ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2147/2004

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea formulată, reclamantul

M.I., a chemat în judecată Municipiul Constanța prin primar, solicitând

declararea judecătorească a morții defunctului N.V.

În motivarea cererii s-a arătat că

N.V. a fost găsit înecat la data de 17 aprilie 1992, în largul apelor insulei

Malta, corpul defunctului a fost expediat în țară însoțit de un act constatator

al morții și alte două acte eliberate de Căpitănia Portului La Valletta și

Poliția Malteză de Frontieră. Reclamantul în calitate de cumnat a preluat

corpul defunctului și l-a înmormântat în Constanța, a făcut apoi demersuri

pentru eliberarea certificatului de deces, însă fără niciun rezultat.

Tribunalul Constanța, prin sentința

civilă nr. 925 din 12 septembrie 2002, a respins ca inadmisibilă cererea,

reținând că procedura reglementată de art. 16 alin. (2) și (3) din Decretul nr.

31/1954 , nu este aplicabilă în speță.

Prin decizia civilă nr. 39 din 22

aprilie 2003, Curtea de Apel Constanța, a respins ca nefondat apelul declarat

împotriva sentinței de către reclamantul M.I., reținând deasemeni

inaplicabilitatea procedurii declarării judecătorești a morții, certificatul de

deces putând fi obținut potrivit dispozițiilor Legii nr. 119/1996 privind

actele de stare civilă.

Împotriva acestei decizii, a

declarat recurs reclamantul, susținând că, actul de deces nu poate fi obținut

conform celor reținute prin hotărârea atacată, neexistând elementele de fapt

avute în vedere de instanță.

Recursul nu este întemeiat.

Așa cum în mod corect s-a apreciat,

procedura declarării judecătorești a morții, reglementată de prevederile art.

16-21 din Decretul nr. 31/1954, este justificată, în cazul unei persoane

dispărute, despre care nu se mai știe dacă este sau nu în viață, fiind necesar

însă ca persoana respectivă să fi dispărut într-o împrejurare excepțională,

care îndreptățește a se presupune decesul.

Or, contrar acestor dispoziții, în

speță, nu este vorba despre o persoană dispărută, despre care nu se mai știe

dacă este sau nu în viață, ci, moartea numitului N.V. a fost fizic constatată,

la 17 aprilie 1992, când a fost găsit înnecat în largul apelor insulei Malta,

corpul defunctului fiind repatriat în România, însoțit de actul constatator al

morții.

În atare situație, legal s-a

considerat deasemeni, că actul de deces (împrejurare ce constituie temei al

acțiunii) poate și trebuie să fie obținut potrivit prevederilor Legii nr.

119/1996 privind actele de stare civilă.

Față de cele arătate, în baza art.

312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul

declarat de petentul M.I. împotriva deciziei civile nr. 39 din 22 aprilie 2003

a Curții de Apel Constanța, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2004.