ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1552/2004

Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 117 din 17 septembrie 2000, Tribunalul Vâlcea a condamnat pe inculpata L.E. la pedeapsa de 8 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și c) C. pen., pe o durată de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 215 1 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) C. pen. și art. 57 și art. 71 C. pen. A fost scăzută din pedeapsă perioada arestării preventive. S-a dispus obligarea inculpatei la plata despăgubirilor civile către partea civilă SC S.R.O. SA Craiova și a respins, ca nefondate, cererile privind angajarea răspunderii civile a părților responsabile civilmente B.P., N.I., R.E.

și G.A. A fost menținută măsura sechestrului asigurător instituită în faza urmăririi penale asupra apartamentului și a autoturismului proprietatea inculpatei. Tribunalul a reținut că inculpata L.E. a îndeplinit funcția de casier la SC S.R. București, filiala Caracal. În urma unui control s-a constatat o discordanță între soldul scriptic evidențiat în registrul de casă la suma de 247.510.755 lei față de soldul faptic de 9.432.525 lei și au fost sesizate organele de cercetare penală pentru diferența constatată lipsă. Expertiza contabilă efectuată în cauză a confirmat existența unui minus în gestiunea inculpatei, în sumă 238.078.230 lei. S-a reținut că inculpata și-a însușit în mod repetat sume de bani din gestiune, menținând în mod artificial, scriptic, un sold ridicat pentru a nu fi descoperită, ridicând bani de la bancă din contul societății pentru efectuarea unor plăți.

Prin decizia penală nr. 266/ A din 8 noiembrie 2001, Curtea de Apel Pitești a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și de inculpata L.E., a casat sentința atacată și a înlăturat dispozițiile art. 74 și art. 76 C. pen., schimbând încadrarea juridică a faptei în art. 215 1 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen. A condamnat pe inculpată, în baza acestui text, la pedeapsa de 3 ani închisoare, menținând celelalte dispoziții ale sentinței. Curtea de apel a reținut că în raport cu modificarea art. 146 C. pen., se impune schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatei, reținându-se aplicarea art. 13 C. pen. și a înlăturat aplicarea circumstanțelor atenuante față de comportarea nesinceră a inculpatei.

Curtea Supremă de Justiție, prin decizia nr. 2561 din 22 mai 2002 a admis recursul declarat de inculpata L.E. și a casat decizia atacată trimițând cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. Curtea a constatat că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra raportului de expertiză contabilă întocmit de S.G., încălcând prevederile art. 62 și art. 63 C. proc. pen. și a considerat că este necesară efectuarea unei noi expertize contabile care să vizeze atât gestiunea casierei, cât și a mărfurilor. În motivele de apel formulate de parchet s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în raport cu modificarea art. 146 C. pen. și înlăturarea circumstanțelor atenuante acordate în mod nejustificat inculpatei de prima instanță.

S-a mai criticat sentința și sub aspectul neobligării, în solidar cu inculpata, a părților responsabile civilmente la plata despăgubirilor civile către partea civilă, precum și sub aspectul nerespectării art. 88 și art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. În apelul inculpatei s-a susținut că hotărârea este nelegală sub aspectul condamnării sale. Rejudecând aceste apeluri în urma casării cu trimitere a primei decizii, Curtea de Apel Pitești, a dispus efectuarea unei noi expertize contabile, pentru stabilirea valorii reale a prejudiciului, în final, reținându-se în gestiunea inculpatei aceeași diferență în minus de 238.078.230 lei, reținută inițial și de organul de control financiar.

Prin decizia penală nr. 237/ A din 14 octombrie 2003, Curtea de Apel Pitești a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și de inculpata L.E., a desființat în parte sentința penală nr. 117 din 27 septembrie 2000 a Tribunalului Vâlcea, a înlăturat aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., a schimbat, în baza art. 334 C. proc. pen., încadrarea juridică a faptei din art. 215 1 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în art. 215 1 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., texte de lege în baza cărora a condamnat pe inculpata L.E. la pedeapsa de 3 ani închisoare. A constatat grațiată integral și condiționat pedeapsa, atrăgând atenția inculpatei asupra nerespectării dispozițiilor art. 7 din aceeași lege.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Curtea de apel a constatat că inculpata era singura persoană care avea cheia de la casierie și nu sunt dovezi din care să rezulte că alte persoane i-ar fi sustras unele documente contabile, prin care s-ar fi justificat absența sumelor. De asemenea, s-a reținut că absența documentelor invocate de inculpată nu poate dovedi efectuarea unor operațiuni contabile care nu sunt înregistrate nici în registrul de casă, toate documentele trebuind să fie înregistrate zilnic în acest registru. Instanța de apel a reținut temeinicia sentinței sub aspectul situației de fapt și al vinovăției inculpatei.

Referitor la apelul declarat de parchet, s-a constatat temeinicia motivelor privind schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 215 1 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în art. 215 1 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., în raport cu modificarea art. 146 C. pen., conform art. 334 C. proc. pen., precum și cu privire la reținerea în mod nejustificat, în favoarea inculpatei a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 – art. 76 C. pen. Referitor la al treilea motiv de apel al parchetului, vizând obligarea, în solidar cu inculpata, a părților responsabile civilmente la plata despăgubirilor către partea civilă, curtea de apel a considerat că este nefondat, inculpata urmând să răspundă personal, întrucât ea și-a însușit sumele de bani din casierie, în mod repetat.

Cu privire la motivul de recurs formulat de parchet vizând încălcarea art. 88 C. pen. și a art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., instanța de apel a constatat, de asemenea, netemeinicia susținerilor, întrucât și în minută și în dispozitiv s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei perioada arestului preventiv pe perioada 3 iunie - 12 iulie 1999. S-a mai constatat incidența art. 1 din Legea nr. 543/2002, constatându-se grațiată integral și condiționat pedeapsa, făcându-se și aplicarea art. 7 din aceeași lege. Împotriva acestei decizii, inculpata a declarat recurs. A susținut că nu există nici o lipsă efectivă în gestiune, ci doar una scriptică, întrucât, în realitate ea nu și-a însușit bani din gestiune, ci, doar, nu a înregistrat în contabilitate o serie de documente în registrul de casă, care cuprinde și gestiunea celorlalte depozite.

Recursul este nefondat, pentru motivele ce urmează: Potrivit art. 215 1 alin. (1) C. pen., însușirea, folosirea sau traficarea de către un funcționar, în interesul său sau pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează, se pedepsește cu închisoare de la unu la 15 ani. Inculpata L.E. în calitate de casieră la SC S. SA și-a însușit, în mod repetat, bani din casieria unității, unde funcționa ca singura casieră, producând un prejudiciu total în sumă de 238.078.230 lei, constatat ca fiind real de toate expertizele contabile efectuate în cauză. Împrejurarea că în același registru de casă erau evidențiate și alte gestiuni, nu o exonerează pe inculpată nici de obligația de a evidenția corect operațiunile contabile și nici de aceea de a răspunde pentru prejudiciile cauzate societății.

Fiind unica persoană care îndeplinea funcția de casieră și care avea cheia de la casierie, inculpata este singura responsabilă penal și civil pentru diferențele de bani constate în minus. Evident că aceste lipsuri apar și scriptic și în realitate, inculpata nereușind să dovedească cu acte contabile că aceste minusuri nu ar fi existente. Prin urmare, Înalta Curte constată că sub aspectul criticat de recurentă, decizia de condamnare, precum și prima sentință sunt conforme probelor efectuate în cauză, recursul fiind nefondat. Expertiza contabilă efectuată în urma casării primei decizii date de Curtea de Apel Ploiești, de către Curtea Supremă de Justiție, concluzionează că prejudiciul creat acestei părți civile este de 238.078.230 lei, sumă pentru delapidarea căreia inculpata a fost trimisă în judecată și condamnată.

În consecință, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpată. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.600.000 lei, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata L.E. împotriva deciziei penale nr. 237/ A din 14 octombrie 2003 a Curții de Apel Pitești. Obligă pe recurentă la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 martie 2004.