ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3280/2004

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București sub nr.

18225/2000, reclamanta Agenția Județeană de Ocupare și Formare Profesională

Ilfov a chemat în judecată pe pârâta Agenția Domeniilor Statului solicitând

instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia

la plata sumei de 295.523.501,40 lei, reprezentând cheltuieli privind obiectele

de inventar în cuantum de 35.682.796,60 lei și cheltuieli pentru reparațiile

curente în cuantum de 259.840.704,80 lei.

În

motivarea cererii întemeiată pe instituția îmbogățirii fără justă cauză

coroborată cu prevederile art. 997 C. civ., reclamanta arată că între părți

s-au încheiat trei contracte de închiriere pentru o suprafață totală de 239 mp

cu destinația birouri de serviciu, pentru amenajarea acestui spațiu fiind

făcute investiții însemnate, pârâta datorând suma pretinsă prin acțiune.

Prin

întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, susținându-se că în

perioada aprilie 1998 septembrie 1999, Agenția Domeniilor Statului

nu era înființată, deci nu

administra imobilul în litigiu.

Prin

sentința civilă nr. 242 din 17 ianuarie 2001, Judecătoria sectorului 1

București a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, întrucât cuantumul

sumei pretinse depășește plafonul de 150.000.000 lei.

Astfel

investit, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr.

1463 din 1 octombrie 2001, a admis acțiunea formulată de reclamanta Agenția

Județeană pentru Ocupare și Formare Profesională Ilfov împotriva pârâtei Agenția

Domeniilor Statului, aceasta din urmă fiind obligată la plata sumei de

295.523.501,40 lei, cu titlu de despăgubiri civile.

Prin

decizia civilă nr. 61 A din 8 februarie 2002 a Curții de Apel București a fost

respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă Agenția Domeniilor

Statului împotriva sentinței civile nr. 1463 din 1 octombrie 2001 pronunțată de

Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Pentru

a se pronunța astfel, instanțele au reținut în esență, că prin H.G. nr. 46 din 21

februarie 2000, imobilul situat în București a fost transferat în administrarea

Agenției Domeniilor Statului, fără a se fi făcut nici un fel de mențiuni în

legătură cu contractele de închiriere aflate în derulare și care fuseseră

închiriate pentru o perioadă de 5 ani.

Au

mai reținut instanțele că Agenția Domeniilor Statului a procedat la evacuarea

din spațiile închiriate, a Agenției

Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ilfov, reclamanta

A.J.O.F.P. Ilfov efectuând, în perioada în care a ocupat în baza contractelor

de închiriere spațiile respective, cheltuieli necesare, ocazionate de

reparațiile curente și cheltuieli cu obiectul de inventar, în speță neavând

relevanță faptul pretins și, de altfel, nedovedit, că ar fi vorba de cheltuieli

voluptorii, cât timp nu expirase durata încheierii.

De

asemenea, instanța de apel a respins ca neîntemeiată și excepția lipsei

calității procesuale pasive invocată de pârâta Agenția Domeniilor Statului.

Împotriva

deciziei nr. 61 A din 8 februarie 2002 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a III-a civilă, a declarat recurs pârâta Agenția Domeniilor Statului,

invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ. și arătând în

esență că în speță este vorba de niște cheltuieli voluptorii, făcute fără

aprobarea proprietarului și fără a fi necesare întreținerii spațiului.

S-a

susținut, totodată, că imobilul este un bun public, pentru încheierea

contractelor de închiriere fiind necesară o hotărâre de guvern, în baza prevederilor

Legii nr. 213/1998, împrejurare în raport de care se solicită a se constata

nulitatea absolută a contractelor de închiriere ce au fost încheiate.

În

fine, a mai susținut recurenta că, în mod nelegal instanța de apel a respins excepția

lipsei calității procesuale pasive a Agenției Domeniilor Statului, fără să își

motiveze în vreun fel soluția cu privire la acest aspect și fără să țină seama

de faptul că în perioada aprilie 1998- septembrie 1999, această instituție nu

exista.

Prin

întâmpinarea formulată, Agenția

Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ilfov a solicitat

respingerea recursului ca nefondat, arătând în esență că în mod corect instanța

de apel a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției

Domeniilor Statului, că susținerile referitoare la nulitatea contractelor sunt

lipsite de temei legal și în sfârșit că atât instanța de fond cât și instanța

de apel au considerat în mod corect ca fiind justificate cheltuielile

efectuate, în baza devizelor de lucrări depuse la dosar și a proceselor verbale

de primire a spațiilor, încheiate la data semnării contractelor.

Recursul

este fondat în sensul considerentelor care succed.

În

motivele sale de apel, reiterate apoi în recurs, pârâta Agenția Domeniilor

Statului a susținut faptul că toate cheltuielile efectuate pentru utilizarea

spațiilor închiriate au caracter voluptoriu, nefiind necesare întreținerii

acestor spații și fiind făcute fără aprobarea proprietarului. Totodată, prin

concluziile scrise formulate de aceasta cu ocazia judecării fondului, s-a

susținut că, în speță, ar fi necesară și o expertiză pentru aprecierea corectă

a cheltuielilor efectuate cu întreținerea spațiilor închiriate.

Atât

instanța de fond, cât și cea de apel s-au limitat să constate că, în perioada

în care spațiile au fost ocupate și existau contracte de închiriere, s-au

efectuat reparații curente, precum și renovări justificate cu actele aflate la

dosar, toate cheltuielile efectuate fiind necesare și utile pentru buna

desfășurare a activității A.J.O.F.P. Ilfov, fără să se dispună efectuarea unei

expertize, ale cărei obiective ar fi putut fi tocmai determinarea exactă a

cuantumului și naturii cheltuielilor efectuate, utilitatea acestora, gradul de

amortizare.

Numai

în funcție de stabilirea fără echivoc a acestor aspecte, printr-o expertiză, și

în raport de prevederile contractelor de închiriere privind obligațiile

efectuării și suportării reparațiilor, precum și de toate actele depuse de

reclamantă în susținerea pretențiilor sale, respectiv facturi fiscale, devize

și contracte de execuție a lucrării, s-ar fi putut face o apreciere corectă a

temeiniciei sau netemeiniciei pretențiilor reclamantei.

Or,

potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să

stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind

aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea

corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Astfel,

deși toate chestiunile de fapt ținând de determinarea cuantumului naturii

cheltuielilor efectuate a utilității acestora, a gradului de amortizare se

impuneau a fi lămurite prin administrarea unui probatoriu adecvat, acest lucru

nu s-a întâmplat. Așa fiind, recursul urmează a fi admis și decizia instanței

de apel casată, cauza fiind trimisă curții de apel pentru rejudecarea apelului,

cu respectarea dispozițiilor art. 314 și art. 315 C. proc. civ.

Cu

ocazia rejudecării, când se vor avea în vedere și celelalte critici ale

recurentei-pârâte, precum și apărările intimatei-pârâte, probatoriul va fi

completat în sensul celor mai înainte arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta

Agenția Domeniilor Statului împotriva deciziei nr. 61 A din 8 februarie 2002 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă, pe care o casează și trimite

cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2004.