ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5209/2004

Examinând recursul de față constată: Prin sentința penală nr. 356 din 15 martie 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, s-a respins cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul P.E. Instanța a reținut că prin sentința penală nr. 30 din 8 aprilie 1996 a Judecătoriei Mangalia petiționarul P.E. a fost condamnat la 4 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 – art. 209 lit. a), e) și g), cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen.

Prin sentința penală nr. 183 din 20 martie 2000, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, modificată prin decizia penală nr. 3192 din 13 iunie 2001 a Curții Supreme de Justiție, petentul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 15 ani închisoare, în compunerea acestei pedepse intrând și restul de 2 ani, 3 luni și 3 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 30/1996 a Judecătoriei Mangalia pentru care s-a revocat liberarea condiționată conform art. 61 C. pen. S-a reținut că, întrucât prin sus-menționata sentință contopirea s-a făcut între pedeapsa aplicată și restul de pedeapsă rămas neexecutat, nu se mai poate deduce perioadă executată până la liberarea condiționată, dispozițiile art. 36 alin. (3) C. pen., nefiind aplicabile.

În concluzie s-a reținut că pedepsele la care a fost condamnat petentul au fost deja contopite și că nu se mai poate deduce încă odată perioada executată și s-a constatat că nu există nici unul din cazurile de modificare a pedepselor prevăzute de art. 449 C. proc. pen. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 422 din 7 iulie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat reținând că hotărârea atacată este legală și temeinică. Condamnatul a declarat recurs susținând că faptele pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 30/1996 a Judecătoriei Mangalia sunt concurente cu două dintre infracțiunile pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 183/2000 a Tribunalului București, astfel încât în urma contopirii pedepselor perioada executată în baza sentinței penale nr. 30/1996 trebuie dedusă din pedeapsa rezultantă.

Recursul nu este fondat. Din actele dosarului rezultă că prin sentința penală nr. 183 din 20 martie 2000 a Tribunalului București, secția a II-a penală, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 3192 din 13 iunie 2000 a Curții Supreme de Justiție, P.E. a fost condamnat la 2 pedepse de câte 7 ani închisoare, pentru comiterea a două infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) și art. 13 C. pen.

De asemenea, a fost condamnat la o pedeapsă de 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), b) și c), cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen., pentru fapta comisă la 10 aprilie 1998 în timpul liberării condiționate din executarea pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 30/1996 a Judecătoriei Mangalia, pedeapsă în raport cu care s-a reținut starea de recidivă.

Conform art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea liberării condiționate și contopirea restului rămas neexecutat de 2 ani, 3 luni și 3 zile cu pedeapsa de 15 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea dreptului . Reținând că cele trei infracțiuni deduse judecății sunt concurente conform art. 33 lit. a) C. pen., s-a dispus conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) contopirea pedepselor aplicate în cauză urmând ca în final să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor. Așa fiind, se constată că perioada executată din pedeapsa de 4 ani închisoare a fost avută în vedere la calcularea restului de pedeapsă pentru care s-a dispus revocarea liberării condiționate și ca atare nu mai poate fi dedusă încă odată din pedeapsa rezultantă.

Examinând cauza, Curtea constată că nu există nici motive de casare care să poate fi luate în considerare din oficiu și în consecință va respinge recursul ca nefondat conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., condamnatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul P.E. împotriva deciziei penale nr. 422 din 7 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă pe recurentul condamnat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 octombrie 2004.