ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2850/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

sentința nr. 212/F/CA/2009 din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost

respinsă acțiunea formulată de reclamanții O.I.N. și S.A.I.

în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, acțiunea având ca obiect anularea Deciziei nr.

4882/FF emisă de pârâtă în 26 septembrie 2008, evaluarea terenului

agricol în suprafață de 60,4306 ha situat în comuna Șepreuș, județul Arad și obligarea pârâtei la plata despăgubirilor ce vor fi

stabilite pe cale de expertiză. A fost de asemenea respinsă

acțiunea reclamanților în contradictoriu cu D.G.F.P. Alba, ca fiind

formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală

pasivă, respingându-se și cererea de chemare în garanție a SC E.

SRL.

Pentru

a pronunța această hotărâre, prima instanță a

reținut că prin încheierea de ședință din 19 mai 2009

s-a admis excepția lipsei calității procesuale a Statului Român

prin D.G.F.P. Alba, astfel încât se impune respingerea acțiunii

reclamanților promovată împotriva acestui pârât ca fiind

formulată împotriva unei persoane fără legitimare

procesuală pasivă.

S-a

mai reținut că prin sentința civilă nr. 453/2006 a

Judecătoriei Chișinău Criș, hotărâre rămasă

irevocabilă, s-a recunoscut dreptul de proprietate al reclamanților

asupra terenului agricol în suprafață de 60,4306 ha și s-a respins cererea reclamanților de restituire în natură a acestui

teren.

Totodată,

prin raportul de evaluare întocmit de evaluatorii C.M.G. și C.D. s-a

stabilit că valoarea de piață estimată la data de 01 martie

2008 pentru terenul în speță este de 114.818 Euro, adică 427.916

lei exclusiv TVA.

Prin

Decizia nr. 4882/ FF din 26 septembrie 2008 s-a dispus emiterea titlului de

despăgubire în favoarea reclamanților S.A.I. și O.I.N., în

cuantum de 427.916 lei, reclamanții contestând această decizie.

S-a

mai reținut că prin raportul de expertiză întocmit de expertul

tehnic judiciar C.G., la solicitarea reclamanților, s-a stabilit că

valoarea terenului pentru care se solicită despăgubiri este de

311.218 Euro, respectiv 1.314.523 lei.

A

apreciat instanța fondului că această din urmă evaluare nu

este de natura a înlătura concluziile raportului întocmit la 01 martie 2008

și, corespunzător, de a afecta validitatea deciziei atacate în

cauză.

Astfel,

evaluarea anterior întocmită răspunde exigențelor legii și

este de natură a oferii, prin valoarea propusă a terenului în

discuție, o justă și echitabilă reparație

reclamanților pentru pierderea patrimonială suferită, prin

utilizarea unor criterii obiective apte de a conduce la rezultatul scontat.

În

ce privește expertiza tehnică judiciară efectuată la

cererea reclamanților, prima instanță a apreciat că prin

aceasta se ajunge la stabilirea unei valori de piață rezultată

din media ofertelor preconstituite de reclamanți, pe care aceștia

pretind că le-ar fi primit pentru terenul în cauză, criteriu

nerealist în condițiile în care aceștia nu dețin un asemenea

teren în materialitatea sa.

Împotriva

hotărârii primei instanțe au declarat recurs reclamanții O.I.N. și

S.A.I., invocând dispozițiile cu caracter general cu privire în art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenții-reclamanți

nu și-au structurat criticile formulate în motivele de recurs, însă,

din modul în care au fost expuse, Înalta Curte reține că acestea

vizează greșita respingere a acțiunii, în condițiile în

care valoarea terenului a fost stabilit prin expertiza judiciară

efectuată în cauză, iar modul de calcul și valoarea terenului nu

a fost contestată de partea adversă.

Arată

că în eventualitatea în care instanța de fond nu a agreat expertiza

judiciară, în baza rolului activ putea dispune efectuarea unei noi

expertize, la care s-ar fi opus, tocmai pentru a consolida justețea

pretențiilor deduse judecății.

Deși

nu este formulat ca un motiv de recurs distinct, recurenții susțin

că nu au avut posibilitatea să atace în justiție, raportul de

evaluare extrajudiciară al Comisiei, care nu le-a fost comunicat și

că nu există niciun impediment pentru a se reveni asupra deciziei

atacate pentru a se stabili în favoarea lor o justă și reală

despăgubire.

Prin

întâmpinările depuse la dosar, intimata–pârâtă Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor și chemata în garanție SC E. SRL,

au solicitat respingerea recursului, apreciind că motivele de recurs sunt

netemeinice și nefondate.

Referitor

la susținerile recurenților-reclamanți, conform cărora raportul

de evaluare nr. 5154/R din 08 aprilie 2008 nu le-a fost comunicat

niciodată, astfel încât nu au avut posibilitatea de a efectua obiecțiuni,

precizează că, astfel cum rezultă din confirmările de

primire, existente la dosarul cauzei, acestora le-a fost transmis raportul de evaluare

la data de 08 ianuarie 2008, respectiv 11 februarie 2008 și că după

confirmarea primirii raportului de evaluare, reclamanții au avut

posibilitatea de a formula obiecțiuni la raportul de evaluare potrivit

art. 16.13 din H.G. nr. 1095/2005, iar evaluatorul avea obligația de a

răspunde la acestea, înainte de emiterea deciziei.

Apreciază

că

este

inadmisibil ca solicitantul despăgubirilor care, din propria culpă nu

și-a exercitat drepturile specifice procedurii administrative să

conteste ulterior concluziile raportului de evaluare pe baza căruia

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis decizia -

titlu de despăgubire.

Examinând

sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurenți,

a apărărilor cuprinse în întâmpinările depuse la dosar, cât

și sub toate aspectele, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că este legală pentru motivele care succed.

Instanța

de fond a reținut în mod judicios ca obiectul acțiunii cu care a fost

învestită îl constituie cererea reclamanților de anulare a Deciziei nr.

4887/FF din 26 septembrie 2009 prin care s-a emis titlul de despăgubire în

cuantum de 427.917 RON conform raportului de evaluare nr. 5154/R din 8 aprilie

2008 întocmit în dosarul nr. 11342/FFCC/2007, în temeiul art. 13 alin. (1)

și art. 16 alin. (7) din Titlu VII – Regimul stabilirii și

plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod

abuziv, din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul

proprietății și justiție, precum și unele măsuri

adiacente.

Din

motivele acțiunii și criticile formulate în cererea de recurs

rezultă că recurenții-reclamanți sunt nemulțumiți

de cuantumul despăgubirilor stabilite prin raportul de evaluare ce a stat

la baza acestei decizii.

Procedura

administrativă instituită prin Legea nr. 247/2005 pentru acordarea

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care nu

pot fi restituite în natură, este o procedură complexă,

cuprinzând mai multe etape, a căror parcurgere este obligatorie anterior

emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire.

Astfel,

în etapa evaluării, potrivit art. 16.14 din H.G. nr. 1095/2005

"raportul de evaluare al evaluatorului desemnat va fi comunicat de

către acesta atât Comisiei Centrale, cât și persoanelor

îndreptățite solicitante. În măsura în care acestea din

urmă formulează obiecțiuni, evaluatorul este dator să

răspundă la acestea. Obiecțiunile formulate și

răspunsul la aceste obiecțiuni al evaluatorului desemnat vor fi

comunicate în mod obligatoriu și Comisiei Centrale”.

Contrar

celor susținute de recurenți prin motivele formulate, la dosar au

făcut dovada comunicării raportului de evaluare, aspect dovedit cu

confirmarea de primire depuse la dosarul de fond (filele 98-99).

Potrivit

art. 16.13 din Legea nr. 247/2005, recurenții-reclamanți aveau

posibilitatea de a formula obiecții la raportul de evaluare și nu

prin ocolirea acestei proceduri administrative să conteste ulterior

concluziile evaluării pe baza cărora s-a emit titlu de

despăgubire.

Dispozițiile

art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevăd o procedură

administrativă de soluționare a cererilor de retrocedare în

situația în care se acordă despăgubiri, procedură ce are un

caracter contradictoriu în faza de evaluare, de natură a asigura dreptul

persoanelor beneficiare de a obține o evaluare apropiată cu

realitatea pieței în momentul evaluării.

Așa

cum rezultă din întâmpinarea depusă la fondul cauzei,

Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor a constat că raportul de evaluare a

fost întocmit conform Standardelor Internaționale de Evaluare, precum

și faptul că evaluatorul a utilizat metoda comparațiilor directe

așa cum prevăd metodele de evaluare a terenului conform Standardele

Internaționale de Practică în Evaluare - IVS-GN 1 - Evaluarea

proprietăților Imobiliare, Ediția a VIII-a, și că au

fost utilizate informații luate din ofertele de pe piață,

contracte de vânzare-cumpărare, inclusiv certificatul emis de

Primăria comunei Șepreuș, jud. Arad, sub nr. 578 din 06 martie 2008.

Cu

privire la acest raport de evaluare ce a stat la baza deciziei atacate și

prima instanță a constatat că răspunde exigențelor

legii și este de natură a oferi prin valoarea propusă a

terenului evaluat, o justă și echitabilă reparație.

Este

real că în cauză la solicitarea reclamanților s-a efectuat un

raport de expertiză tehnică judiciară prin care s-a stabilit o

valoare a despăgubiri de 311.218 Euro, însă instanța de fond a

apreciat că această expertiză nu este de natură a

înlătura concluziile raportului de evaluare care a stat la baza emiterii

deciziei atacate și, corespunzător, de a afecta validitatea deciziei

reprezentând titlu de despăgubire.

Mai

mult, se constată că este pertinentă apărarea intimatei

chemate în garanție potrivit căreia

raportul de evaluare a fost

întocmit la o anumită dată și anume la data de 01 martie 2008,

pe baza datelor de piață existente atunci și că ulterior

fluctuațiile acesteia au fost foarte mari și nu se mai putea emite un

raport de evaluare pe baza datelor existente pe piață un an mai

târziu, când un alt evaluator a utilizat numai oferte efectuate în anul 2009.

Or,

din actele și lucrările dosarului rezultă că decizia

atacată a fost emisă cu respectarea prevederilor art. 19 din Titlul

VII din Legea nr. 247/2005, raportul de evaluare nu a fost contestat în procedura

administrativă, conform dispozițiilor art. 16.13 din Normele aprobate

prin H.G. nr. 1095/2002, iar concluziile raportului de expertiză efectuat

în această fază judiciară nu este de natură a afecta

validitatea actului atacat.

Astfel

fiind, rezultă că soluția instanței de fond este

legală și temeinică, urmând ca recursul să fie respins ca

nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ. și

art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de O.I.N.

și S.A.I. împotriva sentinței nr. 212/F/CA/2009 din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 28 mai 2010.