ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4834/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 223 din 21 noiembrie 2003, Tribunalul Teleorman, secția penală, a condamnat pe inculpații: G.M. la: - un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și g) și alin. (3) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen. V.A. la: - un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 209 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și g) și alin. (3) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen. Conform art. 71 C. pen., pe durata executării pedepselor, inculpaților le-a fost interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a constatat că prejudiciul cauzat părții vătămate S.N.I.F. Teleorman, Sistem Viișoara a fost recuperat în totalitate. Prin aceeași hotărâre, inculpații au fost obligați să plătească statului suma de câte 3.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele: Prin adresa cu nr. 231 din 13 martie 2003, partea vătămată SNIF – Sistem Viișoara a sesizat Postul de poliție Plosca cu privire la faptul că, în noaptea de 12 martie 2003, persoane necunoscute au sustras de la Stația SPM5/CD. 8, situată pe raza comunei Plosca, două platforme R.D.N. în valoare de 43.645.000 lei. Totodată, prin adresa cu nr. 236 din 14 martie 2003 a S.N.I.F.

SA Teleorman, Sistem Viișoara s-a comunicat că stația SPM.5/CD. 8, de unde s-au sustras cele două platforme R.D.N., este în stare de funcționare, având contract de irigații. Lucrătorii de poliție s-au deplasat, împreună cu persoane din conducerea S.N.I.F. SA la Stația SPM.5/CD. 8, ocazie cu care s-a constatat că din cele 8 platforme R.D.N. au fost sustrase 2 bucăți. În urma verificărilor efectuate la fața locului, au fost descoperite urme de căruțe care au condus organele de urmărire penală la locuința numitului G.A., unde, în urma percheziției efectuată, au fost găsite, în grădină, cele două platforme. Cu prilejul descoperirii celor două platforme, G.A. a declarat că acestea au fost aduse de către fiul său, inculpatul G.M., în noaptea de 12 martie 2003, fără însă a cunoaște proveniența acestora.

Cu ocazia percheziției domiciliare au mai fost ridicate o vană ovală DN. 150 și un IADZ. 6 din fontă, ambele sparte, neputând fi folosite. Din cercetările efectuate a rezultat că vana DN. 150 împreună cu mai multe obiecte din fier, au fost cumpărate de către inculpații G.M. și V.A. de la numitul S.I. zis „P.”. Întrebat fiind de proveniența acestor bunuri, S.I. a arătat că a lucrat la fostul I.E.L.I.F. Teleorman, în calitate de conducător auto și că în anul 1989 a găsit pe câmp o vană de hidrantat, care era spartă și pe care a dus-o la locuința sa. Ulterior, a precizat S.I., respectiv, în luna martie 2003, această vană a vândut-o inculpaților. În cursul cercetării și urmăririi penale, inculpații G.M.

și V.A. au recunoscut comiterea faptelor imputate, respectiv, că în noaptea de 12 martie 2003 au mers cu căruța numitului G.A. la sola de cultură Plosca nr. II, de unde au sustras două platforme R.D.N. pe care le-au dus la domiciliul inculpatului G.M. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații G.M. și V.A., pe care au criticat-o, în principal, cu privire la încadrarea juridică a faptei pe care, o consideră ca fiind cea prevăzută de art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., întrucât din adresele emanate de la partea vătămată rezultă că bunurile sustrase sunt anexe ale sistemului de irigație și nu componente, iar în subsidiar, cu privire la modalitatea de executare a pedepselor, susținând că în cauză, având în vedere circumstanțele favorabile, reale și personale, referitoare la persoana lor, se impunea a se dispune suspendarea executării pedepselor sub supraveghere.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 93 din 10 februarie 2004 a admis apelurile declarate de inculpații G.M. și V.A., a desființat în parte hotărârea atacată și rejudecând cauza în fond, a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în sarcina acestora, din infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și g) și alin. (3) lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen. și prin aplicarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen., a condamnat pe fiecare inculpat la câte un an închisoare. A înlăturat aplicarea prevederilor art. 71 și art. 64 C. pen. și în baza art. 81 – art. 82 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate inculpaților.

S-a atras atenția inculpaților asupra prevederilor art. 83 C. pen. Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. În motivarea acestei decizii, instanța de apel a arătat că, întrucât din adresa nr. 5356/9 din 9 octombrie 2003 S.N.I.F. SA, sucursala Teleorman a comunicat că cele două platforme R.D.N. sunt doar anexe ale sistemului de irigație și nu fac parte din componentele de bază, acestea din urmă fiind ridicate la terminarea campaniei de irigații, cum și faptul că la data săvârșirii faptelor, 13 martie 2003, stația nu era în stare de funcționare, în cauză trebuia să se constatate că încadrarea juridică corectă a faptelor era cea prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și g), prevederile art. 209 alin. (3), negăsindu-și aplicarea.

S-a mai arătat că, având în vedere faptul că inculpații nu au antecedente penale, au recunoscut comiterea faptelor, iar prejudiciul cauzat părții vătămate a fost recuperat, există suficiente temeiuri că prevederile art. 52 C. pen., pot fi realizate și fără executarea pedepselor ce se vor aplica, prin privare de libertate, respectiv, prin suspendarea condiționată a executării acestora.

Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, pe care a criticat-o cu privire la: - greșita schimbare a încadrării juridice a faptei reținută în sarcina inculpaților, întrucât din mai multe adrese existente la dosar (5) emanate de la partea vătămată, rezultă că platformele sustrase de inculpați fac parte din sistemul de irigații, respectiv, că sunt părți componente ale acestuia, astfel încât, în cauză se impune a se menține încadrarea juridică a faptelor, așa cum s-a dispus prin actul de trimitere în judecată și cum a dispus prima instanță, deoarece înlăturarea prevederile alin. (3) pe baza adresei care a fost avută în vedere de către instanța de apel, nu poate fi convingătoare; - greșita dispunere ca executarea pedepselor aplicate inculpaților să fie suspendate condiționat, având în vedere pericolul social ridicat pe care îl prezintă faptele lor, în cazul în care se va menține încadrarea juridică dată de instanța de apel și pentru imposibilitatea aplicării acestora dacă se va reveni asupra încadrării juridice a faptelor, și se va menține hotărârea primei instanțe, deoarece pedepsele prevăzute de lege ce se pot aplica inculpaților fiind mai mari de 15 ani închisoare, prevederile art. 81 – art. 82 C. pen., devin inaplicabile; - omisiunea de a se deduce din pedepsele aplicate inculpaților,

timpul reținerii de o zi și anume din data de 14 martie 2003. Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este fondat în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta. Analizând actele și lucrările de la dosar se constată că atât instanța de fond, cât și instanța de apel au reținut o corectă situație de fapt confirmată de probele administrate în cauză. În ce privește încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpaților se constată că este contradictorie. Astfel, în timp ce prima instanță a avut în vedere conținutul adreselor 236 din 14 martie 2003 și 286 din 7 martie 2003 și nr. 631 din 22 septembrie 2003, din care rezultă că cele două platforme R.D.N.

sustrase de inculpați sunt părți componente ale sistemului de irigare, a încadrat faptele comise de aceștia în prevederile art. 209 alin. (3) lit. b) C. pen., instanța de apel, luând în considerație conținutul adresei nr. 535 din 9 octombrie 2003, a apreciat că datorită faptului că cele două platforme nu fac parte din componentele de bază sunt ridicate la terminarea campaniei de irigații și deci nu sunt părți componente ale acestui sistem, a încadrat fapta în infracțiunea de furt calificat, fără prevederile art. 209 alin. (3) lit. b) C. pen. Este de observat că toate adresele în discuție provin de la partea vătămată și că, acestea se aflau la dosar în momentul judecării cauzei, atât la instanța de fond cât și la cea de apel.

Fără a observa neconcordanța din conținutul acestora, instanțele s-au mulțumit să facă referire și să încadreze faptele în raport cu una sau cealaltă dintre punctele de vedere împărtășite, fără însă a motiva de ce îmbrățișează ca fiind real unul sau altul. Procedând în acest fel, ambele instanțe au pronunțat hotărâri nelegale, deoarece la baza judecării cauzei probele ce au dus la încadrarea juridică a faptei sunt contradictorii și deci, nu pot contribui la aflarea adevărului. Prin urmare, era necesar ca în cauză, pentru a se înlătura orice dubii, să se dispună efectuarea unei expertize tehnice de specialitate care să stabilească cu certitudine dacă cele două platforme ce au format obiectul infracțiunii de furt erau părți componente ale sistemului de irigații cum a hotărât prima instanță ori că nu făceau parte din componentele de bază ale acestui sistem, cum a decis instanța de apel.

Efectuarea unei expertize se impunea și pentru faptul că adresele în discuție emanând de la o persoană interesată cum este partea vătămată, puteau fi suspicionate de subiectivism, lucru care, de altfel, s-a și dovedit în final. În consecință, pentru considerentele arătate, urmează a se constata că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este fondat, a fi admis, a casa atât hotărârea primei instanțe, cât și cea pronunțată de instanța de apel și a trimite cauza pentru rejudecare la prima instanță, Tribunalul Teleorman, pentru a se dispune efectuarea unei expertize tehnice de specialitate prin care să se stabilească fără nici un dubiu dacă cele două platforme sustrase de inculpați fac parte ori nu din componentele de bază ale sistemului de irigare, în funcție de care se va proceda la încadrarea juridică a faptelor.

De asemenea, cu ocazia rejudecării, se vor avea în vedere și celelalte critici formulate în recursul parchetului și se vor administra și alte probe care sunt în măsură să ducă la aflarea adevărului și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice. Întrucât în cauză nu există culpă procesuală, cheltuielile ocazionate de judecata prezentului recurs, vor fi suportate de stat, iar onorariile de avocat cuvenite pentru apărarea din oficiu a celor doi inculpați se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 93 din 10 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe inculpații G.M. și V.A. Casează decizia atacată, precum și sentința penală nr. 223 din 21 noiembrie 2003 a Tribunalului Teleorman. Trimite cauza pentru rejudecare la Tribunalul Teleorman. Onorariile de avocat, în sumă de câte 400.000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpaților, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 septembrie 2004.