ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4600/2003

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4600/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta SC L.K. SRL Iași, a

chemat în judecată pe pârâta SC S.O.A. Iași, solicitând plata despăgubirilor,

cauzate prin nerespectarea contractului de locațiune, în valoare de

10.784.182.348 lei cheltuieli de judecată și daune provocate prin evacuarea

înainte de termen, întrucât locatorul i-a interzis evacuarea înainte de

expirarea contractului și nu i-a considerat lucrările de investiție realizate.

Reclamanta își completează acțiunea,

solicitând și rezilierea contractului de închiriere și despăgubiri, în valoare

de 500.000.000 lei.

Prin sentința civilă nr. 96 din 16

iunie 2003, Curtea de Apel Iași a admis acțiunea, a obligat pe pârâtă la plata

sumei de 10.784.182.348 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de

investiții și la 500.000.000 lei daune, reprezentând beneficiul nerealizat, a

reziliat contractul de locațiune și a obligat pe pârâtă la 156.931.823 lei

cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut, în

esență, că reclamanta a făcut dovada lucrărilor de investiții, prin expertiză

extrajudiciară, așa încât, potrivit art. 3 din contract, acesta se prelungea pe

o perioadă de 5 ani.

Nerespectarea clauzelor contractuale

și evacuarea intempestivă a reclamantei obliga locatorul la restituirea

investițiilor, dar și la daune pentru beneficiul nerealizat – dovedit cu acte

și martorul A.C.I. Ca o consecință și capătul de cerere, privind rezilierea

contractului din culpa pârâtei, este întemeiat.

Împotriva sentinței astfel

pronunțate, pârâta a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6,

9 și 10 C. proc. civ. și art. 304

1

C. proc. civ.

Astfel, recurenta susține că

instanța de fond a acordat reclamantei mai mult decât a cerut, în sensul că,

din valoarea pretențiilor formulate, nu a scăzut sumele datorate cu neplata

chiriei; a făcut o greșită aplicare a legii, ignorând art. 4 din Legea nr. 15/1994

și dispozițiile actului adițional la contract; nu s-a pronunțat asupra probelor

administrate, privind facturile emise pentru plata chiriei și a utilităților,

în schimb, a avut în vedere o expertiză efectuată fără măsurători și fără

documente justificative.

Recursul este fondat și va fi admis

pentru considerentele ce se vor expune.

Probele reprezintă o instituție

centrală în proces, pentru aflarea raporturilor juridice născute, modificate

sau stinse între părți, fără de care hotărârea judecătorească este lipsită de

temei.

Limitării materialului probator

furnizat de părți, judecătorul îi opune dreptul și chiar obligația de a ordona,

din oficiu, toate probele pe care le socotește utile pentru aflarea adevărului,

chiar dacă părțile se împotrivesc, conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Iar instanța de fond a considerat

indispensabilă efectuarea unei expertize tehnice pentru lămurirea aspectelor

contestate și a dispus, la termenul din 27 mai 2003, repunerea cauzei pe rol

pentru administrarea acestei probe.

Pentru considerentul inutilității

expertizei, exprimat de părți la termenul din 16 iunie 2003, instanța, în mod

surprinzător, fără o motivație chiar formală, constată cauza în stare de

judecată.

Proba a fost dispusă de instanță,

iar, în principiu, orice probă este a cauzei, nu a părților și poate fi

administrată chiar împotriva voinței acestora.

Contestată, expertiza extrajudiciară

pe care instanța de fond și-a fundamentat soluția, creează îndoieli asupra

realității faptelor și pune în discuție forța probantă a acesteia, cu atât mai

mult, cu cât obiectul acesteia îl constituia evaluarea financiară a

investițiilor detașat de dispozițiile contractului părților.

Procedând astfel, instanța a

pronunțat o hotărâre criticabilă nu numai sub aspectul judecății de fond, al

aflării adevăratelor raporturi dintre părți, dar și sub aspect procesual,

revenind nemotivat asupra unei probe concludente și utile cauzei.

Stabilirea desdăunărilor în raport

cu dispozițiile contractuale, referitoare la valoarea investițiilor și a

compensațiilor, dar și în raport cu probele administrate, nu poate fi aproximată

sau prezumată.

Este motivul pentru care expertiza

tehnică era o probă concludentă, pertinentă și utilă, pe care, în rejudecare,

instanța de fond o va administra.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art.

313 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul, va

casa sentința atacată și va trimite cauza, spre o nouă judecată, aceleiași

instanțe de fond.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D

E:

Admite recursul declarat de pârâta,

SC S.O.A. Iași, împotriva sentinței nr. 96 din 16 iunie 2003 a Curții de Apel

Iași.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre soluționare.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 25 noiembrie 2003.