ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 805/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 8443/1999, la

Tribunalul București, reclamanta SC G.C.C. SRL a chemat în judecată SC C.I.G.,

pentru ca, prin sentința ce se va pronunța, pârâta să fie obligată la plata

sumei de 59.523.800 lei cu titlu de contravaloare piese necorespunzătoare și la

64.750.840 lei cheltuieli cu exportul, transportul mărfii, pentru returnarea în

țară, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, prin

contractul de vânzare-cumpărare nr. 2051/1998, s-a convenit ca pârâta să vândă

piese de schimb auto, reclamantei, la prețul și în condițiile prevăzute de

acest contract.

Astfel, s-au livrat reclamantei 24 de piese (arbore

cotit RABA) cu facturile fiscale nr. 7079096 din 7 aprilie 1999 și 674192 din

29 ianuarie 1999. Din această marfă, un lot de arbori cotiți nu au corespuns

calitativ (defecțiuni de fabricație) marfa fiind restituită de partenerul

bulgar al reclamantei, aceasta suportând toate cheltuielile cu transportul în

Bulgaria, depozitarea, transportul în țară.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat admiterea în

parte a acțiunii, pentru suma de 59.523.800 lei, reprezentând contravaloare

marfă restituită de reclamantă, iar pentru al doilea capăt de cerere, a

solicitat respingerea pretențiilor, arătând că, potrivit art. 1353 C. civ., vânzătorul

nu este răspunzător de viciile aparente, despre care cumpărătorul a putut să se

convingă singur, marfa fiind ridicată de la sediul pârâtei de către delegatul

reclamantei. A mai susținut că, potrivit articolului 70 C. com., cumpărătorul

este obligat să denunțe viciile ascunse în termen de 2 zile de la descoperire,

în caz contrar, sancțiunea fiind decăderea cumpărătorului de a mai reclama

viciile lucrului vândut.

Prin sentința nr. 3930 din 16 iunie 2000, Tribunalul

București a admis în parte acțiunea reclamantei, obligând pârâta la plata sumei

de 59.523.800 lei, reprezentând contravaloarea a 14 arbori cotiți, returnați ca

necoespunzători calitativ. A fost respinsă cererea privind obligarea pârâtei la

plata sumei de 64.750.840 lei, reprezentând cheltuieli efectuate în legătură cu

exportul, transportul, retransportul pieselor în țară.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, o

parte din marfa recepționată de la pârâtă (14 arbori cotiți) și livrată de

către reclamantă prin partener bulgar, a fost necorespunzătoare calitativ,

prezentând defecțiuni tehnice, împrejurare care a condus la returnarea

acesteia, pârâtei. Reclamanta a preluat marfa în cauză și a predat-o pârâtei,

pentru a fi verificată în laboratoarele acesteia, în vederea schimbării, astfel

cum s-a consemnat în minuta încheiată de păți, la data de 17 septembrie 1999,

la sediul pârâtei.

Potrivit art. 10 din contractul părților, astfel cum

a fost modificat, perioada de garanție este de 6 luni de la montaj, dar nu mai

târziu de 12 luni de la livrare, context în care, instanța a apreciat că

pretențiile reclamantei sunt întemeiate, viciile descoperite nefiind aparente,

ci vicii ascunse, ce nu puteau fi constatate, la recepție, de către reclamantă.

Având în vedere și recunoașterea pârâtei, prin întâmpinare,

în sensul că este de acord cu plata contravalorii acestor piese defecte,

Tribunalul a admis acest capăt de cerere.

Cu privire la pretențiile reclamantei, derivând din

cheltuieli efectuate cu transportul din țară în Bulgaria și retur, cheltuieli

de depozitare efectuate în Bulgaria, instanța a reținut că acestea nu au fost

dovedite, potrivit articolului 1169 C. civ. Astfel, s-a reținut că reclamanta a

depus la dosar documente în limba bulgară, certificate de circulație a mărfii,

comanda nr. 9051, fără vreo specificație cu privire la mărfurile solicitate de

partenerul extern. De asemenea, declarațiile vamale depuse la dosar se referă

la alte piese vămuite, printre care și cei 14 arbori cotiți, fără a fi arătate

cheltuielile vamale efectuate numai pentru aceste produse.

Totodată, s-a mai reținut că actele depuse la dosar sunt

fără relevanță în cauză, reclamanta nefăcând dovada achitării acestor sume.

În plus, o parte din documentele prezentate conțin

sume în diverse valute, reclamanta pretinzând despăgubiri în lei, fără a face

dovada modului de calcul al sumei din acest al doilea petit al cererii.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel

reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel București, prin decizia nr. 2966 din

20 octombrie 2000, a respins apelul reclamantei, ca nefondat, cu motivarea, în

esență, că, în mod corect, instanța de fond a respins capătul doi de cerere,

având în vedere că actele depuse de reclamantă nu sunt utile, nici concludente

cauzei, acestea fiind emise pentru mai multe mărfuri, din care nu rezultă

cheltuielile efectuate de reclamantă pentru cele 14 piese returnate pârâtei.

Reclamanta, SC CGL București, a declarat recurs

împotriva deciziei pronunțate în apel, cu respectarea termenelor prevăzute de art.

301 și 303 C. proc. civ.

În susținerea recursului, a invocat prevederile art. 304

pct. 7, 9 și 11 C. proc. civ., cu următoarele argumente:

considerentelor”, în sensul că ambele instanțe, deși rețin că piesele livrate

partenerului extern au prezentat defecțiuni calitative și au fost readuse în

țară, aceleași instanțe nu au acordat reclamantei cheltuielile efectuate cu

aceste operațiuni de returnare a pieselor, cât și cheltuieli de deplasare ale

reprezentatului firmei la clientul bulgar.

C. proc. civ., privește pronunțarea deciziei cu aplicarea greșită a legii, în

sensul că reclamanta a suferit un prejudiciu material și real, dovedit cu acte,

prejudiciu pe care instanțele l-au ignorat, respingând cererea pentru

cheltuielile de transport efectuate pentru returnarea pieselor defecte.

se referă la aprecierea eronată a probelor administrate, aceasta arătând că

pretențiile au fost dovedite cu înscrisuri depuse la dosar, pe care instanțele

ar fi trebuit să le aprecieze ca relevante cauzei și, pe cale de consecință, să

constate că există un prejudiciu ce trebuie reparat.

Pentru aceste motive, reclamanta a solicitat

admiterea recursului, casarea deciziei recurate, admiterea apelului, astfel cum

a fost formulat, și obligarea intimatei la cheltuieli de judecată.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cele trei motive de casare, formulate de reclamantă,

privesc, în esență, împrejurarea că, deși instanțele de judecată au găsit

întemeiată cererea de restituire a contravalorii celor 14 piese de schimb auto,

defecte calitativ, returnate pârâtei, nu au acordat și despăgubiri,

reprezentând cheltuieli efectuate de reclamantă cu această operațiune de

transport de la partenerul extern, în depozitele pârâtei, cu toate că, susține

reclamanta, s-au făcut dovezi în acest sens.

Examinând probatoriul aflat la dosar, Curtea reține

că pretențiile reclamantei, din petitul doi al cererii introductive, se

întemeiază pe faxul emis de partenerul extern, în care se solicită cheltuielile

prilejuite de nelivrarea la timp a pieselor pentru motor RABA, precum și pe

alte înscrisuri, cât și pe interogatoriile reciproce, administrate la fond.

Or, din analiza conținutului acestor acte, de altfel,

corect apreciate de instanțele de judecată, nu rezultă că suma pretinsă cu

titlu de despăgubiri, din cheltuielile cu returnarea, este aferentă doar celor

14 arbori cotiți, ci, dovezile prezentate de reclamantă, fac trimitere și la

alte mărfuri transportate cu același mijloc de transport.

Nici celelalte înscrisuri, depuse de reclamantă, nu

pot fi corelate cu cheltuielile înșirate în tabelul anexă la acțiune, câtă

vreme aceasta a preluat sume din faxul mai sus arătat al clientului extern,

pretinzând că sunt pagube proprii, cum ar fi cheltuieli clienți, depozitare

marfă sau combustibili, ce nu-și găsesc corespondent în realitate.

Reclamanta ar fi trebuit să defalce cheltuielile

totale, dovedite cu acte, strict pe cantitatea de marfă în litigiu, pe mijloc

de transport și nu pe bucăți. Pretențiile solicitate nu au fost justificate

punctual, astfel că soluțiile pronunțate anterior sunt legale și temeinice. Cuantificarea

daunei nu a fost făcută nici în calea devolutivă a apelului, unde apelanta

reclamantă a stăruit pe reevaluarea probatoriului, fără a-și preciza, la obiect,

cât anume din sumele indicate cu titlu de cheltuieli revin pentru returnarea pieselor

defecte.

Faptul că instanțele au obligat pârâta la plata

contravalorii pieselor defecte și returnate nu conduce automat și la acordarea

de despăgubiri din cheltuieli de transport, cât timp acestea nu au fost

dovedite în termenii mai sus menționați.

Instanța de fond și cea din apel au respins

pretențiile reclamantei ca nedovedite, astfel că nu poate fi primită critica privind

„contradictorialitatea”, invocată de reclamantă în considerente, constând în

faptul că s-a reținut culpa pârâtei pentru livrarea pieselor defecte, fără să

se acorde și cheltuielile de judecată.

Este greșită aserțiunea reclamantei, referitoare la

ignorarea de către instanțe a existenței unui prejudiciu în patrimoniul

acesteia. Ambele instanțe au reținut că apărările reclamantei nu sunt

pertinente și concludente în demonstrarea prejudiciului real, aferent

costurilor determinate de returnarea pieselor în litigiu, reclamanta

neproducând probe la obiect.

Prin urmare, Curtea constată că motivele de casare,

formulate de reclamantă, nu sunt întemeiate și, potrivit art. 312 C. proc.

civ., va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta SC G.C.C. SRL București, împotriva deciziei nr.

2966 din 20.10.2000, pronunțată de Curtea de Apel București, secția comercială,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie

2003.