ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8368/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8368/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul
Tribunalului Constanța, secția civilă, reclamanții G.D., P.A. și L.E. au
solicitat obligarea pârâților Municipiul Constanța și Primarul Municipiului
Constanța la restituirea în natură a imobilului situat în municipiul Constanța,
b-dul M., compus din teren în suprafață de 369,64 mp și construcție.
În motivarea
acțiunii, reclamanții au arătat că imobilul a aparținut autorilor lor, iar în
anul 1952 acesta a fost trecut abuziv în proprietatea statului, în baza
Decretului nr. 224/1951.
Prin Notificarea nr.
2245/2001, formulată de către toți moștenitorii, reclamanții au solicitat
restituirea imobilului, însă nu a fost emisă nicio decizie care să cuprindă
răspunsul la acest demers. La data de 26 iulie 2001, reclamanții au primit o
adresă de la R.A.E.D.P.P., prin care au fost informați că parterul imobilului
este ocupat cu contract de închiriere de Partidul Democrat.
La termenul de
judecată din 7 septembrie 2007 a fost formulată o cerere de intervenție în
interes propriu de către C.T. și C.T.A., pe care instanța a admis-o în principiu
prin încheierea de ședință din data de 5 octombrie 2007.
Ulterior, prin
Încheierea din 30 noiembrie 2007, instanța a admis în principiu și cererea de
intervenție în interes propriu formulată de către B.N., P.P., G.T., G.A.P. și
P.C.V.
Tribunalul Constanța,
secția civilă, prin Sentința civilă nr. 86 din 27 ianuarie 2010, a admis
acțiunea formulată de reclamanții G.D., P.A. și L.E., a admis cererea de
intervenție în interes propriu formulată de B.N., P.P., G.T., G.A.P. și P.C.V.,
s-a constatat că reclamanții și intervenienții în interes propriu sunt persoane
îndreptățite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură a
imobilului litigios, în sensul art. 3 din Lega nr. 10/2001, au fost obligați
pârâții la restituirea în natură a imobilului situat în municipiul Constanța,
b-dul M., compus din teren în suprafață de 225 mp și construcție - parter cu
suprafața de 54,45 mp, astfel cum au fost identificate prin raportul de
expertiză tehnică și planurile de situație anexe, întocmite de expert S.O. Prin
aceeași sentință, a fost admisă cererea de intervenție în interes propriu
formulată de C.T. și C.T.A. și s-a constatat că aceștia sunt titularii
dreptului de proprietate asupra imobilului situat în municipiul Constanța,
b-dul M., compus din teren în suprafață de 140 mp și construcție - etajul 1, cu
suprafața de 73,94 mp.
Pentru a pronunța
această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Conform art. 22 din
Legea nr. 10/2001, reclamanții și intervenienții în interes propriu B.N., P.P.,
G.T., G.A.P. și P.C.V. au notificat, prin B.E.J. D.V., Primăria Municipiului
Constanța, solicitând restituirea în natură a imobilului situat în Constanța,
b-dul M., compus din teren în suprafață de 225 mp și construcție - parter,
conform Legii nr. 10/2001.
Întrucât potrivit
dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001, unitatea deținătoare nu a emis
dispoziție sau decizie motivată cu privire la notificarea formulată,
reclamanții s-au adresat Tribunalului Constanța pentru soluționarea cererii de
față.
În timpul procesului
au formulat cerere de intervenție în interes propriu și ceilalți moștenitori ai
autorilor reclamanților, solicitând restituirea aceluiași imobil.
Potrivit art. 3
raportat la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, instanța de fond a
constatat că atât reclamanții, cât și intervenienții în interes propriu care au
formulat cerere de restituire a aceluiași imobil au calitatea de persoane
îndreptățite la restituirea imobilului în litigiu, preluat în mod abuziv și
care a fost în proprietatea defunctului B.N., autorul reclamanților și
intervenienților în interes propriu, conform Decretului nr. 224/1951.
Imobilul compus din
construcție - parter în suprafață de 54,45 mp și 225 mp teren, situat în
Constanța, b-dul M., fiind liber, instanța a dispus, conform art. 1 din Legea
nr. 10/2001, restituirea în natură către intervenienții în interes propriu și
reclamanți.
A fost admisă și
cererea de intervenție în interes propriu formulată de C.T. și C.T.A., cu
motivarea că sunt proprietarii imobilului situat la aceeași adresă, compus din
teren în suprafață de 140 mp și construcție - etajul 1, cu suprafața de 73,94
mp, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2006 și a
Sentinței civile nr. 5416/2007 a Judecătoriei Constanța.
Împotriva acestei hotărâri
au declarat apel pârâții.
Au invocat
excepția inadmisibilității acțiunii, având în vedere faptul că notificarea
întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 a fost formulată de toți
moștenitorii autorilor B.N. și C., iar acțiunea a fost formulată, în calitate
de reclamanți, doar de o parte din aceștia.
Totodată,
apelanții-pârâți au invocat excepția inadmisibilității cererii de intervenție a
numiților B.N., P.P., G.T., G.A.P. și P.C.V., cu motivarea că cererea de
intervenție în interes propriu într-o acțiune în revendicare este inadmisibilă.
De asemenea, au
susținut că și cererea de intervenție în interes propriu a intervenienților
C.T. și C.T.A. este inadmisibilă, din motivarea acesteia nerezultând ce drept
este invocat și care este interesul în promovarea acesteia, din moment ce sunt
proprietarii imobilului compus din teren în suprafață de 140 mp și etajul
construcției, dovada proprietății fiind făcută cu contractul de
vânzare-cumpărare și hotărâre judecătorească.
Pe fondul cauzei,
pârâții au susținut că nu s-a făcut dovada preluării abuzive.
Prin Decizia nr. 31 C
din 24 ianuarie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și
familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a respins apelul declarat de
pârâții Municipiul Constanța, prin primar și Primarul municipiului Constanța.
În motivarea soluției
sale, instanța de apel a reținut următoarele considerente:
Deși cererea de
chemare în judecată nu a fost formulată de toți moștenitorii, cei care nu au
formulat această cerere, în cursul judecății, conform art. 49 și urm. C. proc.
civ., au formulat cerere de intervenție accesorie în interes alăturat și
propriu, solicitând alături de reclamanți, restituirea potrivit Legii nr.
10/2001 a parterului imobilului situat în Constanța, B-dul M., precum și
terenul aferent în suprafață de 225 mp, urmare refuzului unității deținătoare
de a răspunde prin decizie sau dispoziție motivată la notificarea formulată.
Prin urmare,
intervenienții B.N., P.P., G.T., G.A.P. și P.C.V. au solicitat același lucru ca
și reclamanții, după ce în prealabil au declanșat procedura necontencioasă,
unitatea deținătoare neîndeplinindu-și obligația legală ce-i revenea potrivit
art. 25 din Legea nr. 10/2001, au formulat cerere de intervenție accesorie în
interesul reclamanților.
În această situație,
cererea principală nu este inadmisibilă astfel cum susțin pârâții, întrucât
intervenienții nu au promovat acțiunea în calitate de reclamanți, având în
vedere că în litigiile întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, regula
unanimității nu este aplicabilă.
Legea nr. 10/2001
cuprinde mai multe dispoziții care derogă de la dreptul comun (neaplicarea
regulii unanimității) tocmai în scopul de a facilita repararea abuzurilor
săvârșite în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Astfel, din
formularea art. 4 alin. (1) din lege se poate reține că este admisibilă atât în
privința restituirii în natură, cât și prin echivalent, cererea formulată
separat de mai multe persoane îndreptățite, cum este cazul în speță, urmând ca
dreptul de proprietate să se stabilească pe cote-părți ideale.
Dat fiind cele
invocate mai sus, Curtea a constatat că cererea de intervenție nu este
inadmisibilă, intervenienții având același interes ca și reclamanții.
De asemenea, s-a
considerat că nu este inadmisibilă nici cererea de intervenție formulată de
intervenienții C.T. și C.T.A., ei justificând un interes în promovarea acestei
cereri, întrucât prin cererea formulată reclamanții au solicitat restituirea
terenului în suprafață de 369,64 mp, în care era inclus și dreptul de
proprietate al intervenienților asupra terenului în suprafață de 140 mp.
Pe fondul cauzei,
pârâții au susținut că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. (1)
lit. d) din Legea nr. 10/2001 cu privire la caracterul abuziv al preluării, susținere
care a fost înlăturată ca nefondată.
La dosarul cauzei a
fost depusă cartea de judecată din 17 aprilie 1952 emisă de Judecătoria Mixtă
Constanța, din care rezultă că la cererea Secției Financiare a orașului
Constanța - circa III, a fost încuviințată scoaterea în vânzare a imobilului
proprietatea lui B.N., din Constanța, b-dul M., constituit din 3 ochiuri de
prăvălie, suprafața de 52 mp, situat la parter, suprafața locului viran de 360
mp, cu motivarea că nu a achitat impozitele restante și majorările de impozite.
Existența hotărârii
judecătorești prin care s-a încuviințat scoaterea la vânzare publică a bunului
nu este de natură a duce la concluzia că preluarea a fost cu titlu, deoarece nu
s-a făcut dovada datoriilor restante.
În circumstanțele
speței, scoaterea la vânzare publică nu a făcut altceva decât să ofere o
aparență de legalitate unei preluări ce nu avea temei legal.
De aceea, imobilul a
fost preluat abuziv, în sensul art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001, care
prevede că fac obiectul legii speciale de reparație și imobilele preluate de
stat pentru neplata impozitelor ca urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat,
prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate.
Împotriva acestei
decizii au declarat recurs pârâții Municipiul Constanța și Primarul
municipiului Constanța care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., au formulat următoarele critici:
Prin primul motiv
de recurs, recurenții critică respingerea excepției inadmisibilității cererii
de intervenție formulată de numiții C.T. și C.T.A., întrucât aceștia dețin acte
de proprietate pentru o parte din imobilul litigios, ceea ce face ca cererea
lor să fie lipsită de interes.
Al doilea motiv de
recurs vizează soluționarea pe fond a litigiului, respectiv constatarea caracterului
abuziv al preluării.
Instanța de apel a
reținut incidența art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001, cu motivarea că nu s-a
făcut dovada datoriilor restante, iar această dovadă nu le incumbă pârâților. O
hotărâre judecătorească, chiar dacă este pronunțată anterior anului 1989, se
bucură de o prezumție de legalitate. Această prezumție, coroborată cu lipsa
oricărei dovezi din partea reclamanților cu privire la măsurile abuzive
invocate pentru imposibilitatea achitării taxelor și impozitelor, confirmă legalitatea
trecerii imobilului în patrimoniul statului.
Verificând
legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate, Înalta Curte
constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru
următoarele considerente:
Primul motiv de
recurs, prin care se susține că cererea de intervenție formulată de C.T. și
C.T.A., în mod greșit a fost admisă, este nefondat.
Aceasta deoarece,
după cum a reținut instanța, iar în recurs nu s-a contestat, prin cererea de
chemare în judecată s-a solicitat întregul teren de la imobilul în litigiu, în
acesta fiind inclus și cel deținut de intervenienții C.
Curtea de apel a
stabilit ca situație de fapt, ce nu mai poate fi reanalizată în recurs, că din
cartea de judecată din 17 aprilie 1952 emisă de Judecătoria Mixtă Constanța,
rezultă că, la cererea Secției Financiare a orașului Constanța - circa III, a
fost încuviințată scoaterea în vânzare a imobilului proprietatea lui B.N., din
Constanța, b-dul M., constituit din 3 ochiuri de prăvălie, suprafața de 52 mp,
situat la parter, suprafața locului viran de 360 mp, cu motivarea că nu a
achitat impozitele restante și majorările de impozite.
Pentru că la data
fixată pentru vânzare nu s-au prezentat cumpărători, prin Decizia civilă nr.
9820 din 14 septembrie 1952 imobilul a fost transmis fostului Sfat al orașului
Constanța.
Constatarea
instanțelor anterioare în sensul că existența hotărârii judecătorești prin care
s-a încuviințat scoaterea la vânzare publică a bunului nu este de natură a duce
la concluzia că preluarea a fost cu titlu, deoarece nu s-a făcut dovada
datoriilor restante, este corectă.
Deși instanța de apel
a făcut referire expresă la art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001,
considerentele care susțin decizia se circumscriu și dispozițiilor art. 2 lit.
i) din aceeași lege, care se referă la imobilele preluate fără respectarea
dispozițiilor legale în vigoare la data respectivă.
În acest context, în
care s-a reținut ca situație de fapt că nu s-a făcut dovada datoriilor
restante, s-au aplicat în mod corect aceste dispoziții legale, întrucât
nerespectarea dispozițiilor prevăzute de legea în temeiul căreia a fost preluat
imobilul, atrage nevalabilitatea titlului statului.
Sarcina probei
respectării dispozițiilor Decretului nr. 224/1951, inclusiv a datoriilor restante,
revenea pârâților, care au invocat preluarea cu titlu a imobilului, potrivit
dispozițiilor art. 1169 C. civ.
Cum o astfel de probă
nu s-a făcut, criticile formulate prin cererea de recurs nu pot fi primite.
Așa fiind, față de
considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. cu referire
la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în
cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de pârâții Municipiul Constanța, prin primar și
Primarul municipiului Constanța împotriva Deciziei civile nr. 31 C din 24
ianuarie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie,
litigii de muncă și asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 25 noiembrie 2011.