ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1630/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La 10 aprilie 2002, reclamantele O.Z.W. și L. Z.W., prin mandatar G.O., au chemat în judecată pe pârâții M. Constanța și C.L. Constanța, solicitând anularea Dispoziției nr. 1168 din 9 aprilie 2002 și obligarea părților adverse la lăsarea în deplină proprietate și netulburată posesie a terenului de 21,22 ha., situat în Municipiul Constanța, zona Palazu Mare (fosta moșie P.C.). În motivarea cererii, întemeiată pe art. 24 din Legea nr. 10/2001 și art. 480 – art. 481 C civ., reclamantele au susținut că: - terenul intravilan revendicat este inclus în suprafața de 128 ha. (parte a moșiei P.G.), dobândită în anul 1925, prin vânzare - cumpărare, de către D.(D.)Z.; - ulterior deceselor acestui proprietar și soției sale supraviețuitoare, suprafața menționată a revenit E.Z.

(căsătorită M.), unica lor moștenitoare, în calitate de fiică; - în anul 1941, E.Z. s-a recăsătorit cu A.W., tatăl lor, iar mai târziu (în anul 1945) le-a adoptat; - sunt singurele moștenitoare ale proprietarei E.Z.W., decedată în anul 1990, fiul fratelui lor renunțând la toate drepturile ce i-ar fi revenit de pe urma tatălui său predecedat, de asemenea adoptat de către defunctă; - moșia în discuție, inclusiv cele 21,22 ha.

situate în intravilanul Municipiului Constanța, a fost expropriată în baza Legii nr. 187/1945 a reformei agrare; - prin notificarea formulată conform prevederilor Legii nr. 10/2001, înregistrată la 7 februarie 2002, au solicitat restituirea în natură a terenului de 21,22,ha., evaluat la suma de 40.000.000,000 lei; - pârâții le-au respins notificarea pe considerentul că ar fi fost necesar să acționeze conform Legii nr. 18/1991; - soluția este greșită pentru că notificarea are ca obiect un teren intravilan, precum și conacul amplasat pe aceeași suprafață. Pe parcursul procesului, respectiv la 17 iunie 2002, A.G. a formulat o cerere de intervenție în interesul pârâților, solicitând respingerea acțiunii.

În motivarea cererii, întemeiată pe art. 49 alin. (1) și (3) C. proc. civ., intervenientul a ridicat excepțiile lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității, susținând că: - este proprietarul terenului revendicat, pe care l-a dobândit de la beneficiarii reconstituirii dreptului de proprietate conform Legii nr. 18/1991; - potrivit prevederilor cuprinse în Capitolul III al Legii nr. 10/2001, în litigiile de genul celui dedus judecății pârâții nu au calitate procesuală pasivă, o asemenea calitate revenind doar Primarului; - regimul juridic al terenului în discuție este reglementat de Legea nr. 18/1991, ceea ce, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, exclude aplicarea acestei ultime legii reparatorii.

Tribunalul Constanța, secția civilă, prin sentința nr. 757 din 12 iulie 2002, a admis cererea de intervenție accesorie și excepția lipsei calității procesuale pasive. Totodată, tribunalul a respins acțiunea, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. S-a reținut că, deoarece potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în cazul primăriilor restituirea în natură se face doar prin dispoziție motivată emisă de primar, entitățile chemate în judecată de reclamante nu au calitate procesuală pasivă. Curtea de Apei Constanța, secția civilă, prin decizia nr. 141 din 19 noiembrie 2002, a respins, ca nefundat, apelul declarat de reclamante, pe care le-a obligat să plătească pârâtului C.L.

Constanța și intervenientului câte 2.000.000 lei cheltuieli de judecată. S-a reținut că: - în cazul primăriilor, art. 20 din Legea nr. 10/2001 atribuie în competența exclusivă a primarului restituirea în natură sau prin echivalent; - ulterior adoptării Legii nr. 10/2001, care derogă de la dreptul comun, acțiunea în revendicare întemeiată pe art. 480 C civ., este inadmisibilă. Reclamantele au declarat recurs, iar pe parcursul soluționării acestei cai de atac, O.Z.W. a decedat, fiind moștenită de H.F., în calitate de soț supraviețuitor, care și-a însuși demersul defunctei și a intervenit în proces. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 5682 din 19 octombrie 2004, a admis recursul și a casat ultima hotărâre, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel.

S-a reținut că: - procedura instituită prin Capitolul III al Legii nr. 10/2001 cuprinde două etape, una necontencioasă, iar cealaltă contencioasă; - potrivit art. 21 din aceeași lege, părțile între care se desfășoară aceste proceduri sunt „persoana îndreptățită” la restituire și „persoana juridică deținătoare a imobilului”; - art. 20 din Legea nr. 10/2001 include primăriile în categoriile de persoane juridice obligate la restituire, cu precizarea că această măsură se realizează prin dispoziție motivată a primarilor; - „persoana îndreptățită” și „unitatea deținătoare” își păstrează aceleași calități în ambele etape ale procedurii, neputând fi înlocuite de vreo altă parte. Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 106 din 7 iunie 2006, a admis apelul declarat de reclamanți, a anulat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la tribunal.

S-a reținut că prima instanță a soluționat pricina pe baza excepției lipsei calității procesuale pasive, fără a cerceta fondul, astfel că în cauză sunt operante prevederile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 1658 din 22 februarie 2007, a admis recursurile declarate de parați și intervenient, a casat ultima hotărâre și a trimis cauza spre rejudecare la curtea de apel. S-a reținut că: - reclamanta L.Z.W. a decedat la 11 iunie 2006, anterior judecării propriului apel, lăsând ca moștenitori pe G. O., L.C. și H.F. (căruia W.L.A. și W.J.A., ceilalți moștenitori, i-au cedat drepturile succesorale); - în atare situație, potrivit art. 41 și urm., art. 67 și urm., art. 105 și art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., hotărârea instanței de apel este lovită de nulitate și, ca atare, casabilă pentru motivul reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și de familie, litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 347 din 7 noiembrie 2007, a admis apelul declarat de reclamanți, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la tribunal. S-a reținut că prima instanță a admis greșit excepția lipsei calității procesuale pasive și, deci, nu a cercetat fondul, ceea ce face operante prevederile art. 297 alin. (1) C proc. civ. Tribunalul Constanța, secția civilă, prin sentința nr. 612 din 20 mai 2008, a admis acțiunea, a anulat dispoziția contestată, a restituit reclamanților H.F., L.C.

și G.O., în natură, suprafața de 22,74 ha., situată în intravilanul Municipiului Constanța, așa cum a fost identificată în raportul de expertiză topografică, și a respins cererea de intervenție, ca neîntemeiată. S-a reținut că: - în baza Legii nr. 187/1945, de la E.Z., antecesoarea reclamanților, a fost expropriată suprafața de 518 ha, situată pe raza comunei P.M.; - de fapt, potrivit unui memoriu al Comisiei de punere în aplicare a legii precitate, întocmit la 20 octombrie 1948, suprafața expropriată îngloba o porțiune de 21,2258 ha., situată în intravilanul Municipiului Constanța; - prin notificarea din 7 februarie 2002, O.Z.W.

și L.Z.W., fiicele defunctei proprietare, au solicitat, conform Legii nr. 10/2001, restituirea în natura a suprafeței intravilane menționate; - solicitarea notificatoarelor a fost respinsă prin dispoziția contestată, cu motivarea că „nu se încadrează în prevederile Legii nr. 10/2001”; - notificările au contestat dispoziția de respingere a cererii, însă pe parcursul procesului au decedat, demersul acestora fiind continuat de H.F., G.O.

și L.C., moștenitorii lor, - expertiza topografică efectuată îh cauză a identificat terenul revendicat, precizând că acesta se regăsește în 6 loturi, din care 5 (cu suprafața totală de 22,7401 mp.) sunt libere, iar unul (de 2,2599 mp.) este ocupat de căi de acces și construcții; - o parte din terenul liber revendicat (în total 16,64 ha.) este deținută de intervenient, care a dobândit-o prin cumpărare de la persoane fizice beneficiare ale reconstituirii dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991; - toate operațiunile de înstrăinare au avut loc la 17 mai 2002, cu o zi după emiterea celor 8 titluri de proprietate ale vânzătorilor (16 mai 2002), iar drepturile cumpărătorului au fost înscrise în cartea funciara la 4 iunie 2002 ; - terenurile care au format obiectul înstrăinărilor figurează îh titlurile de proprietate la rubrica „extravilan” dar sunt considerate intravilane în actele de vânzare-cumpărare; - aceasta ultimă mențiune este confirmata de oficiul teritorial de cadastru, care atestă că toate cele 6 parcele identificate de expert se află în intravilanul Municipiului Constanța; - dispoziția contestată se bazează pe art. 8 din Legea nr. 10/2001, dar incidența acestui text trebuie analizată prin prisma jurisprudenței Curții Europene,

care se referă la existența posibilității efective și concrete a reclamanților de a obține restituirea imobilului potrivit prevederilor Legii nr. 18/1991; - acest ultim act normativ are ca obiect stabilirea dreptului de proprietate (prin reconstituire sau constituire) asupra terenurilor aflate în patrimoniul cooperativelor agricole de producție [(art. 8 alin. (1)], însă vizează și terenuri proprietate de stat aflate îh administrarea unor institute de cercetare științifică [(art. 35 alin. (2)] sau atribuite îh folosință pe durata existenței construcțiilor [(art. 36 alin. (2)]; - totodată, Legea nr. 18/1991 stabilește, printr-o enumerare cu evident caracter limitativ, pe beneficiarii măsurilor de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate [(art. 8 alin. (2), art. 15, art. 19, art. 21 și art. 43)]; - este evident că autorii notificatoarelor, în raport de situația personală și momentul preluării celor 518 ha.

expropriate (operațiune finalizată cel mai târziu la 20 octombrie 1948), nu au avut niciodată calitatea de membrii cooperatori, iar pământul expropriat de la aceștia a intrat indirect în patrimoniul entității prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, prin intermediul celor împroprietăriți consecutiv reformei agrare inițiate în anul 1945, care au dobândit calitatea menționată și, ca atare, aveau vocație la reconstituirea dreptului de proprietate conform actului normativ precitat; - or, neavând calitatea cerută de Legea nr. 18/1991 pentru a beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate, autorii reclamanților nu puteau beneficia nici de măsurile de restituire prevăzute de aceeași lege; - de altfel, pentru terenurile agricole intravilane reconstituirea dreptului de proprietate nu se face în baza Legii nr. 18/1991; - într-adevăr, Legea nr. 18/1991 se referă în art. 23 - 26 și art. 36 doar la terenuri intravilane neagricole, pentru care, de regulă, se constituie dreptul de proprietate (cu excepția loturilor în folosință menționate de art. 25); - terenul în discuție era însă amplasat în intravilan (atât la data exproprierii, cât și la data notificării) și are destinație agricolă; - în concluzie, la emiterea dispoziției contestate s-a făcut greșit aplicarea art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, ceea ce impune anularea acestui act;

- legea precitată instituie principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv de stat, iar în art. 2 alin. (2) prevede că în cazul preluărilor fără titlu valabil, persoanele deposedate își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau hotărârii judecătorești de restituire; - raportat le prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, terenul în discuție a fost preluat fără titlu valabil deoarece Legea nr. 187/1945 era contrară Constituției din 1938 (în vigoare până în anul 1948); - pe de altă parte, art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 interzice sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, diverse operațiuni ce au ca obiect bunuri imobile (terenuri și/sau construcții) notificate, inclusiv înstrăinarea acestora; - sancțiunea menționată este impusă de realizarea principiului restituirii în natura și, ca atare, exista virtual și anterior adăugării alin. - emiterea unor titluri de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 se înscrie în noțiunea de „înstrăinare” deoarece are ca efect ieșirea bunului din patrimoniul unității deținătoare și intrarea în patrimoniul altei persoane; - în speță, la scurt timp după emiterea dispoziției contestate, pentru terenul notificat s-a reconstituit dreptul de proprietate al mai multor persoane,

care a doua zi au vândut intervenientului suprafețele astfel obținute; - solicitarea reclamanților, de restituire în natura, poate fi analizată și în lipsa unor cereri separate de anulare a actelor de înstrăinare pentru că, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, după dispunerea măsurii menționate aceștia au deplinul exercițiu al căilor procedurale de intrare în posesia bunurilor cu privire la care le-a fost confirmat dreptul de proprietate. Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurați sociale, prin decizia nr. 273 din 24 noiembrie 2008, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâți și intervenient. S-a reținut că: - reclamanții sunt moștenitorii defunctelor O. și L. Z.W.

(fiicele proprietarei E.W., care și-au redobândit cetățenia română la 8 mai 2003), deci au calitatea de „persoane îndreptățite în sensul art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001 și este necontestat că și-au dovedit dreptul de proprietate; - terenul revendicat (de 21,22 ha.), parte a moșiei expropriate de la E.Z. în baza Legii nr. 187/1945, era în intravilanul Municipiului Constanța, atât la data preluării abuzive, cât și la data notificării (după cum rezultă din expertiza irig.

C.C.; - deosebit de terenul intravilan menționat (pe care erau amplasate un conac și alte acareturi) moșia expropriată cuprindea și teren arabil extravilan (495,77 ha.); - împrejurarea că preluarea abuzivă a terenului intravilan în discuție s-a realizat conform Legii nr. 187/1945 nu înlătura aplicarea art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001; - deoarece la data notificării acest teren intravilan era liber, emiterea titlurilor de proprietate și vânzările ulterioare sunt nule de drept; - amplasarea terenului în intravilan, într-o zonă atractivă, a determinat un întreg mecanism de emitere a titlurilor de proprietate către terțe persoane, care nu și-au ridicat aceste titluri și au făcut intervenientului promisiuni de vânzare ulterior notificării formulate de autoarele reclamanților; - toate loturile trecute în titlurile de proprietate, deși calificate diferit (când intravilan, când extravilan) au fost intabulate în intravilan; - demersul autorităților locale și întocmirea actelor de către birourile notariale au fost direcționate să ajungă ia intervenient; - succesiunea demersurilor făcute demonstrează încălcarea legii și privarea adevăraților proprietari de dreptul pe care l-au avut autorii lor; - astfel, la 7 februarie 2002 (data notificării) terenul era liber, iar la 9 aprilie 2002 a fost emisă dispoziția de respingere a notificării,

pe care reclamanții au contestat-o la 10 aprilie 2002; - pentru terenul în discuție (inclus în intravilanul Municipiului Constanța prin H.C.L.M. nr. 31/1997) au fost emise la 16 mai 2002 titluri de proprietate către terțe persoane; - aceste persoane nu și-au ridicat titlurile de proprietate și, la 17 mai 2002, au vândut intervenientului și E.A., prin acte de înstrăinare încheiate în forma autentică, loturile pentru care au obținut reconstituirea dreptului de proprietate; - vânzătorii au fost reprezentați de procurist A.E., desemnată în anul 2001, anterior emiterii titlurilor, iar cumpărătorii și- au intabulat drepturile de proprietate la 24 mai 2002; - toate aceste operațiuni au fost realizate într-un timp record, de aproximativ 4 luni (cu începere de la data notificării până la intabulate); - deși conform H.C.L.M.

nr. 31/1997 loturile atribuite terților vânzători erau în intravilan, cum de altfel au fost intabulate consecutiv înstrăinării, în titlurile de proprietate s-a menționat că aceste suprafețe au destinația de teren agricol extravilan; - intervenientul are în zonă peste 100 ha., iar terenurile cumpărate de acesta (și care fac obiectul cauzei) formează două parcele, identificate printr-o adresă a Direcției Patrimoniu și expertiza topo întocmită de ing.

G.C.; - potrivit art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, actele încheiate după notificare sunt lovite de nulitate absolută, astfel că nu se impune anularea contractelor de vânzare-cumpărare; - esența sancțiunii nulității actelor de înstrăinare constă în necesitatea statuării asupra restituirii în natură a terenului în litigiu; - Legea nr. 10/2001 se referă și la terenurile intravilane care până la 14 februarie 2001 nu au fost restituite persoanelor îndreptățite; - în speță sunt îndeplinite cele 3 condiții stabilite prin pct. 8.1 din H.G. nr. 498/2003 pentru restituirea în natură, fiind vorba despre un teren intravilan, preluat abuziv de stat și nerestituit; - sentința nr. 10542/2005 a Judecătoriei Constanța având ca obiect constatarea nulității titlurilor de proprietate nu are autoritate de lucru judecat deoarece a fost pronunțată pe excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului F.H.

(dedusă din Legea nr. 312/2005 în considerarea statutului său de cetățean străin), care însă nu îi privește pe ceilalți 2 reclamanți cetățeni romani, succesori ai defunctei L.Z.W. Pârâții și intervenientul au declarat recurs, prin care au solicitat modificarea ultimei hotărâri, în sensul admiterii apelurilor, schimbării sentinței, cererii de intervenție (exclusiv recurentul intervenient) și respingerii acțiunii. - în motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C proc.

civ., recurenții pârâți au susținut că: - instanța de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 10542/2005, pronunțată de Judecătoria Constanța, prin care s-a stabilit irevocabil că reclamanții nu pot solicita constatarea nulității absolute a titlurilor de proprietate deoarece nu îndeplinesc toate condițiile legale pentru a obține reconstituirea dreptului de proprietate; - există contradicții între dispozitiv (care nu face nicio referire la constatarea nulității titlurilor de proprietate) și considerente (în care se reține explicit că titlurile de proprietate nu au fost legal emise); - au fost încălcate drepturile și interesele legitime ale beneficiarilor titlurilor de proprietate, care nefiind introduși in cauza nu au avut posibilitatea să se apere; - reconstituirea dreptului de proprietate reprezintă o repunere în situația anterioară, și nu o înstrăinare (înțeleasă ca operațiune juridică de transfer a dreptului de proprietate) sancționată de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 cu nulitatea absolută; - ambele instanțe au interpretat greșit raporturile juridice deduse judecății pentru că reconstituirea dreptului de proprietate nu se face prin emiterea titlurilor de proprietate, ci prin hotărârea comisiei locale, validată de comisia județeană; - prin urmare,

verificarea legalității operațiunii de reconstituire a dreptului de proprietate presupune analizarea hotărârilor pronunțate de comisiile de fond funciar în procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991; - nu au calitatea de posesori ai terenurilor și, ca atare, se impunea acordarea de măsuri reparatorii în echivalent (nesolicitate insă), și nu restituirea în natură; - pe rolul instanțelor se afla o altă cauză (în care judecata a fost suspendata), având ca obiect acțiunea în revendicare intentată împotriva actualilor proprietari; - art. 11 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 nu distinge în ce mod a ajuns terenul îh proprietatea membrilor cooperatori; - aprecierea instanțelor, că Legea nr. 10/2001 are caracter special față de Legea nr. 18/1991, este contrară art. 8 din prima lege precitată; - instanțele au mai apreciat greșit că până la apariția Legii nr. 247/2005 terenurile extravilane din patrimoniul cooperativelor agricole de producție nu erau exceptate de la aplicarea Legii nr. 10/2001 și au interpretat, de asemenea greșit, prevederile art. 7 alin. (3) din ultimul act normativ menționat; - în referire la situația beneficiarilor titlurilor de proprietate și a dobânditorilor subsecvenți, restituirea terenurilor îh natură afectează implicit principiul siguranței raporturilor juridice, spre deosebire de măsurile reparatorii în echivalent,

care pot fi acordate reclamanților fără a genera asemenea consecințe; - instanța de fond nu a fost învestită cu o cerere de anulare a titlurilor de proprietate, care trebuia să fie soluționată m contradictoriu cu entitatea emitentă și entitatea abilitată să propună emiterea acestor acte, respectiv comisiile județeană și locală de fond funciar Constanța; - terenul în discuție, al cărui amplasament intravilan nu îi contestă, are destinație agricolă și a fost expropriat îh baza Legii nr. 187/1945, astfel că nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, ci a Legii nr. 18/1991. Intervenientul și-a întemeiat recursul pe art. 304 pct. 6-7 și 9 C. proc.

civ., susținând că: - instanța de apel, în loc să analizeze dacă tribunalul putea dispune restituirea îh natură a unor terenuri ce se aflau îh posesia unor terțe persoane, și nu a entității notificate, a reținut că „actele întocmite ulterior notificării sunt lovite de nulitate absolută, conform art. 21 alin. ( 5) din Legea nr. 10/2001”; - or, de vreme ce analiza legalității actelor de vânzare-cumpărare privitoare la terenul notificat nu a format obiectul învestirii primei instanțe, cadrul procesual pasiv nu a fost stabilit îh raport cu un asemenea capăt de cerere și nici nu s-au administrat probe în acest sens, instanța de apel a încălcat art. 294 C. proc. civ. și totodată, contrar u art. 296 C. proc.

civ., a înrăutățit situația sa și a pârâților în propria cale de atac; - pe de altă parte, întreaga practică judecătorească, inclusiv jurisprudența Înaltei Curți, condiționează restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv de anularea prealabilă a actelor juridice de înstrăinare; - prin urmare, atâta timp cât titlurile de proprietate emise în baza Legii nr. 18/1991 nu au fost anulate, iar reclamanții nu au solicitat constatarea nulității înstrăinărilor ulterioare, instanța de fond nu putea dispune restituirea în natură, măsură confirmată de instanța de apel; - în sfârșit, instanța de apel nu a motivat înlăturarea criticilor referitoare la incidența art. 8 din Legea nr. 10/2001, reținând „de plano” motivarea primei instanțe, care ignoră natura agricolă a terenului, dovedită prin expertiza tehnică efectuata în cauză; - de altfel, reclamanții și»au însușit această natură agricolă, solicitând reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 247/2005, iar pentru analizarea aplicabilității Legii nr. 10/2001 nu prezintă relevanță dacă potrivit actelor administrative un teren cu o asemenea natură este situat în intravilan.

La 18 iunie 2009, intervenientul și-a completat motivele de recurs, susținând că: - terenul de 76 ha. expropriat de la E.Z. era eminamente agricol, se situa în Constanța, cartierul B. (nu în cartierul P.M.) și a fost restituit în totalitate conform Legii nr. 10/2001; - potrivit hărților de sistematizare a orașului, inclusiv cea din anul 1940, terenul revendicat nu a fost niciodată în intravilanul Municipiului Co nstanța; - de altfel, chiar și expertul C.G. recunoaște că în anul 1940 terenul menționat făcea parte din cultura P.M. și că a stabilit caracterul său intravilan în baza H.C.L.M.

nr. 31/1997; - în atare situație, împrejurarea că în anul 1997 același imobil a trecut în intravilan, cu regim de teren agricol, este irelevantă față de prevederile Legii nr. 10/2001, care nu se aplică terenurilor situate în extravilan la data preluării abuzive; - prin urmare, concluzia instanței de apel, că terenul solicitat de reclamanți era intravilan, atât la data preluării abuzive, cât și la data notificării, este eronată; - pe de altă parte, deși potrivit expertizei, terenul său și terenul în discuție se suprapun pe numai 16 ha., instanța, în mod inexplicabil, anulează titlurile de proprietate pe suprafață excedentara (până la 36 ha.); - în sfârșit, instanța de apel nu ține seama de caracterul irevocabil al hotărârii judecătorești prin care s-a recunoscut validitatea titlurilor de proprietate.

Aceste ultime critici (cu excepția celei privitoare la încălcarea autorității de lucru judecat) nu pot fi luate în considerare pentru că au fost formulate cu depășirea considerabilă a termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ. (care pentru intervenient a început să curgă la 21 iulie 2008, data comunicării sentinței) și cuprind apărări (unele noi) referitoare la situația de fapt. Prima critică formulată prin ambele recursuri vizează înlăturarea aplicării art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Această critică este fondată deoarece: - instanța de fond a reținut că moștenitoarele proprietarei terenului notificat nu puteau obține măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 18/1991 pe baza analizei mai multor texte din actul normativ precitat, ignorând însă art. 39, care se referă exclusiv la terenurile agricole expropriate de la persoane fizice, fără a condiționa reconstituirea dreptului de proprietate de vreo altă calitate a celui deposedat ori de situarea suprafeței preluate de stat în intravilan sau extravilan; - desigur că la soluționarea problemei în discuție trebuia să se țină seama și de împrejurarea că până în anul 2003, când O.Z.W.

și L.Z.W., fiicele persoanei fizice expropriate, au redobândit cetățenia română, Constituția din anul 1991 (revizuită în anul 2003), precum și Legea nr. 58/1998 (abrogată expres prin Legea nr. 247/2005) nu permiteau cetățenilor străini și apatrizilor sa dobândească dreptul de proprietate asupra terenurilor, - instanța de apel nu a sesizat caracterul incomplet al raționamentului primei instanțe și a confirmat sentința, deși ambii apelanți susțineau că terenul notificat intra sub incidența Legii nr. 18/1991, și nu a Legii nr. 10/2001, astfel că art. 8 din ultimul act normativ menționat a fost corect aplicat. O altă critică, de asemenea, comună ambelor recursuri, vizează concluzia referitoare la încălcarea art. 20 (21) alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Critica este fondată deoarece: - prima instanță a reținut corect că terenurile intravilane care fac obiectul celor 8 titluri de proprietate în discuție provin din moșia expropriată de la antecesoarea reclamanților. - potrivit aceluiași instanțe, descendentele proprietarei expropriate nu ar fi putut beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul legilor fondului funciar, astfel ca reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001; - instanța de apel și-a însușit concluziile primei instanțe, în sprijinul cărora a invocat și dispozițiile pct. 8.1 din H.G. nr. 498/2003 (abrogată prin H.G.

nr. 250/2007), care prevedea că restituirea în natura a terenurilor intravilane (chiar și cele arabile) intră sub incidența Legii nr. 10/2001 pentru ca această lege are și caracter de complinire în raport cu alte acte normative reparatorii din domeniul imobiliar, inclusiv din domeniul funciar; - textul menționat condiționa aplicarea Legii nr. 10/2001 în privința terenurilor intravilane, între altele, de nerestituirea integrală a acestor imobile până la 14 februarie 2001; - or, potrivit procedurii instituite prin Legea nr. 18/1991 și Regulamentul privind constituirea, atribuțiile și funcționarea comisiilor de fond funciar (aprobat inițial prin H.G.

nr. 131/1991), eliberarea titlului de proprietate este precedată de punerea în posesie, operațiune care are semnificația juridică a ieșirii terenului din stăpânirea entităților prevăzute de legile fondului funciar (inclusiv statul) și, concomitent, intrării aceluiași bun în stăpânirea celor ce beneficiază de o asemenea măsură, exclusiv persoane fizice; - prin urmare, pentru a aprecia dacă în speță au fost sau nu încălcate prevederile art. 20 (devenit prin renumerotare art. 21) alin. (1) din Legea nr. 10/2001 referitoare la indisponibilizarea imobilelor restituibile de la orice alte proceduri legale care tind la înstrăinarea lor, era absolut necesar să se stabilească data punerii în posesie a beneficiarilor titlurilor de proprietate în discuție; - într-adevăr, în măsura în care punerea în posesie avusese loc anterior datei publicării Legii nr. 10/2001, respectiv 14 februarie 2001 (așa cum prevăd atât pct. 20.1 din H.G.

nr. 498/2003, cât și pct. 21.1 din H.G. nr. 250/2007), terenul intravilan în discuție nu se mai afla în deținerea vreuneia din entitățile enumerate de art. 20 (art. 21) alin. (1) al legii precitate și, ca atare, nu mai putea fi supus indisponibilizării; - dimpotrivă, dacă operațiunea analizată se situa în timp ulterior datei menționate, încălcarea indisponibilizării instituite de art. 20 (art. 21) alin. (1) din Legea nr. 10/2001 era evidentă. Următoarea critică de nelegalitate invocată prin ambele recursuri vizează restituirea în natură a terenului notificat, deși o mare parte a acestui imobil nu se mai află în detenția entității notificate, ci a intervenientului.

Și această critică este fondată deoarece: - de principiu, pentru ca măsura restituirii în natura să fie eficientă trebuie ca imobilul în discuție să rămână îh detenția entității notificate de la 14 februarie 2001 până la îndeplinirea obligației impuse de art. 20 (art. 21) alin. (1) din Legea nr. 10/2001; - prin urmare, în ipoteza unei eventuale înstrăinări ulterioare datei menționate, restituirea în natură este obligatorie (potrivit pct. 20.1 din H.G. nr. 498/2003 și pct. 21.1 lit. d) din H.G. nr. 250/2007) dar trebuie precedată de restabilirea situației anterioare, în sensul revenirii formale a bunului imobil în detenția entității notificate; - situația anterioară nu poate fi restabilită însă din oficiu, ci doar ca urmare a unei cereri exprese, care trebuie examinată in contradictoriu cu toate persoanele și entitățile interesate.

Celelalte critici sunt nefondate deoarece: - ambele instanțe au constatat, într-adevăr, că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 20 (art. 21) alin. (1) și (5) din Legea nr. 10/2001 deși nu exista în acest sens vreo cerere a reclamanților; - aceste constatări au intervenit în cadrul operațiunii de stabilire a situației de fapt (care, după cum s-a arătat, nu este pe deplin lămurită) și nu au fost urmate de aplicarea unor măsuri concrete de sancționare a nerespectării interdicției de înstrăinare prevăzută de textul menționat, ceea ce înseamnă că nu încalcă principiul disponibilității și, practic, nu au adus recurenților nicio vătămare; - în procesul precedent, cererea reclamanților, de anulare a titlurilor de proprietate referitoare la diverse loturi din terenul notificat, nu era întemeiată pe art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, ci pe alte texte și, oricum, a fost soluționată irevocabil prin admiterea excepției lipsei calității procesuale active; - așa fiind, constatările făcute în cauză cu privire la incidența art. 20 (art. 21) alin. (1) și (5) din Legea nr. 10/2001 nu încalcă puterea de lucru judecat a hotărârii irevocabile pronunțate îh litigiul precedent și nici efectul substanțial al aceleiași hotărâri.

Față de cele ce preced, conform art. 312 alin. (1) și (3) și art. 314 C. proc. civ., recursurile declarate în cauza vor fi admise și se va casa ultima hotărâre cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel, în vederea clarificării tuturor aspectelor menționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâții C.L. Constanța și M. Constanța și de intervenientul A.G. împotriva deciziei nr. 273/ C din 24 noiembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția civilă. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 10 martie 2010.