ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2886/2004

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 34 din 11 februarie 2003, Tribunalul Gorj a condamnat pe inculpatul C.N. la 2 ani închisoare, pentru infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.

A fost făcută aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen., s-a dispus confiscarea specială a unei sume de bani și inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Până la ieșirea sa la pensie, 1 decembrie 1999, inculpatul C.N. a ocupat unele funcții de conducere, fiind cunoscut în localitatea Motru ca o persoană influentă.

În anul 1986, el a ajutat o persoană (denunțătoarea) să-și angajeze un fiu și o fiică.

În cursul lunii iunie 2001 au fost reluate discuțiile cu care ocazie denunțătoarea și-a manifestat dorința să-și angajeze un alt fiu.

Creându-i acelei persoane, convingerea că are cunoștințe în sectorul minerit din Motru de care va uza pentru angajare, i-a solicitat acesteia o sumă de bani, și diverse produse agroalimentare.

El a justificat această cerere prin faptul că pentru angajare este nevoie să se obțină o viză de reședință în localitatea M., motiv pentru care va trebui să „recompenseze” pe funcționarii de la serviciul de evidență informațională și pe cei care-l vor ajuta la angajarea în muncă și pentru a inspira încredere a făcut unele demersuri la evidența informatizată Motru, obținând pentru cel ce vroia să obțină servici o viză de reședință în acea localitate.

În urma discuțiilor purtate, în toamna anului 2001, inculpatul a primit suma de 8.000.000 lei și diverse produse agroalimentare, însumând în total 15.000.000 lei.

Apelul declarat de inculpat a fost respins prin decizia nr. 386 din 18 septembrie 2003 a Curții de Apel Craiova.

Împotriva acestor soluții, inculpatul a declarat recurs.

Apărătorul, invocând motivele scrise depuse la dosar, a susținut că hotărârile nu sunt legale, întrucât în mod greșit instanțele l-au condamnat pe inculpat pentru infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen.

Sub acest aspect, a menționat că datorită modului de organizare, conducătorii subunităților miniere nu aveau atribuții de a angaja personal, astfel încât chiar dacă inculpatul ar fi pretins și primit foloase materiale pentru a influența angajarea vreunei persoane, acest fapt (angajarea) nu era un act ce intra în atribuțiile de servici ale celor influențați. Ca atare nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 257 C. pen., apărătorul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și în principal achitarea inculpatului în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

În subsidiar, apărătorul a cerut aplicarea art. 81 sau 86

1

C. pen., deoarece inculpatul este în vârstă, nu are antecedente penale, a recunoscut și regretat fapta comisă, iar starea sănătății sale este precară.

Recursul este fondat numai sub aspectul individualizării pedepsei în ceea ce privește modul ei de executare.

Analizând hotărârile pronunțate se constată că ele sune legale, instanțele stabilind starea de fapt pe baza probelor ce au fost complet administrate și corect interpretate.

Susținerea apărătorului că faptei comisă de către inculpat îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, nu este întemeiată și bine au procedat instanțele respingând-o.

Astfel, pentru existența infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen., este necesar să se precizeze actul pentru a cărei îndeplinire urmează să se exercite influența traficantului, neavând relevanță dacă a fost sau nu indicată persoana ce urmează să fie influențată.

Potrivit legii, este necesar ca influența reală sau presupusă de care se prevalează autorul să se refere la un act ce intră în atribuțiile de serviciu ale persoanei respective, iar cea căreia i se promite efectuarea intervenției să aibă un interes real.

Ca atare, pentru existența infracțiunii de trafic de influență este necesar, printre altele, ca influența de care se prevalează făptuitorul să se refere la un funcționar ale cărui atribuții sunt de natură să permită rezolvarea favorabilă a pretențiilor celui care solicită intervenția. Nu este necesar ca făptuitorul să aibă în exclusivitate asemenea atribuții, întrucât această cerință ar excede prevederilor art. 257 C. pen., ci este suficient ca el să aibă numai anumite sarcini concrete de executare în domeniul respectiv.

În speță, inculpatul a pretins bani și foloase materiale pentru a facilita angajarea unei persoane într-o mină din raza orașului Motru și pentru a fi credibil a obținut o viză de luare în spațiul său deoarece a comunicat denunțătorului că angajarea se face numai celor care locuiesc în acel oraș.

Din modul cum a acționat, la care se adaugă și împrejurarea că a pretins o sumă de bani pentru întocmirea fișei medicale cerându-i și actele necesare întocmirii dosarului de personal, inculpatul a creat certitudinea că poate contribui la încadrarea persoanei respective într-o mină.

Convingerea că inculpatul are influență asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă un act ce intra în atribuțiile sale de serviciu a fost întărită și de faptul că în anul 1986 acesta l-a angajat pe un alt membru al familiei denunțătoarei în schimbul unei sume de bani, promițându-i și unui cumnat al unei martore că-l va angaja tot într-o întreprindere minieră.

Ca atare, fapta comisă de către inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen.

Hotărârea nu este temeinică în ceeace privește individualizarea pedepsei sub aspectul modului ei de executare.

Așa cum a fost stabilită, pedeapsa aplicată nu reflectă corect gradul de pericol social al făptuitorului.

Astfel, inculpatul este în vârstă, infractor primar, a recunoscut și regretat comiterea faptei și atât el cât și soția sa sunt bolnavi, așa cum rezultă din actele medicale depuse la dosar și toate aceste date constituiau suficiente temeiuri pentru ca instanțele să-și formeze convingerea că scopul pedepsei poate fi realizat chiar fără executarea acesteia.

Neprocedând în acest mod, recursul urmează să fie admis, hotărârile să fie casate și să se dispună suspendarea condiționată a executării pedepsei în temeiul dispozițiilor art. 81 și art. 82 C. pen., pe un termen de încercare de 4 ani.

Urmează să se facă aplicarea și a art. 359 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul C.N. împotriva deciziei penale nr. 386 din 18 septembrie 2003 a Curții de Apel Craiova.

Casează decizia atacată, precum și sentința nr. 34 din 11 februarie 2003 a Tribunalului Gorj numai cu privire la individualizarea pedepsei sub aspectul modului de executare.

În temeiul dispozițiilor art. 81 și art. 82 C. pen., dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, stabilind termen de încercare de 4 ani.

Potrivit art. 359 C. proc. pen., atrage inculpatului asupra consecințelor ce decurg din nerespectarea dispozițiilor art. 83 C. pen.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 mai 2004.