ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3323/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea nr. 5/I/A din 1

iulie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. 1109/2003, a

fost prelungită măsura arestării preventive luată față de inculpații: T.I.,

V.N.V., C.C. și B.C.I. prin ordonanțele din 11 septembrie 2000, pe baza cărora

s-au emis mandatele de arestare preventivă nr. 12 din 11 septembrie 2000; nr.

17 din 11 septembrie 2000; nr. 14 din 11 septembrie 2000 și nr. 13 din 11

septembrie 2000, de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, pe o

perioadă de 30 de zile, respectiv, de la 1 iulie 2003, la 30 iulie 2003,

inclusiv.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

Prin ordonanțele din 11 septembrie

2000, s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților T.I., V.N.V., C.C. și

B.C.I., pentru săvârșirea infracțiunilor, prevăzute de art. 174 și art. 175

lit. a) și f) și art. 323 alin. (2) C. pen., pentru inculpatul T.I.; art. 26,

raportat la art. 174 și art. 175 lit. a) și f) și art. 323 alin. (2) C. pen.,

pentru inculpatul V.N.V.; art. 25, raportat la art. 174 și art. 175 lit. a) și

f) și art. 323 alin. (2) C. pen., pentru inculpatul C.C.; art. 323 alin. (2) și

art. 174 și art. 175 lit. a) și f), pentru inculpatul B.C.I.

Ulterior, măsura arestării

preventive a fost prelungită conform art. 155 și următoarele, art. 23 din

Constituția României și art. 5 paragraful 1 lit. c), din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, de către instanța de fond.

S-a mai reținut că sunt întrunite

condițiile art. 148 lit. h) C. proc. pen., și anume, inculpații sunt acuzați de

săvârșirea unor infracțiuni grave, pentru care legea prevede pedepse între

15-25 ani închisoare și există probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă

pericol concret pentru ordinea publică.

Împotriva acestei hotărâri,

inculpații au declarat recurs, prin care au solicitat judecarea în stare de

libertate, întrucât sunt arestați de peste 2 ani, invocând dispozițiile art.

160 lit. c) și art. 350 alin. (3) C. proc. pen.

Recursurile nu sunt fondate.

Așa cum rezultă din actele aflate la

dosar, inculpații au fost condamnați prin sentința penală nr. 446 din 5

noiembrie 2002 a Tribunalului Satu Mare, după cum urmează: T.I. la pedeapsa

rezultantă de 23 ani închisoare, V.N.V. la pedeapsa rezultantă de 5 ani

închisoare, C.C. la pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare și B.C.I. la

pedeapsa rezultantă de 21 ani închisoare, reținându-se că la data de 7

septembrie 2000, în urma unor acțiuni premeditate și conjugate pe plan obiectiv

și subiectiv l-au ucis pe S.V., lider sindical.

Se mai reține că prelungirea măsurii

arestării se justifică și este necesară întrucât în cauză, o instanță de

judecată legal investită a verificat legalitatea și temeinicia detenției și a

constatat prin hotărârea pronunțată că există motive certe de a bănui că

inculpații au comis infracțiunile reținute în sarcina lor, iar temeiul care a

stat la baza luării măsurii subzistă.

În prezent, inculpații sunt deținuți

legal pe baza condamnării nedefinitive pronunțată de instanța competentă,

măsura ce s-a dispus fiind în concordanță cu dispozițiile art. 5 paragraful 1

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că există continuitate

în menținerea arestării preventive.

Apărarea formulată de inculpați în

sensul că dispozițiile legale în vigoare privind în mod expres că prelungirea

măsurii arestării preventive nu se poate lua pe o durată mai mare de 2 ani, a

fost analizată de instanța de fond și corect a fost înlăturată, întrucât textul

la care se face referire (art. 159 alin. (1) și (3) C. pen.) reglementează

procedura prelungirii arestării preventive în cursul urmăririi penale.

În speță, măsura prelungirii

arestării luată prin încheierea din 1 iulie 2003, privește o măsură dispusă în

altă fază procesuală, cea a cercetării judecătorești, fiind aplicabile

dispozițiile art. 160 lit. d) C. proc. pen.

Potrivit textului citat, dacă

inculpatul a fost condamnat în cauză la pedeapsa închisorii, dispunându-se

prelungirea arestării prin hotărâre, instanța investită pentru judecarea

apelului sau la termenul fixat, conform art. 385

12

alin. (1) C. proc.

pen., pentru judecarea recursului, verifică, din oficiu legalitatea arestării

și dispune, prin încheiere motivată, prelungirea sau revocarea acestei măsuri.

Curtea de Apel Oradea s-a conformat acestor dispoziții legale și justificat a

prelungit măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 zile, motiv pentru

care recursul declarat va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2) din

același cod, recurenții vor fi obligați la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate e inculpații V.N.V., T.I., B.C.I. și C.C., împotriva încheierii nr. 5

din 1 iulie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 1109/2003.

Obligă inculpații la câte 650,000

lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariile cuvenite apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de câte 150.000 lei, se vor avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

iulie 2003.