ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4427/2003

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 62 din 6 decembrie 2002 a Tribunalului Covasna, inculpatul C.I.A. a fost condamnat la 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de introducere în țară de droguri de risc fără drept, prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 și art. 76 din același cod și la un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 și art. 76 din același cod, dispunându-se, conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 18 august 2002, până la 19 august 2002 și a arestării preventive de la 21 august 2002 până la zi. În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a cantității de 30,27 gr. de rezină de cannabis depusă la camera de corpuri delicte a Inspectoratului General de Poliție. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii de îndemn la consumul ilicit de droguri, prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Pentru a pronunța acea sentință, tribunalul a reținut următoarele: Inculpatul C.I.A., cetățean român, încă din anul 1987, împreună cu părinții, s-a stabilit în Franța, unde în prezent își are domiciliul, obținând astfel și cetățenia franceză. Începând cu anul 1992, inculpatul a venit în fiecare an în vizită în România, de fiecare dată pe perioada verii. Fiind consumator de hașis – rezina de cannabis, a luat hotărârea ca de fiecare dată când venea în vizită în România, să introducă în țară din acest drog, pentru consum propriu. Potrivit declarațiilor date în cursul cercetărilor penale, martorii C.A.V., O.V.A., P.R., S.D.O., K.M.C. și G.I.D., au arătat că inculpatul, în cercul de prieteni din localitatea Întorsura Buzăului, era cunoscut ca fiind consumator de droguri, în concret de hașis.

Martorii au arătat că, au cunoștință despre faptul că începând cu anul 1999 și până în prezent, în fiecare an, inculpatul a introdus în România diferite cantități de hașis, pe care le-a arătat și acestora, a preparat țigări cu acest drog și a fumat și în prezența lor. În cursul cercetărilor și urmăririlor penale a cauzei, inculpatul a recunoscut că în anii 1999 și 2000 a introdus în românia aproximativ 10 gr. de hașis/an, în anul 2001, aproximativ 30 gr. de hașis, iar în anul 2002 o cantitate de aproximativ 40-50 gr. hașis. De fiecare dată aducea și pachete de hârtie necesare confecționării țigaretelor. Toate acestea au fost relatate prietenilor arătați mai sus, în momentele preparării țigărilor cu hașis și fumarea acestora, în locuri mai retrase, cum ar fi la locuința sa, în piața sau autogara din Întorsura Buzăului, pe malul râului Buzău, în spatele blocurilor, la petreceri.

Aceste aspecte au fost confirmate de martori atât în cursul cercetărilor penale, cât și în faza cercetării judecătorești a cauzei. În fața acestor prieteni inculpatul nu ascundea că este consumator de droguri, aceștia de mai multe ori au asistat la prepararea de către inculpat a țigărilor și fiind curioși la cererea lor inculpatul i-a servit pe aceștia să fumeze și ei din țigările lui. Din declarațiile date în fața instanței de judecată, toți martorii au susținut că, inculpatul nu a invitat niciodată și nu i-a îndemnat în nici o situație să fumeze și ei din țigările lui ci, de fiecare dată, ei au fost cei care din propria curiozitate au solicitat să fie serviți de acesta. Numai în aceste condiții au fumat hașis din țigările inculpatului martorii C.A.V., O.V.A., K.C., R.R.

și G.D., până în anul 2000. În anul 2002, inculpatul a intrat în România la data de 7 iulie. Cu puțin timp mai târziu, dar tot în cursul lunii iulie, inculpatul a găzduit în locuința sa din Întorsura Buzăului pe prietenul său N., venit în vizită din Franța, iar puțin mai târziu a venit un alt prieten J., tot din Franța. Și acești doi prieteni ai inculpatului sunt consumatori de droguri, cum rezultă din declarațiile martorilor arătați mai sus. Cum recunoaște și inculpatul, împreună cu acești prieteni de mai multe ori a fumat țigări preparate cu droguri. În una din aceste ocazii, inculpatul, însoțit de prietenul J. și martorul C.A.V., vărul inculpatului, l-au cunoscut în incinta unui club din Întorsura Buzăului, și pe minorele B.F.M.L.

și F.R.A., ambele în vârstă de 17 ani. Mai târziu ajungând în locuința familiei B., unde erau prezenți numai cei cinci tineri în cameră, inculpatul cu prietenul său francez J. și-au aprins câte o țigară, care l-a urmă au recunoscut că sunt confecționate cu hașis. După câteva zile, același grup de tineri s-au întâlnit la o discotecă și la terminarea programului mergând acasă cu un autoturism, s-au oprit într-un loc mai retras, între blocuri, după care inculpatul și prietenul său J. au aprins câte o țigară cu hașis din care, din curiozitate și cele două minore au tras fum de 2 sau 3 ori fără însă să se producă vreo consecință. Inculpatul nu a cunoscut faptul că cele două minore tinere aveau vârsta de numai 17 ani, fiecare.

La data de 16 august 2002, prietenul inculpatului J. s-a reîntors în Franța. La data de 17 august 2002, martora B.C., în satul de vacanță din orașul Covasna, a organizat o petrecere sărbătorindu-și majoratul, la care a invitat aproximativ 30 de tineri, colegi de clasă, printre care și grupul de prieteni din care face parte și inculpatul. Acesta din urmă, împreună cu vărul său C.A.V. a sosit, în jurul orelor 23,00, iar, în jurul orelor 2,00, dimineața, împreună cu martorii K.C. și S.D.O. au ieșit din imobilul unde era organizată petrecerea și s-au deplasat la mașina lui S.D.O. pentru a asculta muzică. Inculpatul așezându-se în locul din spate a mașinii, și-a confecționat o țigară cu hașis și a început să fumeze.

În mașină a urcat și prietenul său P.R. care, deoarece mai fumase și anterior, a tras și el câteva fumuri din țigara inculpatului. La scurt timp după aceea, la fața locului au apărut organele de poliție care, au procedat la percheziția corporală a inculpatului. Din procesul-verbal încheiat cu acea ocazie a rezultat că, în buzunarul pantalonilor inculpatului s-a găsit 1 bucată pastilă de hașis și mai multe foițe de confecționat țigări, inculpatul recunoscând că acestea îi aparține, și au pornit cercetările. În cursul cercetărilor, inculpatul a recunoscut că a cumpărat cantitatea de 40-50 gr. rezină de cannabis de la un cetățean din Paris, pentru care a achitat suma de aproximativ 5 euro/gram, și că a introdus această cantitate de stupefiante în România pentru consum propriu și din care a consumat până la data respectivă, găsind asupra sa astfel doar cantitatea de 30,27 gr.

În urma efectuării analizei de către I.P.G. Laboratorul de analize fizico-chimice droguri, din Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 114.030 din 19 august 2002 întocmit, a rezultat că rezina de cannabis-hașisul supus extracției de metanol Tetrahidrocannabinolul (T.H.C.) cu acțiune halucinogenă, substanță psihotropă inclusă în tabelul I, anexă la Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. Acest drog, hașisul, face parte din tabelul III, anexă la acest act normativ. Din adresa nr. 114.120 din 22 august 2002 a Laboratorului de analize fizico-chimice droguri din cadrul I.G.P. a rezultat că, rezina de cannabis se obține prin secreția periilor glandurari de pe frunzele tulpinii superioare și de inflorescențele plantei femele ale cannabisului, fiind răzuită și presată în parte.

Conținutul de T.H.C. al rezinei de cannabis este de 5–15 %, față de cannabisul (marihuanei) care poate avea doar o concentrație de 0,02–2%. Potrivit art. 3 din Regulamentul de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, calificarea ca drog a unui produs provenit din traficul și consumul ilicit de droguri nu depinde de concentrația substanței sau psihotrope depistate în acest produs. Rezina de cannabis, hașisul, ca produs obținut din cannabis potrivit producerii descrisă mai sus, și consumului prin fumare în amestec cu tutun sau prin injectare, iar crud este preparat sub formă de ulei, se consumă tot prin fumare, fiind suficientă o picătură de substanță pe o țigară obișnuită.

În urma adoptării Legii nr. 143/2000 prin H.G. nr. 1359/2000 s-a aprobat Regulamentul de aplicare al legii, în care rezina de cannabis împreună cu cannabisul și uleiul de cannabis sunt considerare ca droguri de risc, iar substanța activă cu acțiune stupefiantă, halucinogenă tetrahidrocannabinolul (T.C.H.) a fost înscris în tabelul nr. I, unde se află drogurile de mare risc. Starea de fapt reținută mai sus rezultă din procesele-verbale de constituire a infracțiunii flagrante și de percheziție domiciliară, procesul-verbal de cântărire a celor două bucăți de rezină de cannabis găsite asupra inculpatului și respectiv la domiciliul, reședința acestuia din orașul Întorsura Buzăului, raport de constatare tehnico științifică întocmit de către Direcția Generală de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog din cadrul I.G.P., coroborate cu declarațiile martorilor și a inculpatului.

Astfel, în declarațiile date în faza cercetării și urmăririi penale a cauzei, inculpatul a recunoscut sincer că este consumator de hașis din anul 1996, aproximativ de la vârsta de 16 ani și jumătate, fiind un consumator de obicei, întrucât fumează o țigară preparată cu acest drog la o zi sau două. Începând cu anul 1992, când a dobândit cetățenia franceză, anual a venit în România în perioada vacanței de vară, iar în anii 1999 și 2000 când a venit în țară a adus în bagajul personal cantitatea de 10 gr. de hașis, de fiecare dată. În anul 2001 aproximativ 30 gr. de hașis, iar în anul 2002 aproximativ 40-50 gr. În fiecare an drogul l-a adus pentru consum propriu. În declarația dată, martorul C.A.V.

a arătat că, în luna august 1999 a consumat pentru prima dată hașis sub formă de țigară la domiciliul inculpatului din Întorsura Buzăului, care i-a satisfăcut curiozitatea martorului, dar în prealabil l-a avertizat cu privire la efectele drogului. În declarația dată în fața procurorului, martorul a arătat că în anul 1999 din cercul de prieteni făceau parte și martorii O.V., K.C., P.R. și S.D., care cu toții au știut că încă în acea perioadă, inculpatul aducea în România, și fuma hașis și toți, din curiozitate, au încercat mai multe fumuri din țigările confecționate de inculpat. Acest lucru s-a repetat și în anii 2000 și 2001. Martorul a mai arătat că nu l-a întrebat niciodată pe inculpat cum reușește să introducă drogul în România, fără a fi prins la frontieră, dar la întrebarea sa, i-a relatat exact cantitățile de droguri introduse în țară în perioada 1999–2002, în ultimul an aproximativ 30 gr.

Martorul G.I.D. a arătat că știe că din anul 2000 inculpatul aducea hașis când venea acasă în vacanța de vară. În anul 2000 inculpatul i-a și arătat țigara confecționată cu drog, pe care el l-a introdus în țară pentru consum propriu. Martorul l-a cunoscut pe inculpat ca un consumator obișnuit de droguri. Martorul a asistat și la faza când, în vara anului 2002, inculpatul împreună cu prietenul său din Franța, fuma țigara cu hașis, dar nu s-a purtat nici o discuție între prieteni că drogul ar fi fost adus din Franța de N. Martorul K.M.C., în declarația sa arată că încă din anul 2000, inculpatul când venea în țară aducea din Franța drog care semăna cu rășina, căruia i-a dat foc după care l-a fărâmițat și l-a amestecat cu tutun, după care, folosind o foiță a confecționat o țigară pe care după aceea a fumat-o, servind și pe prieteni, inclusiv pe martor, care din curiozitate, au încercat și ei ce efect provoacă drogul.

Martorul i-a cunoscut și pe prietenii inculpatului N. și J. veniți în România în vara anului 2002, i-a văzut fumând împreună țigări cu hașis, a cerut și el două-trei fumuri din țigară fiind curios, iar în fața lui nici unul nu a afirmat că drogul ar fi fost introdus în România de cei doi francezi și nu de inculpat. Din declarație rezultă că, martorul O.V.A., prima dată, în vara anului 1999 a fumat din țigara cu hașis confecționată de inculpat, în piața agroalimentară din orașul Întorsura Buzăului. Cercul de prieteni al inculpatului în acea perioadă după ce cunoștea că inculpatul este consumator de droguri, și că aducea începând cu anul 1999, anual, droguri în România pentru consum propriu. La întrebarea martorului inculpatul i-a răspuns că reușește să treacă drogurile prin vamă și frontieră ascunzându-le în ciorapi.

În vara anului 2000, într-o ocazie a mai tras câteva fumuri dintr-o țigară cu hașis, confecționată de inculpat. În cursul lunii iulie 2002, într-o seară, în locuința inculpatului din Întorsura Buzăului, acesta fumând țigară cu drog, la solicitarea persoanelor, a fost servit și martorul care a tras câteva fumuri. Inculpatul nu i-a făcut nici o afirmație că drogul ar fi fost adus din Franța de prietenul său. Martorul P.R. în declarația sa a arătat că, îl cunoaște pe inculpat de aproximativ 4-5 ani, cu care este în relații de prietenie și știe că este consumator obișnuit de droguri și obișnuiește să aducă droguri pentru consum propriu cu ocazia vizitelor făcute în România. Acest fapt era cunoscut de cercul de prieteni menționați mai sus, tocmai de la inculpat.

Martorul, prima dată, în anul 1999, fiind curios, a fumat din țigara cu hașis a inculpatului, fapt pe care l-a repetat și în anul 2001. În anul 2002, martorul a luat la cunoștință de la prieteni că inculpatul a venit din Franța și din nou a adus hașis și că, atât el cât și prietenul său din Franța, au fumat țigări cu hașis. În noaptea de 17 august 2002, martorul împreună cu S.D.O., K.C. și inculpatul au fost surprinși flagrant ascultând muzică într-un autoturism, inculpatul fumând țigară cu hașis din care și martorul P.R. a consumat, din curiozitate. Martorul nu a fumat niciodată din țigările cu hașis confecționate de către inculpat. Potrivit declarațiilor, martorele B.M.L.

și F.R.A., amândouă minore, după ce au consumat cu inculpatul și cu prietenul J. din Franța, în luna iulie 2002, au ieșit în mai multe rânduri la distracție, iar cei doi au fumat țigări cu drog într-o ocazie, în locuința martorei B.M.L., iar într-o altă ocazie, noaptea, între blocurile din orașul Întorsura Buzăului, când și cele două minore, din curiozitate, au tras câte două fumuri din țigara inculpatului. Cu ocazia audierii, în cursul dezbaterilor judecătorești a cauzei inculpatul și-a schimbat cele declarate în cursul cercetărilor și urmăririlor penale, susținând că, cantitatea de 60-70 gr.

de hașis a fost adusă în țară de unul din prietenii cu care a venit în România, în anul 1998. Din această cantitate a folosit pentru consum propriu și a servit și prietenii în anii următori și care s-a terminat în anul 2001. Cantitatea de drog găsită asupra sa în anul 2002 cu ocazia percheziției corporale și cea găsită în locuința sa, ascunsă în celofan într-o cutie pusă în spatele sobei, a fost adusă de cei doi prieteni N. și J., veniți din Franța, care sunt la fel consumatori al acestui tip de drog. Această apărare a inculpatului este nelegală și a fost respinsă în totalitate, pentru următoarele considerente: Susținerile inculpatului, în sensul celor de mai sus nu se coroborează cu nici una din probele aflate în dosar.

Inculpatul a recunoscut faptul că este consumator obișnuit de drog din anul 1996, în fiecare 1 sau 2 zile consumă țigări confecționate cu hașis. Pentru a satisface acest obicei, pe perioadă mai lungă, săptămâni întregi, cât a stat în vacanțele de vară în România, trebuia să asigure cantitatea necesară consumului. În cauză nu s-a pus problema, în nici un fel, că o anumită cantitate de drog ar fi fost procurată de inculpat pe teritoriul României. Acesta cu lux de amănunte, în prezența apărătorului desemnat din oficiu, în fața organului de urmărire penală, a descris modalitatea și cantitățile de droguri introduse în țară în perioada 1998-2002. Încercarea și tendința de a denatura adevărul recunoscut, se datorează luării la cunoștință, în cursul cercetărilor, a schimbărilor intervenite în legislația României, care vizează perioada și activitatea infracțională a inculpatului.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna și inculpatul C.I.A. În apelul său parchetul critică sentința pentru netemeinicie și nelegalitate. Astfel, se susține prin acest apel că, în mod greșit s-a dispus achitarea pentru infracțiunea prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în loc să se dispună schimbarea încadrării juridice în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, ca și modalitatea de stabilire a pedepsei pentru infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 ar fi greșită (fără mențiuni adecvate referitoare la pedeapsa complementară), ca și temeiul confiscării speciale, precum și cantitatea de droguri confiscate.

S-a mai criticat și greșita individualizare a pedepsei stabilită în dezacord cu prevederile art. 72 C. pen., precum și reținerea în bloc a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. Prin apelul său, inculpatul C.I.A. susține că nu s-a dovedit suficient fapta de introducere în țară de droguri de risc. Se mai susține că unele declarații ale inculpatului și martorilor nu corespund realității, iar prima instanță nu a analizat corect probatoriul și în consecință nu a înlăturat probele ce nu reflectă adevărul. Inculpatul mai menționează în apelul său că întreaga cantitate de drog găsită la percheziție, era pentru consumul propriu. În subsidiar, în situația în care nu se va reține că drogurile au fost aduse de o altă persoană, inculpatul solicită a se observa că nu se pot reține decât actele materiale din 2001 – 2002, față de împrejurarea că în anul 2000, legea de bază căreia a fost trimis în judecată, nu era în vigoare.

Se mai susține că, greșit s-a reținut comiterea infracțiunii prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000 în formă continuată în loc de reținerea concursului de infracțiuni. Curtea de Apel Brașov, prin decizia penală nr. 111/ Ap din 25 aprilie 2003, admite apelurile declarate și desființează sentința atacată cu privire la încadrarea juridică, pedeapsă și confiscarea specială. Rejudecând cauza în aceste limite, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică din art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen., în infracțiunea de trafic de stupefiante, prevăzută de art. 312 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (pentru fapta din 1999) și infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen.

(trei acte materiale). În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., dispune achitarea inculpatului pentru infracțiunea de trafic de stupefiante, prevăzută de art. 312 C. pen. În baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. și art. 74 C. pen., raportat la art. 76 lit. a) C. pen., stabilește pedeapsa de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. și pedeapsa complimentară a interzicerii pe perioada de 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Pedeapsa rezultantă urmare aplicării art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., se reduce de la 4 ani la 3 ani închisoare și pedeapsa complimentară de 2 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Cu privire la confiscarea specială, modifică temeiul din art. 118 lit. b) C. pen. în art. 118 lit. e) C. pen., raportat la art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și se dispune confiscarea cantității de 29,36 gr. rezină de cannabis în loc de 30,27 gr. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Deduce din pedeapsa aplicată perioada arestului preventiv în continuare din 6 decembrie 2002 la zi și menține starea de arest preventiv. În motivarea acestei decizii, curtea de apel reține următoarele: În ceea ce privește apelul parchetului acesta este fondat cu privire la motivele privind temeiul confiscării drogurilor, cantitatea de drog confiscată, Astfel, în conformitate cu starea de fapt reținută, temeiul corect al confiscării drogurilor este art. 118 lit. e) C. pen., raportat la art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în loc de art. 118 lit. b) C. pen.

Referitor la cantitatea de rezină de cannabis supusă confiscării se constată că urmare determinărilor de laborator, probe distructive, cantitatea de rezină de cannabis ce a rămas este de 29,36 gr. și nu de 30,27 gr. și numai aceasta putea fi supusă măsurii de siguranță a confiscării. Referitor la celelalte motive din apelul parchetului se constată netemeinicia, pentru considerentele ce urmează: În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen., parchetul nu critică nereținerea de către prima instanță a acestei infracțiuni, ci afirmarea greșită, neschimbare a încadrării juridice în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Având în vedere că infracțiunea prevăzută de art. 11 alin. (1) și cea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 se comit prin activități, ce realizează elementul material, distincte (îndemn și respectiv oferire), instanța nu ar fi putut să dispună schimbarea încadrării juridice. Procurorul, titular al acțiunii penale, ar fi putut să ceară în condițiile art. 336 C. proc. pen., extinderea procesului penal pentru alte fapte, care s-ar fi încadrat în prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Susținerea potrivit căreia instanța ar fi sesizată cu infracțiunile rezultate din starea de fapt și nu cu cele descrise în dispozitivul rechizitoriului, nu este în conformitate cu prevederile art. 317 C. pen., deoarece încalcă dreptul la apărare a inculpatului.

În ceea ce privește critica privind nemenționarea perioadei concrete de executare a pedepsei complimentare, se motivează că nu se poate reține ca motiv de desființare al sentinței, fiind o chestiune de executare, stabilită prin lege (art. 66 C. pen.). Referitor la individualizarea pedepsei, critica privind greșita reținere în bloc a circumstanțelor atenuante și în general a unei circumstanțe atenuante se apreciază că este nefondată. Lipsa de sinceritate a inculpatului invocată poate fi în realitate determinată de modul concret de desfășurare a activității de administrare a probelor specific unui proces penal, în condițiile în care inculpatul nu a mai fost anterior arestat. Înscrisurile depuse în dosar dovedesc temeinicia reținerii circumstanțelor atenuante.

În raport de modul concret de comitere a infracțiunilor și de persoana inculpatului C.I.A., prima instanță a realizat și o aplicare corectă a principiilor prevăzute de art. 72 C. pen., referitoare la individualizarea pedepselor, cu criticile ce se vor menționa privind apelul inculpatului. În ceea ce privește apelul inculpatului se constată că acesta este fondat cu privire la încadrarea juridică reținută și cu privire la pedeapsă. Starea de fapt a fost corect reținută pe baza probelor, cu excepția faptei din 1999. Astfel, pe baza copiilor de pe pașapoartele inculpatului, se constată că inculpatul C.I.A.

nu a fost în România în 1999. Această împrejurare are relevanță atât cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cât și cu privire la inexactitățile din declarațiile inculpatului, care fiind atât în favoarea, cât și în defavoarea sa rezultă că se datorează, în principal impactului avut asupra sa de declanșarea procesului penal și arestare. Față de împrejurarea că inculpatul nu a fost în România în 1999, cu privire la actul material corespunzător reținut prin rechizitoriu, ca și în sentința primei instanțe, în conținutul infracțiunii prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, comisă în forma continuată, se va dispune schimbarea încadrării juridice din art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 și art. 74 și art. 76 lit. a) C. pen.

(4 acte materiale), într-o infracțiune de trafic de stupefiante prevăzută de art. 312 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (privind fapta din 1999) și într-o infracțiune prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen., art. 74, raportat la art. 76 lit. a) C. pen. (trei acte materiale). Având în vedere împrejurarea dovedită că inculpatul nu a fost în România în 1999, deci nu putea introduce în țară droguri, această faptă din 1999 nu există și se dispune achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., privind infracțiunea prevăzută de art. 312 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.

Dând eficiență achitării cu privire la o faptă reținută de prima instanță ca act material al infracțiunii considerând întemeiată reținerea circumstanțelor atenuante, văzând și temeinicia motivelor referitoare la individualizarea pedepsei, se reduce pedeapsa aplicată inculpatului de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare, constatând că maximul special al pedepsei nu permite alt mod de executare a pedepsei decât detenția. Se menține pedeapsa complimentară stabilită. Referitor la apărarea inculpatului privind necomiterea faptei de introducere de droguri în țară, se reține următoarele: - prin declarația detaliată dată de inculpat la procuror în prezența apărătorului ales, acesta a relatat că fiind consumator de hașis din 1996, la fiecare venire în țară, a adus cu sine de la Paris, cantități de hașis, cumpărate din Paris cu 5 euro/gr, hașisul fiind destinat consumului propriu.

Martorul O.V.A. în declarațiile sale relatează că inculpatul i-a spus că aduce hașis din Franța, spunându-i chiar și în ce mod îl ascunde la vamă. Ceilalți martori care au cunoștință despre această împrejurare au aflat de la prieteni. Relatarea mamei inculpatului privind împrejurarea că ea îi pregătea bagajul nu înlătură susținerea inculpatului și a martorului menționat. În ce privește declarația extrajudiciară a numitului F.P.C.G., cu care inculpatul tinde să dovedească că hașisul pe care l-a avut era lăsat în locuința sa de către acesta, din anul 1998, se rețin următoarele: Susținerea numitului F.P.C.G. nu este de natură a indica împrejurări diferite de cele reținute de instanță, cu atât mai mult cu cât nici nu se precizează o anumită cantitate (achiziționată, consumată, lăsată inculpatului), în timp ce prin declarația sa precisă inculpatul menționează cantitățile, prețul și locul achiziționării drogului.

Referitor la motivul de apel privind reținerea concursului de infracțiuni în locul infracțiunii în formă continuată se constată că, și acesta este nefondat. Astfel, atât cu privire la introducerea drogurilor în țară, cât și cu privire la deținerea lor, față de susținerea inculpatului că este consumator al acestora din 1996, rezultă rezoluția infracțională unică, iar condițiile privind natura actelor materiale cu conținut asemănător și repetarea acestora la diferite intervale de timp, prevăzute de art. 41 alin. (2) C. pen., sunt de asemenea îndeplinite. Împotriva hotărârilor pronunțate în cauză au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și inculpatul C.I.A. În recursul său procurorul, a reiterat critica formulată în apel privind greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, în loc să se dispună schimbarea încadrării juridice în art. 2 alin. (1) din aceeași lege.

Astfel se susține, că întrucât din probele administrate a rezultat o atitudine subiectivă a inculpatului cu privire la înmânarea drogurilor către martori (nefiind probat îndemnul ci doar darea lor efectivă spre consum martorilor, la cererea acestora), se impunea schimbarea încadrării juridice din art. 11 din Legea nr. 143/2000 în art. 2 alin. (1) din aceeași lege. De asemenea, procurorul a reiterat și critica formulată în apel prin care se susține că pedepsele nu au fost corect individualizate prin reținerea circumstanțelor atenuante.

Prin recursul inculpatului se critică decizia pentru aceleași motive invocate și la instanța de apel, respectiv că materialul probator de la dosar nu este în măsură să dovedească că el este autorul faptei de introducere în țară de droguri fără drept, motiv pentru care a solicitat, în principal a se dispune achitarea sa, iar în subsidiar dacă se va aprecia că sunt probe, în sensul vinovăției sale să se dispună înlăturarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. și aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., referitoare la concursul de infracțiuni, precum și reducerea pedepsei aplicate. Recursurile declarate în cauză nu sunt fondate. Potrivit dispozițiilor art. 317 C. proc. pen., judecata se mărginește la fapta și la persoana arătate în actul de sesizare a instanței, iar în caz de extindere a procesului penal, și la fapta și persoana la care se referă extinderea.

Cu alte cuvinte, obiectul judecății, care este în același timp obiectul învestirii, nu este legat de un act al instanței, care să-i determine conținutul și limitele, ci este determinat numai de cuprinsul actului de sesizare, care este astfel implicit caracterizat și ca act de învestire. În contextul articolului menționat, exprimarea de debut „judecata se mărginește” implică fixarea limitelor peste care nu se poate trece în cadrul desfășurării procesului penal cu care instanța este investită și care sunt precizate, în continuare, prin cuvintele „la faptă și la persoana arătate în actul de sesizare”, adică la fapta și la persoana cu privire la care a avut loc trimiterea în judecată și învestirea instanței.

Pentru a determina, însă, ce se înțelege prin „fapta” și „persoana” „arătate în actul de sesizare”, se impune ca textul art. 317 C. proc. pen., să fie raportat la cel al art. 263 din același cod, care se referă la „cuprinsul rechizitoriului”. Or, prin art. 263 alin. (1) C. proc. pen., se prevede că „rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală și trebuie să cuprindă, pe lângă mențiunile prevăzute în art. 203, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reținută în sarcina sa, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea, măsura preventivă luată și durata acesteia, precum și dispoziția de trimitere în judecată”. Este de observat că, dintre aceste mențiuni pe care trebuie să le cuprindă rechizitoriu, art. 317 C. proc.

pen., care fixează obiectul judecății, adică limitele învestirii, se referă numai la „faptă” și „persoană”. Dar, în accepțiunea acestui text de lege, prin fapta arătată în actul de sesizare nu se poate înțelege doar simpla referire la o anumită faptă menționată în succesiunea activităților unei persoane, ci la descrierea acelei fapte într-un mod susceptibil de a produce consecințe juridice, respectiv a învestirii instanței, o atare condiție neputând fi îndeplinită decât în cazul când fapta arătată prin rechizitoriu este însoțită de precizarea încadrării ei juridice și de dispoziția de trimitere în judecată pentru acea faptă.

Astfel, s-ar putea ajunge la procedee arbitrare, de efectuare a urmăririi penale, cu asigurarea garanțiilor procesuale înscrise în lege doar pentru o singură faptă sau un număr restrâns de fapte, pentru ca în final, eventual pe calea exercitării apelului, a recursului de către procuror, sau chiar a recursului în anulare, să se ceară condamnarea și pentru alte fapte, mai complexe, fără a se mai parcurge etapele obligatorii, cu inerente garanții menite să asigure aflarea adevărului și drepturile elementare la apărare ale celui judecat, ceea ce ar fi inadmisibil. Un asemenea procedeu nu poate fi considerat decât ca fiind contrar spiritului principiilor de bază ale dreptului procesual penal român.

În această privință trebuie avut în vedere că, în Codul de procedură penală, nu este reglementat nici un act procesual prin care instanța să poată dispune învestirea sa pentru anumite fapte și, totodată, să procedeze la judecarea lor, singură dispoziția de trimitere în judecată din rechizitoriu atribuind instanței abilitarea legală de a soluționa cauza. Un act procesual atât de important ca investirea, din care rezultă dreptul și obligația instanței de a judeca procesul, nu poate fi considerat implicit prin art. 300 C. proc. pen., care prevede obligația instanței de a verifica, la primul termen, regularitatea actului de sesizare. Este de observat că în cazurile în care legea a înțeles să prevadă, pentru instanță, atribuția de a se autoinvesti, a reglementat-o în mod expres și anume în art. 335 C. proc.

pen., în care s-a prevăzut că instanța extinde acțiunea penală pentru alte acte materiale ce intră în conținutul infracțiunii cu judecarea căreia a fost sesizată, precum și în art. 336 alin. (2) din același cod, potrivit căruia, numai atunci când procurorul nu participă la judecată, instanța extinde din oficiu procesul penal și pentru alte fapte având legătură cu infracțiunea ce face obiectul sesizării. În speță, din cuprinsul rechizitoriului rezultă că inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracțiunile prevăzute de art. 3 alin. (1), art. 4 și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, iar în expunerea situației de fapt, care justifică trimiterea în judecată sub această calificare, s-a reținut că numitul în perioada 1999 - 2002, a introdus în țară, fără drept, droguri de risc, că a deținut fără drept rezină de cannabis pentru consum propriu și că i-a îndemnat pe martori la consum ilicit de droguri, îndemn ce a fost urmat de executare.

Din expunerea situației de fapt reținută prin actul de sesizare, nu rezultă împrejurări din care să se tragă concluzia că procurorul care a dispus trimiterea în judecată a înțeles să impute inculpatului, în afară de infracțiunile prevăzute de art. 3 alin. (1), art. 4 și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, și o altă activitate ilicită de natură a exprima alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept. Împrejurarea menționată în rechizitoriu, în sensul că „inculpatul fumând țigări cu hașis în prezența martorilor, după ce în prealabil îi întreba dacă nu doresc să încerce și ei, le oferea în acest sens din țigările lui” este reținută în scopul de a justifica îndemnul la consumul ilicit de droguri, urmat de executare.

Este adevărat că probele administrate în cauză au furnizat și unele elemente de natură a privi activitatea inculpatului și sub prisma infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, însă, așa cum s-a arătat, pentru acest fapt, inculpatul nu a fost trimis în judecată, iar procurorul prezent la dezbateri nu și-a extins învinuirea în condițiile art. 336 C. proc. pen. În această situație nu se poate aduce o critică instanțelor de judecată că nu au reținut în sarcina inculpatului și această infracțiune.

A admite o altă soluție decât aceea adoptată de instanțe, ar fi inadmisibil, deoarece ar duce la ocolirea etapelor procesuale ce trebuie parcurse, cu realizarea garanțiilor instituite prin lege, în vederea aflării adevărului și asigurării dreptului la apărare, ceea ce ar contraveni și obligației înscrise în art. 5 pct. 2 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, la care România a aderat, potrivit căreia „orice persoană arestată trebuie să fie informată asupra oricărei acuzații aduse împotriva sa”. Mai mult, dacă se are în vedere că, în conformitate cu art. 197 alin. (2) C. proc. pen., dispozițiile relative la sesizarea instanței sunt prevăzute sub sancțiunea nulității, este evident că instanțele nu puteau să judece pe inculpat și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu privire la care nu a fost investită cu respectarea prevederilor legii.

Așa fiind, primul motiv de casare invocat de procuror nu poate fi primit. În ceea ce privește cererea inculpatului de a se dispune achitarea lui pentru infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., se constată că nu poate fi primită. Contrariu celor susținute în cadrul acestei cereri, ansamblul materialului probator administrat în cauză confirmă neîndoielnic, așa cum corect s-a relevat prin considerentele hotărârilor atacate, că faptele reținute au fost săvârșite, fiind infirmată ipoteza introducerii în țară a drogurilor de alte persoane, invocată de inculpat. Astfel, la urmărirea penală, inculpatul a recunoscut că fiind consumator de hașiș din anul 1996, la fiecare venire în România, a adus în bagajul personal, rezină de cannabis, în cantități cuprinse între 10 și 45 grame, cumpărate din Paris și pentru care a achitat suma de aproximativ 5 euro/gram.

Recunoașterile inculpatului se coroborează cu declarațiile martorilor O.V.A., C.A.V., P.R., S.D.O., K.M.C. și G.I.D., care au arătat că au cunoștință de faptul că inculpatul aducea droguri cu ocazia vizitelor făcute în România. În fața instanței, inculpatul a retractat, este adevărat, toate declarațiile date în cursul urmăririi penale, susținând pentru prima dată, că drogurile au fost aduse în locuința sa de prietenii săi din Franța; însă această retractare nu este cu nimic justificată; mai mult, probele administrate în apărare nu confirmă faptele, în sensul celor arătate în instanță. De altfel, instanțele de judecată corect și motivat au înlăturat apărarea inculpatului, arătând în concret de ce nu poate fi primită, și care sunt dovezile care contrazic acele susțineri.

În aceste condiții, nu se poate reține în hotărârile recurate nici o nelegalitate sau netemeinicie din împrejurarea că în stabilirea situației de fapt, instanțele s-au bazat pe recunoașterile inițiale ale inculpatului, înlăturând ca nejustificată revenirea acestuia în fața instanței. În consecință, se constată că starea de fapt reținută este corectă, probele administrate dovedind vinovăția acestuia, așa încât, cererea de a se dispune achitarea lui este nejustificată. Nu este, de asemenea, întemeiată nici cererea inculpatului de a se înlătura dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen., referitor la infracțiunea continuată și a se aplica acele ale art. 33 lit. a) C. pen., cu privire la concursul de infracțiuni.

Acțiunile de introducere de droguri în țară fiind săvârșite în condițiile de fapt similare, în același mod și de către același participant, rezultă că acesta a avut de la început reprezentarea concretă și de ansamblu, cel puțin în liniile cele mai generale, a activității infracționale desfășurată ulterior; prin urmare, el a acționat în baza unei rezoluții unice și nu a unor hotărâri distincte, reînoite de fiecare dată când s-a ivit prilejul săvârșirii unor noi fapte de introducere în țară de droguri. Împrejurarea că intervalele de timp dintre acțiunile de introducere de droguri nu au fost foarte apropiate nu este de natură a învedera că inculpatul a renunțat, la un moment dat, la realizarea hotărârii luate inițial și a scinda activitatea infracțională în mai multe infracțiuni prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, autonome, în concurs.

In consecință, în cazul din speță, referitor la faptele săvârșite de inculpat sunt aplicabile dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen., referitoare la infracțiunea continuată și nu acelea ale art. 33 lit. a) C. pen., cu privire la concursul de infracțiuni. Așa fiind, încadrarea faptei în dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., este legală, motiv pentru care critica formulată de inculpat sub acest aspect nu poate fi primită. Critica formulată prin recursul procurorului privind acordarea circumstanțelor atenuante nu este fondată. Din examinarea lucrărilor dosarului se constată că, inculpatul la data săvârșirii faptelor era în vârstă de 22 ani, nu este cunoscut cu antecedente penale și a avut o comportare bună în familie și societate.

Î acest sens, în mod temeinic instanțele au reținut circumstanțe atenuante prin aplicarea art. 74 C. pen., raportând faptele săvârșite de inculpat la persoana acestuia. Sub acest aspect deci, critica formulată de procuror nu poate fi primită. Analizând și critica formulată de inculpat în conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen., se reține că pedepsele stabilit, reflectă gradul concret de pericol social al faptelor, dar și datele referitoare la persoana inculpatului, ele răspunzând astfel scopului pedepsei, așa cum este definit în art. 52 C. pen. Pentru considerentele ce preced și cum verificând hotărârea atacată și prin prisma prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența unor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursurile declarate în cauză sunt nefondate și a fi respinse în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. și a dispune potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și inculpatul C.I.A. împotriva deciziei penale nr. 111/ Ap din 25 aprilie 2003 a Curții de Apel Brașov. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive de la 18 august 2002, la 10 octombrie 2003. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare.