ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7398/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7398/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 25 iunie 2003, reclamantul B.E. a solicitat anularea hotărârii nr. 2860 din 12 mai 2003, emisă de Casa Județeană de Pensii Mureș și obligarea pârâtei, să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 5 ianuarie 1959 – 11 decembrie 1960, când a efectuat stagiul militar într-un detașament de muncă. Prin sentința civilă nr. 243 din 2 septembrie 2003, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 2860 din 12 mai 2003, emisă de pârâtă și a obligat-o să-i recunoască calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de art. 1 din Legea nr. 309 / 2002, pentru perioada 5 ianuarie 1959 – 11 decembrie 1960, în care reclamantul a efectuat stagiul militar într-o unitate de muncă.
Instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu mențiunile făcute în livretul militar al reclamantului. Împotriva sentinței a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Târgu Mureș, considerând-o nelegală și netemeinică. Recurenta a susținut că în mod eronat, prima instanță a admis acțiunea, având în vedere că din livretul militar al petentului rezultă că acesta a efectuat stagiul militar la o unitate militară, și nu la un detașament de muncă. Critica este neîntemeiată. Potrivit art. 1 din Legea nr. 309/2002, privind recunoașterea și acordarea unor drepturi, persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 – 1961, beneficiază de prevederile acestei legi, cetățeanul român care a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă.
În speță, pentru a beneficia de drepturile stabilite în această lege reparatorie, reclamantul a făcut dovada, în condițiile art. 6 alin. (2) din lege, prin livretul militar, că a efectuat stagiul militar în calitate de muncitor, în cadrul U.M. 04689 Focșani, în perioada 5 ianuarie 1959 – 11 decembrie 1960. Din moment ce nu se contestă prestarea muncii pe durata stagiului militar în detașamente de muncă organizate în acest scop, nu se justifică măsura exceptării reclamantului de la acordarea drepturilor solicitate. În caz contrar, s-ar ajunge la situații inechitabile, de recompensare parțială doar a persoanelor care au efectuat stagiul militar în condiții identice și care, datorită unor împrejurări formale, ce țin exclusiv de subordonarea ierarhică a unității militare, beneficiază de un tratament diferit și evident discriminatoriu.
Apreciind, deci, că prima instanță a stabilit o corectă stare de fapt în cauză și că sunt întrunite cerințele de admisibilitate a cererii prevăzute de art. 1, art. 3 și art. 6 alin. (2) din Legea nr. 309/2002, urmează a se respinge recursul pârâtei, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Mureș împotriva sentinței civile nr. 243 din 2 septembrie 2003 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.