ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 805/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 8443/1999, la Tribunalul București, reclamanta SC G.C.C. SRL a chemat în judecată SC C.I.G., pentru ca, prin sentința ce se va pronunța, pârâta să fie obligată la plata sumei de 59.523.800 lei cu titlu de contravaloare piese necorespunzătoare și la 64.750.840 lei cheltuieli cu exportul, transportul mărfii, pentru returnarea în țară, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2051/1998, s-a convenit ca pârâta să vândă piese de schimb auto, reclamantei, la prețul și în condițiile prevăzute de acest contract.

Astfel, s-au livrat reclamantei 24 de piese (arbore cotit RABA) cu facturile fiscale nr. 7079096 din 7 aprilie 1999 și 674192 din 29 ianuarie 1999. Din această marfă, un lot de arbori cotiți nu au corespuns calitativ (defecțiuni de fabricație) marfa fiind restituită de partenerul bulgar al reclamantei, aceasta suportând toate cheltuielile cu transportul în Bulgaria, depozitarea, transportul în țară. Prin întâmpinare, pârâta a solicitat admiterea în parte a acțiunii, pentru suma de 59.523.800 lei, reprezentând contravaloare marfă restituită de reclamantă, iar pentru al doilea capăt de cerere, a solicitat respingerea pretențiilor, arătând că, potrivit art. 1353 C. civ., vânzătorul nu este răspunzător de viciile aparente, despre care cumpărătorul a putut să se convingă singur, marfa fiind ridicată de la sediul pârâtei de către delegatul reclamantei.

A mai susținut că, potrivit articolului 70 C. com., cumpărătorul este obligat să denunțe viciile ascunse în termen de 2 zile de la descoperire, în caz contrar, sancțiunea fiind decăderea cumpărătorului de a mai reclama viciile lucrului vândut. Prin sentința nr. 3930 din 16 iunie 2000, Tribunalul București a admis în parte acțiunea reclamantei, obligând pârâta la plata sumei de 59.523.800 lei, reprezentând contravaloarea a 14 arbori cotiți, returnați ca necoespunzători calitativ. A fost respinsă cererea privind obligarea pârâtei la plata sumei de 64.750.840 lei, reprezentând cheltuieli efectuate în legătură cu exportul, transportul, retransportul pieselor în țară. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, o parte din marfa recepționată de la pârâtă (14 arbori cotiți) și livrată de către reclamantă prin partener bulgar, a fost necorespunzătoare calitativ, prezentând defecțiuni tehnice, împrejurare care a condus la returnarea acesteia, pârâtei.

Reclamanta a preluat marfa în cauză și a predat-o pârâtei, pentru a fi verificată în laboratoarele acesteia, în vederea schimbării, astfel cum s-a consemnat în minuta încheiată de păți, la data de 17 septembrie 1999, la sediul pârâtei. Potrivit art. 10 din contractul părților, astfel cum a fost modificat, perioada de garanție este de 6 luni de la montaj, dar nu mai târziu de 12 luni de la livrare, context în care, instanța a apreciat că pretențiile reclamantei sunt întemeiate, viciile descoperite nefiind aparente, ci vicii ascunse, ce nu puteau fi constatate, la recepție, de către reclamantă. Având în vedere și recunoașterea pârâtei, prin întâmpinare, în sensul că este de acord cu plata contravalorii acestor piese defecte, Tribunalul a admis acest capăt de cerere.

Cu privire la pretențiile reclamantei, derivând din cheltuieli efectuate cu transportul din țară în Bulgaria și retur, cheltuieli de depozitare efectuate în Bulgaria, instanța a reținut că acestea nu au fost dovedite, potrivit articolului 1169 C. civ. Astfel, s-a reținut că reclamanta a depus la dosar documente în limba bulgară, certificate de circulație a mărfii, comanda nr. 9051, fără vreo specificație cu privire la mărfurile solicitate de partenerul extern. De asemenea, declarațiile vamale depuse la dosar se referă la alte piese vămuite, printre care și cei 14 arbori cotiți, fără a fi arătate cheltuielile vamale efectuate numai pentru aceste produse. Totodată, s-a mai reținut că actele depuse la dosar sunt fără relevanță în cauză, reclamanta nefăcând dovada achitării acestor sume.

În plus, o parte din documentele prezentate conțin sume în diverse valute, reclamanta pretinzând despăgubiri în lei, fără a face dovada modului de calcul al sumei din acest al doilea petit al cererii. Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel București, prin decizia nr. 2966 din 20 octombrie 2000, a respins apelul reclamantei, ca nefondat, cu motivarea, în esență, că, în mod corect, instanța de fond a respins capătul doi de cerere, având în vedere că actele depuse de reclamantă nu sunt utile, nici concludente cauzei, acestea fiind emise pentru mai multe mărfuri, din care nu rezultă cheltuielile efectuate de reclamantă pentru cele 14 piese returnate pârâtei.

Reclamanta, SC CGL București, a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, cu respectarea termenelor prevăzute de art. 301 și 303 C. proc. civ. În susținerea recursului, a invocat prevederile art. 304 pct. 7, 9 și 11 C. proc. civ., cu următoarele argumente: 1. Critica întemeiată pe pct. 7 privește „contradictorialitatea considerentelor”, în sensul că ambele instanțe, deși rețin că piesele livrate partenerului extern au prezentat defecțiuni calitative și au fost readuse în țară, aceleași instanțe nu au acordat reclamantei cheltuielile efectuate cu aceste operațiuni de returnare a pieselor, cât și cheltuieli de deplasare ale reprezentatului firmei la clientul bulgar. 2. Motivul de casare, întemeiat pe punctul 9 al art. 304 C. proc.

civ., privește pronunțarea deciziei cu aplicarea greșită a legii, în sensul că reclamanta a suferit un prejudiciu material și real, dovedit cu acte, prejudiciu pe care instanțele l-au ignorat, respingând cererea pentru cheltuielile de transport efectuate pentru returnarea pieselor defecte. 3. Al treilea motiv de casare, invocat de reclamantă, se referă la aprecierea eronată a probelor administrate, aceasta arătând că pretențiile au fost dovedite cu înscrisuri depuse la dosar, pe care instanțele ar fi trebuit să le aprecieze ca relevante cauzei și, pe cale de consecință, să constate că există un prejudiciu ce trebuie reparat. Pentru aceste motive, reclamanta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, admiterea apelului, astfel cum a fost formulat, și obligarea intimatei la cheltuieli de judecată.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Cele trei motive de casare, formulate de reclamantă, privesc, în esență, împrejurarea că, deși instanțele de judecată au găsit întemeiată cererea de restituire a contravalorii celor 14 piese de schimb auto, defecte calitativ, returnate pârâtei, nu au acordat și despăgubiri, reprezentând cheltuieli efectuate de reclamantă cu această operațiune de transport de la partenerul extern, în depozitele pârâtei, cu toate că, susține reclamanta, s-au făcut dovezi în acest sens. Examinând probatoriul aflat la dosar, Curtea reține că pretențiile reclamantei, din petitul doi al cererii introductive, se întemeiază pe faxul emis de partenerul extern, în care se solicită cheltuielile prilejuite de nelivrarea la timp a pieselor pentru motor RABA, precum și pe alte înscrisuri, cât și pe interogatoriile reciproce, administrate la fond.

Or, din analiza conținutului acestor acte, de altfel, corect apreciate de instanțele de judecată, nu rezultă că suma pretinsă cu titlu de despăgubiri, din cheltuielile cu returnarea, este aferentă doar celor 14 arbori cotiți, ci, dovezile prezentate de reclamantă, fac trimitere și la alte mărfuri transportate cu același mijloc de transport. Nici celelalte înscrisuri, depuse de reclamantă, nu pot fi corelate cu cheltuielile înșirate în tabelul anexă la acțiune, câtă vreme aceasta a preluat sume din faxul mai sus arătat al clientului extern, pretinzând că sunt pagube proprii, cum ar fi cheltuieli clienți, depozitare marfă sau combustibili, ce nu-și găsesc corespondent în realitate. Reclamanta ar fi trebuit să defalce cheltuielile totale, dovedite cu acte, strict pe cantitatea de marfă în litigiu, pe mijloc de transport și nu pe bucăți.

Pretențiile solicitate nu au fost justificate punctual, astfel că soluțiile pronunțate anterior sunt legale și temeinice. Cuantificarea daunei nu a fost făcută nici în calea devolutivă a apelului, unde apelanta reclamantă a stăruit pe reevaluarea probatoriului, fără a-și preciza, la obiect, cât anume din sumele indicate cu titlu de cheltuieli revin pentru returnarea pieselor defecte. Faptul că instanțele au obligat pârâta la plata contravalorii pieselor defecte și returnate nu conduce automat și la acordarea de despăgubiri din cheltuieli de transport, cât timp acestea nu au fost dovedite în termenii mai sus menționați. Instanța de fond și cea din apel au respins pretențiile reclamantei ca nedovedite, astfel că nu poate fi primită critica privind „contradictorialitatea”, invocată de reclamantă în considerente, constând în faptul că s-a reținut culpa pârâtei pentru livrarea pieselor defecte, fără să se acorde și cheltuielile de judecată.

Este greșită aserțiunea reclamantei, referitoare la ignorarea de către instanțe a existenței unui prejudiciu în patrimoniul acesteia. Ambele instanțe au reținut că apărările reclamantei nu sunt pertinente și concludente în demonstrarea prejudiciului real, aferent costurilor determinate de returnarea pieselor în litigiu, reclamanta neproducând probe la obiect. Prin urmare, Curtea constată că motivele de casare, formulate de reclamantă, nu sunt întemeiate și, potrivit art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC G.C.C. SRL București, împotriva deciziei nr. 2966 din 20.10.2000, pronunțată de Curtea de Apel București, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2003.