ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 366/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 366/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-a
luat în examinare recursul declarat de inculpatul T.L.Gh. împotriva deciziei
penale nr.161/P din 18 iunie 2002 a Curții de Apel Constanța.
S-a
prezentat recurentul asistat de apărător ales, avocat N.T.
Procedura
de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul
inculpatului a susținut și dezvoltat motivele de recurs depuse în scris la
dosarul cauzei și a solicitat admiterea acestuia așa cum a fost formulat, în
sensul casării ambelor hotărâri și trimiterea cauzei la procuror pentru
efectuarea urmăririi penale sau a casării deciziei instanțâei de apel și menținerea
sentinței instanței de fond.
Procurorul
a concluzionat în sensul respingerii recursului ca nefondat, arătând că
urmărirea penală s-a făcut de organul competent, infracțiunea comisă nu se
încadrează în cele obligatoriu a fi efectuate de procuror.
Totodată,
cum Legea nr.143/200 nu face distincție asupra cantității de droguri deținută
și cum fapta prezintă un pericol social ridicat, încadrarea juridică este
corectă, iar pedeapsa aplicată just individualizată.
Inculpatul,
în ultimul cuvânt, arată că regretă fapta, susținând apărarea făcută prin
apărător.
C U R T E A
Asupra
recursului de față;
În
baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
rechizitoriul nr.1932/P din 13 decembrie 2001, întocmit de Parchetul de pe
lângă Tribunalul Constanța, inculpatul T.L.Gh. a fost trimis în judecată pentru
săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.2(1) și art.11 din Legea
nr.143/2000, cu aplicarea art.33 lit.a C.pen.
În
fapt, s-a reținut că, la 10 decembrie 2001, inculpatul a fost surprins având
asupra sa 6,1 gr rezină de cannabis, pe care o deținea în vederea oferirii și
vânzării altor persoane. La aceeași dată, inculpatul l-a îndemnat pe martorul I.V.
să fumeze o țigară cu cannabis, îndemn urmat de executare.
În
drept, infracțiunile săvârșite de inculpat au fost încadrate în art.2(1) și
art.11 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.33 lit.a C.pen.
Tribunalul
Constanța, prin sentința penală nr.88 din 19 februarie 2002, în baza art.334
C.proc.pen., a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută
de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 în infracțiunea prevăzută de art.4 din
Legea nr.143/2000 și a condamnat pe inculpatul T.L.Gh. la pedeapsa de o lună și
27 zile închisoare.
S-a
făcut aplicarea art.71 în referire la art.64 C.pen.
În
baza art.88 C.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada
reținerii și arestării preventive, de la data de 10 decembrie 2001 la 5
februarie 2002.
S-a
constatat integral executată pedeapsa aplicată inculpatului.
În
baza art.11 pct.2 lit.a C.proc.pen. raportat la art.10 lit.b
1
C.proc.pen., combinat cu art.18
1
C.pen., a fost achitat inculpatul
pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.11 din Legea nr.143/2000.
În
baza art.91 lit.c C.pen., s-a aplicat inculpatului sancțiunea administrativă a
amenzii, în cuantum de 1.000.000 lei.
A
fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat, în cuantum de
1.000.000 lei conform art.191 C.proc.pen.
În
fapt, prima instanță, a reținut următoarele:
La
data de 10 decembrie 2001, inculpatul l-a invitat pe martorul I.V. la o
plimbare cu autoturismul pe marginea canalului, în Cernavodă, ocazie cu care
acesta a confecționat o țigară cu hașiș pe care i-a dat-o martorului să o
fumeze, precizându-i că aceasta conținea droguri.
La
revenirea în bar, organele de poliție au efectuat o percheziție a
autoturismului inculpatului, în care s-au găsit 6,1 gr rezină de cannabis,
primită de la un cetățean străin.
Din
analiza de laborator a rezultat că inculpatul nu este consumator, ceea ce
dovedește intenția sa de a atrage alte persoane în sfera consumului de droguri.
Față
de declarația martorului dată în faza de cercetarea judecătorească, din care
rezultă că nu a fost îndemnat de inculpat să fumeze, infracțiunea prevăzută de
art.11 din Legea nr.143/2000 nu prezintă gradul de pericol social al unei
infracțiuni, situație în care sunt aplicabile dispozițiile art.18
1
C.pen.
Probele
nefiind recoltate în cadrul unei instituții sanitare, de personal de
specialitate și cu respectarea tuturor condițiilor impuse, proba cu buletinul
medical nr.126/2001 a fost înlăturată de prima instanță.
Inculpatul,
fiind consumator de droguri, s-a dispus schimbarea încadrării juridice din
art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 în art.4 din aceeași lege.
La
individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art.72
C.pen., precum și cantitatea redusă de rezină de cannabis – 6,1 gr, faptul că
inculpatul este la primul conflict cu legea penală, a avut o atitudine sinceră,
recunoscând fapta și s-au aplicat și dispozițiile art.74-74 lit.d C.pen.
Împotriva
acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța
prin care se susține că în mod nelegal instanța de fond a schimbat încadrarea
juridică a faptei prin rechizitoriu, deoarece în speță, erau întrunite toate elementele
constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000.
Se
susține că sentința este netemeinică și nelegală și pentru că fapta
inculpatului de a îndemna o persoană să consume droguri prezintă gradul de
pericol social al unei infracțiuni, prevăzută de art.11 din Legea nr.143/2000,
situație în care se impune înlăturarea dispozițiilor art.18
1
C.pen.
și condamnarea inculpatului.
Curtea
de Apel Constanța, prin decizia penală nr.161/P din 18 iunie 2002, a admis
apelul parchetului și a desființat sentința atacată în sensul că:
A
înlăturat aplicarea art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.b C.proc.pen.
În
baza art.334 C.proc.pen. a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea
prevăzută de art.4 din Legea nr.143/2000 în art.2 alin.1 din aceeași lege și în
baza acestui text de lege, cu aplicarea art.74, 76 din Codul penal, a condamnat
pe inculpatul T.L.Gh. la 6 luni închisoare.
În
baza art.11 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.74,76 C.pen. a condamnat pe
același inculpat la 3 luni închisoare.
Conform
art.33 lit.a și 34 lit.b C.pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea
mai grea de 6 luni închisoare, în condițiile art.71 și 64 C.pen.
Au
fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Pentru
a da această soluție, instanța de apel a reținut următoarele:
Aflându-se
în Turcia, în luna octombrie 2001, intimatul inculpat a cunoscut un cetățean
turc, căruia i-a solicitat, prin telefon, în luna noiembrie 2001, la revenirea
în țară să-i trimită hașiș în valoare de 50 mărci, sumă pe care urma să o
plătească ulterior, când va merge în Turcia.
La
scurt interval de timp, respectiv în ultima decadă a lunii noiembrie 2001,
intimatul inculpat a primit drogul, aflat într-un pachet, pe care l-a ridicat
de la mesageria unei firme – Autogara Constanța.
Din
drogul primit, intimatul inculpat a dat la 10 decembrie 2001 pentru a fuma și
martorului I.V.
Cu
ocazia percheziției efectuată la 10 decembrie 2001, s-au găsit asupra
intimatului inculpat 60 buc.foițe pentru confecționare de țigări, iar în
autoturism, respectiv în portbagaj, s-a decoperit o bucată de hașiș.
La
locuința intimatului inculpat s-a găsit o seringă de 2 ml despre care acesta a
declarat organului de poliție că, probabil, aparține prietenei sale (10 decembrie
2001).
În
urma examinării probelor recoltate intimatului inculpat, s-a constatat că
rezultatul este negativ, ceea ce dovedește inexistența drogului în organismul
acestuia la data depistării.
Cele
arătate mai sus rezultă din procesele-verbale încheiate de organul de poliție
la 10 ddcembrie 2001, coroborate cu declarațiile intimatului inculpat, cu
declarațiile martorului I.V. date atât în faza de cercetare penală cât și în
faza de cercetare judecătorească, cu raportul de constatare tehnico-științifică
nr.170857/10.12.2001, cu buletinul de analiză nr.126/11.12.2001, semnat de dr.V.L.
– medic specialist.
Susținerea
intimatului inculpat referitoare la faptul că a cumpărat drogul pentru consum
propriu a fost înlăturată, deoarece simpla afirmație a acestuia privind
înțelegerea cu cetățeanul turc în ceea ce privește prețul și modalitatea de
plată, nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
De
altfel, buletinul de analiză nr.126/2001, întocmit de medicul specialist, în
condițiile art.112 C.proc.pen., dovedește inexistența drogului în organismul
inculpatului la 10 decembrie 2001, contrar susținerilor acestuia că ar fi fumat
țigară cu această substanță interzisă de lege – și netemeinicia susținerii
conform căreia drogul ar fi fost cumpărat doar pentru consumul propriu
(procesul-verbal de percheziție din 10.12.2001 din care rezultă că s-a găsut la
locuința intimatului inculpat o seringă de 2 ml).
Fapta
intimatului inculpat de a procura, cumpăra la sfârșitul lunii noiembrie 2001 o
cantitate de drog de risc, fără drept, din Turcia, primită prin intermediul
unei firme, a fost caracterizată ca infracțiunea prevăzută de art.2 alin.1 din
Legea nr.143/2000, motiv pentru care a dispus schimbarea încadrării juridice în
acest sens.
În
ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art.11(1) din Legea nr.143/2000
săvârșită de inculpat, s-a reținut că în raport de pericolul social concret al
acesteia, sancțiunea cu caracter administrativ aplicată inculpatului este
neîndestulătoare, situație în care se va aplica o pedeapsă.
Având
în vedere că inculpatul este la primul conflict cu legea și vârsta acestuia,
s-au aplicat dispozițiile art.74,76 C.pen.
Împotriva
acestei decizii, inculpatul a declarat recurs, susținând că:
-
urmărirea penală a fost efectuată cu încălcarea dispozițiilor art.209
C.proc.pen., în sensul că nu s-a efectuat de către procuror ci de organul de
poliție;
-
greșit instanța de apel a încadrat fapta în dispozițiile art.2 alin.1 din Legea
nr.143/2000, încadrarea corectă este în dispozițiile art.4 din aceeași lege,
așa cum a reținut prima instanță, deoarece drogurile găsite cu ocazia
percheziției erau deținute pentru consum, buletinul de analiză nr.126/2001
fiind corect înlăturat de instanța de fond;
-
fapta de a îndemna pe martorul I.V. să consume droguri nu constituie
infracțiune cum greșit a reținut instanța de apel ci o faptă care nu prezintă
gradul de pericol al unei infracțiuni, așa cum corect a reținut instanța de
fond;
-
pedepsele nu au fost corect individualizate, impunându-se reducerea lor.
Recursul
este nefondat.
Potrivit
dispozițiilor art.209 alin.3 C.proc.pen., urmărirea penală se efectuează în mod
obligatoriu de către procuror în cazul infracțiunilor indicate în cuprinsul
său.
În
speță, nu s-au încălcat dispozițiile art.209 alin.3 C.proc.pen., deoarece
infracțiunile ce constituie obiectul judecății nu sunt enumerate în acest text.
În
consecință, constatarea nulității urmăririi penale nefiind justificată, primul
motiv de recurs fiind nefondat, urmează să fie respins.
Este,
de asemenea, neîntemeiat și motivul de casare vizând greșita schimbare a
încadrării juridice a faptei în art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000.
Examinând
hotărârea atacată, sub primul aspect, se constată că susținerea inculpatului
potrivit căreia greșit instanța de apel a reținut buletinul de analiză
nr.126/2001, deși acesta este lipsit de valoare probatorie, nu este întemeiată.
Așa
cum rezultă din probele existente la dosar, organul de urmărire penală având
nevoie de concluzii imediate asupra stării de dependență de droguri a
inculpatului arestat, existând în acest sens declarația acestuia, ținând seama
că acestor categorii de persoane li se aplică măsuri de urgență, respectiv
măsuri medicale destinate tratamentului supradozei, comei și sindromului de
serraj, a dispus efectuarea unui examen de laborator (toxicologic) a probei de
urină recoltată de la inculpat, care a fost făcut de o unitate sanitară de specialitate,
rezultatul explorării toxicologice fiind redat în buletinul de analiză
nr.126/2001, prin concluziile sale stabilindu-se că în momentul depistării,
inculpatul nu era dependent de droguri.
Procedând
în acest mod, organul de urmărire penală s-a conformat întocmai prevederilor
art.112 și 113 C.proc.pen. și a căror aplicare s-a făcut în speță, potrivit
cărora, constatarea se efectuează asupra probei puse la dispoziție sau ridicată
de organul de urmărire penală, fără îndeplinirea unei alte condiții.
Ca
urmare, actul medical efectuat în cauză este valabil, după cum corect a
stabilit instanța de apel, astfel încât, sub acest aspect, critica formulată de
inculpat este nefondată, urmând a fi respinsă.
Examinând
hotărârea și sub cel de al doilea aspect se constată că susținerea recurentului
potrivit căreia în mod greșit a fost condamnat pentru infracțiunea prevăzută de
art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000, deoarece în realitate, fapta întrunește
elementele infracțiunii prevăzută de art.4 din aceeași lege, întrucât a
cumpărat și deținut drogurile pentru consum propriu și nu în vederea
comercializării, nu este întemeiată. Din probe, inclusiv buletinul de analiză
nr.126/2001, rezultând că inculpatul nu este consumator de droguri, se impune
concluzia că acesta a cumpărat și deținut cantitatea de 6,1 gr rezină de
cannabis în vederea comercializării, încadrarea juridică în dispozițiile art.2
alin.1 din Legea nr.143/2000 fiind, deci corectă.
În
raport cu cele ce preced, instanța de apel a procedat corect schimbând
încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art.4 din Legea
nr.143/2000 în infracțiunea prevăzută de art.2 alin.1 din aceeași lege.
Prin
urmare și în această privință, decizia instanței de apel este temeinică și
legală, astfel că este nefondat și cel de al doilea motiv de recurs al
inculpatului.
Tot
astfel este neîntemeiată și critica adusă de recurent deciziei referitor la
condamnarea sa pentru infracțiunea prevăzută de art.11 din Legea nr.143/2000.
Conform
art.17 C.pen., infracțiunea este fapta ce prezintă pericol social, săvârșită cu
vinovăție și prevăzută de legea penală, constituind unicul temei al răspunderii
penale.
Pe
de altă parte, potrivit art.18
1
din același cod, nu constituie
infracțiune fapta care, deși prevăzută de legea penală, prin atingerea minimă
adusă uneia dintre valorile ocrotite de lege și prin conținutul ei concret este
vădit lipsită de importanță și, prin urmare, nu prezintă gradul de pericol
social al unei infracțiuni.
La
stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și
mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care
fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum
și de persoana și conduita făptuitorului.
Examinând
cauza, se constată că fapta săvârșită de inculpat prezintă pericolul social al
unei infracțiuni așa cum corect a statuat instanța de apel.
Îndemnul
adresat unei persoane să consume droguri, deși acesta nu era toxicoman, îndemn
urmat de executare, constituie o faptă ce poate avea urmări dintre cele mai
grave pentru viața și sănătatea acesteia, ceea ce îi conferă un caracter grav.
La
aprecierea gradului de pericol social nu se poate face abstracție de persoana
și conduita inculpatului, care nu a recunoscut fapta și, deci, nu a regretat-o.
Numai
lipsa antecedentelor penale, singura dată pozitivă dintre criteriile de
apreciere reținute de instanța de fond, nu este de natură să ducă la concluzia
lipsei de pericol social al faptei săvârșite.
Așadar
și sub aspectul examinat, hotărârea instanței de apel este legală și temeinică
și în consecință urmează a se menține.
Pedepsele
aplicate inculpatului de către instanța de apel au fost just individualizate în
raport de natura infracțiunilor comise, împrejurările concrete în care au fost
comise faptele și de datele ce caracterizează persoana acestuia.
Neexistând
alte motive de recurs care examinate din oficiu ar putea duce la casarea
hotărârii atacate, în conformitate cu art.385
15
pct.1 lit.b
C.proc.pen., urmează a respinge recursul declarat de inculpat, ca nefondat, cu
obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de inculpatul T.L.Gh. împotriva deciziei penale nr.161/P din
18 iunie 2002 a Curții de Apel Constanța.
Obligă
pe inculpat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunțată,
în ședință publică, azi 24 ianuarie 2003.