ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1630/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1630/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

La 10 aprilie

2002, reclamantele O.Z.W. și L.

Z.W., prin mandatar G.O., au chemat în

judecată pe

pârâții M. Constanța și C.L. Constanța,

solicitând anularea Dispoziției nr. 1168 din 9 aprilie

2002 și obligarea

părților adverse la lăsarea în deplină proprietate și

netulburată posesie a

terenului de 21,22 ha., situat în Municipiul Constanța,

zona Palazu

Mare (fosta

moșie P.C.).

În motivarea

cererii, întemeiată pe art. 24 din Legea nr. 10/2001

și art. 480 – art. 481 C civ.,

reclamantele au susținut că:

- terenul

intravilan revendicat este inclus în suprafața de 128 ha. (parte a moșiei P.G.),

dobândită în anul 1925, prin vânzare -

cumpărare,

de către D.(D.)Z.;

- ulterior deceselor acestui

proprietar și soției sale supraviețuitoare, suprafața menționată a revenit E.Z.

(căsătorită M.), unica lor moștenitoare, în

calitate de fiică;

- în anul 1941, E.Z. s-a recăsătorit

cu A.W., tatăl lor, iar mai târziu (în anul 1945) le-a adoptat;

- sunt singurele moștenitoare ale

proprietarei E.Z.W., decedată în anul 1990, fiul fratelui lor renunțând la

toate drepturile ce i-ar fi revenit de pe urma tatălui său predecedat, de

asemenea adoptat de către defunctă;

- moșia în

discuție, inclusiv cele 21,22 ha. situate în intravilanul

Municipiului

Constanța, a fost expropriată în baza Legii nr. 187/1945

a reformei agrare;

- prin notificarea formulată conform

prevederilor Legii nr. 10/2001, înregistrată la 7 februarie 2002, au solicitat

restituirea în

natură a terenului de

21,22,ha., evaluat la suma de 40.000.000,000 lei;

- pârâții le-au

respins notificarea pe considerentul că ar fi fost

necesar să acționeze conform Legii nr.

18/1991;

- soluția este

greșită pentru că notificarea are ca obiect un teren

intravilan,

precum și conacul amplasat pe aceeași suprafață.

Pe parcursul procesului, respectiv la

17 iunie 2002, A.G. a formulat o cerere de intervenție în interesul pârâților,

solicitând respingerea acțiunii.

În motivarea

cererii, întemeiată pe art. 49 alin. (1) și (3) C. proc. civ.,

intervenientul a

ridicat excepțiile lipsei calității procesuale pasive și

inadmisibilității, susținând că:

-

este

proprietarul terenului revendicat, pe care l-a dobândit de la

beneficiarii reconstituirii dreptului de

proprietate conform Legii nr.

18/1991;

- potrivit prevederilor cuprinse în

Capitolul III al Legii nr.

10/2001, în

litigiile de genul celui dedus judecății pârâții nu au calitate

procesuală pasivă, o asemenea calitate revenind

doar Primarului;

-

regimul

juridic al terenului în discuție este reglementat de Legea

nr. 18/1991,

ceea ce, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, exclude aplicarea

acestei ultime legii reparatorii.

Tribunalul

Constanța, secția civilă, prin sentința nr. 757 din 12

iulie 2002, a

admis cererea de intervenție accesorie și excepția lipsei

calității procesuale pasive.

Totodată, tribunalul a respins

acțiunea, ca fiind îndreptată

împotriva unor

persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

S-a reținut că, deoarece potrivit art.

20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în cazul primăriilor restituirea în natură

se face doar prin

dispoziție motivată emisă

de primar, entitățile chemate în judecată de

reclamante nu au calitate

procesuală pasivă.

Curtea de Apei

Constanța, secția civilă, prin decizia nr. 141 din

19 noiembrie 2002, a respins, ca nefundat,

apelul declarat de

reclamante, pe care le-a

obligat să plătească pârâtului C.L.

Constanța

și intervenientului câte 2.000.000 lei cheltuieli de judecată.

S-a reținut că:

- în cazul primăriilor, art. 20 din

Legea nr. 10/2001 atribuie în competența exclusivă a primarului restituirea în

natură sau prin echivalent;

- ulterior

adoptării Legii nr. 10/2001, care derogă de la dreptul comun, acțiunea în

revendicare întemeiată pe art. 480 C civ., este

inadmisibilă.

Reclamantele au declarat recurs, iar

pe parcursul soluționării

acestei cai de

atac, O.Z.W. a decedat, fiind moștenită de

H.F., în calitate de soț supraviețuitor, care și-a însuși demersul

defunctei

și a intervenit în proces.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, prin decizia nr. 5682

din 19 octombrie 2004, a admis

recursul și

a casat ultima hotărâre, cu trimiterea cauzei spre rejudecare

la aceeași

curte de apel.

S-a reținut că:

- procedura instituită prin Capitolul

III al Legii nr. 10/2001

cuprinde două

etape, una necontencioasă, iar cealaltă contencioasă;

- potrivit art.

21 din aceeași lege, părțile între care se desfășoară

aceste proceduri

sunt „persoana îndreptățită” la restituire și „persoana

juridică deținătoare a imobilului”;

- art. 20 din

Legea nr. 10/2001 include primăriile în categoriile de

persoane

juridice obligate la restituire, cu precizarea că această măsură

se realizează prin dispoziție motivată

a primarilor;

- „persoana

îndreptățită” și „unitatea deținătoare” își păstrează

aceleași calități

în ambele etape ale procedurii, neputând fi înlocuite de

vreo altă parte.

Curtea de Apel Constanța,

secția civilă, minori și familie, litigii de

muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 106 din 7

iunie 2006, a

admis apelul declarat de

reclamanți, a anulat sentința și a trimis cauza

spre rejudecare la

tribunal.

S-a reținut că prima instanță a

soluționat pricina pe baza

excepției lipsei

calității procesuale pasive, fără a cerceta fondul, astfel

că în cauză sunt operante prevederile art. 297

alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia

nr. 1658 din 22 februarie 2007, a admis

recursurile declarate de parați și intervenient, a casat

ultima hotărâre și

a

trimis cauza spre rejudecare la curtea de apel.

S-a reținut că:

- reclamanta L.Z.W.

a decedat la 11 iunie 2006,

anterior judecării propriului apel, lăsând ca

moștenitori pe G.

O., L.C. și H.F. (căruia W.L.A.

și W.J.A.,

ceilalți moștenitori, i-au cedat drepturile

succesorale);

- în atare

situație, potrivit art. 41 și urm., art. 67 și urm., art. 105

și art. 243 alin.

(1) pct. 1 C. proc. civ., hotărârea instanței de apel este lovită

de nulitate și,

ca atare, casabilă pentru motivul reglementat de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Curtea de Apel

Constanța, secția

civilă, minori și de familie, litigii

de muncă și asigurări sociale, prin

decizia nr. 347 din 7 noiembrie

2007, a

admis apelul declarat de reclamanți, a desființat sentința și a

trimis

cauza spre rejudecare la tribunal.

S-a reținut că

prima instanță a admis greșit excepția lipsei calității

procesuale pasive

și, deci, nu a cercetat fondul, ceea ce face operante

prevederile art. 297 alin. (1) C proc.

civ.

Tribunalul Constanța, secția civilă,

prin sentința nr. 612 din 20

mai 2008, a

admis acțiunea, a anulat dispoziția contestată, a restituit

reclamanților H.F., L.C. și G.O., în

natură, suprafața de 22,74 ha., situată în

intravilanul Municipiului

Constanța, așa cum a fost identificată în

raportul de expertiză

topografică, și a

respins cererea de intervenție, ca neîntemeiată.

S-a reținut că:

- în baza Legii

nr. 187/1945, de la E.Z., antecesoarea reclamanților, a fost expropriată

suprafața de 518 ha, situată pe raza

comunei

P.M.;

- de fapt,

potrivit unui memoriu al Comisiei de punere în aplicare

a legii precitate,

întocmit la 20 octombrie 1948, suprafața expropriată

îngloba o

porțiune de 21,2258 ha., situată în intravilanul Municipiului

Constanța;

- prin

notificarea din 7 februarie 2002, O.Z.W. și

L.Z.W., fiicele defunctei

proprietare, au solicitat, conform

Legii

nr. 10/2001, restituirea în natura a suprafeței intravilane menționate;

- solicitarea

notificatoarelor a fost respinsă prin dispoziția

contestată, cu motivarea că „nu se

încadrează în prevederile Legii nr.

10/2001”;

- notificările

au contestat dispoziția de respingere a cererii,

însă pe parcursul procesului au

decedat, demersul acestora fiind

continuat de H.F., G.O. și L.C.,

moștenitorii lor,

- expertiza

topografică efectuată îh cauză a identificat terenul

revendicat,

precizând că acesta se regăsește în 6 loturi, din care 5 (cu suprafața totală

de 22,7401 mp.) sunt libere, iar unul (de 2,2599 mp.)

este ocupat de căi de acces și

construcții;

- o parte din

terenul liber revendicat (în total 16,64 ha.) este

deținută de

intervenient, care a dobândit-o prin cumpărare de la

persoane fizice

beneficiare ale reconstituirii dreptului de proprietate în

baza Legii nr. 18/1991;

- toate

operațiunile de înstrăinare au avut loc la 17 mai 2002, cu o

zi după emiterea

celor 8 titluri de proprietate ale vânzătorilor (16 mai 2002), iar drepturile

cumpărătorului au fost înscrise în cartea funciara

la 4 iunie 2002 ;

- terenurile

care au format obiectul înstrăinărilor figurează îh titlurile de proprietate la

rubrica „extravilan” dar sunt considerate

intravilane

în actele de vânzare-cumpărare;

- aceasta ultimă

mențiune este confirmata de oficiul teritorial de

cadastru, care

atestă că toate cele 6 parcele identificate de expert se află

în intravilanul Municipiului

Constanța;

- dispoziția

contestată se bazează pe art. 8 din Legea nr. 10/2001,

dar incidența

acestui text trebuie analizată prin prisma jurisprudenței

Curții Europene,

care se referă la existența posibilității efective și

concrete a

reclamanților de a obține restituirea imobilului potrivit

prevederilor Legii nr. 18/1991;

- acest ultim

act normativ are ca obiect stabilirea dreptului de

proprietate (prin

reconstituire sau constituire) asupra terenurilor aflate

în patrimoniul

cooperativelor agricole de producție [(art. 8 alin. (1)], însă

vizează și

terenuri proprietate de stat aflate îh administrarea unor

institute de

cercetare științifică [(art. 35 alin. (2)] sau atribuite îh folosință

pe durata existenței construcțiilor [(art.

36 alin. (2)];

- totodată,

Legea nr. 18/1991 stabilește, printr-o enumerare cu

evident caracter

limitativ, pe beneficiarii măsurilor de reconstituire sau

constituire a

dreptului de proprietate [(art. 8 alin. (2), art. 15, art. 19, art.

21 și art. 43)];

- este evident

că autorii notificatoarelor, în raport de situația

personală și

momentul preluării celor 518 ha. expropriate (operațiune

finalizată cel

mai târziu la 20 octombrie 1948), nu au avut niciodată

calitatea de

membrii cooperatori, iar pământul expropriat de la aceștia

a intrat indirect în patrimoniul

entității prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, prin intermediul

celor împroprietăriți consecutiv reformei agrare inițiate în anul 1945, care au

dobândit calitatea

menționată și, ca atare,

aveau vocație la reconstituirea dreptului de

proprietate conform actului

normativ precitat;

- or, neavând calitatea cerută de

Legea nr. 18/1991 pentru a beneficia de reconstituirea dreptului de

proprietate, autorii reclamanților nu puteau beneficia nici de măsurile de

restituire prevăzute de aceeași lege;

- de altfel,

pentru terenurile agricole intravilane reconstituirea

dreptului de

proprietate nu se face în baza Legii nr. 18/1991;

- într-adevăr, Legea nr. 18/1991 se

referă în art. 23 - 26 și art. 36 doar la terenuri intravilane neagricole,

pentru care, de regulă, se constituie dreptul de proprietate (cu excepția

loturilor în folosință menționate de art. 25);

- terenul în

discuție era însă amplasat în intravilan (atât la data

exproprierii,

cât și la data notificării) și are destinație agricolă;

- în concluzie,

la emiterea dispoziției contestate s-a făcut greșit

aplicarea art. 8

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, ceea ce impune anularea

acestui act;

- legea precitată instituie principiul

restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv de stat, iar în art. 2 alin.

(2) prevede că în

cazul preluărilor fără

titlu valabil, persoanele deposedate își păstrează

calitatea de proprietar

avută la data preluării, pe care o exercită după

primirea deciziei sau hotărârii judecătorești de restituire;

- raportat le prevederile art. 6 alin.

(1) din Legea nr. 213/1998, terenul în discuție a fost preluat fără titlu

valabil deoarece Legea nr.

187/1945 era

contrară Constituției din 1938 (în vigoare până în anul

1948);

- pe de altă

parte, art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 interzice

sub sancțiunea nulității absolute,

până la soluționarea procedurilor

administrative

și, după caz, judiciare, diverse operațiuni ce au ca obiect

bunuri

imobile (terenuri și/sau construcții) notificate, inclusiv înstrăinarea

acestora;

-

sancțiunea

menționată este impusă de realizarea principiului

restituirii în natura și, ca atare, exista

virtual și anterior adăugării alin.

- emiterea unor

titluri de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991

se înscrie în

noțiunea de „înstrăinare” deoarece are ca efect ieșirea

bunului din

patrimoniul unității deținătoare și intrarea în patrimoniul

altei persoane;

- în speță, la

scurt timp după emiterea dispoziției contestate, pentru terenul notificat s-a

reconstituit dreptul de proprietate al mai

multor persoane, care a doua zi au

vândut intervenientului suprafețele

astfel

obținute;

-

solicitarea

reclamanților, de restituire în natura, poate fi analizată și în lipsa unor

cereri separate de anulare a actelor de

înstrăinare pentru că, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

după dispunerea măsurii menționate aceștia au deplinul exercițiu al căilor

procedurale de intrare în posesia bunurilor cu

privire la care le-a fost

confirmat dreptul de proprietate.

Curtea de Apel Constanța,

secția civilă, minori și familie, litigii de

muncă și asigurați sociale, prin

decizia nr. 273 din 24 noiembrie 2008,

a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâți

și intervenient.

S-a reținut că:

-

reclamanții

sunt moștenitorii defunctelor O. și L.

Z.W.

(fiicele proprietarei E.W., care și-au redobândit

cetățenia română la 8 mai 2003), deci au

calitatea de „persoane

îndreptățite

în sensul art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001 și este

necontestat că

și-au dovedit dreptul de proprietate;

- terenul

revendicat (de 21,22 ha.), parte a moșiei expropriate de

la E.Z. în baza

Legii nr. 187/1945, era în intravilanul

Municipiului Constanța, atât la data preluării abuzive,

cât și la data

notificării (după cum rezultă din expertiza irig. C.C.;

- deosebit de

terenul intravilan menționat (pe care erau amplasate

un conac și alte

acareturi) moșia expropriată cuprindea și teren arabil

extravilan (495,77 ha.);

- împrejurarea că

preluarea abuzivă a terenului intravilan în

discuție s-a realizat conform Legii

nr. 187/1945 nu înlătura aplicarea

art.

8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001;

- deoarece la

data notificării acest teren intravilan era liber, emiterea titlurilor de proprietate

și vânzările ulterioare sunt nule de

drept;

- amplasarea

terenului în intravilan, într-o zonă atractivă, a

determinat un

întreg mecanism de emitere a titlurilor de proprietate

către terțe

persoane, care nu și-au ridicat aceste titluri și au făcut

intervenientului

promisiuni de vânzare ulterior notificării formulate de

autoarele reclamanților;

- toate loturile

trecute în titlurile de proprietate, deși calificate

diferit (când

intravilan, când extravilan) au fost intabulate în intravilan;

- demersul autorităților

locale și întocmirea actelor de

către

birourile notariale au fost direcționate să

ajungă ia intervenient;

- succesiunea

demersurilor făcute demonstrează încălcarea legii și

privarea

adevăraților proprietari de dreptul pe care l-au avut autorii lor;

- astfel, la 7

februarie 2002 (data notificării) terenul era liber, iar la 9 aprilie 2002 a

fost emisă dispoziția de respingere a notificării, pe

care reclamanții au contestat-o la 10

aprilie 2002;

- pentru terenul

în discuție (inclus în intravilanul Municipiului

Constanța prin H.C.L.M. nr. 31/1997)

au fost emise la 16 mai 2002

titluri

de proprietate către terțe persoane;

- aceste persoane

nu și-au ridicat titlurile de proprietate și, la 17

mai 2002, au

vândut intervenientului și E.A., prin acte de

înstrăinare încheiate în forma

autentică, loturile pentru care au obținut

reconstituirea dreptului de proprietate;

- vânzătorii au

fost reprezentați de procurist A.E.,

desemnată în anul 2001, anterior emiterii titlurilor,

iar cumpărătorii și-

au intabulat drepturile de proprietate la 24 mai 2002;

- toate aceste

operațiuni au fost realizate într-un timp record, de

aproximativ 4

luni (cu începere de la data notificării până la intabulate);

- deși conform

H.C.L.M. nr. 31/1997 loturile atribuite terților

vânzători erau în intravilan, cum

de altfel au fost intabulate consecutiv

înstrăinării, în titlurile de proprietate s-a menționat

că aceste suprafețe

au

destinația de teren agricol extravilan;

-

intervenientul

are în zonă peste 100 ha., iar terenurile

cumpărate de acesta (și care fac obiectul cauzei) formează două

parcele, identificate printr-o adresă a Direcției

Patrimoniu și expertiza

topo întocmită de ing. G.C.;

-

potrivit

art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, actele încheiate

după notificare sunt lovite de nulitate absolută,

astfel că nu se impune

anularea contractelor de vânzare-cumpărare;

-

esența

sancțiunii nulității actelor de înstrăinare constă în

necesitatea statuării asupra restituirii în natură

a terenului în litigiu;

-

Legea

nr. 10/2001 se referă și la terenurile intravilane care până

la 14 februarie 2001 nu au fost restituite

persoanelor îndreptățite;

-

în

speță sunt îndeplinite cele 3 condiții stabilite prin pct. 8.1 din

H.G. nr. 498/2003 pentru restituirea în natură,

fiind vorba despre un

teren intravilan, preluat abuziv de stat și

nerestituit;

-

sentința

nr. 10542/2005 a Judecătoriei Constanța având ca

obiect constatarea nulității titlurilor de proprietate nu are

autoritate de lucru judecat deoarece a fost pronunțată pe excepția lipsei

calității

procesuale active a

reclamantului F.H. (dedusă din Legea nr.

312/2005 în considerarea statutului său de cetățean străin), care însă

nu îi privește pe ceilalți 2 reclamanți cetățeni

romani, succesori ai

defunctei L.Z.W.

Pârâții și

intervenientul au declarat recurs, prin care au solicitat

modificarea

ultimei hotărâri, în sensul admiterii apelurilor, schimbării

sentinței,

cererii de

intervenție (exclusiv recurentul

intervenient)

și respingerii acțiunii.

- în motivarea

recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C proc. civ.,

recurenții pârâți au susținut că:

- instanța de

apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a

sentinței civile nr. 10542/2005,

pronunțată de Judecătoria Constanța,

prin care s-a stabilit irevocabil că reclamanții nu pot

solicita constatarea

nulității absolute a titlurilor de proprietate deoarece

nu îndeplinesc

toate condițiile legale pentru a obține reconstituirea dreptului de

proprietate;

- există

contradicții între dispozitiv (care nu face nicio referire la

constatarea

nulității titlurilor de proprietate) și considerente (în care se

reține explicit

că titlurile de proprietate nu au fost legal emise);

-

au

fost încălcate drepturile și interesele legitime ale

beneficiarilor titlurilor de proprietate, care

nefiind introduși in cauza

nu au avut posibilitatea să se apere;

- reconstituirea

dreptului de proprietate reprezintă o repunere în

situația

anterioară, și nu o înstrăinare (înțeleasă ca operațiune juridică

de transfer a

dreptului de proprietate) sancționată de art. 21 alin. (5) din

Legea nr. 10/2001 cu nulitatea

absolută;

- ambele

instanțe au interpretat greșit raporturile juridice deduse

judecății pentru

că reconstituirea dreptului de proprietate nu se face

prin emiterea

titlurilor de proprietate, ci prin hotărârea comisiei locale,

validată de comisia județeană;

- prin urmare,

verificarea legalității operațiunii de reconstituire a

dreptului de

proprietate presupune analizarea hotărârilor pronunțate de comisiile de fond

funciar în procedura prevăzută de Legea nr.

18/1991;

- nu au calitatea

de posesori ai terenurilor și, ca atare, se impunea

acordarea de

măsuri reparatorii în echivalent (nesolicitate insă), și nu

restituirea în natură;

- pe rolul

instanțelor se afla o altă cauză (în care judecata a fost

suspendata),

având ca obiect acțiunea în revendicare intentată

împotriva actualilor proprietari;

- art. 11 alin. (2)

din Legea nr. 18/1991 nu distinge în ce mod a

ajuns terenul îh proprietatea

membrilor cooperatori;

- aprecierea

instanțelor, că Legea nr. 10/2001 are caracter special față de Legea nr.

18/1991, este contrară art. 8 din prima lege precitată;

- instanțele au

mai apreciat greșit că până la apariția Legii nr.

247/2005

terenurile extravilane din patrimoniul cooperativelor agricole

de producție nu

erau exceptate de la aplicarea Legii nr. 10/2001 și au

interpretat, de

asemenea greșit, prevederile art. 7 alin. (3) din ultimul act

normativ menționat;

- în referire la

situația beneficiarilor titlurilor de proprietate și a

dobânditorilor

subsecvenți, restituirea terenurilor îh natură afectează implicit principiul

siguranței raporturilor juridice, spre deosebire de

măsurile

reparatorii în echivalent, care pot fi acordate reclamanților

fără a genera asemenea consecințe;

- instanța de

fond nu a fost învestită cu o cerere de anulare a

titlurilor de proprietate,

care trebuia să fie soluționată m contradictoriu cu entitatea emitentă și

entitatea abilitată să propună emiterea acestor

acte, respectiv comisiile județeană

și locală de fond funciar Constanța;

-

terenul

în discuție, al cărui amplasament intravilan nu îi

contestă, are destinație agricolă și a fost

expropriat îh baza Legii nr.

187/1945,

astfel că nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, ci a Legii

nr.

18/1991.

Intervenientul

și-a întemeiat recursul pe art. 304 pct. 6-7 și 9 C.

proc. civ., susținând că:

- instanța de

apel, în loc să analizeze dacă tribunalul putea

dispune restituirea îh natură a unor

terenuri ce se aflau îh posesia unor

terțe persoane, și nu a entității notificate, a reținut

că „actele întocmite

ulterior notificării sunt lovite de nulitate absolută,

conform art. 21 alin. (

5)

din Legea nr. 10/2001”;

- or, de vreme ce

analiza legalității actelor de vânzare-cumpărare

privitoare la terenul notificat nu

a format obiectul învestirii primei

instanțe, cadrul procesual pasiv nu a fost stabilit îh

raport cu un

asemenea capăt de cerere și nici nu s-au administrat probe în acest

sens, instanța de

apel a încălcat art. 294 C. proc. civ. și totodată, contrar

u

art.

296 C. proc. civ., a înrăutățit situația sa și a pârâților în propria cale de

atac;

-

pe

de altă parte, întreaga practică judecătorească, inclusiv

jurisprudența Înaltei Curți, condiționează

restituirea în natură a

imobilelor

preluate abuziv de anularea prealabilă a actelor juridice de

înstrăinare;

- prin urmare,

atâta timp cât titlurile de proprietate emise în baza

Legii nr. 18/1991

nu au fost anulate, iar reclamanții nu au solicitat

constatarea

nulității înstrăinărilor ulterioare, instanța de fond nu putea dispune

restituirea în natură, măsură confirmată de instanța de apel;

- în sfârșit,

instanța de apel nu a motivat înlăturarea criticilor

referitoare la

incidența art. 8 din Legea nr. 10/2001, reținând „de

plano” motivarea

primei instanțe, care ignoră natura agricolă a

terenului, dovedită prin expertiza

tehnică efectuata în cauză;

-

de

altfel, reclamanții și»au însușit această natură agricolă,

solicitând reconstituirea dreptului de

proprietate în baza Legii nr. 247/2005, iar pentru analizarea aplicabilității

Legii nr. 10/2001 nu prezintă relevanță dacă potrivit actelor administrative un

teren cu o

asemenea natură este situat în intravilan.

La 18 iunie

2009, intervenientul și-a completat motivele de

recurs, susținând că:

-

terenul

de 76 ha. expropriat de la E.Z. era

eminamente

agricol, se situa în Constanța, cartierul B. (nu în cartierul P.M.) și a fost

restituit în totalitate conform Legii nr.

10/2001;

- potrivit

hărților de sistematizare a orașului, inclusiv cea din anul

1940, terenul

revendicat nu a fost niciodată în intravilanul Municipiului

Co

nstanța;

- de altfel,

chiar și expertul C.G. recunoaște că în

anul 1940 terenul menționat făcea parte din cultura P.M. și

că a

stabilit

caracterul său intravilan în baza H.C.L.M. nr. 31/1997;

- în atare

situație, împrejurarea că în anul 1997 același imobil a trecut în intravilan,

cu regim de teren agricol, este irelevantă față de

prevederile Legii

nr. 10/2001, care nu se aplică terenurilor situate în

extravilan la data preluării abuzive;

- prin urmare,

concluzia instanței de apel, că terenul solicitat de

reclamanți era

intravilan, atât la data preluării abuzive, cât și la data

notificării, este eronată;

- pe de altă

parte, deși potrivit expertizei, terenul său și terenul în

discuție se

suprapun pe numai 16 ha., instanța, în mod inexplicabil,

anulează titlurile de proprietate pe

suprafață excedentara (până la 36 ha.);

-

în

sfârșit, instanța de apel nu ține seama de caracterul irevocabil

al hotărârii judecătorești prin care s-a

recunoscut validitatea titlurilor

de proprietate.

Aceste ultime

critici (cu excepția celei privitoare la încălcarea

autorității de

lucru judecat) nu pot fi luate în considerare pentru că au

fost formulate

cu depășirea considerabilă a termenului prevăzut de art.

301 C. proc.

civ. (care pentru intervenient a început să curgă la 21 iulie

2008, data comunicării sentinței) și

cuprind apărări (unele noi) referitoare la situația de fapt.

Prima critică

formulată prin ambele recursuri vizează înlăturarea

aplicării art. 8 din Legea nr.

10/2001.

Această critică

este fondată deoarece:

- instanța de fond a reținut că

moștenitoarele proprietarei

terenului

notificat nu puteau obține măsuri reparatorii în temeiul Legii

nr.

18/1991 pe baza analizei mai multor texte din actul normativ precitat, ignorând

însă art. 39, care se referă exclusiv la terenurile agricole expropriate de la

persoane fizice, fără a condiționa

reconstituirea

dreptului de proprietate de vreo altă calitate a celui

deposedat ori de

situarea suprafeței preluate de stat în intravilan sau extravilan;

- desigur că la soluționarea problemei

în discuție trebuia să se țină seama și de împrejurarea că până în anul 2003,

când O.Z.W. și L.Z.W., fiicele persoanei fizice

expropriate, au redobândit cetățenia română, Constituția din anul 1991

(revizuită în anul 2003), precum și Legea nr. 58/1998 (abrogată expres

prin Legea nr. 247/2005) nu permiteau cetățenilor

străini și apatrizilor sa dobândească dreptul de proprietate asupra

terenurilor,

- instanța de apel nu a sesizat

caracterul incomplet al raționamentului primei instanțe și a confirmat

sentința, deși ambii apelanți susțineau că terenul notificat intra sub

incidența Legii nr. 18/1991, și nu a Legii nr. 10/2001, astfel că art. 8 din

ultimul act normativ menționat a fost corect aplicat.

O altă critică,

de asemenea, comună ambelor recursuri, vizează

concluzia referitoare la încălcarea

art. 20 (21) alin. (1) din Legea nr.

10/2001.

Critica este

fondată deoarece:

-

prima

instanță a reținut corect că terenurile intravilane care fac

obiectul

celor 8 titluri de proprietate în discuție provin din moșia expropriată de la

antecesoarea reclamanților.

-

potrivit

aceluiași instanțe, descendentele proprietarei

expropriate nu ar fi putut beneficia de reconstituirea dreptului de

proprietate în temeiul legilor fondului funciar,

astfel ca reclamanții sunt

îndreptățiți

la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001;

- instanța de

apel și-a însușit concluziile primei instanțe, în

sprijinul cărora

a invocat și dispozițiile pct. 8.1 din H.G. nr. 498/2003

(abrogată prin H.G.

nr. 250/2007), care prevedea că restituirea în

natura a terenurilor intravilane

(chiar și cele arabile) intră sub incidența

Legii nr. 10/2001 pentru ca această

lege are și caracter de complinire în

raport cu alte acte normative reparatorii din domeniul

imobiliar,

inclusiv din

domeniul funciar;

- textul

menționat condiționa aplicarea Legii nr. 10/2001 în

privința

terenurilor intravilane, între altele, de nerestituirea integrală a

acestor imobile până la 14 februarie

2001;

- or, potrivit

procedurii instituite prin Legea nr. 18/1991 și

Regulamentul privind constituirea,

atribuțiile și funcționarea comisiilor

de fond funciar (aprobat inițial prin H.G. nr. 131/1991),

eliberarea

titlului de proprietate este precedată de punerea în posesie, operațiune

care

are semnificația juridică a ieșirii terenului din stăpânirea entităților

prevăzute de

legile fondului funciar (inclusiv statul) și, concomitent,

intrării

aceluiași bun în stăpânirea celor ce beneficiază de o asemenea

măsură, exclusiv persoane fizice;

- prin urmare,

pentru a aprecia dacă în speță au fost sau nu

încălcate prevederile art. 20

(devenit prin renumerotare art. 21) alin. (1)

din Legea nr. 10/2001 referitoare la

indisponibilizarea imobilelor

restituibile de la orice alte proceduri legale care tind

la înstrăinarea lor,

era absolut necesar să se stabilească data punerii în

posesie a

beneficiarilor

titlurilor de proprietate în discuție;

- într-adevăr,

în măsura în care punerea în posesie avusese loc

anterior datei publicării Legii nr.

10/2001, respectiv 14 februarie 2001

(așa cum prevăd atât pct. 20.1 din H.G. nr. 498/2003,

cât și pct. 21.1

din H.G. nr. 250/2007), terenul intravilan în discuție nu

se mai afla în

deținerea vreuneia din entitățile enumerate de art. 20 (art. 21) alin. (1)

al

legii

precitate și, ca atare, nu mai putea fi supus indisponibilizării;

- dimpotrivă,

dacă operațiunea analizată se situa în timp ulterior datei menționate,

încălcarea indisponibilizării instituite de art. 20 (art.

21) alin. (1) din Legea nr. 10/2001

era evidentă.

Următoarea

critică de nelegalitate invocată prin ambele recursuri

vizează

restituirea în natură a terenului notificat, deși o mare parte a

acestui imobil

nu se mai află în detenția entității notificate, ci a

intervenientului.

Și această

critică este fondată deoarece:

- de principiu,

pentru ca măsura restituirii în natura să fie

eficientă trebuie ca imobilul în discuție

să rămână îh detenția entității

notificate de la 14 februarie 2001 până la îndeplinirea

obligației impuse

de art.

20 (art. 21) alin. (1) din Legea nr. 10/2001;

- prin urmare,

în ipoteza unei eventuale înstrăinări ulterioare

datei menționate, restituirea în

natură este obligatorie (potrivit pct.

20.1 din H.G. nr. 498/2003 și pct. 21.1 lit. d) din H.G.

nr. 250/2007)

dar trebuie precedată de restabilirea situației anterioare, în sensul

revenirii

formale a bunului imobil în detenția entității notificate;

- situația

anterioară nu poate fi restabilită însă din oficiu, ci doar

ca urmare a unei cereri exprese, care

trebuie examinată in

contradictoriu cu

toate persoanele și entitățile interesate.

Celelalte critici

sunt nefondate deoarece:

- ambele

instanțe au constatat, într-adevăr, că, în speță, sunt

incidente

dispozițiile art. 20 (art. 21) alin. (1) și (5) din Legea nr. 10/2001 deși

nu exista în acest sens vreo cerere a

reclamanților;

- aceste

constatări au intervenit în cadrul operațiunii de stabilire a

situației de

fapt (care, după cum s-a arătat, nu este pe deplin lămurită)

și nu au fost

urmate de aplicarea unor măsuri concrete de sancționare a

nerespectării

interdicției de înstrăinare prevăzută de textul menționat,

ceea ce înseamnă

că nu încalcă principiul disponibilității și, practic, nu

au adus recurenților nicio vătămare;

- în procesul

precedent, cererea reclamanților, de anulare a

titlurilor de proprietate

referitoare la diverse loturi din terenul notificat,

nu era

întemeiată pe art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, ci pe alte

texte și, oricum,

a fost soluționată irevocabil prin admiterea excepției

lipsei calității procesuale active;

- așa fiind,

constatările făcute în cauză cu privire la incidența art.

20 (art. 21)

alin. (1) și (5) din Legea nr. 10/2001 nu încalcă puterea de lucru judecat a

hotărârii irevocabile pronunțate îh litigiul precedent și nici

efectul substanțial al aceleiași

hotărâri.

Față de cele ce

preced, conform art. 312 alin. (1) și (3) și art. 314 C. proc. civ.,

recursurile declarate în cauza vor fi admise și se va casa

ultima hotărâre

cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel, în vederea

clarificării tuturor aspectelor menționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursurile declarate de pârâții C.L. Constanța

și M. Constanța și de intervenientul

A.G. împotriva

deciziei nr. 273/ C din 24 noiembrie 2008 a Curții de Apel Constanța,

secția

civilă.

Casează decizia

și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță

de apel

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședința publică, astăzi 10 martie 2010.