ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7798/2011

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 11 august 2006 pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanții G.G., M.M., B.C., C.M. și S.C. H.A. S.A. au chemat în judecată pe pârâții Primarul Municipiului Constanța, Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul Local Constanța și au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 83 ha și construcții, situate în Constanța. Printr-o cerere depusă la termenul de judecată din data de 10 noiembrie 2006, reclamanții au solicitat majorarea câtimii obiectului acțiunii, arătând că suprafața de teren ce se cere a fi restituită este de 200 ha din moșia A., teren care a fost atribuit autorului petentei, S.M., prin sentința civilă nr. 8 din 06 august 1936 pronunțată de Tribunalul Constanța.

La același termen de judecată, d-na S.G. a depus o cerere de intervenție în interes propriu prin care a solicitat admiterea cererii principale și restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 83 ha și construcții situate în Constanța. A susținut că este succesoarea numitei M.M. care a deținut, alături de reclamanți, o cotă indiviză din dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 83 ha și construcții din Cartierul A. și pentru care s-a formulat notificarea din 11 decembrie 2001 emisă de BEJ S.A. Cererea de intervenție în interes propriu formulată de d-na S.G. a fost admisă în principiu în temeiul art. 49 alin. (1) C. proc. civ.

prin încheierea instanței din 8 decembrie 2006. O nouă cerere precizatoare a fost depusă de reclamanți la termenul de judecată din data de 13 aprilie 2007, arătând că solicită numai restituirea terenului în suprafață de 83 ha, respectiv lotul VII - compus în parte din parcela nr. 3, parțial din parcela IV, parte din parcela 13,1 și 66, atribuite autorului S.M. prin actul de partaj voluntar transcris sub nr. X din 16 ianuarie 1926. Reclamanții au solicitat acordarea unor bunuri în compensare în situația în care terenul ce a aparținut autorului lor nu mai este posibil a fi restituit în natură. Prin sentința civilă nr. 1394 din 24 noiembrie 2008, Tribunalul Constanța a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanți.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză de expertul D., terenul în suprafață de 83 ha, aferent loturilor nr… , ... și ... din proprietatea M. se afla, la momentul preluării, în extravilanul Municipiului Constanța. Această situație a terenului a determinat încadrarea lui în categoria imobilelor la care se referă art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și excluderea acestuia din domeniul de aplicare al legii, pentru terenurile agricole fiind aplicabile prevederile din Legea fondului funciar nr. 18/1991 republicată și Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și a celor forestiere.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții G.G., B.C., S.C. H.A. S.A. București și intervenienta S.G., iar prin decizia civilă nr. 226/C din 06 octombrie 2010, Curtea de Apel Constanța a respins apelul ca nefondat. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Se susține în apel (d-na S.G. și dl. B.C.) că instanța trebuie să se raporteze la art. 8 alin. (1) în forma sa inițială, aceea de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, fiind aplicabil pentru notificarea formulată de autoarea reclamanților principiul tempus regit actum. Instanța reține însă că nu există nicio contradicție în termeni între cele două formulări ale textului legal.

Astfel, conform dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data notificării formulată de reclamanți, nu intră sub incidența acestei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997. Prin Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498 din 14 mai 2003, s-a stabilit că sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001 se limitează referitor la terenuri, la terenurile situate în intravilanul localităților, nu și la terenurile extravilane, a căror reconstituire s-a făcut sau se putea face în condițiile Legii nr. 18/1991.

Faptul că intenția legiuitorului a fost de a limita sfera de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, numai cu privire la terenurile situate în intravilan, rezultă și din actuala redactare a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, conform modificărilor aduse prin Legea nr. 247 din 22 iulie 2005. Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată "Nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și cele forestiere." În H.G.

nr. 250/2007 s-a prevăzut că în cazul în care s-au depus notificări cu privire la imobilele prevăzute la alin. (1) al art. 8 din lege, acestea, în temeiul art. V alin. (2) din titlul I din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, urmează a fi înaintate, în vederea soluționării, comisiilor comunale, orășenești și municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare și Legii nr. 1/2000 cu modificările și completările ulterioare. Soluția de excludere a unor asemenea categorii de terenuri este rezultatul opțiunii legiuitorului și are la bază exercitarea dreptului acestuia de a decide asupra modului de reparare a abuzurilor din legislația trecută cu privire la proprietatea funciară.

În acest sens, Curtea Constituțională învestită cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, a reținut că, aceste dispoziții legale nu contravin nici dispozițiilor art. 44 și 21 din Constituție (Decizia nr. 2 din 18 ianuarie 2005, Decizia nr. 34 din 30 ianuarie 2003). Referitor la aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, prima instanță a soluționat judicios această problemă de drept, terenul - fostă proprietate a autorului reclamanților, M.S. - fiind situat, la data preluării de către stat, în extravilanul Municipiului Constanța.

Cu privire la regimul juridic al terenului, concluzia situării acestuia în extravilanul localității Constanța rezultă din următoarele: - Reclamanții au solicitat restituirea suprafeței de 83 ha din Cartierul A., Municipiul Constanța, constituind lotul nr… , compus din parcela nr… , parte din parcela nr… , parcela nr… și parcela nr… , astfel cum acesta a fost atribuit autorului M.S. prin actul de partaj succesoral autentificat sub nr. X/1926 la Tribunalul Constanța. - În urma aplicării Legii privind reforma agrară din 17 iulie 1921, moștenitorii lui I.M. (inclusiv autorul reclamanților, S.M.) au fost supuși exproprierii. Ca urmare a unor litigii generate de moștenitori în aplicarea acestei legi, prin Decizia nr. 5 din 06 august 1936 Curtea de Apel Constanța a declarat expropriabile moșiile T., C., A. și L. din județul Constanța rămase de pe urma defunctului M., limitând dreptul fiecărui moștenitor la câte 200 ha, cu excepția lui C.M.

care a avut dreptul la 250 ha (Adresa Ministerului Agriculturii și Domeniilor din 7 martie 1942). Potrivit procesului-verbal din 9 - 10 decembrie 1943, întocmit în executarea deciziei nr. 5/1935 a Curții de Apel Constanța, se consemnează că moștenitorii M. dețin în Moșia A. suprafața de cca. 22 ha, "care se va scădea din ce au de primit în cotele cultivabile de la Stat". O mențiune similară cu privire la suprafața de 22 ha și 6431 mp pe care moștenitorii M. o dețin în moșia A. este consemnată și în corespondența din 30 octombrie 1942 a Ministerului Agriculturii și Domeniilor. Prin urmare, din înscrisurile menționate rezultă că, la sfârșitul anului 1943, ca urmare a executării deciziei de expropriere dată în temeiul Legii privind reforma agrară din 1921, toți moștenitorii defunctului I.M.

dețineau în moșia A. suprafața de 22 ha și 6431 mp, iar nu suprafața de peste 600 ha consemnată în actul de partaj succesoral autentificat sub nr. X/1926. - Potrivit registrului de proprietăți din perioada 1936 - 1938, vol… - extravilan - loturile aflate în extravilanul localității erau numerotate de la nr… -fine. În acest registru, dl. M.S., autorul reclamanților, figura cu lotul nr… din careul ..., cu lotul nr… din careul ... și cu lotul nr… din careul nr… Rezultă din aceste date necontestate de reclamanți că, în anii 1936 - 1938, terenurile din moșia A. aparținând autorului S.M. se aflau în extravilanul localității și nu există nicio mențiune ulterioară, până la executarea în anul 1943 a deciziei de expropriere dată în aplicarea Legii reformei agrare din 1921, că terenului i s-ar fi schimbat regimul juridic și ar fi fost inclus în intravilanul localității.

- Terenul din cartierul A. aparținând lui S.M., în suprafață de 8 ha, a fost expropriat ca teren agricol conform Legii agrare nr. 187/1945. - Potrivit suplimentului la expertiza topografică efectuată în apel, terenul solicitat de reclamantă era situat în extravilanul localității inclusiv la momentul notificării. Prin urmare, reținând că terenul ce a aparținut autorului reclamanților se afla în extravilanul localității la data preluării de către stat, precum și la data notificării, dar și că terenurile preluate prin aplicarea Legii reformei agrare nr. 187/1945 intră în domeniul de reglementare al Legii nr. 18/1991, reclamanții putându-le solicita în temeiul prevederilor acestui act normativ special, instanța a respins apelurile formulate constatând că tribunalul a stabilit corect incidența în speță a prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat și motivat recurs reclamanții G.G., S.C. H.A. S.A., B.C. și S.G. Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.: Prin notificarea înregistrata la Primăria Municipiului Constanța, reclamanții au solicitat restituirea în natură, printre altele, a unor suprafețe de teren - parcela nr… (parțial), parcela nr… și parcela nr… - care, conform suplimentului la raportul de expertiză tehnică depus la Tribunalul Constanța pentru termenul de judecată din 13 iunie 2008, coroborat cu Hotărârea Consiliului Local Constanța din 31 ianuarie 1997 prin care s-a aprobat modificarea Hotărârii nr. 15/1993, în sensul "reașezării limitelor intravilanului localității" și cu planul întocmit de S.C.

P. S.A. Constanța, făceau parte din intravilanul Municipiului Constanța la momentul formulării notificării. În acest context, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, deoarece deși, la momentul preluării abuzive terenurile erau situate în extravilanul localității, la momentul formulării notificării, respectiv anul 2001, făceau parte din intravilanul Municipiului Constanța.

Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente: Prin decizia recurată, interpretând și coroborând probele administrate în cauză, instanța de apel a concluzionat că terenul ce a aparținut autorului reclamanților se afla în extravilanul localității atât la data preluării de către stat, precum și la data notificării pe care reclamanții au formulat-o în temeiul Legii nr. 10/2001, astfel încât prima instanță a făcut o corectă aplicare în cauză a prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001. Prin motivele de recurs, recurenții nu formulează critici de nelegalitate cu privire la modul în care instanța de apel a interpretat prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001, ci susțin că prin probele administrate au dovedit că numai la data preluări abuzive, imobilul se afla în extravilanul localității.

La data notificării, terenul în litigiu se găsea în intravilan, împrejurare în raport cu care prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001 nu sunt aplicabile. Prin urmare, recurenții-reclamanți nu susțin o altă interpretare a prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 decât cea la care s-a oprit instanța de apel - și anume aceea că dacă la data formulării notificării în temeiul Legii nr. 10/2001, terenul a cărui retrocedare se cere se afla în extravilanul localității, acesta nu poate, față de prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001, să fie retrocedat în procedura acestei legi - ci pretind că au probat în cauză împrejurarea că la momentul notificării bunul se afla în intravilanul și nu în extravilanul localității, așa cum a reținut Curtea de Apel.

Aceste susțineri vizează, de fapt, modul în care instanța de apel a stabilit situația de fapt, prin interpretarea probelor administrate. Însă, situația de fapt stabilită în fazele procesuale anterioare, rezultată din probele administrate, nu mai poate fi reapreciată în calea de atac a recursului deoarece, în condițiile art. 304 C. proc. civ., recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce țin de legalitatea hotărârii supuse controlului judiciar. Dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ. care permiteau instanței de recurs să cenzureze modul în care instanța de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză, au fost în mod expres abrogate prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

Prin urmare, criticile care cuprind aspecte de netemeinicie ale deciziei recurate, care vizează modul în care instanța de apel a stabilit situația de fapt prin interpretarea probelor administrate, nu mai învestesc în mod legal instanța de recurs cu analiza lor. În consecință, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții G.G., S.C. H.A. S.A., H.O., B.C. și de intervenienta S.G. împotriva deciziei nr. 226 C din 06 octombrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 noiembrie 2011.