ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4392/2003

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Suceava la data de 16 noiembrie 2001, T.A. a chemat în judecată Ministerul Justiției solicitând obligarea acestuia la plata sporului de toxicitate de 15% calculat la îndemnizația brută lunară, pentru perioada noiembrie 2000 – martie 2001. În motivarea cererii reclamantul a arătat, că a fost magistrat la Curtea de Apel Suceava până la 1 aprilie 2001, când s-a pensionat, pentru limită de vârstă și vechime integrală în muncă. Că prin Ordinul nr. 2308/C/1998 al Ministerului Justiției emis în baza art. 48 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului autorității judecătorești i s-a stabilit spor de toxicitate în cuantum de 15% care i s-a plătit lunar până la data de 1 noiembrie 2000, odată cu intrarea în vigoare a O.G.

nr. 83/2000 când a încetat plata sporului pentru judecători, procurorii beneficiind în continuare de acest spor. Începând cu 1 aprilie 2001 s-a reluat plata sporului, în acest sens fiind avizul Consiliului Superior al Magistraturii (hotărârea nr. 130/13 decembrie 2000). Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Suceava, secția civilă, a pronunțat sentința nr. 27 din 21 ianuarie 2002, prin care a admis acțiunea formulată de reclamantul T.A. în contradictoriu cu Ministerul Justiției și în consecință, a obligat pârâtul să plătească reclamantului sporul de toxicitate de 15% din îndemnizația brută de încadrare, aferent perioadei noiembrie 2000 – martie 2001. A reținut tribunalul în argumentarea soluției, că prevederile art. 48 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 potrivit cărora s-a acordat judecătorilor spor de toxicitate, datorită condițiilor deosebite în care își desfășoară activitatea, nu au fost abrogate prin O.G.

nr. 83/2000, nici expres și nici implicit, ceea ce rezultă fără putință de tăgadă din hotărârea nr. 130 din 13 decembrie 2000 a Consiliului Superior al Magistraturii și din actul nr. 145/29 martie 2001 al Ministerului Justiției prin care s-a avizat și dispus plata în continuare a sporului de toxicitate, precum și efectuarea plăților restante privind acest spor. S-a mai motivat că, procurorii care lucrează în aceleași condiții ca judecătorii, au beneficiat în continuare de sporul de toxicitate, situație în care, față de prevederile de principiu ale art. 2 din Legea salarizării nr. 14/1991, nu pot fi făcute discriminări. Considerând nejustificate motivele pentru care în perioada noiembrie 2000-martie 2001 reclamantului nu i-a mai fost plătit sporul de toxicitate, acțiunea a fost admisă.

Soluția tribunalului a fost confirmată de Curtea de Apel Suceava, secția civilă, prin decizia nr. 1996 din 25 iunie 2002, ca urmare a respingerii ca nefondat a recursului declarat de Ministerul Justiției, care invocând art. II din O.G. nr. 83/2000 în conformitate cu care prevederile ordonanței se aplică în limita bugetelor aprobate de minister după suplimentarea lor corespunzătoare, a arătat că a obținut o suplimentare a bugetului în limita sumei de 125.000 milioane lei, în loc de 240.000 milioanei lei, ceea ce justifică neplata sporului de toxicitate în intervalul 1 noiembrie 2000-30 martie 2001, situație remediată după reexaminarea posibilităților financiare. În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 din C. proc.

civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva sentinței civile nr. 27 din 21 ianuarie 2002 a Tribunalului Suceava și deciziei nr. 1996 din 25 iunie 2002 a Curții de Apel Suceava, considerând că acestea au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. Astfel, procurorul general a considerat că instanțele au interpretat și aplicat greșit legea salarizării, neținând seama: de prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 50/1996 modificată prin O.G. nr. 83/2000, potrivit cărora indemnizația lunară reprezintă unica formă de remunerare a magistraților; de prevederile alin. (2) și (4) art. IX din O.G.

nr. 83/2000 potrivit cărora pe data intrării în vigoare a ordonanței se abrogă orice dispoziții contrare acesteia (abrogare expresă indirectă) și, de art. II din ordonanță, potrivit cu care, prevederile acesteia se aplică în limita bugetelor aprobate Ministerului Justiției, Ministerului Public, Curții Supreme de Justiție și Curții de Conturi, după suplimentarea lor corespunzătoare. Că de asemenea, instanțele nu au luat în considerare faptul că sumele alocate prin bugetul pe anul 2000 nu acopereau creșterile salariale și că deși Ministerul Justiției a solicitat suplimentarea lunară a creditelor bugetare necesare, sumele nu au fost acordate. Cum sumele necesare nu au fost alocate, ordonatorilor de credite nu le incumbă obligația de a asigura plata lor decât în limita bugetului.

Recursul în anulare este nefondat. În mod corect instanțele, prin hotărârile criticate, au reținut că prevederile art. 48 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, nu au fost abrogate prin O.G. nr. 83/2000 nici un mod expres și nici implicit, sporurile pentru condiții deosebite de muncă fiind acordate tuturor magistraților din România. Neachitarea pe o perioadă a acestor sporuri, s-a datorat unor situații conjucturale și nu ilegalității plății, fapt ce explică acordarea în continuare a sporului pentru condiții deosebite de muncă pe baza acelorași prevederi legale.

Apariția unor disfuncționalități de ordin financiar în sistem, nu sunt de natură a lipsi de efecte dispozițiile art. 48 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 și prevederile de principiu ale art. 2 din Legea salarizării nr. 14/1991 cu modificările și completările ulterioare în vigoare până la 1 martie 2003. Față de cele ce preced cum hotărârile criticate nu au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, recursul în anulare se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr. 27 din 21 ianuarie 2002 a Tribunalului Suceava și deciziei civile nr. 1996 din 25 iunie 2002 a Curții de Apel Suceava. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2003.