ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3169/2003

Deliberând asupra recursului de față

constată;

Prin sentința penală nr. 15 din 4

februarie 2003, pronunțată de Tribunalul Teleorman, inculpatul D.I. a fost

condamnat, în baza art. 175 și art. 176 lit. a) C. pen., la 22 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

În baza art. 65 C. pen., s-au

interzis inculpatului pe timp de 5 ani drepturile prevăzute de art. 64 lit. a)

și b) C. pen.

S-a dispus degradarea militară a

inculpatului.

S-a menținut starea de arest și s-a

scăzut detenția preventivă de la 23 mai 2002, la zi.

S-a luat act de declarația părții

civile D.I. că renunță la despăgubiri.

În baza art. 118 lit. b) C. pen.,

s-a confiscat de la inculpat ciomagul corp delict.

Inculpatul a fost obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Analizând procesele verbale de

constatare, raportul de necropsie, procesul verbal de recunoaștere a corpului

delict, procesul verbal de confruntare și din declarațiile martorilor L.T.,

Șt.I., C.Z., D.J.D., T.F., S.I., M.P. și M.F. instanța a reținut în fapt

următoarele:

La începutul lunii mai 2002,

inculpatul a convenit cu D.G. să-i vândă o capră și un ied cu suma de 1.700.000

lei. Animalele au fost predate, urmând ca ulterior D.G. să achite prețul.

La data de 22 mai 2002, D.G. a venit

la inculpat și i-a restituit animalele spunându-i că nu are bani ca să le

plătească.

Cei doi au consumat împreună băuturi

alcoolice.

La plecare inculpatul i-a cerut lui

D.G. suma de 600.000 lei reprezentând c/val. laptelui pentru perioada în care

capra s-a aflat la el, dar a fost refuzat și între cei doi, care se aflau deja

în stradă a izbucnit un conflict.

Inculpatul l-a strigat pe fiul său,

minorul D.J.D. și i-a cerut să-i aducă din curte un ciomag.

Minorul a întrebat-o pe mama sa,

S.I., ce să facă, iar aceasta i-a spus că nu știe. În cele din urmă, de teamă,

copilul i-a dus inculpatului, care se afla la poartă, ciomagul.

Întrucât D.G. se îndepărtase

inculpatul a aruncat cu ciomagul după el fără să-l nimerească și atunci a

alergat spre acesta și când l-a ajuns l-a lovit cu pumnul, l-a trântit la

pământ și apoi l-a lovit repetat cu ciomagul până a decedat.

Când și-a dat seama că victima a murit,

inculpatul i-a cerut fiului său un lanț cu care a legat cadavrul pe care l-a

târât apoi până în fața locuinței sale.

Apoi inculpatul s-a dus și și-a

schimbat hainele și i-a cerut concubinei sale S.I. să spele ciomagul cu care

lovise victima și să îmbibe cu sângele victimei un alt ciomag, după care a

ieșit în stradă.

La scurt timp pe stradă a trecut cu

autoturismul martorul D.T. care observând cadavrul victimei și pe inculpat care

îl privea, a încetinit, dar inculpatul D.I. i-a spus „ce te uiți, că așa o

să-ți fac și ție”. În aceste condiții martorul nu a mai oprit continuându-și

drumul.

Ulterior a trecut pe stradă și

martorul Șt.I. căruia inculpatul i-a cerut să plece.

După aproximativ o oră a trecut cu

mașina și martorul C.Z. care a oprit și căruia martora S.I. i-a spus să anunțe

poliția, afirmând, sub presiunea inculpatului că ea a ucis victima. Martorul

și-a dat însă seama că S.I. avea comportamentul unei persoane constrânse.

La sosirea lucrătorilor de poliție,

când a fost încătușat inculpatul a spus: „l-am omorât”.

De la domiciliul inculpatului au

fost ridicate două ciomege care prezentau urme biologice, iar pe manșeta

pantalonului purtat de inculpat în momentul agresiunii s-au găsit pete de

sânge.

Inculpatul a susținut apoi la

poliție că victima a fost ucisă de concubina sa, S.I. pentru ca apoi, în fața

procurorului și în prezența apărătorului să declare că a aplicat victimei, cu

intensitate, multiple lovituri în diferite regiuni ale corpului până când

aceasta nu a mai reacționat în nici un fel.

Ulterior inculpatul a susținut din

nou că victima a fost lovită de S.I. și că el se afla în stare avansată de

ebrietate și nu-și mai amintește ce activități a efectuat.

Instanța a înlăturat aceste

susțineri reținând că sângele victimei a fost găsit numai pe îmbrăcămintea

inculpatului nu și pe cea a concubinei sale. S-a mai reținut și faptul că

martora S.I. are o constituție firavă, este bolnavă, fiind operată de neoplasm,

astfel încât, nu avea forța fizică necesară pentru a aplica lovituri de o

astfel de intensitate cum au fost cele care au produs victimei leziunile letale

și nici pentru a lega victima cu un lanț și pentru a o târî pe stradă până în

locul unde a fost găsită de poliție.

Au mai fost avute în vedere

declarațiile minorului D.J.D. care a fost de față la agresiunea comisă de

inculpat și care a precizat că mama sa nici nu a atins victima.

Instanța a mai reținut din raportul

medico-legal de necropsie că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat

șocului traumatic și hemoragic survenit în evoluția unui politraumatism cu

leziuni cranio-cerebrale, hematoame tisulare și fracturi, leziuni ce s-au putut

produce prin lovire repetată cu un corp contondent.

S-a reținut că din modul în care a

acționat inculpatul rezultă intenția directă a acesteia de a suprima viața

victimei și faptul că a provocat victimei suferințe prelungite, dând dovadă de

ferocitate ce a inspirat groază atât victimei, cât și martorilor.

Așa fiind, instanța a constatat că

fapta întrunește, atât sub aspect obiectiv, cât și subiectiv, elementele

constitutive ale infracțiunii de omor calificat deosebit de grav, prevăzută de

art. 174, art. 175 lit. i) și art. 176 lit. a) C. pen.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia nr. 172 din 1 aprilie 2003, a respins, ca nefondat, apelul

declarat de inculpatul D.I. pe care l-a obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat și a dedus la zi arestarea preventivă.

Instanța de apel a reținut că

situația de fapt, vinovăția inculpatului și încadrarea juridică au fost corect

stabilite, iar pedeapsa a fost just individualizată.

Inculpatul a declarat recurs

susținând că nu a comis fapta pentru care a fost condamnat, omorul asupra

victimei fiind săvârșit de concubina sa.

Recursul își găsește temeiul în

dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., dar nu este

fondat.

Situația de fapt a fost corect

stabilită prin coroborarea celor constatate prin procesele verbale de cercetare

la fața locului, prin raportul medico-legal de necropsie și a celor ce rezultă

din declarațiile martorilor C.Z., L.T., Șt.I., S.I., T.F. și ale minorului

D.J.D. care a fost audiat în prezența unui reprezentant al autorității

tutelare, în condițiile în care atât tatăl, cât și mama sa se aflau în stare de

arest.

De altfel chiar și inculpatul în

declarația dată în fața procurorului la 23 mai 2002 a recunoscut că s-a înarmat

cu un ciomag și i-a aplicat victimei cu intensitate sporită, mai multe lovituri

în diferite zone anatomice până când acesta nu a mai reacționat în nici un fel,

susținând însă că anterior victima l-a tras de haine, iar el s-a dezechilibrat

și a căzut, situație în care victima s-a urcat pe el și l-a amenințat cu

moartea. În aceste condiții el i-a cerut concubinei un ciomag, iar aceasta l-a

lovit de mai multe ori pe D.G. până când acesta s-a ridicat și abia după aceea

el i-a aplicat loviturile în urma cărora victima a decedat.

Susținerile inculpatului, în sensul

că S.I. a participat la agresarea victimei sunt însă în totală contradicție cu

celelalte probe administrate în cauză.

De altfel, pe parcursul procesului

inculpatul a dat declarații contradictorii, susținând în final că singura care

a lovit victima provocându-i moartea este S.I.

Această atitudine oscilantă și

contradictorie a inculpatului este o dovadă a nesincerității sale și a

încercării fie să-și diminueze răspunderea penală, fie să o transfere asupra

concubinei sale.

Din declarațiile minorului D.J.D.

rezultă însă că S.I. nu a participat în nici un fel la agresarea victimei, iar

din probele administrate nu rezultă că minorul ar fi fost influențat de mama sa

ori de altă persoană pentru a-și învinovăți tatăl.

Este de precizat că o dovadă în plus

a faptului că cel care a ucis victima este inculpatul o constituie prezența

sângelui victimei pe îmbrăcămintea purtată de inculpat în momentul agresiunii.

În consecință se constată că față de

probele aflate la dosar, în mod corect s-a reținut că fapta de omor a fost

comisă de inculpat.

Examinând cauza, Curtea constată că

nu există nici vreun motiv de casare care să poată fi luat în considerare din

oficiu, astfel încât, recursul va fi respins ca nefondat conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se va deduce la zi arestarea

preventivă.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul D.I. împotriva deciziei penale nr. 172 din 1 aprilie

2003 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 23 mai 2002, la 2 iulie 2003.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

iulie 2003.