ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2785/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2785/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 221

din 17 iunie 2004, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosar nr. 1478/2004,

s-a dispus, în baza art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.,

condamnarea inculpatului B.M. la 14 ani închisoare.

S-a aplicat inculpatului și

pedeapsa complimentară a interzicerii pe timp de 5 ani a drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a

dedus din pedeapsa aplicată perioada detenției preventive de la 1 noiembrie

2003 la zi și s-a menținut starea de arest.

A fost admisă în parte

acțiunea civilă formulată de partea civilă Ș.E. și a fost obligat inculpatul la

plata către aceasta a sumei de 85.000.000 lei despăgubiri civile din care

60.000.000 lei daune materiale reprezentând cheltuieli de înmormântare și

pomeniri iar diferența daune morale.

Inculpatul a fost obligat și

la plata sumei de 10.800.000 lei cheltuieli judiciare statului din care 400.000

lei onorariu avocat oficiu.

În fapt prima instanță a

reținut următoarele:

La începutul lunii octombrie

2003, inculpatul B.M. a convenit cu martorul B.P. din comuna Breznița din Ocol,

să-i îngrijească de animale, asigurându-i în schimb cazarea și hrana zilnică,

plus o anumită sumă de bani.

În dimineața zilei de 31

octombrie 2003, inculpatul a plecat la câmp cu animalele acestuia, dar și cu

ale altor localnici, de la care a primit o jumătate de litru de țuică și un

litru de vin, băutură pe care a consumat-o în timpul zilei.

În jurul orei 16,00,

inculpatul s-a întâlnit în câmp, în punctul numit B., cu victima Ș.G., cu care,

în momentul în care ambii plecaseră cu animalele spre casă, a avut o altercație

în legătură cu animalele pe care le pășunau.

Inculpatul a susținut că a

fost insultat și chiar lovit peste față de victimă, situație în care a ripostat

și l-a lovit strângându-l de gât, moment în care a sesizat că victimei îi curge

sânge pe gură și pe nas, cărând la pământ.

Văzând că victima nu mai

mișcă, inculpatul a ascuns corpul într-un gard de mărăcini, acoperindu-i fața

cu scurta cu care era îmbrăcat și l-a acoperit cu două brațe de iarbă (pentru a

nu fi descoperit de câini, conform susținerilor inculpatului).

Ulterior, inculpatul B.M. a

abandonat vitele în câmp și a revenit la locuința martorului B.P. Întrebat de

soția acestuia, numita B.I., unde au rămas animalele, inculpatul a evitat să

răspundă. B.I. a observat că inculpatul este zgâriat pe obrazul drept, leziune

ce a fost motivată de acesta prin faptul că ar fi fost bătut de un necunoscut.

Întrucât s-a întunecat,

membrii familiei victimei Ș.G. s-au alarmat și au plecat pe câmp să o caute,

dar fără rezultat. În aceste condiții au fost anunțați lucrătorii Postului de

Poliție Breznița Ocol, corpul victimei fiind găsit ascuns în gardul de

mărăcini, de-abia în jurul orelor 02,00.

Pentru a reține această

stare de fapt, prima instanță a avut în vedere probele administrate, respectiv:

proces verbal de cercetare la fața locului, proces verbal de identificare a

inculpatului, proces verbal de reconstituire și planșe foto, raport de

expertiză criminalistică, declarații de martori, declarațiile inculpatului care

a recunoscut comiterea faptei și raportul medico-legal nr. 969/178/2003 al

S.M.L. Mehedinți din care rezultă că moartea victimei a fost violentă și s-a

datorat asfixiei mecanice prin aspirat sanguin consecința unui traumatism

cranio-facial cu fractură de oase proprii nazale și expistoxis; leziunile de la

nivelul feței și corpului victimei s-au putut produce prin lovire repetată cu

corp dur, posibil pumn, picior și cu un corp dur alungit iar între acestea și

deces există legătură de cauzalitate directă și nemijlocită.

Prima instanță a reținut

faptul că inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din

infracțiunea de omor în aceea de lovituri cauzatoare de moarte. Cererea a fost

însă respinsă constatându-se că existența intenției specifice infracțiunii de

omor.

Astfel, s-a reținut că

inculpatul a lovit în mod repetat victima-persoană în vârstă de 64 ani, cu o

structură fizică firavă, a strâns-o de gât, încetând acțiunea doar atunci când

a constatat că aceasta a decedat și a ascuns cadavrul într-un gard de mărăcini.

S-a arătat că, în cauză, nu

poate fi reținută nici circumstanța atenuantă a provocării întrucât nu rezultă

faptul că inculpatul ar fi comis fapta sub imperiul unei puternice tulburări,

iar altercația cu victima a pornit chiar de la neglijența manifestată de

inculpat în paza animalelor pe care le pășuna (însăși inculpatul arătând c ă

incidentul a început de la faptul că o vacă pe care o avea în pază, ar fi

împuns cu cornul o altă vacă).

Vinovăția inculpatului a

fost reținută și pe baza faptului că raportul de expertiză nr. 107739 din 11

februarie 2004 întocmit de I.C. al I.G.P. a evidențiat pe pufoaica aparținând

inculpatului, și pe care acesta o purta la data faptei, urme de sânge uman

aparținând victimei.

Mai mult, după comiterea

faptei, la data de 27 noiembrie 2003, martorul B.P. a găsit sub patul din

încăperea unde era inculpatul o pereche de cizme din cauciuc pe care victima le

purtase la data incidentului, iar la locul faptei au fost găsite cizmele

purtate de inculpat.

În ce privește

individualizarea judiciară a pedepsei prima instanță a avut în vedere gradul de

pericol social al faptei, limitele de pedeapsă dar și antecedentele penale ale

inculpatului, care este recidivist.

Împotriva acestei sentințe

au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și inculpatul.

În apelul parchetului

sentința a fost criticată pentru netemeinicie arătându-se în principal faptul

că în antecedente inculpatul a mai fost condamnat pentru fapte de violență și

furt, cum ar fi de pildă 7 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de

art. 197 C. pen., prin sentința penală nr. 1048/1989, iar față de această stare

de recidivă, de limitele de pedeapsă și de modalitatea de comitere a faptei,

pedeapsa aplicată este prea blândă.

În motivarea apelului,

redactat exclusiv de către inculpat, acesta critică sentința tot sub aspectul

individualizării pedepsei arătând că aceasta este prea aspră. Totodată,

solicită schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de omor în

aceea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., cu

reținerea circumstanței atenuante a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C.

pen., a mai arătat că victima era cunoscută ca un om violent și că trebuia să

se țină cont și de acest aspect.

Inculpatul a susținut

același lucru și în memoriul din data de 2 august 2004 ca și în memoriul din 6

septembrie 2004.

Din partea părții civile

Ș.E. au fost depuse la dosar mai multe memorii adresate fie direct instanței

fie altor organisme în cuprinsul cărora aceasta susține că inculpatul este

nevinovat și că adevăratul criminal este o altă persoană, respectiv martorul

S.G.

După depunerea acestor

memorii de către partea civilă, la data de 25 octombrie 2004, inculpatul a

depus la dosar un nou memoriu în care neagă comiterea faptei.

În această nouă variantă

inculpatul a susținut și el că autorul faptei este martorul S.G. care, din

diferite motive, s-a luat la ceartă cu victima după care la bătaie, el a

intervenit între ei, explicând astfel petele de sânge găsite pe pufoaica sa,

și-a pierdut cizmele în acest incident după care a luat o pereche de pe jos și

s-a dus după vaci; când s-a întors a găsit victima fără suflare, iar S.G. i-a

propus să ia asupra sa crima urmând să-l ajute, respectiv să-i dea suma de

150.000.000 lei și două vaci.

Prin decizia penală nr. 1/ A

din 10 ianuarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală, s-au

respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Mehedinți și inculpatul B.M.

Împotriva acestor hotărâri,

în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticându-le pentru

nelegalitate, sub aspectul greșitei condamnări, pentru infracțiunea reținută în

sarcina sa, care nu a fost comisă de el ci de martorul S.G. În subsidiar, a

solicitat restituirea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale în

vederea stabilirii corecte a situației de fapt prin efectuarea unei

reconstituiri în prezența soției victimei.

Împotriva acelorași hotărâri

a declarat recurs și partea civilă Ș.E. care a solicitat, de asemenea,

restituirea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale în vederea

stabilirii corecte a situației de fapt și a adevăratului autor, prin efectuarea

unei reconstituiri în prezența sa.

Examinând hotărârile

recurate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18

C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul inculpatului este nefondat,

iar recursul părții civile este inadmisibil.

recursul inculpatului, se constată că din actele și lucrările dosarului reiese

că acesta este autorul infracțiunii de omor reținută în sarcina sa, susținerile

în sensul că nu el ar fi aplicat lovituri victimei, ci martorul S.G., fiind

infirmate de materialul probator administrat în cauză. În acest sens sunt

relevante mijloacele materiale de probă, respectiv.

Această concluzie se bazează

atât pe probe materiale, existența pe pufoaica inculpatului a urmelor de sânge

de grupă al aceleași cu a victimei, descoperirea în camera inculpatului a

cizmelor ce au aparținut victimei, existența unor zgârieturi pe obrazul

inculpatului, cât și probele testimoniale, respectiv, declarațiile martorilor

ce s-au întâlnit cu inculpatul.

Nu lipsit de importanță este

faptul că, însăși inculpatul a recunoscut comiterea faptei atât în fața primei

instanțe cât și în fața instanței de apel prin declarația de apel și alte 2

memorii. Susținerile ulterioare ale inculpatului nu au nici un suport probator,

nefăcând dovada existenței vreunui conflict sau incident (chiar anterior) între

victimă și martorul S.G. și se bazează pe înțelegerea cu familia victimei.

Participarea martorului S.G.

la cercetarea la fața locului și la reconstituirea făcută de organele de

urmărire penală, este justificată de faptul că martorul este cel care îi lăsase

în câmp pe inculpat și victimă și cel care s-a întâlnit seara, aproape de sat,

cu inculpatul, astfel că era cel mai în măsură să indice zona aproximativă în

care ar fi putut fi găsită victima.

Susținerile inculpatului că

declarațiile martorilor sunt subiective, deoarece S.G. se înrudește cu familia

B. (care îl găzduia și pentru care lucra), nu pot fi luate în considerație,

aceste declarații servind la aflarea adevărului în condițiile în care au fost

coroborate cu constatările și concluziile actelor medico-legale și restul

materialului probator aflat la dosarul cauzei.

Nu în ultimul rând, trebuie

menționat că declarațiile de recunoaștere ale inculpatului din faza de urmărire

penală, de cercetare judecătorească, precum și cele trei memorii depuse la

instanța de apel, prin care a relatat în mod constant, coerent și detaliat

modul în care a comis fapta, se coroborează cu împrejurările ce rezultă din

ansamblul probelor existente în cauză, fiind de natură a servi la aflarea

adevărului conform prevederilor art. 69 C. proc. pen. Nu același lucru se poate

spune despre susținerile ulterioare ale inculpatului, intervenite după o

corespondență pe timpul detenției cu familia victimei, prin care încearcă să

acrediteze ideea că, deși se afla la locul faptei, a intervenit doar pentru a

despărți victima de martorul S.G., iar recunoașterea inițială a faptei s-a

datorat promisiunii acestuia din urmă că îi va da în schimb 100 milioane lei și

o vacă. Sub acest ultim aspect, se poate observa că inculpatul își construiește

apărarea pe o altă conduită ilicită, respectiv favorizarea infractorului, în

situația în care ultimele sale declarații ar fi reale.

Față de toate aceste

considerente, Curtea apreciază că instanța de fond și cea de apel au evaluat

corespunzător materialul probator administrat în cauză, cu respectarea

dispozițiilor art. 62, art. 63 și art. 69 C. proc. pen., stabilind

împrejurările comiterii faptei și vinovăția inculpatului, astfel că solicitarea

acestuia de a se restitui dosarul la parchet în vederea completării urmăririi

penale sau de a se pronunța achitarea în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen.,

este nefondată.

părții civile, Curtea constată că acesta este inadmisibil, întrucât, potrivit

dispozițiilor art. 385

1

alin. (4) C. proc. pen., nu pot fi atacate

cu recurs sentințele prin care persoanele prevăzute în art. 372 nu au folosit

calea apelului. În speță, partea civilă Ș.E. nu a declarat apel împotriva

sentinței penale de condamnare a inculpatului, iar prin decizia din apel nu s-a

modificat cu nimic această hotărâre, pentru a fi aplicabilă teza II a art. 385

1

alin. (4) din același cod.

Pentru aceste considerente,

având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în

considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge recursul formulat de inculpat, ca nefondat, iar în baza art.

385

15

pct. 1 lit. a) din același cod, va respinge recursul părții

civile ca inadmisibil.

Conform dispozițiilor art.

385

16

alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării

preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul,

inculpat și recurenta, parte civilă vor fi obligați la cheltuieli judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de partea civilă Ș.E. și ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul B.M. împotriva deciziei penale nr. 1 din 10 ianuarie

2005 2004 a Curții de Apel Craiova, secția penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 1 noiembrie 2003 la 27 aprilie

2005.

Obligă pe recurenta parte

civilă la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe

recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 400.000 lei reprezentând onorariul de avocat pentru

apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 27 aprilie 2005.