ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 858/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 858/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3189 din 9 iunie 1999 a Tribunalului București, secția comercială, a fost admisă acțiunea Asociației P.P. S.A. din București și în contradictoriu cu S.C. P. S.A. s-a dispus anularea Hotărârii A.G.A. S.C. P. S.A. din 5 martie 1999, sentința urmând a se publica în Monitorul Oficial al României și a fi înregistrată la Registrul comerțului, conform celor dispuse de instanță. Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 3340 din 17 decembrie 1999 a Curții de Apel București, secția comercială. Instanța de apel a reținut că nu a fost încălcat dreptul la apărare al pârâtei, amânându-se pronunțarea sentinței și că au fost respectate dispozițiile art. 246 C. proc.
civ. instanța luând act de renunțarea la judecată cu privire la ceilalți pârâți înainte de închiderea dezbaterilor. De asemenea s-a apreciat că excepțiile privind lipsa calității procesuale active și a prematurității acțiunii au fost corect respinse de instanța de fond. Nemulțumită de această decizie pârâta a declarat recurs solicitând casarea ei pentru motivul prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că excepțiile invocate de ea au fost greșit soluționate de instanțe. Pe parcursul soluționării recursului părțile au încheiat o tranzacție la 1 noiembrie 2002, tranzacție prin care reclamanta a renunțat la judecata acțiunii de fond, părțile tranzacționând și asupra cheltuielilor de judecată și asupra termenului în care se vor executa obligațiile ce le incumbă în temeiul hotărârii AGA din 5 martie 1999, hotărâre ce a format obiectul litigiului de față.
Având în vedere tranzacția părților și dispozițiile art. 271 și urm. C. proc. civ., curtea va admite recursul și va casa atât decizia din apel cât și sentința de fond, urmând a consfinți învoiala părților.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E: Admite recursul declarat de S.C. P. S.A. București. Casează decizia nr. 3340 din 17 decembrie 1999 a Curții de Apel București, secția comercială, și sentința nr. 3189 din 9 iunie 1999 a Tribunalului București, secția comercială, și pe fond consfințește înțelegerea părților conform tranzacției din 1 noiembrie 2002. „TRANZACȚIE Încheiată astăzi 1 noiembrie 2002 între: Asociația Salariaților P., persoană juridică conform sentinței civile nr. 40/1995 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 în dosarul nr. 21/PJ/1995 cu sediul în București, reprezentată prin Președintele Consiliului de Administrație, R.M., mandatată prin Hotărârea Adunării Generale din data de 19 iunie 2002 să renunțe expres la judecarea cauzei, în calitate de intimată-reclamantă în dosarul nr. 580/2001, aflat pe rolul Curții Supreme de Justiție, secția comercială.
ȘI S.C. P. S.A., cu sediul în București, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J40/611/1991 reprezentată legal prin director general executiv M.L.F., în calitate de recurentă-pârâtă în dosarul nr. 580/2001, aflat pe rolul Curții Supreme de Justiție, secția comercială. Având în vedere litigiul dintre părțile semnatare ce are ca obiect anularea hotărârii A.G.A. a S.C. P. S.A. din 5 martie 1999 și aflat în recurs la Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, dosar nr. 580/2001, în temeiul prevederilor art. 271 C. proc. civ.
coroborat cu art. 1704 C. civ., părțile semnatare ale prezentei tranzacții, au înțeles să termine procesul dintre ele, astfel: 1. Asociația Salariaților Practic renunță la judecata litigiului ce a format obiectul dosarului nr. 1810/1999 soluționat la fond prin sentința civilă nr. 3189 din 9 iunie 1999, definitivă prin decizia civilă nr. 3340 din 17 decembrie 1999 pronunțată de Curtea de Apel București, secția comercială, în dosarul nr. 3267/1999, aflat în prezent în recurs la Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, dosarul nr. 580/2001. 2. S.C. P. S.A. este de acord cu renunțarea la judecată și se obligă a executa în parte hotărârea A.G.A. a S.C. P. S.A.
din 5 martie 1999,în sensul că, va plăti dividendele cuvenite pe anul 1998 așa cum au fost ele aprobate de Adunarea Generală a Acționarilor la 5 martie 1999. Plata dividendelor către acționarul Asociația Salariaților P. se va face în termen de 10 zile de la data la care instanța va lua act de prezenta tranzacție. 3. Ambele părți semnatare vor solicita Curții Supreme de Justiție, secția comercială, să ia act de prezenta învoială în dosarul nr. 580/2001, în conformitate cu art. 271-273 C. proc. civilă. 4. Fiecare parte semnatară a prezentului act, înțelege să suporte cheltuielile de judecată avansate până în prezent în toate fazele procesuale privind litigiul asupra căruia s-au înțeles. Drept pentru care s-a încheiat prezenta tranzacție în 4(patru) exemplare cu valoare egală, din care, câte două exemplare pentru fiecare parte semnatară în vederea înaintării a câte unui exemplar la Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, în dosarul nr. 580/2001.” Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.