ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.05.2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2536/2003

HOTĂRÂRE
28.05.2003
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2536/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 440 din 16

aprilie 2002, Judecătoria Piatra Neamț a condamnat pe inculpatul Ț.I., chemat

în judecată la plângerea prealabilă a părții vătămate D.D., pentru săvârșirea

infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la pedeapsa de un an închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64

A fost admisă acțiunea civilă

formulată de partea vătămată și în temeiul art. 14 C. proc. pen. și art. 998 C.

civ., a fost obligat inculpatul să plătească părții civile D.D. suma de

5.000.000 lei cu titlu de daune materiale și respectiv, 5.000.000 lei cu titlu

de daune morale.

În baza art. 14 C. proc. pen. și art.

188 din Legea nr. 3/1978, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5.509.750

lei către partea civilă Spitalul Județean Piatra Neamț, cu titlu de cheltuieli

de spitalizare, sumă ce urmează să fie reactualizată la data executării.

În temeiul art. 191 C. proc. pen., inculpatul

a fost obligat la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut în fapt, următoarele:

Prin plângerea depusă la judecătoria

Piatra Neamț sub nr. 7554 din 15 august 2001, partea vătămată D.D. l-a chemat

în judecată pe inculpatul Ț.I., solicitând condamnarea lui, pentru săvârșirea

infracțiunii de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., deoarece la

data de 27 iulie 2001, în jurul orelor 20,00, pe fondul unei mai vechi stări

conflictuale, acesta a lovit-o cu un corp contondent. În urma agresiunii partea

vătămată a suferit leziuni de tipul fracturii piramidei nazale, escoriații și

echimoze, ce au necesitat pentru vindecare 16-17 zile îngrijiri medicale.

S-a mai reținut că, prezent în

instanță, inculpatul a recunoscut parțial săvârșirea faptei pentru care a fost

chemat în judecată, susținând că a fost agresat de partea vătămată, iar pentru

a se apăra, a lovit-o pe aceasta cu pumnul în regiunea feței.

Considerând că această hotărâre a

fost pronunțată cu încălcarea legii, în temeiul art. 409 și art. 410 alin. (4) pct.

7 și pct. 7

1

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție,

criticând-o în sensul că, faptei comise de inculpat i s-a dat o greșită

încadrare juridică prin reținerea stării de recidivă, iar instanța nu s-a

pronunțat cu privire la menținerea sau revocarea liberării condiționate.

Recursul în anulare este fondat,

pentru considerentele ce urmează:

Potrivit art. 37 lit. b) C. pen.,

există recidivă când după executarea unei pedepse cu închisoarea mai mare de 6

luni, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după împlinirea

termenului de prescripție a executării unei asemenea pedepse, cel condamnat

săvârșește din nou o infracțiune cu intenție, pentru care legea prevede

pedeapsa închisorii mai mare de un an.

Pe de altă parte, conform art. 38 alin.

(1) lit. a) C. pen., la stabilirea stării de recidivă nu se ține seama de

hotărârile de condamnare privitoare la infracțiunile săvârșite în timpul minorității.

Din copia cazierului judiciar,

rezultă că inculpatul a fost condamnat anterior la o pedeapsă rezultantă de 3

ani închisoare prin sentința penală nr. 72 din 6 martie 2000 a Tribunalului

Galați, definitivă prin neapelare la 24 martie 2000, ca urmare a contopirii

unor pedepse aplicate prin sentința penală nr. 515 din 12 mai 1999 a

Judecătoriei Piatra Neamț, definitivă prin neapelare și sentința penală nr. 21

din 10 februarie 1999 a Tribunalului Vrancea, definitivă prin decizia penală nr.

283 din 10 iunie 1999 a Curții de Apel Galați, pentru săvârșirea în minorat a

infracțiunilor de furt calificat (2 fapte), violare de domiciliu și tâlhărie,

prevăzută de art. 208 alin. (1) lit. g) și i), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., art. 208 alin. (1), art. 209 lit. g) și i), art. 192 alin. (2) și art. 211

alin. (2) lit. d) și e), toate cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen.

Așadar, inculpatul fiind condamnat

anterior pentru infracțiuni comise în timpul minorității, instanța trebuia să

constate că, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 38 lit. a) C. pen. și că

pedepsele anterioare nu pot constitui primul termen al recidivei.

Potrivit art. 61 alin. (1) C. pen.,

pedeapsa se consideră executată dacă în intervalul de timp de la liberare și

până la împlinirea duratei pedepsei, cel condamnat nu a săvârșit din nou o

infracțiune. Dacă în același interval cel liberat a comis din nou o

infracțiune, instanța, ținând seama de gravitatea acesteia, poate dispune fie

menținerea liberării condiționate, fie revocarea. În acest din urmă caz,

pedeapsa stabilită pentru infracțiunea săvârșită ulterior și restul de pedeapsă

ce a mai rămas de executat din pedeapsa anterioară se contopesc, putându-se

aplica un spor de până la 5 ani închisoare.

Din cuprinsul fișelor de cazier

judiciar, rezultă că inculpatul a fost arestat la 12 octombrie 1998 și liberat

condiționat la 18 octombrie 2000, având un rest de executat de 358 zile

închisoare.

Or, fapta dedusă judecății a fost

comisă la 29 iulie 2001, deci în intervalul de timp de la liberare și până la

împlinirea duratei pedepsei, respectiv 20 octombrie 2001, iar instanța a omis

să se pronunțe asupra menținerii sau revocării liberării condiționate pentru

restul de pedeapsă de 358 zile închisoare ce a mai rămas de executat din

pedeapsa anterioară.

Cum infracțiunea de lovire sau alte

violențe nu face parte dintre cele prevăzute de art. 61 alin. (2) C. pen., pentru

care revocarea liberării condiționate este obligatorie, inculpatul a recunoscut

și regretat fapta comisă și se află la o vârstă tânără, se apreciază că sunt

îndeplinite condițiile legale pentru a se menține revocarea liberării

condiționate pentru restul de pedeapsă de 358 zile închisoare ce a mai rămas de

executat de acesta, din pedeapsa anterioară.

Pe de altă parte, ținând seama că

inculpatul nu este recidivist a fost condamnat la un an închisoare, iar fapta pentru

care a fost condamnat nu este exceptată de la grațierea intervenită prin Legea nr.

543/2002, se impune a se constata grațierea integrală și condiționată a acestei

pedepse, prin aplicarea art. 1 și art. 7 din actul de clemență sus-menționat,

pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (2)

Pentru aceste considerente, în

temeiul art. 414

1

,

raportat la art. 385 lit. d) C. proc.

pen., urmează ca recursul în anulare să fie admis.

Se va casa hotărârea atacată numai

cu privire la reținerea prevederilor art. 37 lit. b) C. pen., dispoziții care

urmează să fie  înlăturate și aplicarea Legii grațierii nr. 543/2002 privind

grațierea unor pedepse.

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002

urmează să se constate că pedeapsa de un an închisoare aplicată inculpatului Ț.I.,

pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (2)

Se va face aplicarea art. 7 din

aceeași lege.

Se va menține liberarea condiționată

pentru restul de 358 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani

închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 72 din 6 martie 2000.

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva sentinței penale nr. 440 din 16 aprilie 2002 a Judecătoriei Piatra

Neamț, privind pe inculpatul Ț.I.

Casează hotărârea atacată numai cu

privire la:

- reținerea prevederilor art. 37 lit.

b) C. pen., dispoziții pe care le înlătură și

- aplicarea Legii nr. 543/2002 privind

grațierea unor pedepse.

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002,

constată că pedeapsa de un an închisoare, aplicată inculpatului Ț.I., pentru

infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C.

pen., este grațiată integral și condiționat.

Face aplicarea art. 7 din legea

sus-menționată.

Menține liberarea condiționată

pentru restul de 358 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani

închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 72 din 6 martie 2000

a Tribunalului Galați.

Pronunțată în ședință publică, azi 28

mai 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-03-18
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1343/2003
2001, la zi, respectiv 15 martie 2002. Prin aceeași sentință, inculpatul V.Z. a fost condamnat la o amendă penală de 2.000.000 lei pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută și pedepsită de art. 180 alin. (2) cu a
ÎCCJ 2005-11-15
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6448/2005
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 136/ P din 11 iulie 2005, pronunțată de Tribunalul Neamț Prin sentința penală nr. 136/ P din 11 iulie 2005, pronunțată de Tribunalul Nea
ÎCCJ 2003-10-08
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4308/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 212/ P din 12 decembrie 2002 a Tribunalului Neamț, a fost condamnat inculpatul A.V. la pedeapsa de 16 ani închisoare și la pedeapsa comp
ÎCCJ 2003-03-19
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1383/2003
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 402 din 18 decembrie 2001 a Tribunalului Dâmbovița, inculpatul A.D. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea
ÎCCJ 2012-05-08
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1455/2012
71 alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În temeiul art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a in
Sursă