ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4381/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 100 din 27 mai 2003 pronunțată de Tribunalul Teleorman, în baza art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 41 și art. 42 C. pen., art. 74 și art. 76 C. pen. și art. 99 și următoarele C. pen., inculpatul I.E., la un an închisoare. În baza art. 276 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41, art. 42, art. 74, art. 76 C. pen., art. 99 și urm. C. pen., același inculpat a mai fost condamnat la un an închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa un an închisoare. A fost menținută starea de arest, computată durata detenției preventive și obligat inculpatul să plătească unei părți civile despăgubiri și statului cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că în două rânduri, inculpatul și-a însușit conductori de cale ferată de la semnalul de intrare în stația C.F.R. Roșiori de Vede Est. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel numai Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, care a fost admis și prin decizia nr. 418 din 11 august 2003, s-a revocat în temeiul art. 83 C. pen., beneficiul suspendării condiționate a pedepsei de un an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința nr. 2 din 7 ianuarie 2003 a Judecătoriei Roșiori de Vede, pe care urmează să o execute alături de pedeapsa de un an închisoare deci în total 2 ani și 6 luni închisoare. Totodată, inculpatul a fost obligat să plătească despăgubirile civile în solidar cu partea responsabilă civilmente.

Împotriva acestor soluții, inculpatul a declarat recurs fără a-l motiva. Apărătorul a susținut că acesta nu este admisibil deoarece inculpatul nu a declarat apel. Susținerea respectivă nu este întemeiată, întrucât prin decizia de apel schimbându-se situația juridică a inculpatului în sensul agravării ei, este normal ca acesta să aibă la dispoziție exercitarea unei căi de atac, pentru rezolvarea situației respective. Ca atare, recursul declarat de inculpat este admisibil. Instanța examinând din oficiu decizia, constată că este legală și temeinică sub toate aspectele. Astfel, starea de fapt a fost bine stabilită pe baza probelor, care au fost complet administrate și corect interpretate, iar sancțiunea penală aplicată reflectă gradul de pericol social al faptei și făptuitorului, care a mai fost condamnat dar s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, ceea ce denotă că anterioara condamnare nu și-a atins scopul educativ.

În consecință, recursul urmează să fie respins ca nefondat. Întrucât inculpatul a fost judecat în stare de arest, urmează ca din pedeapsa aplicată să se compute durata detenției preventive. Cheltuielile efectuate de stat cu ocazia soluționării cauzei, în care se include și onorariul apărătorului din oficiu ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției, vor fi restituite de către recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de inculpatul I.E., împotriva deciziei nr. 418 din 11 august 2003 a Curții de Apel București, secția I penală, ca nefondat. Compută din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 8 martie 2003, la zi. Obligă pe recurent să plătească statului 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 400.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 9 octombrie 2003.