ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 612/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ  reclamantul  A.A.H.

cetățean  irakian, în contradictoriu cu Direcția Generală de Evidență

Informatizată a Persoanei  din Ministerul de Interne, a solicitat anularea

deciziei de respingerea cererii sale de stabilire a domiciliului  în România,

comunicată sub nr. 161456/S.C./20 februarie 2003 și recunoașterea dreptului său

de  a-și stabili domiciliul în România.

In

motivarea  acțiunii reclamantul a arătat că îndeplinește condițiile art. 35

alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 476/2001 și ale Legii nr.123/2001  de stabilire

a domiciliului în România întrucât împreună cu soția realizează venituri de

8.306.307 lei lunar pe fiecare membru al familiei, reclamantul având  în contul

personal deschis la Banc Post  cu  rulaj cumulat de 13.100 USD.

Curtea

de Apel București, secția contencios administrativ prin sentința civilă nr. 450

din 2 aprilie 2003 a  admis acțiunea reclamantului, a anulat  actul

administrativ emis de pârâtă și comunicat sub nr. 161456/S.C./20 februarie 2003

și a obligat pârâta să-i emită reclamantului un nou act administrativ cu luare

în apreciere a tuturor condițiilor prevăzute de normele  în materie, pentru

stabilirea domiciliului în România.

Pentru

a hotărî astfel instanța de  fond a reținut că din documentația dosarului și

față de mențiunile din comunicarea autorității publice nr. 161456/SC/20

februarie 2003 rezultă că reclamantul are o ședere temporară legală de cel

puțin 3 ani pe teritoriul României fiind  căsătorit din 1986 cu o persoană de

cetățenie română, că au trei copii născuți în România având un spațiu de

locuit  corespunzător familiei și  mijloace necesare de întreținere de cel

puțin la nivelul salariului mediu  lunar pe economia națională și ca atare

îndeplinește condițiile prevăzute  de  art. 71 din O.U.G. nr. 194/2002 pentru a-și

stabili domiciliu în România.

Impotriva

acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția Generală de Evidență

Informatizată a Persoanei din cadrul Ministerului Administrației  și Internelor

care a criticat sentința  instanței de fond susținând în esență că reclamantul

nu a prezentat dovezi autorității competente privind  realizarea unor venituri de

cel puțin la nivelul salariului mediu pe economia națională iar actele depuse

în instanță poartă data ulterioară cererii de stabilire a domiciliului în

România.

Recursul

este nefondat.

Potrivit

dispozițiilor art. 71 din O.U.G. nr.194 din 12 decembrie 2002 aplicabile și situațiilor

aflate în curs de rezolvare la data intrării în vigoare  a  acesteia, străinii

își pot stabili domiciliul în România dacă îndeplinesc cumulativ următoarele

condiții:

- o

ședere temporară legală și continuă de cel puțin 3 ani în cazul celor

căsătoriți cu cetățeni români.;

- fac

dovada că pe întreaga perioadă menționată au realizat mijloace de întreținere

cel puțin la nivelul  salariului mediu lunar pe economia națională în cazul

străinilor căsătoriți cu cetățeni români;

- dețin

spațiu de locuit corespunzător;

- vorbesc

limba română la un nivel satisfăcător;

- sunt

îndeplinite în continuare condițiile cu privire la intrarea în România,

prevăzute la art. 6 alin.(1) lit.a),c),e) și f).;

-nu a

intervenit pe perioada șederii în România vreunul dintre motivele de

nepermitere a intrării pe teritoriul României, prevăzute la art. 8 alin. (1)

lit. b)-d).

Din analiza

documentelor prezentate de Ateia Abd Halal rezultă că reclamantul cetățean

irakian este căsătorit cu S.I.A., cetățean român din 1986 în România, având 3

copii născuți în România  în 1983, 1988 și 1996, au locuință proprietate personală

achiziționată de soție în 1997;

- este

asociat în cadrul Societății Comerciale „P.M.” AS. SRL București și;

- posedă

mijloace de întreținere în cuantumul prevăzut de normele în materie, în vigoare

la data cererii 5aprilie 2002, respectiv art. 35 alin. (1) cu raportare la art.

29 alin. (1), lit. d) din H.G. nr. 476/2001 dată în aplicarea Legii nr. 123/2001

cât și la data reanalizării mecanismului : 9 august 2002 și 30 septembrie 2002.

Astfel, reclamantul  este îndreptățit să solicite stabilirea domiciliului în

România îndeplinind condițiile impuse de lege în acest sens.

Pentru

aceste motive recursul Direcției Generale de Evidență Informatizată a Persoanei

se vădește a fi nefondat, urmând a fi respins și în consecință,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge

recursul declarat de Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei

din cadrul Ministerului Administrației și Internelor împotriva  sentinței

civile nr. 450 din 2 aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția de

contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi  12 februarie 2004.