ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4926/2003

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele.

Prin sentința penală nr. 323 din 1

aprilie 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins ca

neîntemeiată, contestația la executarea pedepsei închisorii formulată de

contestatorul condamnat M.N.

Prin cererea adresată Tribunalului

București, contestatorul a solicitat contopirea pedepsei de 4 ani închisoare,

aplicată prin sentința penală nr. 493 din 6 aprilie 1998 a Judecătoriei

sectorului 1 București (definitivă) cu pedeapsa de 9 ani închisoare, aplicată

prin sentința penală nr. 671 din 23 octombrie 2000 a Tribunalului București,

secția I penală, în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei

închisorii nr. 866 din 5 iunie 2002, în a cărei executare se află în prezent.

Din actele de la dosar, rezultă că

petiționarul contestator a executat din prima pedeapsă de 4 ani închisoare,

perioada 21 aprilie 1997 – 1 martie 2000, liberându-se condiționat, cu un rest

rămas neexecutat de 415 zile.

În timpul liberării condiționate,

inculpatul a săvârșit o nouă infracțiune, pentru care a fost condamnat la 9 ani

închisoare, prin aplicarea recidivei, dispunându-se și revocarea beneficiului

liberării condiționate privind restul de 415 zile, rămas neexecutat.

Întrucât infracțiunea a doua a fost

săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie, instanța a dispus, în temeiul

art. 61 C. pen., contopirea restului de 415 zile rămas neexecutat din pedeapsa

de 4 ani închisoare, cu pedeapsa de 9 ani închisoare și a dedus prevenția de la

24 martie 2000 la zi.

Întrucât contopirea nu s-a făcut în

baza dispozițiilor art. 39 alin. (1) C. pen., nu a putut fi scăzută perioada

executată anterior din pedeapsa de 4 ani închisoare, înainte de liberarea

condiționată.

Prin decizia penală nr. 306 din 4

iunie 2003, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins ca nefondat,

apelul declarat de contestatorul condamnat M.N., cu motivarea că, potrivit art.

39 alin. (2) C. pen., perioada executată din pedeapsa anterioară de 4 ani

închisoare nu poate fi scăzută din pedeapsa stabilită pentru infracțiunea

comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, respectiv pedeapsa de 9 ani

închisoare.

Împotriva deciziei penale menționate

a declarat recurs, nemotivat, petiționarul contestator, apărătorul acestuia

solicitând deducerea corectă a timpului de pedeapsă executat.

Recursul este nefondat.

Curtea Supremă de Justiție, secția

penală, verificând actele dosarului, constată că hotărârile primei instanțe și

a instanței de control judiciar sunt temeinice și legale, nefiind aplicabile

dispozițiile art. 461 C. proc. pen.

Cum ambele instanțe au examinat

contestația la executare și cererea formulată de contestator în raport de

cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 461 C. proc. pen. și nu au

regăsit motivul invocat de condamnat, pe deplin justificat au respins

contestația respectivă.

Ca atare și recursul va fi respins

ca nefondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și prevederile art. 192 C.

proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul M.N. împotriva deciziei penale nr. 306 din 4 iunie 2003

a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul condamnat să

plătească statului suma de 700.000 lei cheltuieli judiciare, din care 200.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi

31 octombrie 2003.