ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2850/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 212/F/CA/2009 din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții O.I.N. și S.A.I. în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, acțiunea având ca obiect anularea Deciziei nr. 4882/FF emisă de pârâtă în 26 septembrie 2008, evaluarea terenului agricol în suprafață de 60,4306 ha situat în comuna Șepreuș, județul Arad și obligarea pârâtei la plata despăgubirilor ce vor fi stabilite pe cale de expertiză. A fost de asemenea respinsă acțiunea reclamanților în contradictoriu cu D.G.F.P.

Alba, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, respingându-se și cererea de chemare în garanție a SC E. SRL. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin încheierea de ședință din 19 mai 2009 s-a admis excepția lipsei calității procesuale a Statului Român prin D.G.F.P. Alba, astfel încât se impune respingerea acțiunii reclamanților promovată împotriva acestui pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără legitimare procesuală pasivă. S-a mai reținut că prin sentința civilă nr. 453/2006 a Judecătoriei Chișinău Criș, hotărâre rămasă irevocabilă, s-a recunoscut dreptul de proprietate al reclamanților asupra terenului agricol în suprafață de 60,4306 ha și s-a respins cererea reclamanților de restituire în natură a acestui teren.

Totodată, prin raportul de evaluare întocmit de evaluatorii C.M.G. și C.D. s-a stabilit că valoarea de piață estimată la data de 01 martie 2008 pentru terenul în speță este de 114.818 Euro, adică 427.916 lei exclusiv TVA. Prin Decizia nr. 4882/ FF din 26 septembrie 2008 s-a dispus emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamanților S.A.I. și O.I.N., în cuantum de 427.916 lei, reclamanții contestând această decizie. S-a mai reținut că prin raportul de expertiză întocmit de expertul tehnic judiciar C.G., la solicitarea reclamanților, s-a stabilit că valoarea terenului pentru care se solicită despăgubiri este de 311.218 Euro, respectiv 1.314.523 lei. A apreciat instanța fondului că această din urmă evaluare nu este de natura a înlătura concluziile raportului întocmit la 01 martie 2008 și, corespunzător, de a afecta validitatea deciziei atacate în cauză.

Astfel, evaluarea anterior întocmită răspunde exigențelor legii și este de natură a oferii, prin valoarea propusă a terenului în discuție, o justă și echitabilă reparație reclamanților pentru pierderea patrimonială suferită, prin utilizarea unor criterii obiective apte de a conduce la rezultatul scontat. În ce privește expertiza tehnică judiciară efectuată la cererea reclamanților, prima instanță a apreciat că prin aceasta se ajunge la stabilirea unei valori de piață rezultată din media ofertelor preconstituite de reclamanți, pe care aceștia pretind că le-ar fi primit pentru terenul în cauză, criteriu nerealist în condițiile în care aceștia nu dețin un asemenea teren în materialitatea sa. Împotriva hotărârii primei instanțe au declarat recurs reclamanții O.I.N.

și S.A.I., invocând dispozițiile cu caracter general cu privire în art. 304 1 C. proc. civ. Recurenții-reclamanți nu și-au structurat criticile formulate în motivele de recurs, însă, din modul în care au fost expuse, Înalta Curte reține că acestea vizează greșita respingere a acțiunii, în condițiile în care valoarea terenului a fost stabilit prin expertiza judiciară efectuată în cauză, iar modul de calcul și valoarea terenului nu a fost contestată de partea adversă. Arată că în eventualitatea în care instanța de fond nu a agreat expertiza judiciară, în baza rolului activ putea dispune efectuarea unei noi expertize, la care s-ar fi opus, tocmai pentru a consolida justețea pretențiilor deduse judecății.

Deși nu este formulat ca un motiv de recurs distinct, recurenții susțin că nu au avut posibilitatea să atace în justiție, raportul de evaluare extrajudiciară al Comisiei, care nu le-a fost comunicat și că nu există niciun impediment pentru a se reveni asupra deciziei atacate pentru a se stabili în favoarea lor o justă și reală despăgubire. Prin întâmpinările depuse la dosar, intimata–pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și chemata în garanție SC E. SRL, au solicitat respingerea recursului, apreciind că motivele de recurs sunt netemeinice și nefondate.

Referitor la susținerile recurenților-reclamanți, conform cărora raportul de evaluare nr. 5154/R din 08 aprilie 2008 nu le-a fost comunicat niciodată, astfel încât nu au avut posibilitatea de a efectua obiecțiuni, precizează că, astfel cum rezultă din confirmările de primire, existente la dosarul cauzei, acestora le-a fost transmis raportul de evaluare la data de 08 ianuarie 2008, respectiv 11 februarie 2008 și că după confirmarea primirii raportului de evaluare, reclamanții au avut posibilitatea de a formula obiecțiuni la raportul de evaluare potrivit art. 16.13 din H.G. nr. 1095/2005, iar evaluatorul avea obligația de a răspunde la acestea, înainte de emiterea deciziei.

Apreciază că este inadmisibil ca solicitantul despăgubirilor care, din propria culpă nu și-a exercitat drepturile specifice procedurii administrative să conteste ulterior concluziile raportului de evaluare pe baza căruia Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis decizia - titlu de despăgubire. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor cuprinse în întâmpinările depuse la dosar, cât și sub toate aspectele, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală pentru motivele care succed.

Instanța de fond a reținut în mod judicios ca obiectul acțiunii cu care a fost învestită îl constituie cererea reclamanților de anulare a Deciziei nr. 4887/FF din 26 septembrie 2009 prin care s-a emis titlul de despăgubire în cuantum de 427.917 RON conform raportului de evaluare nr. 5154/R din 8 aprilie 2008 întocmit în dosarul nr. 11342/FFCC/2007, în temeiul art. 13 alin. (1) și art. 16 alin. (7) din Titlu VII – Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și justiție, precum și unele măsuri adiacente. Din motivele acțiunii și criticile formulate în cererea de recurs rezultă că recurenții-reclamanți sunt nemulțumiți de cuantumul despăgubirilor stabilite prin raportul de evaluare ce a stat la baza acestei decizii.

Procedura administrativă instituită prin Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care nu pot fi restituite în natură, este o procedură complexă, cuprinzând mai multe etape, a căror parcurgere este obligatorie anterior emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire. Astfel, în etapa evaluării, potrivit art. 16.14 din H.G. nr. 1095/2005 "raportul de evaluare al evaluatorului desemnat va fi comunicat de către acesta atât Comisiei Centrale, cât și persoanelor îndreptățite solicitante. În măsura în care acestea din urmă formulează obiecțiuni, evaluatorul este dator să răspundă la acestea. Obiecțiunile formulate și răspunsul la aceste obiecțiuni al evaluatorului desemnat vor fi comunicate în mod obligatoriu și Comisiei Centrale”.

Contrar celor susținute de recurenți prin motivele formulate, la dosar au făcut dovada comunicării raportului de evaluare, aspect dovedit cu confirmarea de primire depuse la dosarul de fond (filele 98-99). Potrivit art. 16.13 din Legea nr. 247/2005, recurenții-reclamanți aveau posibilitatea de a formula obiecții la raportul de evaluare și nu prin ocolirea acestei proceduri administrative să conteste ulterior concluziile evaluării pe baza cărora s-a emit titlu de despăgubire. Dispozițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevăd o procedură administrativă de soluționare a cererilor de retrocedare în situația în care se acordă despăgubiri, procedură ce are un caracter contradictoriu în faza de evaluare, de natură a asigura dreptul persoanelor beneficiare de a obține o evaluare apropiată cu realitatea pieței în momentul evaluării.

Așa cum rezultă din întâmpinarea depusă la fondul cauzei, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a constat că raportul de evaluare a fost întocmit conform Standardelor Internaționale de Evaluare, precum și faptul că evaluatorul a utilizat metoda comparațiilor directe așa cum prevăd metodele de evaluare a terenului conform Standardele Internaționale de Practică în Evaluare - IVS-GN 1 - Evaluarea proprietăților Imobiliare, Ediția a VIII-a, și că au fost utilizate informații luate din ofertele de pe piață, contracte de vânzare-cumpărare, inclusiv certificatul emis de Primăria comunei Șepreuș, jud. Arad, sub nr. 578 din 06 martie 2008. Cu privire la acest raport de evaluare ce a stat la baza deciziei atacate și prima instanță a constatat că răspunde exigențelor legii și este de natură a oferi prin valoarea propusă a terenului evaluat, o justă și echitabilă reparație.

Este real că în cauză la solicitarea reclamanților s-a efectuat un raport de expertiză tehnică judiciară prin care s-a stabilit o valoare a despăgubiri de 311.218 Euro, însă instanța de fond a apreciat că această expertiză nu este de natură a înlătura concluziile raportului de evaluare care a stat la baza emiterii deciziei atacate și, corespunzător, de a afecta validitatea deciziei reprezentând titlu de despăgubire.

Mai mult, se constată că este pertinentă apărarea intimatei chemate în garanție potrivit căreia raportul de evaluare a fost întocmit la o anumită dată și anume la data de 01 martie 2008, pe baza datelor de piață existente atunci și că ulterior fluctuațiile acesteia au fost foarte mari și nu se mai putea emite un raport de evaluare pe baza datelor existente pe piață un an mai târziu, când un alt evaluator a utilizat numai oferte efectuate în anul 2009. Or, din actele și lucrările dosarului rezultă că decizia atacată a fost emisă cu respectarea prevederilor art. 19 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, raportul de evaluare nu a fost contestat în procedura administrativă, conform dispozițiilor art. 16.13 din Normele aprobate prin H.G.

nr. 1095/2002, iar concluziile raportului de expertiză efectuat în această fază judiciară nu este de natură a afecta validitatea actului atacat. Astfel fiind, rezultă că soluția instanței de fond este legală și temeinică, urmând ca recursul să fie respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de O.I.N. și S.A.I. împotriva sentinței nr. 212/F/CA/2009 din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 mai 2010.