ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8368/2011

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția civilă, reclamanții G.D., P.A. și L.E. au solicitat obligarea pârâților Municipiul Constanța și Primarul Municipiului Constanța la restituirea în natură a imobilului situat în municipiul Constanța, b-dul M., compus din teren în suprafață de 369,64 mp și construcție. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că imobilul a aparținut autorilor lor, iar în anul 1952 acesta a fost trecut abuziv în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 224/1951. Prin Notificarea nr. 2245/2001, formulată de către toți moștenitorii, reclamanții au solicitat restituirea imobilului, însă nu a fost emisă nicio decizie care să cuprindă răspunsul la acest demers.

La data de 26 iulie 2001, reclamanții au primit o adresă de la R.A.E.D.P.P., prin care au fost informați că parterul imobilului este ocupat cu contract de închiriere de Partidul Democrat. La termenul de judecată din 7 septembrie 2007 a fost formulată o cerere de intervenție în interes propriu de către C.T. și C.T.A., pe care instanța a admis-o în principiu prin încheierea de ședință din data de 5 octombrie 2007. Ulterior, prin Încheierea din 30 noiembrie 2007, instanța a admis în principiu și cererea de intervenție în interes propriu formulată de către B.N., P.P., G.T., G.A.P. și P.C.V. Tribunalul Constanța, secția civilă, prin Sentința civilă nr. 86 din 27 ianuarie 2010, a admis acțiunea formulată de reclamanții G.D., P.A.

și L.E., a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de B.N., P.P., G.T., G.A.P. și P.C.V., s-a constatat că reclamanții și intervenienții în interes propriu sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură a imobilului litigios, în sensul art. 3 din Lega nr. 10/2001, au fost obligați pârâții la restituirea în natură a imobilului situat în municipiul Constanța, b-dul M., compus din teren în suprafață de 225 mp și construcție - parter cu suprafața de 54,45 mp, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză tehnică și planurile de situație anexe, întocmite de expert S.O. Prin aceeași sentință, a fost admisă cererea de intervenție în interes propriu formulată de C.T.

și C.T.A. și s-a constatat că aceștia sunt titularii dreptului de proprietate asupra imobilului situat în municipiul Constanța, b-dul M., compus din teren în suprafață de 140 mp și construcție - etajul 1, cu suprafața de 73,94 mp. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele considerente: Conform art. 22 din Legea nr. 10/2001, reclamanții și intervenienții în interes propriu B.N., P.P., G.T., G.A.P. și P.C.V. au notificat, prin B.E.J. D.V., Primăria Municipiului Constanța, solicitând restituirea în natură a imobilului situat în Constanța, b-dul M., compus din teren în suprafață de 225 mp și construcție - parter, conform Legii nr. 10/2001. Întrucât potrivit dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001, unitatea deținătoare nu a emis dispoziție sau decizie motivată cu privire la notificarea formulată, reclamanții s-au adresat Tribunalului Constanța pentru soluționarea cererii de față.

În timpul procesului au formulat cerere de intervenție în interes propriu și ceilalți moștenitori ai autorilor reclamanților, solicitând restituirea aceluiași imobil. Potrivit art. 3 raportat la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, instanța de fond a constatat că atât reclamanții, cât și intervenienții în interes propriu care au formulat cerere de restituire a aceluiași imobil au calitatea de persoane îndreptățite la restituirea imobilului în litigiu, preluat în mod abuziv și care a fost în proprietatea defunctului B.N., autorul reclamanților și intervenienților în interes propriu, conform Decretului nr. 224/1951. Imobilul compus din construcție - parter în suprafață de 54,45 mp și 225 mp teren, situat în Constanța, b-dul M., fiind liber, instanța a dispus, conform art. 1 din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură către intervenienții în interes propriu și reclamanți.

A fost admisă și cererea de intervenție în interes propriu formulată de C.T. și C.T.A., cu motivarea că sunt proprietarii imobilului situat la aceeași adresă, compus din teren în suprafață de 140 mp și construcție - etajul 1, cu suprafața de 73,94 mp, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2006 și a Sentinței civile nr. 5416/2007 a Judecătoriei Constanța. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții. 1. Au invocat excepția inadmisibilității acțiunii, având în vedere faptul că notificarea întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 a fost formulată de toți moștenitorii autorilor B.N. și C., iar acțiunea a fost formulată, în calitate de reclamanți, doar de o parte din aceștia.

2. Totodată, apelanții-pârâți au invocat excepția inadmisibilității cererii de intervenție a numiților B.N., P.P., G.T., G.A.P. și P.C.V., cu motivarea că cererea de intervenție în interes propriu într-o acțiune în revendicare este inadmisibilă. 3. De asemenea, au susținut că și cererea de intervenție în interes propriu a intervenienților C.T. și C.T.A. este inadmisibilă, din motivarea acesteia nerezultând ce drept este invocat și care este interesul în promovarea acesteia, din moment ce sunt proprietarii imobilului compus din teren în suprafață de 140 mp și etajul construcției, dovada proprietății fiind făcută cu contractul de vânzare-cumpărare și hotărâre judecătorească. Pe fondul cauzei, pârâții au susținut că nu s-a făcut dovada preluării abuzive.

Prin Decizia nr. 31 C din 24 ianuarie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a respins apelul declarat de pârâții Municipiul Constanța, prin primar și Primarul municipiului Constanța. În motivarea soluției sale, instanța de apel a reținut următoarele considerente: Deși cererea de chemare în judecată nu a fost formulată de toți moștenitorii, cei care nu au formulat această cerere, în cursul judecății, conform art. 49 și urm. C. proc. civ., au formulat cerere de intervenție accesorie în interes alăturat și propriu, solicitând alături de reclamanți, restituirea potrivit Legii nr. 10/2001 a parterului imobilului situat în Constanța, B-dul M., precum și terenul aferent în suprafață de 225 mp, urmare refuzului unității deținătoare de a răspunde prin decizie sau dispoziție motivată la notificarea formulată.

Prin urmare, intervenienții B.N., P.P., G.T., G.A.P. și P.C.V. au solicitat același lucru ca și reclamanții, după ce în prealabil au declanșat procedura necontencioasă, unitatea deținătoare neîndeplinindu-și obligația legală ce-i revenea potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001, au formulat cerere de intervenție accesorie în interesul reclamanților. În această situație, cererea principală nu este inadmisibilă astfel cum susțin pârâții, întrucât intervenienții nu au promovat acțiunea în calitate de reclamanți, având în vedere că în litigiile întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, regula unanimității nu este aplicabilă.

Legea nr. 10/2001 cuprinde mai multe dispoziții care derogă de la dreptul comun (neaplicarea regulii unanimității) tocmai în scopul de a facilita repararea abuzurilor săvârșite în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Astfel, din formularea art. 4 alin. (1) din lege se poate reține că este admisibilă atât în privința restituirii în natură, cât și prin echivalent, cererea formulată separat de mai multe persoane îndreptățite, cum este cazul în speță, urmând ca dreptul de proprietate să se stabilească pe cote-părți ideale. Dat fiind cele invocate mai sus, Curtea a constatat că cererea de intervenție nu este inadmisibilă, intervenienții având același interes ca și reclamanții. De asemenea, s-a considerat că nu este inadmisibilă nici cererea de intervenție formulată de intervenienții C.T.

și C.T.A., ei justificând un interes în promovarea acestei cereri, întrucât prin cererea formulată reclamanții au solicitat restituirea terenului în suprafață de 369,64 mp, în care era inclus și dreptul de proprietate al intervenienților asupra terenului în suprafață de 140 mp. Pe fondul cauzei, pârâții au susținut că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001 cu privire la caracterul abuziv al preluării, susținere care a fost înlăturată ca nefondată.

La dosarul cauzei a fost depusă cartea de judecată din 17 aprilie 1952 emisă de Judecătoria Mixtă Constanța, din care rezultă că la cererea Secției Financiare a orașului Constanța - circa III, a fost încuviințată scoaterea în vânzare a imobilului proprietatea lui B.N., din Constanța, b-dul M., constituit din 3 ochiuri de prăvălie, suprafața de 52 mp, situat la parter, suprafața locului viran de 360 mp, cu motivarea că nu a achitat impozitele restante și majorările de impozite. Existența hotărârii judecătorești prin care s-a încuviințat scoaterea la vânzare publică a bunului nu este de natură a duce la concluzia că preluarea a fost cu titlu, deoarece nu s-a făcut dovada datoriilor restante. În circumstanțele speței, scoaterea la vânzare publică nu a făcut altceva decât să ofere o aparență de legalitate unei preluări ce nu avea temei legal.

De aceea, imobilul a fost preluat abuziv, în sensul art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001, care prevede că fac obiectul legii speciale de reparație și imobilele preluate de stat pentru neplata impozitelor ca urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții Municipiul Constanța și Primarul municipiului Constanța care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au formulat următoarele critici: 1. Prin primul motiv de recurs, recurenții critică respingerea excepției inadmisibilității cererii de intervenție formulată de numiții C.T. și C.T.A., întrucât aceștia dețin acte de proprietate pentru o parte din imobilul litigios, ceea ce face ca cererea lor să fie lipsită de interes.

2. Al doilea motiv de recurs vizează soluționarea pe fond a litigiului, respectiv constatarea caracterului abuziv al preluării. Instanța de apel a reținut incidența art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001, cu motivarea că nu s-a făcut dovada datoriilor restante, iar această dovadă nu le incumbă pârâților. O hotărâre judecătorească, chiar dacă este pronunțată anterior anului 1989, se bucură de o prezumție de legalitate. Această prezumție, coroborată cu lipsa oricărei dovezi din partea reclamanților cu privire la măsurile abuzive invocate pentru imposibilitatea achitării taxelor și impozitelor, confirmă legalitatea trecerii imobilului în patrimoniul statului. Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente: 1. Primul motiv de recurs, prin care se susține că cererea de intervenție formulată de C.T.

și C.T.A., în mod greșit a fost admisă, este nefondat. Aceasta deoarece, după cum a reținut instanța, iar în recurs nu s-a contestat, prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat întregul teren de la imobilul în litigiu, în acesta fiind inclus și cel deținut de intervenienții C. 2. Curtea de apel a stabilit ca situație de fapt, ce nu mai poate fi reanalizată în recurs, că din cartea de judecată din 17 aprilie 1952 emisă de Judecătoria Mixtă Constanța, rezultă că, la cererea Secției Financiare a orașului Constanța - circa III, a fost încuviințată scoaterea în vânzare a imobilului proprietatea lui B.N., din Constanța, b-dul M., constituit din 3 ochiuri de prăvălie, suprafața de 52 mp, situat la parter, suprafața locului viran de 360 mp, cu motivarea că nu a achitat impozitele restante și majorările de impozite.

Pentru că la data fixată pentru vânzare nu s-au prezentat cumpărători, prin Decizia civilă nr. 9820 din 14 septembrie 1952 imobilul a fost transmis fostului Sfat al orașului Constanța. Constatarea instanțelor anterioare în sensul că existența hotărârii judecătorești prin care s-a încuviințat scoaterea la vânzare publică a bunului nu este de natură a duce la concluzia că preluarea a fost cu titlu, deoarece nu s-a făcut dovada datoriilor restante, este corectă. Deși instanța de apel a făcut referire expresă la art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001, considerentele care susțin decizia se circumscriu și dispozițiilor art. 2 lit. i) din aceeași lege, care se referă la imobilele preluate fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data respectivă.

În acest context, în care s-a reținut ca situație de fapt că nu s-a făcut dovada datoriilor restante, s-au aplicat în mod corect aceste dispoziții legale, întrucât nerespectarea dispozițiilor prevăzute de legea în temeiul căreia a fost preluat imobilul, atrage nevalabilitatea titlului statului. Sarcina probei respectării dispozițiilor Decretului nr. 224/1951, inclusiv a datoriilor restante, revenea pârâților, care au invocat preluarea cu titlu a imobilului, potrivit dispozițiilor art. 1169 C. civ. Cum o astfel de probă nu s-a făcut, criticile formulate prin cererea de recurs nu pot fi primite. Așa fiind, față de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții Municipiul Constanța, prin primar și Primarul municipiului Constanța împotriva Deciziei civile nr. 31 C din 24 ianuarie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2011.