ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2785/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 221 din 17 iunie 2004, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosar nr. 1478/2004, s-a dispus, în baza art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., condamnarea inculpatului B.M. la 14 ani închisoare. S-a aplicat inculpatului și pedeapsa complimentară a interzicerii pe timp de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada detenției preventive de la 1 noiembrie 2003 la zi și s-a menținut starea de arest. A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Ș.E. și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 85.000.000 lei despăgubiri civile din care 60.000.000 lei daune materiale reprezentând cheltuieli de înmormântare și pomeniri iar diferența daune morale.

Inculpatul a fost obligat și la plata sumei de 10.800.000 lei cheltuieli judiciare statului din care 400.000 lei onorariu avocat oficiu. În fapt prima instanță a reținut următoarele: La începutul lunii octombrie 2003, inculpatul B.M. a convenit cu martorul B.P. din comuna Breznița din Ocol, să-i îngrijească de animale, asigurându-i în schimb cazarea și hrana zilnică, plus o anumită sumă de bani. În dimineața zilei de 31 octombrie 2003, inculpatul a plecat la câmp cu animalele acestuia, dar și cu ale altor localnici, de la care a primit o jumătate de litru de țuică și un litru de vin, băutură pe care a consumat-o în timpul zilei. În jurul orei 16,00, inculpatul s-a întâlnit în câmp, în punctul numit B., cu victima Ș.G., cu care, în momentul în care ambii plecaseră cu animalele spre casă, a avut o altercație în legătură cu animalele pe care le pășunau.

Inculpatul a susținut că a fost insultat și chiar lovit peste față de victimă, situație în care a ripostat și l-a lovit strângându-l de gât, moment în care a sesizat că victimei îi curge sânge pe gură și pe nas, cărând la pământ. Văzând că victima nu mai mișcă, inculpatul a ascuns corpul într-un gard de mărăcini, acoperindu-i fața cu scurta cu care era îmbrăcat și l-a acoperit cu două brațe de iarbă (pentru a nu fi descoperit de câini, conform susținerilor inculpatului). Ulterior, inculpatul B.M. a abandonat vitele în câmp și a revenit la locuința martorului B.P. Întrebat de soția acestuia, numita B.I., unde au rămas animalele, inculpatul a evitat să răspundă. B.I. a observat că inculpatul este zgâriat pe obrazul drept, leziune ce a fost motivată de acesta prin faptul că ar fi fost bătut de un necunoscut.

Întrucât s-a întunecat, membrii familiei victimei Ș.G. s-au alarmat și au plecat pe câmp să o caute, dar fără rezultat. În aceste condiții au fost anunțați lucrătorii Postului de Poliție Breznița Ocol, corpul victimei fiind găsit ascuns în gardul de mărăcini, de-abia în jurul orelor 02,00. Pentru a reține această stare de fapt, prima instanță a avut în vedere probele administrate, respectiv: proces verbal de cercetare la fața locului, proces verbal de identificare a inculpatului, proces verbal de reconstituire și planșe foto, raport de expertiză criminalistică, declarații de martori, declarațiile inculpatului care a recunoscut comiterea faptei și raportul medico-legal nr. 969/178/2003 al S.M.L.

Mehedinți din care rezultă că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat asfixiei mecanice prin aspirat sanguin consecința unui traumatism cranio-facial cu fractură de oase proprii nazale și expistoxis; leziunile de la nivelul feței și corpului victimei s-au putut produce prin lovire repetată cu corp dur, posibil pumn, picior și cu un corp dur alungit iar între acestea și deces există legătură de cauzalitate directă și nemijlocită. Prima instanță a reținut faptul că inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de omor în aceea de lovituri cauzatoare de moarte. Cererea a fost însă respinsă constatându-se că existența intenției specifice infracțiunii de omor.

Astfel, s-a reținut că inculpatul a lovit în mod repetat victima-persoană în vârstă de 64 ani, cu o structură fizică firavă, a strâns-o de gât, încetând acțiunea doar atunci când a constatat că aceasta a decedat și a ascuns cadavrul într-un gard de mărăcini. S-a arătat că, în cauză, nu poate fi reținută nici circumstanța atenuantă a provocării întrucât nu rezultă faptul că inculpatul ar fi comis fapta sub imperiul unei puternice tulburări, iar altercația cu victima a pornit chiar de la neglijența manifestată de inculpat în paza animalelor pe care le pășuna (însăși inculpatul arătând c ă incidentul a început de la faptul că o vacă pe care o avea în pază, ar fi împuns cu cornul o altă vacă). Vinovăția inculpatului a fost reținută și pe baza faptului că raportul de expertiză nr. 107739 din 11 februarie 2004 întocmit de I.C.

al I.G.P. a evidențiat pe pufoaica aparținând inculpatului, și pe care acesta o purta la data faptei, urme de sânge uman aparținând victimei. Mai mult, după comiterea faptei, la data de 27 noiembrie 2003, martorul B.P. a găsit sub patul din încăperea unde era inculpatul o pereche de cizme din cauciuc pe care victima le purtase la data incidentului, iar la locul faptei au fost găsite cizmele purtate de inculpat. În ce privește individualizarea judiciară a pedepsei prima instanță a avut în vedere gradul de pericol social al faptei, limitele de pedeapsă dar și antecedentele penale ale inculpatului, care este recidivist. Împotriva acestei sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și inculpatul.

În apelul parchetului sentința a fost criticată pentru netemeinicie arătându-se în principal faptul că în antecedente inculpatul a mai fost condamnat pentru fapte de violență și furt, cum ar fi de pildă 7 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 197 C. pen., prin sentința penală nr. 1048/1989, iar față de această stare de recidivă, de limitele de pedeapsă și de modalitatea de comitere a faptei, pedeapsa aplicată este prea blândă. În motivarea apelului, redactat exclusiv de către inculpat, acesta critică sentința tot sub aspectul individualizării pedepsei arătând că aceasta este prea aspră. Totodată, solicită schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de omor în aceea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., cu reținerea circumstanței atenuante a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., a mai arătat că victima era cunoscută ca un om violent și că trebuia să se țină cont și de acest aspect.

Inculpatul a susținut același lucru și în memoriul din data de 2 august 2004 ca și în memoriul din 6 septembrie 2004. Din partea părții civile Ș.E. au fost depuse la dosar mai multe memorii adresate fie direct instanței fie altor organisme în cuprinsul cărora aceasta susține că inculpatul este nevinovat și că adevăratul criminal este o altă persoană, respectiv martorul S.G. După depunerea acestor memorii de către partea civilă, la data de 25 octombrie 2004, inculpatul a depus la dosar un nou memoriu în care neagă comiterea faptei. În această nouă variantă inculpatul a susținut și el că autorul faptei este martorul S.G. care, din diferite motive, s-a luat la ceartă cu victima după care la bătaie, el a intervenit între ei, explicând astfel petele de sânge găsite pe pufoaica sa, și-a pierdut cizmele în acest incident după care a luat o pereche de pe jos și s-a dus după vaci; când s-a întors a găsit victima fără suflare, iar S.G.

i-a propus să ia asupra sa crima urmând să-l ajute, respectiv să-i dea suma de 150.000.000 lei și două vaci. Prin decizia penală nr. 1/ A din 10 ianuarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și inculpatul B.M. Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticându-le pentru nelegalitate, sub aspectul greșitei condamnări, pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, care nu a fost comisă de el ci de martorul S.G. În subsidiar, a solicitat restituirea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale în vederea stabilirii corecte a situației de fapt prin efectuarea unei reconstituiri în prezența soției victimei.

Împotriva acelorași hotărâri a declarat recurs și partea civilă Ș.E. care a solicitat, de asemenea, restituirea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale în vederea stabilirii corecte a situației de fapt și a adevăratului autor, prin efectuarea unei reconstituiri în prezența sa. Examinând hotărârile recurate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul inculpatului este nefondat, iar recursul părții civile este inadmisibil. 1. În ceea ce privește recursul inculpatului, se constată că din actele și lucrările dosarului reiese că acesta este autorul infracțiunii de omor reținută în sarcina sa, susținerile în sensul că nu el ar fi aplicat lovituri victimei, ci martorul S.G., fiind infirmate de materialul probator administrat în cauză.

În acest sens sunt relevante mijloacele materiale de probă, respectiv. Această concluzie se bazează atât pe probe materiale, existența pe pufoaica inculpatului a urmelor de sânge de grupă al aceleași cu a victimei, descoperirea în camera inculpatului a cizmelor ce au aparținut victimei, existența unor zgârieturi pe obrazul inculpatului, cât și probele testimoniale, respectiv, declarațiile martorilor ce s-au întâlnit cu inculpatul. Nu lipsit de importanță este faptul că, însăși inculpatul a recunoscut comiterea faptei atât în fața primei instanțe cât și în fața instanței de apel prin declarația de apel și alte 2 memorii. Susținerile ulterioare ale inculpatului nu au nici un suport probator, nefăcând dovada existenței vreunui conflict sau incident (chiar anterior) între victimă și martorul S.G.

și se bazează pe înțelegerea cu familia victimei. Participarea martorului S.G. la cercetarea la fața locului și la reconstituirea făcută de organele de urmărire penală, este justificată de faptul că martorul este cel care îi lăsase în câmp pe inculpat și victimă și cel care s-a întâlnit seara, aproape de sat, cu inculpatul, astfel că era cel mai în măsură să indice zona aproximativă în care ar fi putut fi găsită victima. Susținerile inculpatului că declarațiile martorilor sunt subiective, deoarece S.G. se înrudește cu familia B. (care îl găzduia și pentru care lucra), nu pot fi luate în considerație, aceste declarații servind la aflarea adevărului în condițiile în care au fost coroborate cu constatările și concluziile actelor medico-legale și restul materialului probator aflat la dosarul cauzei.

Nu în ultimul rând, trebuie menționat că declarațiile de recunoaștere ale inculpatului din faza de urmărire penală, de cercetare judecătorească, precum și cele trei memorii depuse la instanța de apel, prin care a relatat în mod constant, coerent și detaliat modul în care a comis fapta, se coroborează cu împrejurările ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză, fiind de natură a servi la aflarea adevărului conform prevederilor art. 69 C. proc. pen. Nu același lucru se poate spune despre susținerile ulterioare ale inculpatului, intervenite după o corespondență pe timpul detenției cu familia victimei, prin care încearcă să acrediteze ideea că, deși se afla la locul faptei, a intervenit doar pentru a despărți victima de martorul S.G., iar recunoașterea inițială a faptei s-a datorat promisiunii acestuia din urmă că îi va da în schimb 100 milioane lei și o vacă.

Sub acest ultim aspect, se poate observa că inculpatul își construiește apărarea pe o altă conduită ilicită, respectiv favorizarea infractorului, în situația în care ultimele sale declarații ar fi reale. Față de toate aceste considerente, Curtea apreciază că instanța de fond și cea de apel au evaluat corespunzător materialul probator administrat în cauză, cu respectarea dispozițiilor art. 62, art. 63 și art. 69 C. proc. pen., stabilind împrejurările comiterii faptei și vinovăția inculpatului, astfel că solicitarea acestuia de a se restitui dosarul la parchet în vederea completării urmăririi penale sau de a se pronunța achitarea în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., este nefondată. 2. Referitor la recursul părții civile, Curtea constată că acesta este inadmisibil, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 385 1 alin. (4) C. proc.

pen., nu pot fi atacate cu recurs sentințele prin care persoanele prevăzute în art. 372 nu au folosit calea apelului. În speță, partea civilă Ș.E. nu a declarat apel împotriva sentinței penale de condamnare a inculpatului, iar prin decizia din apel nu s-a modificat cu nimic această hotărâre, pentru a fi aplicabilă teza II a art. 385 1 alin. (4) din același cod. Pentru aceste considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpat, ca nefondat, iar în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) din același cod, va respinge recursul părții civile ca inadmisibil.

Conform dispozițiilor art. 385 16 alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul, inculpat și recurenta, parte civilă vor fi obligați la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea civilă Ș.E. și ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva deciziei penale nr. 1 din 10 ianuarie 2005 2004 a Curții de Apel Craiova, secția penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 1 noiembrie 2003 la 27 aprilie 2005. Obligă pe recurenta parte civilă la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 aprilie 2005.