ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5209/2004

Examinând recursul de față

constată:

Prin sentința penală nr. 356

din 15 martie 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală,

s-a respins cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul P.E.

Instanța a reținut că prin

sentința penală nr. 30 din 8 aprilie 1996 a Judecătoriei Mangalia petiționarul

P.E. a fost condamnat la 4 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de

art. 208 – art. 209 lit. a), e) și g), cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen.

Prin sentința penală nr. 183

din 20 martie 2000, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală,

modificată prin decizia penală nr. 3192 din 13 iunie 2001 a Curții Supreme de

Justiție, petentul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 15 ani

închisoare, în compunerea acestei pedepse intrând și restul de 2 ani, 3 luni și

3 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin

sentința penală nr. 30/1996 a Judecătoriei Mangalia pentru care s-a revocat

liberarea condiționată conform art. 61 C. pen.

S-a reținut că, întrucât

prin sus-menționata sentință contopirea s-a făcut între pedeapsa aplicată și

restul de pedeapsă rămas neexecutat, nu se mai poate deduce perioadă executată

până la liberarea condiționată, dispozițiile art. 36 alin. (3) C. pen., nefiind

aplicabile.

În concluzie s-a reținut că

pedepsele la care a fost condamnat petentul au fost deja contopite și că nu se

mai poate deduce încă odată perioada executată și s-a constatat că nu există

nici unul din cazurile de modificare a pedepselor prevăzute de art. 449 C.

proc. pen.

Curtea de Apel București,

secția I penală, prin decizia penală nr. 422 din 7 iulie 2004, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de condamnat reținând că hotărârea atacată este

legală și temeinică.

Condamnatul a declarat

recurs susținând că faptele pentru care a fost condamnat prin sentința penală

nr. 30/1996 a Judecătoriei Mangalia sunt concurente cu două dintre

infracțiunile pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 183/2000 a

Tribunalului București, astfel încât în urma contopirii pedepselor perioada

executată în baza sentinței penale nr. 30/1996 trebuie dedusă din pedeapsa rezultantă.

Recursul nu este fondat.

Din actele dosarului rezultă

că prin sentința penală nr. 183 din 20 martie 2000 a Tribunalului București,

secția a II-a penală, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 3192

din 13 iunie 2000 a Curții Supreme de Justiție, P.E. a fost condamnat la 2

pedepse de câte 7 ani închisoare, pentru comiterea a două infracțiuni de

tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a)

și art. 13 C. pen.

De asemenea, a fost

condamnat la o pedeapsă de 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru comiterea infracțiunii de

tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), b) și c), cu aplicarea art.

37 lit. a) și art. 13 C. pen., pentru fapta comisă la 10 aprilie 1998 în timpul

liberării condiționate din executarea pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată

prin sentința penală nr. 30/1996 a Judecătoriei Mangalia, pedeapsă în raport cu

care s-a reținut starea de recidivă.

Conform art. 61 C. pen., s-a

dispus revocarea liberării condiționate și contopirea restului rămas neexecutat

de 2 ani, 3 luni și 3 zile cu pedeapsa de 15 ani închisoare, urmând ca

inculpatul să execute pedeapsa de 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea

dreptului .

Reținând că cele trei

infracțiuni deduse judecății sunt concurente conform art. 33 lit. a) C. pen.,

s-a dispus conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) contopirea pedepselor

aplicate în cauză urmând ca în final să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani

închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor.

Așa fiind, se constată că

perioada executată din pedeapsa de 4 ani închisoare a fost avută în vedere la

calcularea restului de pedeapsă pentru care s-a dispus revocarea liberării

condiționate și ca atare nu mai poate fi dedusă încă odată din pedeapsa

rezultantă.

Examinând cauza, Curtea

constată că nu există nici motive de casare care să poate fi luate în

considerare din oficiu și în consecință va respinge recursul ca nefondat

conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., condamnatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de condamnatul P.E. împotriva deciziei penale nr. 422 din 7

iunie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă pe recurentul

condamnat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 13 octombrie 2004.