ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7798/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7798/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 11

august 2006 pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanții G.G., M.M., B.C., C.M.

și S.C. H.A. S.A. au chemat în judecată pe pârâții Primarul Municipiului

Constanța, Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul Local Constanța și au

solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună

restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 83 ha și construcții,

situate în Constanța.

Printr-o cerere

depusă la termenul de judecată din data de 10 noiembrie 2006, reclamanții au

solicitat majorarea câtimii obiectului acțiunii, arătând că suprafața de teren

ce se cere a fi restituită este de 200 ha din moșia A., teren care a fost

atribuit autorului petentei, S.M., prin sentința civilă nr. 8 din 06 august

1936 pronunțată de Tribunalul Constanța.

La același termen de

judecată, d-na S.G. a depus o cerere de intervenție în interes propriu prin

care a solicitat admiterea cererii principale și restituirea în natură a

imobilului teren în suprafață de 83 ha și construcții situate în Constanța. A

susținut că este succesoarea numitei M.M. care a deținut, alături de

reclamanți, o cotă indiviză din dreptul de proprietate asupra terenului în

suprafață de 83 ha și construcții din Cartierul A. și pentru care s-a formulat

notificarea din 11 decembrie 2001 emisă de BEJ S.A.

Cererea de

intervenție în interes propriu formulată de d-na S.G. a fost admisă în

principiu în temeiul art. 49 alin. (1) C. proc. civ. prin încheierea instanței

din 8 decembrie 2006.

O nouă cerere

precizatoare a fost depusă de reclamanți la termenul de judecată din data de 13

aprilie 2007, arătând că solicită numai restituirea terenului în suprafață de

83 ha, respectiv lotul VII - compus în parte din parcela nr. 3, parțial din

parcela IV, parte din parcela 13,1 și 66, atribuite autorului S.M. prin actul

de partaj voluntar transcris sub nr. X din 16 ianuarie 1926. Reclamanții au

solicitat acordarea unor bunuri în compensare în situația în care terenul ce a

aparținut autorului lor nu mai este posibil a fi restituit în natură.

Prin sentința civilă

nr. 1394 din 24 noiembrie 2008, Tribunalul Constanța a respins ca nefondată

acțiunea formulată de reclamanți.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut că, potrivit raportului de expertiză

efectuat în cauză de expertul D., terenul în suprafață de 83 ha, aferent

loturilor nr. ..., ... și ... din proprietatea M. se afla, la momentul

preluării, în extravilanul Municipiului Constanța. Această situație a terenului

a determinat încadrarea lui în categoria imobilelor la care se referă art. 8 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001 și excluderea acestuia din domeniul de aplicare al

legii, pentru terenurile agricole fiind aplicabile prevederile din Legea

fondului funciar nr. 18/1991 republicată și Legea nr. 1/2000 pentru

reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și a celor

forestiere.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamanții G.G., B.C., S.C. H.A. S.A. București și

intervenienta S.G., iar prin decizia civilă nr. 226/C din 06 octombrie 2010,

Curtea de Apel Constanța a respins apelul ca nefondat.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Se susține în apel

(d-na S.G. și dl. B.C.) că instanța trebuie să se raporteze la art. 8 alin. (1)

în forma sa inițială, aceea de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001,

fiind aplicabil pentru notificarea formulată de autoarea reclamanților

principiul tempus regit actum. Instanța reține însă că nu există nicio

contradicție în termeni între cele două formulări ale textului legal.

Astfel, conform

dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data

notificării formulată de reclamanți, nu intră sub incidența acestei legi

terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar

nr. 18/1991, republicată, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea

dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere,

solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale

Legii nr. 169/1997.

Prin Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498 din 14

mai 2003, s-a stabilit că sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001 se limitează

referitor la terenuri, la terenurile situate în intravilanul localităților, nu

și la terenurile extravilane, a căror reconstituire s-a făcut sau se putea face

în condițiile Legii nr. 18/1991.

Faptul că intenția

legiuitorului a fost de a limita sfera de aplicare a dispozițiilor Legii nr.

10/2001, numai cu privire la terenurile situate în intravilan, rezultă și din

actuala redactare a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, conform

modificărilor aduse prin Legea nr. 247 din 22 iulie 2005.

Potrivit

dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată "Nu

intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul

localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele

al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr.

18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare și prin Legea

nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor

agricole și cele forestiere."

În H.G. nr. 250/2007

s-a prevăzut că în cazul în care s-au depus notificări cu privire la imobilele

prevăzute la alin. (1) al art. 8 din lege, acestea, în temeiul art. V alin. (2)

din titlul I din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările

ulterioare, urmează a fi înaintate, în vederea soluționării, comisiilor

comunale, orășenești și municipale constituite potrivit Legii fondului funciar

nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare și Legii

nr. 1/2000 cu modificările și completările ulterioare.

Soluția de excludere

a unor asemenea categorii de terenuri este rezultatul opțiunii legiuitorului și

are la bază exercitarea dreptului acestuia de a decide asupra modului de

reparare a abuzurilor din legislația trecută cu privire la proprietatea

funciară.

În acest sens, Curtea

Constituțională învestită cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, a reținut că, aceste

dispoziții legale nu contravin nici dispozițiilor art. 44 și 21 din Constituție

(Decizia nr. 2 din 18 ianuarie 2005, Decizia nr. 34 din 30 ianuarie 2003).

Referitor la

aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr.

10/2001, republicată, prima instanță a soluționat judicios această problemă de

drept, terenul - fostă proprietate a autorului reclamanților, M.S. - fiind

situat, la data preluării de către stat, în extravilanul Municipiului Constanța.

Cu privire la regimul

juridic al terenului, concluzia situării acestuia în extravilanul localității

Constanța rezultă din următoarele:

- Reclamanții au

solicitat restituirea suprafeței de 83 ha din Cartierul A., Municipiul

Constanța, constituind lotul nr. ..., compus din parcela nr. ..., parte din

parcela nr. ..., parcela nr. ... și parcela nr. ..., astfel cum acesta a fost

atribuit autorului M.S. prin actul de partaj succesoral autentificat sub nr.

X/1926 la Tribunalul Constanța.

- În urma aplicării

Legii privind reforma agrară din 17 iulie 1921, moștenitorii lui I.M. (inclusiv

autorul reclamanților, S.M.) au fost supuși exproprierii. Ca urmare a unor

litigii generate de moștenitori în aplicarea acestei legi, prin Decizia nr. 5

din 06 august 1936 Curtea de Apel Constanța a declarat expropriabile moșiile

T., C., A. și L. din județul Constanța rămase de pe urma defunctului M.,

limitând dreptul fiecărui moștenitor la câte 200 ha, cu excepția lui C.M. care

a avut dreptul la 250 ha (Adresa Ministerului Agriculturii și Domeniilor din 7

martie 1942). Potrivit procesului-verbal din 9 - 10 decembrie 1943, întocmit în

executarea deciziei nr. 5/1935 a Curții de Apel Constanța, se consemnează că

moștenitorii M. dețin în Moșia A. suprafața de cca. 22 ha, "care se va

scădea din ce au de primit în cotele cultivabile de la Stat". O mențiune

similară cu privire la suprafața de 22 ha și 6431 mp pe care moștenitorii M. o

dețin în moșia A. este consemnată și în corespondența din 30 octombrie 1942 a

Ministerului Agriculturii și Domeniilor. Prin urmare, din înscrisurile

menționate rezultă că, la sfârșitul anului 1943, ca urmare a executării

deciziei de expropriere dată în temeiul Legii privind reforma agrară din 1921,

toți moștenitorii defunctului I.M. dețineau în moșia A. suprafața de 22 ha și

6431 mp, iar nu suprafața de peste 600 ha consemnată în actul de partaj

succesoral autentificat sub nr. X/1926.

- Potrivit

registrului de proprietăți din perioada 1936 - 1938, vol. ... - extravilan -

loturile aflate în extravilanul localității erau numerotate de la nr. ...-fine.

În acest registru, dl. M.S., autorul reclamanților, figura cu lotul nr. ... din

careul ..., cu lotul nr. ... din careul ... și cu lotul nr. ... din careul nr.

.... Rezultă din aceste date necontestate de reclamanți că, în anii 1936 -

1938, terenurile din moșia A. aparținând autorului S.M. se aflau în

extravilanul localității și nu există nicio mențiune ulterioară, până la

executarea în anul 1943 a deciziei de expropriere dată în aplicarea Legii

reformei agrare din 1921, că terenului i s-ar fi schimbat regimul juridic și ar

fi fost inclus în intravilanul localității.

- Terenul din

cartierul A. aparținând lui S.M., în suprafață de 8 ha, a fost expropriat ca

teren agricol conform Legii agrare nr. 187/1945.

- Potrivit suplimentului

la expertiza topografică efectuată în apel, terenul solicitat de reclamantă era

situat în extravilanul localității inclusiv la momentul notificării.

Prin urmare, reținând

că terenul ce a aparținut autorului reclamanților se afla în extravilanul

localității la data preluării de către stat, precum și la data notificării, dar

și că terenurile preluate prin aplicarea Legii reformei agrare nr. 187/1945

intră în domeniul de reglementare al Legii nr. 18/1991, reclamanții putându-le

solicita în temeiul prevederilor acestui act normativ special, instanța a

respins apelurile formulate constatând că tribunalul a stabilit corect

incidența în speță a prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal au declarat și motivat recurs reclamanții G.G., S.C.

H.A. S.A., B.C. și S.G.

Prin motivele de

recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate întemeiate pe

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

Prin notificarea

înregistrata la Primăria Municipiului Constanța, reclamanții au solicitat

restituirea în natură, printre altele, a unor suprafețe de teren - parcela nr.

... (parțial), parcela nr. ... și parcela nr. ... - care, conform suplimentului

la raportul de expertiză tehnică depus la Tribunalul Constanța pentru termenul

de judecată din 13 iunie 2008, coroborat cu Hotărârea Consiliului Local

Constanța din 31 ianuarie 1997 prin care s-a aprobat modificarea Hotărârii nr.

15/1993, în sensul "reașezării limitelor intravilanului localității"

și cu planul întocmit de S.C. P. S.A. Constanța, făceau parte din intravilanul

Municipiului Constanța la momentul formulării notificării.

În acest context, nu

sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, deoarece

deși, la momentul preluării abuzive terenurile erau situate în extravilanul

localității, la momentul formulării notificării, respectiv anul 2001, făceau

parte din intravilanul Municipiului Constanța.

Analizând decizia

recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte

constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele

considerente:

Prin decizia

recurată, interpretând și coroborând probele administrate în cauză, instanța de

apel a concluzionat că terenul ce a aparținut autorului reclamanților se afla

în extravilanul localității atât la data preluării de către stat, precum și la

data notificării pe care reclamanții au formulat-o în temeiul Legii nr.

10/2001, astfel încât prima instanță a făcut o corectă aplicare în cauză a

prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Prin motivele de

recurs, recurenții nu formulează critici de nelegalitate cu privire la modul în

care instanța de apel a interpretat prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001,

ci susțin că prin probele administrate au dovedit că numai la data preluări

abuzive, imobilul se afla în extravilanul localității. La data notificării,

terenul în litigiu se găsea în intravilan, împrejurare în raport cu care

prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001 nu sunt aplicabile.

Prin urmare,

recurenții-reclamanți nu susțin o altă interpretare a prevederilor art. 8 din

Legea nr. 10/2001 decât cea la care s-a oprit instanța de apel - și anume aceea

că dacă la data formulării notificării în temeiul Legii nr. 10/2001, terenul a

cărui retrocedare se cere se afla în extravilanul localității, acesta nu poate,

față de prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001, să fie retrocedat în

procedura acestei legi - ci pretind că au probat în cauză împrejurarea că la

momentul notificării bunul se afla în intravilanul și nu în extravilanul

localității, așa cum a reținut Curtea de Apel.

Aceste susțineri

vizează, de fapt, modul în care instanța de apel a stabilit situația de fapt,

prin interpretarea probelor administrate.

Însă, situația de

fapt stabilită în fazele procesuale anterioare, rezultată din probele

administrate, nu mai poate fi reapreciată în calea de atac a recursului

deoarece, în condițiile art. 304 C. proc. civ., recursul poate fi exercitat

numai pentru motive ce țin de legalitatea hotărârii supuse controlului

judiciar. Dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ. care permiteau instanței

de recurs să cenzureze modul în care instanța de apel a interpretat probatoriul

administrat în cauză, au fost în mod expres abrogate prin art. I pct. 112 din

O.U.G. nr. 138/2000.

Prin urmare, criticile

care cuprind aspecte de netemeinicie ale deciziei recurate, care vizează modul

în care instanța de apel a stabilit situația de fapt prin interpretarea

probelor administrate, nu mai învestesc în mod legal instanța de recurs cu

analiza lor.

În consecință, în

baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat

recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanții G.G., S.C. H.A. S.A., H.O., B.C. și de intervenienta

S.G. împotriva deciziei nr. 226 C din 06 octombrie 2010 a Curții de Apel

Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 03 noiembrie 2011.