acestea au fost pronunțate cu încălcarea

esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Astfel, procurorul general a

considerat că instanțele au interpretat și aplicat greșit legea salarizării,

neținând seama: de prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 50/1996

modificată prin O.G. nr. 83/2000, potrivit cărora indemnizația lunară

reprezintă unica formă de remunerare a magistraților; de prevederile alin. (2)

și (4) art. IX din O.G. nr. 83/2000 potrivit cărora pe data intrării în vigoare

a ordonanței se abrogă orice dispoziții contrare acesteia (abrogare expresă

indirectă) și, de art. II din ordonanță, potrivit cu care, prevederile acesteia

se aplică în limita bugetelor aprobate Ministerului Justiției, Ministerului

Public, Curții Supreme de Justiție și Curții de Conturi, după suplimentarea lor

corespunzătoare.

Că de asemenea, instanțele nu au

luat în considerare faptul că sumele alocate prin bugetul pe anul 2000 nu

acopereau creșterile salariale și că deși Ministerul Justiției a solicitat

suplimentarea lunară a creditelor bugetare necesare, sumele nu au fost

acordate.

Cum sumele necesare nu au fost

alocate, ordonatorilor de credite nu le incumbă obligația de a asigura plata

lor decât în limita bugetului.

Recursul în anulare este nefondat.

În mod corect instanțele, prin

hotărârile criticate, au reținut că prevederile art. 48 alin. (3) din Legea nr.

50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele

autorității judecătorești, nu au fost abrogate prin O.G. nr. 83/2000 nici un

mod expres și nici implicit, sporurile pentru condiții deosebite de muncă fiind

acordate tuturor magistraților din România.

Neachitarea pe o perioadă a acestor

sporuri, s-a datorat unor situații conjucturale și nu ilegalității plății, fapt

ce explică acordarea în continuare a sporului pentru condiții deosebite de

muncă pe baza acelorași prevederi legale.

Apariția unor disfuncționalități de

ordin financiar în sistem, nu sunt de natură a lipsi de efecte dispozițiile

art. 48 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 și prevederile de principiu ale art. 2

din Legea salarizării nr. 14/1991 cu modificările și completările ulterioare în

vigoare până la 1 martie 2003.

Față de cele ce preced cum

hotărârile criticate nu au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii,

recursul în anulare se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul în anulare declarat de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva sentinței civile nr. 27 din 21 ianuarie 2002 a Tribunalului Suceava

și deciziei civile nr. 1996 din 25 iunie 2002 a Curții de Apel Suceava.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2003.