ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4834/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 223 din 21

noiembrie 2003, Tribunalul Teleorman, secția penală, a condamnat pe inculpații:

G.M. la:

- un an închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1),

raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și g) și alin. (3) lit. b) C. pen., cu

aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.

V.A. la:

- un an închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 209 alin. (1),

raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și g) și alin. (3) lit. b) C. pen., cu

aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.

Conform art. 71 C. pen., pe durata

executării pedepselor, inculpaților le-a fost interzis exercițiul drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a constatat că prejudiciul cauzat

părții vătămate S.N.I.F. Teleorman, Sistem Viișoara a fost recuperat în

totalitate.

Prin aceeași hotărâre, inculpații au

fost obligați să plătească statului suma de câte 3.000.000 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut, în fapt, următoarele:

Prin adresa cu nr. 231 din 13 martie

2003, partea vătămată SNIF – Sistem Viișoara a sesizat Postul de poliție Plosca

cu privire la faptul că, în noaptea de 12 martie 2003, persoane necunoscute au

sustras de la Stația SPM5/CD. 8, situată pe raza comunei Plosca, două platforme

R.D.N. în valoare de 43.645.000 lei.

Totodată, prin adresa cu nr. 236 din

14 martie 2003 a S.N.I.F. SA Teleorman, Sistem Viișoara s-a comunicat că stația

SPM.5/CD. 8, de unde s-au sustras cele două platforme R.D.N., este în stare de

funcționare, având contract de irigații.

Lucrătorii de poliție s-au deplasat,

împreună cu persoane din conducerea S.N.I.F. SA la Stația SPM.5/CD. 8, ocazie

cu care s-a constatat că din cele 8 platforme R.D.N. au fost sustrase 2 bucăți.

În urma verificărilor efectuate la

fața locului, au fost descoperite urme de căruțe care au condus organele de

urmărire penală la locuința numitului G.A., unde, în urma percheziției

efectuată, au fost găsite, în grădină, cele două platforme.

Cu prilejul descoperirii celor două

platforme, G.A. a declarat că acestea au fost aduse de către fiul său,

inculpatul G.M., în noaptea de 12 martie 2003, fără însă a cunoaște proveniența

acestora.

Cu ocazia percheziției domiciliare

au mai fost ridicate o vană ovală DN. 150 și un IADZ. 6 din fontă, ambele

sparte, neputând fi folosite.

Din cercetările efectuate a rezultat

că vana DN. 150 împreună cu mai multe obiecte din fier, au fost cumpărate de

către inculpații G.M. și V.A. de la numitul S.I. zis „P.”.

Întrebat fiind de proveniența

acestor bunuri, S.I. a arătat că a lucrat la fostul I.E.L.I.F. Teleorman, în

calitate de conducător auto și că în anul 1989 a găsit pe câmp o vană de

hidrantat, care era spartă și pe care a dus-o la locuința sa.

Ulterior, a precizat S.I.,

respectiv, în luna martie 2003, această vană a vândut-o inculpaților.

În cursul cercetării și urmăririi

penale, inculpații G.M. și V.A. au recunoscut comiterea faptelor imputate,

respectiv, că în noaptea de 12 martie 2003 au mers cu căruța numitului G.A. la

sola de cultură Plosca nr. II, de unde au sustras două platforme R.D.N. pe care

le-au dus la domiciliul inculpatului G.M.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel inculpații G.M. și V.A., pe care au criticat-o, în principal, cu

privire la încadrarea juridică a faptei pe care, o consideră ca fiind cea

prevăzută de art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., întrucât din

adresele emanate de la partea vătămată rezultă că bunurile sustrase sunt anexe

ale sistemului de irigație și nu componente, iar în subsidiar, cu privire la

modalitatea de executare a pedepselor, susținând că în cauză, având în vedere

circumstanțele favorabile, reale și personale, referitoare la persoana lor, se

impunea a se dispune suspendarea executării pedepselor sub supraveghere.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia nr. 93 din 10 februarie 2004 a admis apelurile declarate

de inculpații G.M. și V.A., a desființat în parte hotărârea atacată și

rejudecând cauza în fond, a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținută

în sarcina acestora, din infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat

la art. 209 alin. (1) lit. a) și g) și alin. (3) lit. b) C. pen., în

infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1)

lit. a) și g) C. pen. și prin aplicarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C.

pen., a condamnat pe fiecare inculpat la câte un an închisoare. A înlăturat

aplicarea prevederilor art. 71 și art. 64 C. pen. și în baza art. 81 – art. 82

C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate

inculpaților.

S-a atras atenția inculpaților

asupra prevederilor art. 83 C. pen.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale hotărârii atacate.

În motivarea acestei decizii,

instanța de apel a arătat că, întrucât din adresa nr. 5356/9 din 9 octombrie

2003 S.N.I.F. SA, sucursala Teleorman a comunicat că cele două platforme R.D.N.

sunt doar anexe ale sistemului de irigație și nu fac parte din componentele de

bază, acestea din urmă fiind ridicate la terminarea campaniei de irigații, cum

și faptul că la data săvârșirii faptelor, 13 martie 2003, stația nu era în

stare de funcționare, în cauză trebuia să se constatate că încadrarea juridică

corectă a faptelor era cea prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art.

209 alin. (1) lit. a) și g), prevederile art. 209 alin. (3), negăsindu-și

aplicarea.

S-a mai arătat că, având în vedere

faptul că inculpații nu au antecedente penale, au recunoscut comiterea

faptelor, iar prejudiciul cauzat părții vătămate a fost recuperat, există

suficiente temeiuri că prevederile art. 52 C. pen., pot fi realizate și fără

executarea pedepselor ce se vor aplica, prin privare de libertate, respectiv,

prin suspendarea condiționată a executării acestora.

Decizia curții de apel a fost

atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, pe

care a criticat-o cu privire la:

- greșita schimbare a încadrării

juridice a faptei reținută în sarcina inculpaților, întrucât din mai multe

adrese existente la dosar (5) emanate de la partea vătămată, rezultă că

platformele sustrase de inculpați fac parte din sistemul de irigații,

respectiv, că sunt părți componente ale acestuia, astfel încât, în cauză se

impune a se menține încadrarea juridică a faptelor, așa cum s-a dispus prin

actul de trimitere în judecată și cum a dispus prima instanță, deoarece

înlăturarea prevederile alin. (3) pe baza adresei care a fost avută în vedere

de către instanța de apel, nu poate fi convingătoare;

- greșita dispunere ca executarea

pedepselor aplicate inculpaților să fie suspendate condiționat, având în vedere

pericolul social ridicat pe care îl prezintă faptele lor, în cazul în care se

va menține încadrarea juridică dată de instanța de apel și pentru

imposibilitatea aplicării acestora dacă se va reveni asupra încadrării juridice

a faptelor, și se va menține hotărârea primei instanțe, deoarece pedepsele

prevăzute de lege ce se pot aplica inculpaților fiind mai mari de 15 ani

închisoare, prevederile art. 81 – art. 82 C. pen., devin inaplicabile;

- omisiunea de a se deduce din

pedepsele aplicate inculpaților, timpul reținerii de o zi și anume din data de

14 martie 2003.

Recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București este fondat în limitele și pentru considerentele

ce se vor arăta.

Analizând actele și lucrările de la

dosar se constată că atât instanța de fond, cât și instanța de apel au reținut

o corectă situație de fapt confirmată de probele administrate în cauză.

În ce privește încadrarea juridică a

faptelor reținute în sarcina inculpaților se constată că este contradictorie.

Astfel, în timp ce prima instanță a

avut în vedere conținutul adreselor 236 din 14 martie 2003 și 286 din 7 martie

2003 și nr. 631 din 22 septembrie 2003, din care rezultă că cele două platforme

R.D.N. sustrase de inculpați sunt părți componente ale sistemului de irigare, a

încadrat faptele comise de aceștia în prevederile art. 209 alin. (3) lit. b) C.

pen., instanța de apel, luând în considerație conținutul adresei nr. 535 din 9

octombrie 2003, a apreciat că datorită faptului că cele două platforme nu fac

parte din componentele de bază sunt ridicate la terminarea campaniei de

irigații și deci nu sunt părți componente ale acestui sistem, a încadrat fapta

în infracțiunea de furt calificat, fără prevederile art. 209 alin. (3) lit. b)

C. pen.

Este de observat că toate adresele

în discuție provin de la partea vătămată și că, acestea se aflau la dosar în

momentul judecării cauzei, atât la instanța de fond cât și la cea de apel.

Fără a observa neconcordanța din

conținutul acestora, instanțele s-au mulțumit să facă referire și să încadreze

faptele în raport cu una sau cealaltă dintre punctele de vedere împărtășite,

fără însă a motiva de ce îmbrățișează ca fiind real unul sau altul.

Procedând în acest fel, ambele

instanțe au pronunțat hotărâri nelegale, deoarece la baza judecării cauzei

probele ce au dus la încadrarea juridică a faptei sunt contradictorii și deci,

nu pot contribui la aflarea adevărului.

Prin urmare, era necesar ca în

cauză, pentru a se înlătura orice dubii, să se dispună efectuarea unei expertize

tehnice de specialitate care să stabilească cu certitudine dacă cele două

platforme ce au format obiectul infracțiunii de furt erau părți componente ale

sistemului de irigații cum a hotărât prima instanță ori că nu făceau parte din

componentele de bază ale acestui sistem, cum a decis instanța de apel.

Efectuarea unei expertize se impunea

și pentru faptul că adresele în discuție emanând de la o persoană interesată

cum este partea vătămată, puteau fi suspicionate de subiectivism, lucru care,

de altfel, s-a și dovedit în final.

În consecință, pentru considerentele

arătate, urmează a se constata că recursul declarat de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București este fondat, a fi admis, a casa atât hotărârea primei

instanțe, cât și cea pronunțată de instanța de apel și a trimite cauza pentru

rejudecare la prima instanță, Tribunalul Teleorman, pentru a se dispune

efectuarea unei expertize tehnice de specialitate prin care să se stabilească

fără nici un dubiu dacă cele două platforme sustrase de inculpați fac parte ori

nu din componentele de bază ale sistemului de irigare, în funcție de care se va

proceda la încadrarea juridică a faptelor.

De asemenea, cu ocazia rejudecării,

se vor avea în vedere și celelalte critici formulate în recursul parchetului și

se vor administra și alte probe care sunt în măsură să ducă la aflarea

adevărului și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.

Întrucât în cauză nu există culpă procesuală,

cheltuielile ocazionate de judecata prezentului recurs, vor fi suportate de

stat, iar onorariile de avocat cuvenite pentru apărarea din oficiu a celor doi

inculpați se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 93

din 10 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe

inculpații G.M. și V.A.

Casează decizia atacată, precum și

sentința penală nr. 223 din 21 noiembrie 2003 a Tribunalului Teleorman.

Trimite cauza pentru rejudecare la

Tribunalul Teleorman.

Onorariile de avocat, în sumă de

câte 400.000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpaților, se vor avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

28 septembrie 2004.