CASE OF VAN GLABEKE v. FRANCE

Reclamantul s-a născut în 1946 și trăiește în Roubaix. La 21 martie 2002, reclamantul a fost arestat de către poliție pe autostrada publică și a fost luat în cursul serii la spitalul Lommelet de Saint-André Psychiatric, unde a fost admisă în mod obligatoriu la cererea unei terțe părți. Guvernul a susținut că reclamantul a fost „aleget” pe autostrada publică de către un ofițer de poliție care a cerut ca ea să fie admisă la spital. Ei au adăugat că admiterea ei a fost ordonată pe baza a două certificate medicale emise de diferite medici în sensul că ea a solicitat tratamentul spitalului. Reclamantul a contestat acest cont și a declarat că a fost arestată în timpul ciclului în magazine și a dus la secția de poliție, unde a fost examinată prompt de către un medic care a fost solicitat să elaboreze un certificat medical pentru admiterea ei la spital. Ea a susținut că, după intrarea ei la spital, ea a fost dezbrăcată imediat și a făcut să se culce cu toate cele patru membre atașate la poștale de pat într-o celulă de excludere, fără a fi primit nici o explicație. Ea nu a fost supusă unui examen medical la sosire, dar a fost injectată cu substanțe necunoscute. Ea a rămas în această poziție timp de cinci zile și a fost eliberată doar pe scurt la ora de masă. Ea a rămas în spital până la 8 aprilie 2002, fără a fi permis să primească vizite sau să facă sau să primească apeluri telefonice. Între timp, la 23 martie 2002, mama reclamantului a solicitat prin scrisoarea înregistrată președintelui tribunalului Lille de grande pentru descărcarea imediată a fiicei sale. Părțile nu au putut stabili data la care a fost primită scrisoarea. Cu toate acestea, într-o scrisoare din 8 aprilie 2002, consilierul de stat Lille a răspuns că el nu a fost împuternicit să se ocupe de subiectul corespondenței sale și că fiica ei a fost obligată să se aplice direct la el pentru a fi externat. La 28 martie 2002 Afcap, la rândul său, a aplicat președintelui tribunalului Lille de grande instance pentru descărcarea imediată a reclamantului. La 22 aprilie 2002, Oficiul Avocatului de Stat a hotărât să nu ia nicio altă acțiune în privința acestei cereri, deoarece nu a avut scop. 10. Nici Președintele tribunalului Lille de grande instance, nici judecătorul responsabil pentru chestiunile legate de libertățile personale și de detenție (juge des libertés et de la detention – „ judecătorul libertăților și detenției”) nu a dat vreodată o hotărâre privind cererile. 11. Următoarele dispoziții ale Codului de sănătate publică sunt relevante în cazul în cauză: „Persoanele care au fost admise la spital fără consimțământ sau care au fost reținute în orice instituție publică sau privată pentru pacienții care sunt tratați pentru tutore, dacă sunt minori, tutore sau consilier în cazul în care sunt de peste vârsta majorității și au fost făcute ordine de judecată, soțul sau cohabitantul acestora, un părinte sau o persoană capabilă să acționeze în interesul lor sau, dacă este cazul, un consilier desemnat de instanță în legătură cu bunăstarea personală poate apela în orice moment prin intermediul unei cereri la Președintele tribunalului de mare instanță pentru districtul judiciar în care este situată instituția, care, în calitate de judecător al cererilor de urgență, după audierea de către fiecare parte și efectuarea controalelor necesare, ordonă descărcarea imediată a acestora, dacă este cazul. Un recurs la același efect poate fi depus de către o persoană care a solicitat admiterea obligatorie a pacientului sau de către avocatul de stat, de propunerea sa. Președintele tribunalului de marea instanță poate, de asemenea, din propunerea sa depune o decizie în orice moment pentru descărcarea unei persoane care a fost admisă obligatoriu la spital. În acest scop, orice părți interesate poate aduce la cunoștință orice informații pe care le consideră utile în ceea ce privește circumstanțele pacientului. Secțiunea 49 XI din Legea 2000-516 din 15 iunie 2000 modifică art. L. 351 din Codul de Sănătate Publică după cum urmează: în primul paragraf, „președinte” se înlocuiește cu „legislația și judecătorul de detenție”; la începutul ultimului paragraf, „președinte al tribunalului de marea instanță” se înlocuiește cu „președintele de libertate și judecător de detenție”. Această modificare nu a fost introdusă în formularea noului articol L. 3211-12 din Codul de Sănătate Publică (ex-L. 351), ca rezultat din Ordonanța nr. 2000-548 din 15 iunie 2000.” „O persoană cu tulburări mentale nu poate fi admisă la spital fără consimțământul său la cererea altor decât dacă (1) tulburarea lui nu face imposibilă consimțământul său; și (2) condiția sa necesită tratament imediat și monitorizare constantă în mediul spital. O cerere de admitere obligatorie poate fi formulată fie de un membru al familiei pacientului, fie de o persoană capabilă să acționeze în interesul său, dar nu de un personal medical care servește în instituție în cauză. Solicitarea trebuie scrisă manual și semnată de persoana care îl face. În cazul în care persoana nu este în măsură să scrie, cererea este primită de primar, de directorul poliției sau de directorul instituției, care ia act oficial de aceasta. Acesta conține numele, denumirile anterioare, profesie, vârstă și adresa de domiciliu atât persoana care face cererea, cât și persoana a cărei admitere este solicitată, împreună cu o indicație a caracterului relației dintre ele și, dacă este cazul, gradul de rudă. Cererea de admitere este însoțită de două certificate medicale detaliate eliberate mai puțin de cincisprezece zile înainte, atestând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la al doilea și al treilea paragraf. Primul certificat medical poate fi emis numai de către un medic care nu practică în instituția la care va fi admis pacientul; el va respecta starea mentală a persoanei, va indica caracteristicile particulare ale tulburării sale și va explica necesitatea de admitere obligatorie. Acesta trebuie să fie confirmat de un certificat emis de un al doilea doctor care poate practica în instituția la care va fi admis pacientul. Cele două medici nu trebuie să fie legate de sânge sau de căsătorie, până la al patrulea grad inclusiv, fie unul de altul, fie de directorii instituțiilor menționate la articolul L. 32221, sau persoanei care fac cererea sau persoana a căror admitere este solicitată.” „O persoană admisă la cererea altui la o instituție menționată la articolul L. 3222-1 încetează, de asemenea, să fie reținută acolo, imediat ce se solicită descărcarea de gestiune de către: ... (3) dacă persoana este necăsătorită, ascendenții; ...”